43,803 matches
-
Ce sunt reprezentările? Ce funcție au reprezentările în organizarea cunoașterii? Teoria reprezentării ar fi de dorit să țină cont de cele două tipuri esențiale de reprezentări: 1) plastică, specifică artelor figurative, ce are drept fundament epistemic asemănarea; 2) lingvistică, specifică limbajelor, discursurilor, textelor, ce se instituie prin diferență. Dacă în artă sau în teoria artei reprezentarea plastică este preocupată de seriile de corespondențe care se pot stabili între figuri și între tehnici de figurare, în domeniile analizei limbajului, în teoriile lingvistice
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
2) lingvistică, specifică limbajelor, discursurilor, textelor, ce se instituie prin diferență. Dacă în artă sau în teoria artei reprezentarea plastică este preocupată de seriile de corespondențe care se pot stabili între figuri și între tehnici de figurare, în domeniile analizei limbajului, în teoriile lingvistice, reprezentarea are funcția de a disocia și descompune ordinea lucrurilor pentru a accentua diferențele dintre acestea, dintre aspectele vizibile. Comentariul (critic) e o formă comună de dislocare. Însă această "dislocare" nu se poate face oricum, ci într-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
reprezentări pe baza celor vechi. Reprezentările foucauldiene din cărțile și din cursurile sale sunt construite pe tehnica enunțiativă modernă, influențată de gândirea fizico-matematică. Astfel că se observă și se constată într-un mod concret pentru a se ajunge la un limbaj formal, abstract, caracterizat prin simboluri și tehnici (clar-obscure) de a spune, prin semne și semnificații. Spusul foucauldian poate fi perceput ca o "codificare" a constatărilor sale dintr-o evidență istorică. De fapt, spusul în Modernitate a devenit un celălalt al
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spune și ceea ce se vede, dintre vizual și oral/scris. Începând cu secolul al XVII-lea, raporturile epistemice dintre a vedea și a spune s-au sofisticat. Convenționalismul și abstracționismul gândirii moderne se află în acest joc clar-obscur între vizual-reprezentare-spus. Limbajul ca diferență a așezat tot felul de convenții între ceea ce se spune și posibilitățile obiective ale exteriorului, ale relațiilor cu lucrurile. Reprezentările, cu toate că sunt parte de imaginar, vizează în mod explicit realul. În Modernitate, realitatea este prelucrată, transformată de reprezentări
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mod explicit realul. În Modernitate, realitatea este prelucrată, transformată de reprezentări politice, istorice, științifice, ideologice, faptele și acțiunile umane devenind elemente de transpus în ele, fiind un al doilea în raport cu hegemonia acestora. Atât timp cât oamenii își construiesc o gândire pe baza limbajului și a diverselor discursuri prezente în media, ei nu au o relație de autenticitate cu factorul uman, cu istoria. Biologul austriac Oskar Heinroth (1871-1945) obișnuia să le spună studenților săi: Ceea ce gândim e de multe ori fals, dar ceea ce știm
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
epistemic. A gândi cu istoria este prima condiție pentru altfel de gândiri. Cum se poate întemeia o analiză anistorică pe o problematică istorică? Cum poți înțelege anistoric fenomene și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
întemeia o analiză anistorică pe o problematică istorică? Cum poți înțelege anistoric fenomene și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de semnificare, fie prin relații de sens; se reflectă pe el însuși în adevărul său singular
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de semnificare, fie prin relații de sens; se reflectă pe el însuși în adevărul său singular. Iluzia că prin limbaj, prin acel "cine vorbește?", omul se află în instanța
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul XX, limbajul "s-a deschis" asupra lui însuși, fie pe baza unor raporturi de semnificare, fie prin relații de sens; se reflectă pe el însuși în adevărul său singular. Iluzia că prin limbaj, prin acel "cine vorbește?", omul se află în instanța adevărului a generat un relativism în gândire, în cunoaștere, manifestat printr-o "distribuție" a adevărului în cadrul subiecților vorbitori, calificați politic și producători de instrumentalizări. Limbajul Individului devine adevărul său. Pe acest
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
adevărul său singular. Iluzia că prin limbaj, prin acel "cine vorbește?", omul se află în instanța adevărului a generat un relativism în gândire, în cunoaștere, manifestat printr-o "distribuție" a adevărului în cadrul subiecților vorbitori, calificați politic și producători de instrumentalizări. Limbajul Individului devine adevărul său. Pe acest soi de dogmatism și-au găsit întemeierea discursuri totalitare de dreapta și de stânga. A manipula mulțimile prin discursuri rupte de o evidență concretă este o mai veche tehnică a politicienilor moderni. Pe baza
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
constă în cuvinte, ci într-un raport corect între fapte, lucruri și ceea ce se spune. Dacă în secolul al XVI-lea relațiile dintre vizibil, reprezentabil și enunț erau destul de clare, în timpurile noastre cele trei instanțe sunt amestecate într-un limbaj totalizant, clar-obscur, abstract. Este abstract atunci când se află în propria lui dificultate de a spune, de a explica. Este clar-obscur atunci când deține o relație de corespondență între concret și abstract, atunci când interpretează concepte, conferindu-le un sens ambiguu. De exemplu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
iar verbul este "pânza pe care acestea apar"178. Opera lui Velázquez (1599-1660), a lui Jan Vermeer van Delft (1632-1675), Don Quijote al lui Cervantes (1547-1616) sunt, pentru Foucault, "semne" ale schimbării regimului occidental de gândire. Prin Don Quijote s-a anunțat limbajul în sine; limbaj care nu spune și nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pânza pe care acestea apar"178. Opera lui Velázquez (1599-1660), a lui Jan Vermeer van Delft (1632-1675), Don Quijote al lui Cervantes (1547-1616) sunt, pentru Foucault, "semne" ale schimbării regimului occidental de gândire. Prin Don Quijote s-a anunțat limbajul în sine; limbaj care nu spune și nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației drept modalități de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Vermeer van Delft (1632-1675), Don Quijote al lui Cervantes (1547-1616) sunt, pentru Foucault, "semne" ale schimbării regimului occidental de gândire. Prin Don Quijote s-a anunțat limbajul în sine; limbaj care nu spune și nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației drept modalități de prelucrare a realității. Un limbaj preocupat de tehnica în sine de a spune
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
al lui Cervantes (1547-1616) sunt, pentru Foucault, "semne" ale schimbării regimului occidental de gândire. Prin Don Quijote s-a anunțat limbajul în sine; limbaj care nu spune și nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației drept modalități de prelucrare a realității. Un limbaj preocupat de tehnica în sine de a spune. Se gândește pe el însuși
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
occidental de gândire. Prin Don Quijote s-a anunțat limbajul în sine; limbaj care nu spune și nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației drept modalități de prelucrare a realității. Un limbaj preocupat de tehnica în sine de a spune. Se gândește pe el însuși într-o hegemonie a reprezentărilor. Prin opera lui Velázquez și a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu arată, dar reprezintă oameni, idei, gânduri. Un limbaj cosubstanțial cunoașterii. Este un limbaj căruia reprezentarea lingvistică, bazată pe diferență, îi face jocul. Un limbaj care a deschis calea utopiei și a imaginației drept modalități de prelucrare a realității. Un limbaj preocupat de tehnica în sine de a spune. Se gândește pe el însuși într-o hegemonie a reprezentărilor. Prin opera lui Velázquez și a lui Vermeer van Delft, reprezentarea plastică primește o nouă funcție, într-un fel similară cu cea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
funcția lor. În timp ce reprezentarea lingvistică este preocupată de diferențe, cea plastică are în obiectiv similaritățile, corespondențele. A spune și a reprezenta nu mai sunt mijloace, ci scopuri în sine. De exemplu, autorul modern se distinge de restul autorilor printr-un limbaj aparte, care-i conferă identitate, îl creează ca personalitate, figură publică. La fel, pictorul încearcă să reprezinte altfel decât au făcut-o predecesorii lui, să marcheze o diferență de gândire prin opera sa. Opera, autorul, produsul în sine devin importante
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
autorul, produsul în sine devin importante prin diferențe în funcționalitatea social-politică modernă. Ceea ce creează un discurs modern este tocmai acel dincolo de referențial, acea reprezentare ce trece dincolo de lucrurile reprezentate (fie verbal sau plastic). Din secolul al XVII-lea, avem un limbaj articulat nu pe evidențe ale realului, ci pe generalități crescânde 179. Însă acestea nu s-au putut insera într-un limbaj comun și cotidian decât atunci când filosofia carteziană a autorizat gândirea matematică drept valoare supremă, model și sursă pentru toate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
referențial, acea reprezentare ce trece dincolo de lucrurile reprezentate (fie verbal sau plastic). Din secolul al XVII-lea, avem un limbaj articulat nu pe evidențe ale realului, ci pe generalități crescânde 179. Însă acestea nu s-au putut insera într-un limbaj comun și cotidian decât atunci când filosofia carteziană a autorizat gândirea matematică drept valoare supremă, model și sursă pentru toate celelalte forme de gândire umană. Matematica și raționamentele ei ipotetic-deductive au fost difuzate către celelalte discipline socio-umane, aflate atunci (secolele XVII-XIX
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
secolele XVII-XIX) în formare. Vom înțelege de ce logica și gramatica au fost gândite de călugării-cărturari de la Port-Royal pe baza raționamentelor din matematică, conferindu-le astfel valoare de metodă universală. În opinia lui Foucault, relația de reprezentare și de semnificare a limbajului cu lucrurile a fost readusă în atenție de către literatura secolului al XIX-lea180, mutație epistemică ce a făcut posibilă întemeierea semioticii de către Saussure. Ar fi bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci ca pe
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cu nevoi și dorințe, cu trăirea individualizării și a distincției de restul lumii, ar fi o invenție 181 a discursurilor umane de secol XVI, iar cele două reprezentări l-ar fi "produs" pe scena unei lumi unde munca, viața și limbajul îl produc și îl reprezintă printr-o cunoaștere de tip social-politic, istoric și filosofic. Prin ceea ce le fundamentează, munca, viața și limbajul aparțin practicii, aparțin faptelor și activităților umane empirice ce se sustrag reprezentării. Însă aceste domenii sunt imposibil de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
secol XVI, iar cele două reprezentări l-ar fi "produs" pe scena unei lumi unde munca, viața și limbajul îl produc și îl reprezintă printr-o cunoaștere de tip social-politic, istoric și filosofic. Prin ceea ce le fundamentează, munca, viața și limbajul aparțin practicii, aparțin faptelor și activităților umane empirice ce se sustrag reprezentării. Însă aceste domenii sunt imposibil de înțeles, de descris, de analizat doar pe baza mărturiilor empirice. Platitudinile empirice, "banalitățile" istoriilor descriptiv-arhivistice ne ajută să avansăm teorii, adică să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe baza mărturiilor empirice. Platitudinile empirice, "banalitățile" istoriilor descriptiv-arhivistice ne ajută să avansăm teorii, adică să devenim "analitici". Ele nu sunt fără valoare. În acest mod a fost posibilă o teorie economică progresistă, una a vieții și mai multe ale limbajului. Economia politică, biologia, lingvistica și filosofiile moderne ale limbajului s-au născut ca "o completare" la aceste noi empiricități. Prin "împrumutarea" unor tehnici și modalități de analiză, științele dedicate celor trei empiricități pluralizează și dezvoltă cunoașterea. De exemplu, întoarcerea teoriei
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ne ajută să avansăm teorii, adică să devenim "analitici". Ele nu sunt fără valoare. În acest mod a fost posibilă o teorie economică progresistă, una a vieții și mai multe ale limbajului. Economia politică, biologia, lingvistica și filosofiile moderne ale limbajului s-au născut ca "o completare" la aceste noi empiricități. Prin "împrumutarea" unor tehnici și modalități de analiză, științele dedicate celor trei empiricități pluralizează și dezvoltă cunoașterea. De exemplu, întoarcerea teoriei economice spre muncă și producție (cele două condiții esențiale
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]