4,793 matches
-
trebuie să fie iubita lui Randall Cox. — Ești superbă, Claire, mi-a șoptit el, venind în spatele meu, în timp ce-mi aranjam părul, în fața oglinzii. Randall a scos ceva din buzunar - șiragul de perle Mikimoto pe care-l văzusem în vitrina magazinului, în urmă cu o săptămână. — Randall! Ți-am spus să nu... — Nu-mi spune decât mulțumesc, mi-a murmurat el în ureche. Hai să mergem! Avem o rezervare la Alain Ducasse, pentru ora nouă. Avem un program, draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Aveam acum încă un subiect la care să nu mă gândesc. Pe care să mi-l îndepărtez din creier, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am continuat să merg pe jos până acasă. Când îmi surprindeam imaginea reflectată în vitrine, abia dacă eram în stare să recunosc femeia epuizată care se uita înapoi, la mine. După mai multe ore, în pat, l-am întrebat încet pe Randall cum a fost cina. și da, el a recunoscut imediat că fusese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de benzină. Copertina din tablă ondulată care acoperă parțial incinta stă parcă să se prăbușească și să provoace o catastrofă. Totul e hîrbuit, plin de rugină și praf, pompele, stingătoarele de incendiu, lopețile, tîrnăcoapele, gălețile de tinichea, lăzile cu nisip, vitrinele, pînă și Mercedesul Bot de Cal care alimentează. Avea dreptate Bătrînul cu previziunile lui, își zice oprindu-se din nou ca hipnotizat de indivizii grăbiți care îi taie calea, îl îmbrîncesc, îl calcă pe picioare, i se freacă de haine
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sînt extrem de importante, zice domnul Președinte, așezîndu-se în capul mesei din sufragerie, făcîndu-le semn și celorlalți să ocupe scaunele rămase libere. — Lucrătură de mînă, observă Monte Cristo, trecînd în revistă mobilele interbelice de Arad, covoarele caucaziene și porțelanurile de prin vitrine. — Faptele semnificative ale istoriei au fost posibile doar cu ajutorul păturilor de jos ale societății, reia domnul Președinte, simțind tapițeria scaunului arcuindu-i-se sub șezut, v ați dat seama de asta, nu? — E prima dată cînd conspirăm la dumneavoastră acasă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
lui Monte Cristo, să-i fi văzut cu cîtă înverșunare înaintau spărgînd tot ce le ieșea în cale. Ca să-i zăresc mai bine a trebuit să-mi părăsesc puțin postul de observație. Am văzut zburînd în țăndări ferestrele Primăriei, apoi vitrinele librăriei Eminescu, și cordoanele scutierilor atacîndu-i pe manifestanți într-o manieră care m-a făcut să pufnesc în rîs. Parcă nu doreau să-i stăvilească, ci din contră, îi invitau să înainteze. — Situația nici nu putea fi mai limpede, spune
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ai de-a face? Nu fă pe prostul că-ți ard una, este amenințat. Auziți, ăștia de partea cui luptă? nu se poate abține să nu răbufnească după ce rămîne puțin mai în urmă. În jurul său se sparg sticle, se devastează vitrinele magazinelor, se decupează stemele cu Republica Socialistă de pe drapelele tricolore, se dau foc steagurilor roșii ale Partidului Comunist capturate de pe clădirile unor instituții sau de pe stîlpi. Îmbrînceli, pumni, piedici, un derbedeu încearcă să-l buzunărească, paștele mă-tii, tocmai acuma
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pustiu. Nu se auzea decît zgomotul făcut de dozatoarele de suc și mașinile frigorifice. Vînzătoarea zăcea pe un scaun în dosul tejghelei dezlegînd pe genunchi o integramă Maxim și observă cu întîrziere că are clienți. Tușica se apropie prima de vitrina ticsită cu tot felul de sortimente de patiserie, prăjituri și înghețate. Angelina își scoase de pe umăr poșeta, îi desfăcu fermoarul și dădu la iveală un portofel din piele. Comandară o salată de fructe Exotic mare, cîte o felie de Diplomat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
băgat țara în anarhie, concluzionează Roja, tu și alții ca tine. Acum poți s-o numești cum vrei. Păi cum să nu, erați doar o gloată de naivi care nu aștepta altceva decît să țipe pe străzi sau să spargă vitrinele magazinelor. Nouă însă ni se părea că sîntem organizați și că puteam să facem față diversiunii, asta avea să urmeze. Deci știai de diversiune, te-am prins Părințele, îi cresc lui Roja aripile. Nici vorbă. Și totuși, s-o lase
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
la mica universitate Petru Maior din oraș. Un oraș suficient de mare ca să aibă o universitate. Când a cunoscut-o, se chinuia să instaleze un cort la Casa Vacanței. Operațiune delicată și pe un vârf de munte, darmite Într-o vitrină cât un lighean. Se Întorcea de la facultate cu o franzelă sub braț, și cam fără chef. Avea griji, și nu puține: plata chiriei la fiecare doi ale lunii, plus taxele pentru apartamentul său În care nu locuia, abonamentul R.T.V. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu credea nici o iotă din ce spunea că simte, dar observa că lucrul acesta Îi făcea mare plăcere Iolandei, care Îl strângea și mai tare În brațe, În timp ce ochii ei verzi Încetau să-l mai vadă. Într-un colț al vitrinei se afla un mic dreptunghi de metal auriu pe care se putea citi numele gestionarei de la Casa Vacanței, Împreună cu adresa ei exactă și numărul de telefon. Pentru orice eventualitate. Întâmplător, era și un pasionat fotograf amator. Rezultatele sale de până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prin cantitate puteau eventual sugera aspirația spre perfecțiune a distinsului universitar. Amatorismul său declarat, cu ostentație chiar, Îl proteja de o judecată prea severă din partea cunoscătorilor, diletanți ei Înșiși, dar Într-un sens superior. Cică. Se mai uită o dată În vitrină, de data asta ca să-și verifice ținuta și intră În magazin cu nonșalanța unuia de-ai casei. Mirosea a cauciuc. Jumătate din Încăpere era ocupată de biciclete. Rezemată de teracotă, șefa fredona un cântec. Fost basist al trupei de rock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
prima chenzină, se așeză apoi pe un scaun și Începu să acompanieze vocea guturală a gestionarei. Ea Îi mulțumi făcându-i cu ochiul și trecu la un cântec care Începea cu nemuritorul vers „Iubito, de departe-ți scriu...” Femeia din vitrină Își vedea nestingherită de lucru. Monta o spirtieră la jumătatea distanței dintre cortul portocaliu și crengile firave ale unui brad din plastic. Totul pe un fundal montan de mucava. Șefa se sătură de cântat chiar după prima strofă. Privea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de șapte zile la Cracovia, cu trenul. Erau tot acolo. Putea deci să Întrebe: Cât face cortul? Doamna Corlan făcu ochii mari. El repetă Întrebarea, deși regreta deja gestul. Prea târziu ca să mai dea Înapoi, mai ales că femeia din vitrină Își terminase Între timp lucrul și asista curioasă la discuția lor. Păi... bâigui șefa, vinovată parcă. Îl iau, zise el fără șovăire și fără să fi Înțeles prețul. S-a zis cu Polonia, continuă el În gând cu amărăciune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mic semn. Dispăru după o perdea de pluș care masca ușa depozitului de unde se Întoarse cu un minunat cort cenușiu. O culoare pe care Petru o detesta. Singura bucată de două persoane. Toate celelante sunt de patru. Dar cel din vitrină? Întrebă el fals dezamăgit de Întorsătura pe care o luau lucrurile. Se vedea din nou În tren, printre tineri mai mult sau mai puțin cunoscuți, scoțând câte o vorbă când și când, din amabilitate, atent mereu la schimbarea grăbită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mereu la schimbarea grăbită a decorului. Speranțele sale erau cu totul Îndreptățite, Întrucât nimeni n-ar cumpăra un cort cenușiu fără riscul de a contrazice bunul-gust, În cazul său remarcat chiar și de doamna Corlan. Și Încă ceva: obiectele din vitrină se puneau În vânzare abia la rearanjarea ei, când devenea anacronică, vetustă, adică peste două, trei luni. Era salvat! Cel din vitrină? Șefa se lumină la față, bucuroasă că i se oferă totuși ocazia să-și dovedească simpatia față de profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de a contrazice bunul-gust, În cazul său remarcat chiar și de doamna Corlan. Și Încă ceva: obiectele din vitrină se puneau În vânzare abia la rearanjarea ei, când devenea anacronică, vetustă, adică peste două, trei luni. Era salvat! Cel din vitrină? Șefa se lumină la față, bucuroasă că i se oferă totuși ocazia să-și dovedească simpatia față de profesorul preferat al fiului ei, eminent student, la Litere. Vi-l dau pe ăsta! Iolanda, adună, te rog, cortul. Îl cumpără dom' profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pusă pe seama tablourilor și, nu În ultimul rând, a timidității adolescenței. O timiditate pe cale de dispariție totuși. Avea motive suficiente să se teamă de acest lucru. Ușa se deschise În sfârșit cu destul elan, și În fața sa apăru femeia din vitrină, cu cortul portocaliu În brațe. Nici măcar nu era Împachetat cum s-ar fi cuvenit, ci făcut ghem ca o parașută pe care trebuie s-o Îngropi după ce ai fost „desantat” În teritoriul inamic. Înaltă, osoasă, gura mare, ochii verzi ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întredeschisă. În stradă, Își puse pe cap gluga Îmblănită a parkalei și, strângând bine În pumn curelele sacoșei, porni spre Poștă convins că până la urmă va Înțelege ce vrea să zică acest „noi”. 17. Chipul lui zâmbea amar În oglinda vitrinei cu băuturi. I se părea chiar că pendulează, abia perceptibil, ca limba unui clopot transparent. Ca să scape de el Își mută privirea spre linii. Peronul larg dispăruse cu totul sub zăpadă. Firma de neon a restaurantului o colora În mov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apropia și ea de treizeci și de ani. O vârstă ca oricare alta, la urma urmei. O perspectivă care n-o sperie și n-o emoționează. Va mai munci douăzeci, se va pensiona și va muri. Tot ea aranja și vitrina magazinului „Viața de apoi” al lui Otto Wellmann. De ce să nu beneficieze și el de exigențele bunului gust? Avea dreptate patronul. Așa că, o dată pe lună, trecea și pe acolo. Detesta coroanele de hârtie. Ca să n-o supere, patronul a amenajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zicea Alida Übelhart mângâindu-și nepoata. Iar fiica mea, o târfă! Nu știu cu cine seamănă. Să fie asta adaptarea? Se aplecă asupra ei și Îi sărută fruntea. Nu mai avea febră. Peste două zile va merge din nou la vitrinele ei. Stinse lumina și ieși În vârful picioarelor. Nu-și dorea altceva decât să ajungă acasă. Acasă la ea. Își puse gluga și trase fermoarul jachetei până sub bărbie. Zăpada Înghițise orașul cu case și oameni cu tot. Lumina lină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ale mașinilor. Fata care valsa a ferit tekelul, dar s-a lovit de un taburet și a căzut. Garderobiera a strigat: Ce faci, toanto? Stagiaro! și și-a văzut de lucru. Domnul Cioia a abandonat șahul ca să scoată dintr-o vitrină o sticlă cu spirt medicinal și un tampon de vată. Genunchiul fetei sângera și domnul Cioia se bucura să Îl poată atinge. Tot el l-a Întrebat pe Petru: ce vrei, Petre? Să mă tund, a zis Petru. Bine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cuvintele evanghelistului: „Ce ați ieșit să vedeți in pustie? O trestie legănată de vânt?” (Matei, 11:7) Ochii săi arși nu mai vedeau, iar vântul arsese și el de tot odată cu trestia. 13. Mai privi o dată În jur: machete de vitrine, desene, afișe, colecția veche de Domus Împrăștiată peste tot, soba albă de teracotă, desenele lui Szántó Înnobilând pereții scorojiți din loc În loc, apoi trase ușa după ea fără părere de rău. Pocnetul yalei, liniște, coborî o treaptă, se Întoarse ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trăiți, veni răspunsul, cum ieșiți imediat pe dreapta, după magazinul de sicrie al lui Wellmann. Știa tutungeria, știa și magazinul de pompe funebre „Viața de apoi”. Acum câțiva ani, Însă, era a statului. Amândouă prăvăliile erau deschise. La Wellmann În vitrină doi Îngerași gonflabili vegheau un sicriu de stejar Îngropat sub coroane de flori artificiale. Pe o lespede funerară din polistiren se putea citi următorul text: „Sicrie, coroane, lumânări servim. La orice oră din zi și din noapte și la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dincolo să-și savureze primele fumuri. Și cum v-ați hotărât? Întrebă Petru Într-un târziu. Îl știi pe Wellmann? Din vedere. E de ajuns. Să știi că se pricepe și la vii și la morți. Asta se vede după vitrină, zise Petru. Are gust... Să știi că are. A venit la mine acum vreo zece zile și numai ce mi-o spus: Bejane și Iustine, că așa mă cheamă, cum și semnez de altfel, Îmi vând mormântul... Am rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că Îi zâmbiră, și că doamna Îi făcuse chiar un semn discret cu mâna stângă, eliberată pentru o clipă din manșonul din blană de vulpe, iar domnul Își scoase cu eleganță pălăria, salutând-o la rându-i. Se Îndepărtară privind vitrinele cu o curiozitate reținută, ca și cum ceea ce Îi interesa cu adevărat pe ei era faptul de a fi Împreună și de a privi Împreună lumea printr-un singur ochi, ca un ciclop mic și blând, jumătate femeie, jumătate bărbat. Puteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]