43,803 matches
-
emergența istorică a modului cum sunt create reprezentări și ce impact au ele asupra anumitor grupuri umane. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea, avem un joc nesfârșit de iluzii în cadrul cunoașterii occidentale, deoarece această cunoaștere este călăuzită de limbajul-reprezentare. Un limbaj care se situează dincolo de un referențial concret istoric. Limita cunoașterii ar fi o "transparență perfectă"183 între reprezentări și semnele pe care aceste reprezentări le descriu. Tot acest parcurs al cunoașterii occidentale l-a convins pe Saussure că întreaga cunoaștere
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe care aceste reprezentări le descriu. Tot acest parcurs al cunoașterii occidentale l-a convins pe Saussure că întreaga cunoaștere umană este marcată de "semne", iar pe Wittgenstein că nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să filosofăm asupra limbajului într-un mod logic. Iluzia că limbajul este centrul cunoașterii umane și că numai prin limbaj putem accede la o cunoaștere deplină este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acest parcurs al cunoașterii occidentale l-a convins pe Saussure că întreaga cunoaștere umană este marcată de "semne", iar pe Wittgenstein că nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să filosofăm asupra limbajului într-un mod logic. Iluzia că limbajul este centrul cunoașterii umane și că numai prin limbaj putem accede la o cunoaștere deplină este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Saussure că întreaga cunoaștere umană este marcată de "semne", iar pe Wittgenstein că nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să filosofăm asupra limbajului într-un mod logic. Iluzia că limbajul este centrul cunoașterii umane și că numai prin limbaj putem accede la o cunoaștere deplină este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
filosofăm asupra limbajului într-un mod logic. Iluzia că limbajul este centrul cunoașterii umane și că numai prin limbaj putem accede la o cunoaștere deplină este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul științelor umane nu este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este prezentă și la criticii francezi R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul științelor umane nu este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și al propozițiilor pe care le enunță"184. Așadar, nu limbajul este în centrul socio-umanelor, ci omul care își (re)prezintă prin limbaj relațiile cu lucrurile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
R. Barthes, J. Derrida. Istoricii nu trăiesc în iluziile limbajului și nici în instrumentalizările social-politice ale intelocrației. Iluzia lingvistică occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul științelor umane nu este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și al propozițiilor pe care le enunță"184. Așadar, nu limbajul este în centrul socio-umanelor, ci omul care își (re)prezintă prin limbaj relațiile cu lucrurile și oamenii. Reprezentarea este "metaforică și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
occidentală este contrară viziunii lui Foucault, pentru care "obiectul științelor umane nu este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și al propozițiilor pe care le enunță"184. Așadar, nu limbajul este în centrul socio-umanelor, ci omul care își (re)prezintă prin limbaj relațiile cu lucrurile și oamenii. Reprezentarea este "metaforică și întotdeauna preocupată de un singur aspect al persoanei reprezentate"185. Limbajul e mijloc, dar nu funcție. El nu creează
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este, prin urmare, limbajul [...] ci această ființă care, dinlăuntrul limbajului care o înconjoară, își reprezintă, vorbind, sensul cuvintelor și al propozițiilor pe care le enunță"184. Așadar, nu limbajul este în centrul socio-umanelor, ci omul care își (re)prezintă prin limbaj relațiile cu lucrurile și oamenii. Reprezentarea este "metaforică și întotdeauna preocupată de un singur aspect al persoanei reprezentate"185. Limbajul e mijloc, dar nu funcție. El nu creează nicio cunoaștere istorică, care, de altfel, se află în experiențele oamenilor între
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
propozițiilor pe care le enunță"184. Așadar, nu limbajul este în centrul socio-umanelor, ci omul care își (re)prezintă prin limbaj relațiile cu lucrurile și oamenii. Reprezentarea este "metaforică și întotdeauna preocupată de un singur aspect al persoanei reprezentate"185. Limbajul e mijloc, dar nu funcție. El nu creează nicio cunoaștere istorică, care, de altfel, se află în experiențele oamenilor între ei și cu ordinea social-politică, cu lucrurile și prin ideile existente la un moment dat într-o societate. Istoricii au
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu creează nicio cunoaștere istorică, care, de altfel, se află în experiențele oamenilor între ei și cu ordinea social-politică, cu lucrurile și prin ideile existente la un moment dat într-o societate. Istoricii au o experiență empirică, concretă, cu arhiva. Limbajul îi ajută sau nu, dar nu le poate crea cunoașterea. Ideea de reprezentare comportă trei dimensiuni 186: realitatea reprezentată, procesul de reprezentare și reprezentarea în sine. O funcție esențială îi revine procesului de reprezentare, unde intervin elemente reale și fictive
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cunoaștere (o teorie, o carte, un discurs, o subdisciplină slab fondată etc.). Evident că există cunoașteri și științe care se dezvoltă în paralel, iar relațiile pe care le stabilim nu se pot verifica decât pe baza unor evidențe (evenimente de limbaj/discurs, fapte concrete). Cert este că între cunoașteri, între științe, care pot fi total diferite (de exemplu, matematica și istoria), pot exista legături sub forma influențelor, a împrumuturilor de raționamente, a unor tehnici similare de analiză, a unor postulate și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
între cunoașteri, între științe, care pot fi total diferite (de exemplu, matematica și istoria), pot exista legături sub forma influențelor, a împrumuturilor de raționamente, a unor tehnici similare de analiză, a unor postulate și analogii, a mimesis-ului de reprezentare, iar limbajului îi revine o funcție de creație. Poate că pe unii i-a uimit atunci când, în cartea Cunoașterea istorică..., am experimentat o serie de analogii, pe baza unor evidențe de gândire, între metoda problematizantă a lui Galileo și cele ale lui Marx
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Cunoașterea nu are o relație doar cu oamenii sau doar cu lucrurile, ci mai ales cu alte cunoașteri, ceea ce o face să fie mereu altceva. Ar fi de gândit acest "mereu altceva". El nu poate fi doar o muncă de limbaje, ci și experimente, experiențe cognitive autentice, noi modalități de a gândi. Când Foucault se desemna pe drept cuvânt un expérimenteur, un om care experimentează intelectual, el dădea științei ceea ce este al ei: hazardul, creativitatea. De aceea, el nu putea să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mediu și larg pentru că nu reușesc cu acel creative writing. Nu există model și nici rețetă pentru scris istoric. Încă un considerent pentru combaterea dogmei istoria e știință. Cunoașterea istorică nu este doar legată "de analitică", de folosirea hermeneutică a limbajelor și de raționalizarea fondurilor arhivistice. Ea are o profundă componentă intuitivă, fiind legată în egală măsura de simț (empiric-senzorial) și de rațiune (logică, retorică). Ceea ce se întâmplă în zilele noastre nu este decât o derogare de la intuiție, de la exersarea acestei
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aspecte într-o cunoaștere de tip matematic sau în fizică. Ele sunt valabile doar în cunoașterea umană, doar într-o cunoaștere de tip istoric, o cunoaștere a celor din sfera disciplinelor moderne, devenite tot mai tehnologizate și asaltate de un limbaj abstract, non-referențial. Aroganța, minciuna, ticăloșia în absența unor fonduri de cunoaștere autentică au devenit instrumente pentru distinși universitari români. Sunt două regimuri în care se manifestă cunoașterea umană: 1) regimul unei cunoașteri bazată pe istorie (mă refer aici la tot
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
1) regimul unei cunoașteri bazată pe istorie (mă refer aici la tot ceea ce se dezvoltă drept "cunoștințe" despre oameni, lucruri, idei, evidențe, căutări, reluări, procese, lupte); 2) regimul unei cunoașteri care a devenit, de la sfârșitul secolului Luminilor, o muncă între limbaje (cunoașterile între ele, împrumuturi, analogii, tehnici de re- și configurare, schimbări de concepte, modificări de sensuri, includerea unor raporturi semnificante în câmpul cunoașterii, opinii, atitudini, bizarerii de gândire etc.). Cele două regimuri sunt vizate de Foucault în eclectica sa capodoperă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lucrurile; vizează un dat istoric, care, evident, comportă o structură "secret lingvistică". Această structură secret-lingvistică se interpretează între concretul activității umane și celelalte cunoașteri umaniste (literatura, filosofia, psihologia, sociologia, etnologia, antropologia, teoria lingvistică și cea politică etc.); în sfârșit, vizează limbaje în sine și derivatele lor (noi concepte, noi idei, noi sensuri și semnificații, noi discursuri și noi posibilități de gândire). Cel puțin erau concentrate pe acestea până la Foucault, intelectualul care a rupt-o atât cu Linguistic Turn, cât și cu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
intelectuale din secolul XX au profunde reminiscențe din pozitivism, nu atât din cel comtian, cât mai ales din dezbaterile academice de după Comte și în care Comte nu se regăsește. Istoria scrisă nu este și nu va fi o știință, iar limbajul ei este vital să fie unul metaforic și "literar". Marii istorici au o "stilistică", ce poate fi percepută drept "literară", ceea ce nu le exclude raportul acesteia cu realitatea. Stilistica unui autor (istoric) nu ar fi bine să o confundăm cu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ideea povestirii, a descrierii și a prezentării unor evidențe inconfundabile a faptelor cu adevărat esențiale prezente într-un anumit sector social sau de cunoaștere. Pentru Foucault, pe lângă faptele rezultate din acțiuni umane, mai sunt și fapte de discurs, evenimentele de limbaj, adică rarități ale spusului, ceea ce face "ca realul și ficțiunea să se echivaleze"195. Faptele de discurs și evenimentele de limbaj sunt semnele unei noi arheologii istorice pentru tratarea spusului istoric. Concepția lui Foucault despre istorie destramă iluzia ricoeriană, și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sau de cunoaștere. Pentru Foucault, pe lângă faptele rezultate din acțiuni umane, mai sunt și fapte de discurs, evenimentele de limbaj, adică rarități ale spusului, ceea ce face "ca realul și ficțiunea să se echivaleze"195. Faptele de discurs și evenimentele de limbaj sunt semnele unei noi arheologii istorice pentru tratarea spusului istoric. Concepția lui Foucault despre istorie destramă iluzia ricoeriană, și anume că istoria se află printre științele umane și, în consecință, poate fi tratată cu metodele hermeneuticii, cu diverse tehnici de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
tipuri de științe, fără să i se văduvească propria sa înțelegere; o înțelegere mai aproape de pictură și de arte figurative; de ideea de reprezentare (lingvistică și plastică). Înțelegerea istoriei se bazează pe fapte și întâmplări concrete transpuse în reprezentări prin intermediul limbajului, al imaginilor pe care limbajul le dezvoltă. Ea nu poate fi confundată nici cu limbajul pe care-l folosește istoricul, nici cu gândirea istoricului, nici cu facticitatea și dinamica umană care o fac posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
i se văduvească propria sa înțelegere; o înțelegere mai aproape de pictură și de arte figurative; de ideea de reprezentare (lingvistică și plastică). Înțelegerea istoriei se bazează pe fapte și întâmplări concrete transpuse în reprezentări prin intermediul limbajului, al imaginilor pe care limbajul le dezvoltă. Ea nu poate fi confundată nici cu limbajul pe care-l folosește istoricul, nici cu gândirea istoricului, nici cu facticitatea și dinamica umană care o fac posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A crede că istoria stă în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pictură și de arte figurative; de ideea de reprezentare (lingvistică și plastică). Înțelegerea istoriei se bazează pe fapte și întâmplări concrete transpuse în reprezentări prin intermediul limbajului, al imaginilor pe care limbajul le dezvoltă. Ea nu poate fi confundată nici cu limbajul pe care-l folosește istoricul, nici cu gândirea istoricului, nici cu facticitatea și dinamica umană care o fac posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A crede că istoria stă în seria scrierilor istoricilor, dincolo de o formă comună de înțelegere a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
dialog) în modalitățile sale de a problematiza. Într-un alt timp istoric, celebrul Lucien Febvre spunea că faptele istorice sunt mai mult inventate decât descoperite, iar istoria istoricului ar fi o suită de interpretări, pe baza acelei moderne munci de limbaje. Nietzsche era și mai "radical": Nu există fapte, ci doar interpretări; fiind vizibil contaminat de cotitura hermenutică și fenomenologică germană. Această idee l-a determinat pe Foucault să creadă că evenimentele istorice, provenite dintr-un concret al acțiunii umane, pot
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]