44,517 matches
-
maghiară "bánya" înseamnă „mină” dar și "bănie" centrul administrativ al unui șef local sau ban. Traducerea nu se referă strict la activitatea de minerit subteran, ci și la obținerea metalelor prețioase prin decantare, adică „spălarea” aurului de către „băieși”. Vestigii din epoca metalelor și din cea prefeudală arată o continuitate neîntreruptă de viețuire. Cercetările arheologice atestă o viață urbană în veacul al XIV-lea. Într-un document din 1339 Baia trecea drept „cel mai mare oraș de la est de Carpați”. Pecetea cetății
Baia, Suceava () [Corola-website/Science/324975_a_326304]
-
în care se publica articolul-program, a fost interzis de cenzură, de aceea revista a continuat să apară sub titlul „Foaie științifică și literară”. "Propășirea" continua ideile revistei "Dacia literară" pe plan literar și cultural, venind în sprijinul militantismului revoluționar al epocii. În articolul - program se sublinia ideea unei reviste care trebuie să se ocupe mai puțin de treburile politice "”dinafară și dinăutru”" și mai mult de "„adevăratele materiale și intelectuale a românilor”", care să limiteze ca și "Dacia literară", mania traducerilor
Propășirea () [Corola-website/Science/324421_a_325750]
-
Sarichioi este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Tulcea, Dobrogea, România. În epoca romană târzie, aluviunile dunărene învăluie "capul Pteros" (Πτεροϛ Ακρα, adică "al aripilor", menționat de istoricul antic Herodot), transformând golfurile Argamos și Halmyris în limane, printre care cel astăzi denumit Lacul Razim. În anul 370 se stabilesc în zonă, mai întâi
Sarichioi, Tulcea () [Corola-website/Science/324444_a_325773]
-
de sat, pe malul stâng al Șiretului și încă unul numit "Țarina de Jos", la circa 300 m. SE de sat, la confluenta Pârâului Țigăncilor cu râul Siret, prezentând urme de locuire succesiva în perioadele: sec. XVII - XVIII, sec XV epoca medievală, sec IV epoca daco-romană și sec ÎI - I î.Hr. cultură geto-dacică.
Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/324457_a_325786]
-
stâng al Șiretului și încă unul numit "Țarina de Jos", la circa 300 m. SE de sat, la confluenta Pârâului Țigăncilor cu râul Siret, prezentând urme de locuire succesiva în perioadele: sec. XVII - XVIII, sec XV epoca medievală, sec IV epoca daco-romană și sec ÎI - I î.Hr. cultură geto-dacică.
Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/324457_a_325786]
-
armata pentru a ataca inamicul în flanc. Aceasta este adesea comparată cu tactica folosită de Epaminondas împotriva spartanilor la bătălia de la Leuctra în 371 î.e.n., deși atacul prin flanc a fost realizat prin dispoziția forțelor, și nu prin mișcare. În epoca tacticilor liniare, ca și în zilele lui Epaminondas, o asemenea manevră de flancare poate fi mortală pentru victimă. Cei mai slabi soldați ai armatei austriece fuseseră puși pe flancul stâng într-o poziție apărată de dealuri. Infanteria prusacă, dispusă în
Bătălia de la Leuthen () [Corola-website/Science/324464_a_325793]
-
de puțină vreme. Susan Tarlton s-a repezit în birou și l-a auzit pe Smith spunând ultimele sale cuvinte (""Profesorul... A fost ea."") înainte de a muri ca urmare a rănii. Tânărul ținea în mână un pince-nez aurit (ochelari de epocă) aparținând probabil asasinului său, el neavând probleme de vedere. Willoughby Smith nu cunoștea pe nimeni în apropiere și nu avea niciun dușman. El era al treilea secretar al profesorului, primii doi nemailucrând. Arma crimei era un cuțit de pa masa
Ochelarii de aur () [Corola-website/Science/324447_a_325776]
-
care a încheiat Războiul din 1812 între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei. Tratatul a restaurat în mare parte relațiile dintre cele două țări la "status quo ante bellum". Din cauza mijloacelor lente de comunicație din epocă, vestea semnării a ajuns în Statele Unite abia după două săptămâni, iar bătălia de la New Orleans s-a dat după semnarea tratatului, dar înainte de ratificarea lui. La 24 decembrie 1814, membrii echipelor de negociatori britanică și americană au semnat și parafat
Tratatul de la Gent () [Corola-website/Science/324482_a_325811]
-
unei picturi de valoare ce a fost acoperită cu mortar în anul 1867. Direcția Monumentelor Istorice în colaborare cu Departamentul Cultelor, a organizat scoaterea de sub tencuială a picturii, cu valoare aristică și culturală deosebită, pictorii fiind unii cu renume în epocă, mai ales Radu Zugravu (el și ucenicii săi pictând biserica din Gura Văii-Vâlcea, schitul Brădet-Argeș, schitul Cornet-Vâlcea și scene din viața Cuvioasei Filofteia de la Curtea de Argeș). Cea mai reușită pictură a lui Gheorghe și Radu este Judecata de Apoi de pe peretele
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324486_a_325815]
-
autor Moriarty, găsește 263 de referiri la Dinamică și 209 la Tratat. Acestea sunt cifre excelente pentru orice lucrare științifică, media generală fiind de aproximativ 6 trimiteri. Ele sunt chiar mai bune când se compară cu alte studii din aceeași epocă - de pe la 1900, "Catalog of Scientific Papers" al Societății Regale care prezintă 800.000 de lucrări științificedin 3.000 de 3000 reviste. Cele mai multe dintre acestea au fost uitate și doar câteva sunt încă de referință astăzi, după cum se arată prin analizarea
The Dynamics of an Asteroid () [Corola-website/Science/324499_a_325828]
-
3000 reviste. Cele mai multe dintre acestea au fost uitate și doar câteva sunt încă de referință astăzi, după cum se arată prin analizarea trimiterilor la vechile articole științifice "The Dynamics of An Asteroid" se află în grupul select al lucrărilor științifice din epoca victoriană, care sunt încă amintite și de luate ca referințe chiar și astăzi, în ciuda (sau poate din cauza) nonexistenței sale.
The Dynamics of an Asteroid () [Corola-website/Science/324499_a_325828]
-
la un experiment în cadrul căruia vor fi obligați să trăiască pe Planeta Umbrelor Albastre în condițiile secolului al XVII-lea, izolați de tehnologia modernă. Însoțiți de muschetarii Athos, Porthos, Aramis și d’Artagnan, cei patru își asumă personalități nobiliare specifice epocii și pornesc în căutarea unei comori. La hanul lui Papa Pillard, ei iau contact pentru prima oară cu oamenii cardinalului Pauvrelieu, conduși de abații Michelet și de l'Âme Grise. În confruntarea cu aceștia, muschetarii și cei patru sunt ajutați
Planeta Umbrelelor Albastre () [Corola-website/Science/327409_a_328738]
-
proprietățile ciudate ale planetei ale cărei râuri curg în sus, unindu-se într-un lac care acoperă cerul în forma unei umbrele albastre. Darn devine tot mai gelos pe soția sa, care pare să se fi adaptat de minune acelei epoci a galanteriei și caută orice prilej pentru a se simți bine în compania cuceritorului Aramis sau chiar a lui Moș Lapin. După ce îi înfrâng pe oamenii cardinalului în două confruntări, cei opt pornesc spre Paris, pentru a duce Regelui și
Planeta Umbrelelor Albastre () [Corola-website/Science/327409_a_328738]
-
cu regizorul Ion Popescu-Gopo. S-a născut la 3 ianuarie 1926, în București. A urmat trei ani de studii la Facultate de Fizică-Chimie, fiind angajat în 1949 la „Romfilm”. A colaborat ca operator de sunet la primul film făcut în epoca comunistă, "Răsună valea" al lui Paul Călinescu. Lucrează apoi ca asistent de operator la filmul "În sat la noi" (1951) al lui Jean Georgescu și Victor Iliu, director de imagine fiind Wilfried Ott. În anul 1951 devine asistent la catedra
Grigore Ionescu (operator de film) () [Corola-website/Science/327420_a_328749]
-
el un articol emoționant intitulat " Condeiul mi se apleacă...". În studiul „Românul s-a născut poet dar și operator” publicat în Magazinul estival „Cinema” (1983), Constantin Pivniceru îl considera pe Gore Ionescu un profesionist impecabil, nedreptățit de tehnica inferioară din epocă și de peliculele de slabă calitate cu care era nevoit să lucreze. Criticul de film Călin Căliman, care i-a dedicat un capitol în volumul "„Cinci artiști ai imaginii cinematografice”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), îl considera "„pictorul peisajelor sufletești
Grigore Ionescu (operator de film) () [Corola-website/Science/327420_a_328749]
-
Iulia pe "Dealul Citadelei", având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local. Are statut legal de monument istoric cu Codul LMI: AB-II-a-A-00088. Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII). Expansiunea militară otomană spre Europa de Vest a luat sfârșit
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]
-
12,4 hectare (pe culme are 7.5 hectare) Țel Lahish a fost identificat ca fiind locul unde s-a aflat orașul antic Lahish de către arheologul britanic William Albright în anul 1926. Zona din jurul colinei a fost așezată încă din epoca neolitica (7500-4000 î.e.n), si de atunci, în permanență, vreme de mulți ani. Colina însăși a fost populată începând din Epoca bronzului timpuriu, apoi a fost abandonată de acești întâi locuitori în favoarea unui deal din împrejurime. La începutul epocii
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
antic Lahish de către arheologul britanic William Albright în anul 1926. Zona din jurul colinei a fost așezată încă din epoca neolitica (7500-4000 î.e.n), si de atunci, în permanență, vreme de mulți ani. Colina însăși a fost populată începând din Epoca bronzului timpuriu, apoi a fost abandonată de acești întâi locuitori în favoarea unui deal din împrejurime. La începutul epocii bronzului mijlociu colina a fost repopulata, având și un loc de cult și de ofrande votive. Apoi (3150-1200 î.e.n) s-
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
epoca neolitica (7500-4000 î.e.n), si de atunci, în permanență, vreme de mulți ani. Colina însăși a fost populată începând din Epoca bronzului timpuriu, apoi a fost abandonată de acești întâi locuitori în favoarea unui deal din împrejurime. La începutul epocii bronzului mijlociu colina a fost repopulata, având și un loc de cult și de ofrande votive. Apoi (3150-1200 î.e.n) s-a dezvoltat aici orașul-stat canaanean nefortificat Lahish, aflat sub dominație egipteană. În epoca bronzului mijlociu orașul a căpătat
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
deal din împrejurime. La începutul epocii bronzului mijlociu colina a fost repopulata, având și un loc de cult și de ofrande votive. Apoi (3150-1200 î.e.n) s-a dezvoltat aici orașul-stat canaanean nefortificat Lahish, aflat sub dominație egipteană. În epoca bronzului mijlociu orașul a căpătat o mai mare importanță, el fiind înconjurat de un glacis și de un șanț, care au conferit colinei formă dreptunghiulara cu margini abrupte, pe care o are până astăzi, iar în centrul sau a fost
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
care au conferit colinei formă dreptunghiulara cu margini abrupte, pe care o are până astăzi, iar în centrul sau a fost înălțat un palat, probabil, al conducătorului cetății, si care a ars ulterior într-un incendiu. Între tăblițele egiptene din epoca bronzului târziu, cunoscute ca "Scrisorile de la Țel al Amarna" se află câteva care au fost trimise faraonului de către conducătorii orașului în secolul al XIV-lea î.e.n., ca, de pildă, corespondență regilor Zimredda (EA 329), Yabni-ilu (EA 328) și Sipitba'lu
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
faraonului de către conducătorii orașului în secolul al XIV-lea î.e.n., ca, de pildă, corespondență regilor Zimredda (EA 329), Yabni-ilu (EA 328) și Sipitba'lu (EA 330-332). În timpul lui Tutmes al III-lea Lahish e pomenit că dușman al Egiptului. În epoca bronzului târziu Lahish a ajuns, poate, cel mai mare oraș din Canaan, după distrugerea cetății Hatzor în secolul al XIII-lea. Din acea perioadă au fost găsite inscripții hieroglifice și antropoide (sarcofage egiptene). Orașul a fost distrus în prima jumătate
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
oraș din Canaan, după distrugerea cetății Hatzor în secolul al XIII-lea. Din acea perioadă au fost găsite inscripții hieroglifice și antropoide (sarcofage egiptene). Orașul a fost distrus în prima jumătate a secolului al XII-lea î.e.n. și în stratul epocii respective s-au găsit circa 1,500 de cranii umane. Dată ar corespunde perioadei pătrunderii în zonă a triburilor ebraice, perioada descrisă în Biblie (Vechiul Testament) că așezării lor sub conducerea lui Iosua Navi (Yehoshua bin Nun). Cucerirea orașului Lahish (definit
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
și cu celalte orașe ale Iudeei, după prima revoltă a lui Tzidkiyahu prin 586 î.e.n. Profetul Ieremia amintește de Lahish între ultimele orașe cucerite de babilonieni înaintea Ierusalimului. În vremea noastră se pot vedea ruinele casei porții celei mari din epoca regelui Hizkiyahu, iar deasupra ei o casă a porții mai mică din secolele al VII-lea-al VI-lea. În această din urmă arheologul Starkey a descoperit în anii 1930 21 ostraka, cioburi de lut cu inscripții, care au fost
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]
-
făcliile din Azeka care se aflau într-un loc prea jos. Localitatea a fost reînnoita în timpul dominației persane ahemenide, când a fost capitala de district, fiind dotată cu un mic palat și un templu ("al Soarelui"). Ea a decăzut în epoca elenistica, când alte orașe din Șesul Iudeei au căpătat prioritate. A fost părăsit în secolul al II-lea î.e.n. În anul 1994 Țel Lahish a fost declarat parc național. Cercetarea locului a început în 1878 când Claude Reignier Conder a
Lahish () [Corola-website/Science/327422_a_328751]