5,438 matches
-
baie, peste douăzeci de minute, curată, parfumată, Îmbrăcată Într-un halat maroniu, dispusă să se Împace și să-l consoleze, găsi hainele soțului ei Împrăștiate pe jos, focul pe cale să se stingă și papucii Îmblăniți aduși de Uri din Portugalia zăcând lângă ușă ca doi pisoi morți. Fima dispăruse. Dar observă că terminase băutura și că uitase cartea despre Leibowitz, dar și unul din ciorapii săi, ce atârna pe spătarul scaunului din fața focului, care mai pâlpâi o dată cu un ultim rest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
schimbe cămașa și lenjeria, să strângă prosoapele din bucătărie și să le lase pe toate la spălătorie În drum. Când intră În bucătărie să ia prosopul din cui văzu că chiuveta era plină de vase murdare, pe blatul de marmură zăcea o tigaie plină cu resturi de la prăjit, iar pe masă dulceața se uscase Într-un borcan care rămăsese fără capac. Un măr putrezit atrăgea roiuri de muște pe pervaz. Fima Îl prinse cu atenție Între degetul mare și arătător, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spre surprinderea sa, Fima Își dădu seama că Într-un fel avea dreptate. 11 Până la ultimul felinar După ce pregăti rufele pentru spălătorie, Fima intră În bucătărie ca să arunce mucurile țigărilor Annettei. Deschizând ușița dulăpiorului de sub chiuvetă, văzu gândacul, pe Troțki, zăcând cu burta-n sus, mort, lângă găleata din care gunoiul se revărsa. Ce Îi provocase moartea? Nu se zărea nici un semn de violență. Fără Îndoială că În bucătăria mea nu se poate muri de foame. Meditând puțin la asta, Fima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
povestesc. Începu să vorbească limpede, cu o voce joasă și egală, fără să mai suspine, ba chiar și clipitul din ochi se mai domolise, fără să se oprească măcar o dată pentru a-și căuta cuvintele, spunându-i cum găsiseră câinele zăcând În murdărie printre lăzile de gunoi. Un câine scârbos, cu spinarea cheală, cu răni și muște pe unul dintre picioarele din spate. Cândva fusese al prietenului lor Țlil Weintraub, dar de când familia lui Țlil plecase din țară, nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
câine scârbos, cu spinarea cheală, cu răni și muște pe unul dintre picioarele din spate. Cândva fusese al prietenului lor Țlil Weintraub, dar de când familia lui Țlil plecase din țară, nu mai era al nimănui. Se hrănea cu resturi. Câinele zăcea În spatele lăzilor de gunoi și tușea tot timpul ca un om bătrân care fumează prea mult. I-au făcut un control medical și Yaniv le-a spus că va muri foarte curând, fiindcă avea un edem. Apoi i-au deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Nu avem nici un motiv să ne fie milă de ei. Va fi mai bine În țara asta când evreilor va Începe să le fie milă de evrei. Asta e problema noastră. La intrarea În casa scărilor, zări un om gras zăcând nemișcat, ghemuit sub cutiile poștale, Înfășurat Într-o manta groasă. De spaimă, aproape că se răsuci pe călcâie să fugă după taxiul care Încerca să Întoarcă În străduța Îngustă. Pentru o clipă Îi trecu prin minte că nenorocitul acela era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care Încerca să Întoarcă În străduța Îngustă. Pentru o clipă Îi trecu prin minte că nenorocitul acela era chiar el, stând și așteptând să se lumineze de ziuă, fiindcă pierduse cheia apartamentului. Apoi puse acest gând pe seama oboselii: acolo nu zăcea un om, ci o saltea ruptă, făcută sul, pe care o aruncase unul din vecini. Aprinse totuși lumina pe scări și căută cu Înfrigurare cheia prin buzunare, până o găsi. În cutia sa poștală se zărea ceva, o foaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de dezordinea din jur, de tricoul gros, cu mâneci lungi, aruncat pe canapea, de sertarul de jos deschis al dulapului, pe care nu reușise să-l Închidă noaptea trecută, de ceștile de cafea goale de pe masă și de ziarele care zăceau pretutindeni. Își blestemă În gând dorința care Începea să se trezească și Își promise că de data asta se va comporta exemplar. Annette spuse gânditoare, mai mult pentru ea decât pentru el: —Te-am nedreptățit. Cuvintele astea aproape Îl făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și i se rupea inima pentru ea. Fără să se-ntoarcă adăugă: —Nici eu nu Înțeleg. Uite, cu jumătate de oră În urmă, la birou, am avut deodată senzația că suferi. Că ai pățit ceva. Poate te-ai Îmbolnăvit și zaci aici cu frisoane. Am Încercat să-ți telefonez, dar era tot timpul ocupat. Am crezut că ai uitat iar să pui receptorul Înapoi În furcă. M-am ridicat și am fugit În mijlocul unei ședințe destul de importante, despre falimentul unei societăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
săi să petreacă o săptămână În mijlocul unităților de rezerviști din Hebron sau din Gaza. Să petreacă ceva timp Între zidurile Închisorilor din Negev. Să se interneze pentru cel puțin două zile În secția de psihogeriatrie a unui spital neîngrijit. Să zacă În ploaie și În noroi o noapte de iarnă Întreagă, de la apusul soarelui și până la răsărit, Într-o ambuscadă, lângă gardul electrificat de la granița cu Libanul. Sau să li se alăture lui Eitan și lui Wahrhaftg În acest infern al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stătea un ofițer britanic arogant, cu o curea de piele peste uniforma neagră. Îi oferi lui Fima posibilitatea de-a semna de bunăvoie declarația prin care recunoștea asasinarea câinelui care În vis se tranformase Într-o femeie al cărei cadavru zăcea la picioarele Sfântului Chivot, Înfășurat Într-un cearșaf pătat cu sânge negru. Fima ceru voie să vadă fața moartei. Inspectorul zâmbi și Întrebă: Pentru ce? Nu-i păcat s-o trezești? Îi e frig din nou. Și-a riscat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Estului, care dispărea treptat în dosul unei cortine, intra într-un con de umbră unde se stingeau culorile și abia de mai distingeai contururile. Iar tinerețea mamei a ajuns pe neobservate în spatele unui gard de sârmă ghimpată, dincolo de câmpuri minate, zăcea acolo despărțită într-un trecut spre care nu mai ducea nici un drum. VIIItc "VIII" Betontc "Beton" Pictura de deasupra canapelei, peisajul montan cumpărat de tata în Sils de la un pictor care locuia în aceeași pensiune cu el, reprezenta un șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în pâlnie până la hala de turnătorie, căscam ochii din ușă în întunericul de funingine, unde țâșnea fierul aprins din furnale, spumegând de furie, scoțând flăcări albastre și nimic nu amintea de bucățile proaspăt turnate, nici de piesele de fier care zăcuseră înainte de a fi topite pe terenul de fiare vechi. Acolo, pe muntele ăla de fierărie, se găseau inelele plitelor, ușile sobelor de teracotă, robineții, clanțele ușilor de la casele dispărute; cuțitele plugurilor, târnăcoapele, greblele, lanțurile grele din șoproane; cleștii, pilele, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
încuviințare, iar eu aveam în gură gustul ăla pe care mi-l stârneau pozele volumului subțire - simțeam cum această bucată de teracotă îmi scotea din pământ un prezent nou, un prezent care se afla aici și totuși trecuse de mult; zăcea undeva sub suprafața vizibilă, dar era format din mărturiile acelui univers al vaselor mele, din ziduri, cărămizi, cioburi. Și totuși pământul nu mai era doar pământ. Un pumn din substanța aceea ar fi ajuns să faci să pornească mașina, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu butași de viță în loc de vele pe vasele burtoase, iar imaginile de pe acestea erau doar ornamente prost reproduse. Cartea subțire cu scoarțele de culoarea țărânii, cu vâslașul pe fond alb acolo sus și cărăușul în partea de jos, a mai zăcut un timp pe pupitrul din dreptul ferestrei, în fața căreia moara de măcinat nutrețul acoperea acum o mare parte din câmpie, după care a dispărut într-o bună zi și nici c-am mai găsit-o, fără vreo părere de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe mama să privească pe fereastră, țintind un punct îndepărtat, fără să scoată o vorbă. HASSELBLATT - era numele unui continent unde tata ar fi vrut să emigreze cu toate angaralele, având în mână prospectul, și pe masa ovală din Cöln zăceau cele două aparate de fotografiat, cilindrii negri, lentilele, filtrele și tata citea instrucțiunile, desfăcea piesele, le monta iar, introducea un film, ieșea în grădină, îngenunchea pe răzorul cu micsandre, ținându-și fața întoarsă într-o parte și, în timp ce apăsa iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
piatră tăiate din munte, imense cuburi de zahăr, fură încărcate în vagoane și prinse bine cu lanțuri încrucișate, iar muncitorii păreau mici ca niște pitici în fața muntelui ciopârțit. Stânca era străbătută de o ramificație de nervuri gri-gălbui, iar cuburile acelea zăceau acolo, niște bucăți care în ateliere deveneau corpuri. Și intrarăm în spațiul de penumbră în care se auzea o larmă mare de lovituri și de fiare, iar razele soarelui cădeau pieziș prin ușa deschisă pe cutele unei figuri statuare, scăpărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
am zărit surprins o mică poiană umbrită de un crâng de fagi. Era îngrădită cu un gard de stâncă vertical, se înclina ușor până la margine, de unde privirea își lua zborul liber peste colinele și văile prealpine. Pământul - ridicat de pe urma săpăturilor - zăcea gol și uscat în lumina orbitoare a soarelui, un calup de țărână care cobora în partea abruptă de pădure. În el ne înfigeam piciorul drept ca să ne ancorăm de ceva, sprijinindu-ne în același timp pe cel stâng și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sunt în stare s-o șteargă. Când am ajuns acasă, mâncarea era deja pregătită pe masă. Dar nu era nimeni care ar fi vrut s-o mănânce. În camera noastră se afla fratele meu. Spunea că tata se simțea rău. Zăcea în pat. Mama era la el. Mai târziu masa a fost strânsă. W. a apărut în halatul lui vechi de casă, pe care îl purtase în clinica de ochi, cu papucii trași pe picioarele goale, străbătând coridorul cu pași nesiguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
un aer ușor care ne înconjurau și își găseau expresia în casa cea nouă - care prin fațada de lemn vopsită în roșu avea un aer „scandinav“. Și iarăși și iarăși reveneam la fereastră, ne uitam în jos la câmpia care zăcea iarna neatinsă sub pătura ei de zăpadă. În vreme ce în S. mama își impusese o reținere atât de mare, încât aproape că nu o mai observam, acum se întorsese foarte pregnant în percepția noastră. Își luă casa în posesie ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai țină în frâu. Atât că s-a făcut brusc întuneric, iar W. a nimerit într-un nimic, ca atunci la clinica universitară, doar că acum nu mai era conștient de ce se întâmplase. Când s-a trezit peste câteva ore, zăcea într-un pat, privi uimit în sus, spre infirmieră, care controla piuitoarea lampă catodică. Zâmbi când îi văzu privirea, i se adresă pe franțuzește. De ce franțuzește? Se afla în Franța? W. privi cu ochii larg deschiși albul tavanului. Și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de adresare ca „Mult stimate domn...“ nu era folosită în comunicările interne. Abia când citi mai departe: „În urma numeroaselor avertismente, ne vedem siliți...“, W. înțelese că nu era o neglijență, că pe acea pagină sta scris ceva de neconceput. În timp ce zăcea acum pe patul de spital, conectat la furtunuri pentru perfuzii, și vedea sângele electrocardiografului pe pătură, nu își mai aminti decât că a fugit la mașina lui și a pornit în trombă, mânat probabil de ideea să ajungă la uzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
W., domnule W.! Da, vru să spună, eu sunt directorul general de la „HB-Holding“, dar nu avea cuvinte, doar ochi larg deschiși, care îi tremurau. XXVItc "XXVI" Rupturatc "Ruptura" Mama, cu lumina ferestrei în spate, ședea la patul soțului ei care zăcea acolo îngrozit și disperat, dar refăcut în bună măsură după atacul cerebral: fără urmă de paralizie și afazie. Iar ea îi vorbea bărbatului care privea pe fereastră în desimea frunzișului, printre crengi, cu ochii strălucind în reculul luminii. Nu, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nesiguranță, de parcă, odată cu ele, s-ar fi pronunțat o sentință care rătăcea prin capetele noastre ca o temere de nestăvilit, că tata nu avea să se mai vindece niciodată, că bărbatul pe care îl adusese ambulanța acasă, lăsându-l să zacă aici pentru totdeauna, neputincios, n-o să se mai ridice din nou, să vorbească, să se orienteze spre o altă activitate. Peisajul se întindea gri în fața ferestrelor, pe cămin se aflau doza, sfeșnicul din fier forjat, mica statuetă de piatră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
zâmbet mic. Înaintarăm câțiva pași și fratele meu, cu același curaj care-l făcuse să-și desprindă mâinile de pe turnul din Pisa, i-a făcut cunoscută rugămintea noastră, spunându-i că tata a suferit un atac cerebral și că acum zăcea la pat. Nici nu mai voia să ne vadă și noi ne temeam că s-ar putea să nu supraviețuiască șocului. De aceea am fi vrut să-l rugăm... Pe fața lui Hacker, care rămăsese de neclintit, apăru totuși o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]