47,058 matches
-
oricând contestabilă a exteriorității ei. Or, procedând În felul acesta, ieșim din regula filozofării și conferim memoriei un rol prea mare prin comparație cu cel al gândirii. Distanța astfel creată instituie o nouă identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu numai a unor situări În real, În social, ci și În timp, jurnalul intim conține, În filigran, Întreaga istorie a inițierii În moarte a scriitorului. Însă așa cum există o insignifianță a jurnalului intim, există și o lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nuanțe sumbre. Tonul este al disperării ultime, iar regresul la condiția paradisiac-primară nu are nimic auroral, pur sau tandru: el amintește mai degrabă târâitul spasmodic al ofidienelor, decât amplitudinea energicei mișcări adolescentine. Totodată, izbește aerul de neagră negativitate al acestui discurs. Nimic nu e firesc În notațiile disperate ale Sylviei Plath: nici punerea sub semnul Întrebării a conceptului de libertate (la un pol), nici Îndrăzneala de a nega (la celălalt pol) simbolul protector prin excelență - poala maternă. Dorința de a evada
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ochi verzi și adormi la loc. Astfel de mici scene crude, al căror substrat psihanalitic e ușor de interpretat, se regăsesc În Jurnalul Sylviei Plath la tot pasul. Dedublarea, autoproiecția, multiplicarea eurilor, construirea unor biografii paralele sunt locuri comune În discursul confesiv al poetei. Disperarea ei ia, de multe ori, forma unui raport pe jumătate livresc. Suferința, suferința adevărată devine credibilă doar În clipa În care Îi descoperă echivalentul cultural, citatul sau aluzia livrescă. Aceasta e, fără Îndoială, forma de rezistență
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
livresc. Suferința, suferința adevărată devine credibilă doar În clipa În care Îi descoperă echivalentul cultural, citatul sau aluzia livrescă. Aceasta e, fără Îndoială, forma de rezistență psihică la agresivitatea realului. Poeta Își recunoaște Înfrângerea abia În clipa În care găsește discursul literar care să descrie perfect, „poetic”, ceea ce ei i se pare că simte atât de prozaic. Refuzul constant al unuia dintre iubiții ei, Richard, e „validat” de câteva versuri ale lui James Joyce, care transcriu o egală disperare a celui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încerca să scriu un roman despre aceasta; fiind femeie, de ce trebuie doar să plâng și să Îngheț, să plâng și să Îngheț?” Noul sentiment, al Înghețării, al Împietririi și al diminuării psihice a personalității brăzdează, ca o axă dureroasă, Întregul discurs confesiv al Sylviei Plath. Existența i se curbează, incapabilă să mai ia altitudine. La douăzeci și doi, douăzeci și trei de ani pare să fi cunoscut totul, să fi experimentat totul și să-și fi barat, astfel, orice posibilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Întreaga sa carte: Astăzi m-am trezit față-n față cu un miracol. Nu-mi vine să cred. Monstruosul nostru dictator și-a luat tălpășița. Se pare că tineretul l-ar fi huiduit tocmai când președintele Începuse să țină un discurs. Într-un moment de Înfricoșare, ferocele Ceaușescu s-a debusolat și a Încercat să capteze pe răsculați cu făgăduieli bănești de-a dreptul caraghioase: majorarea ajutorului pentru studenți cu 200 lei, iar pentru pensionarii cu pensie mică, o majorare de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
transformate Într-o Însăilare kitsch, plutind În impasibila și indiferenta consemnare a stărilor de grație. Complexitatea, ca formă a nuanțării tensiunii și expresivitatea ca modalitate a eliberării acestei tensiuni provin din componenta intimă a jurnalului. Intimul alcătuiește suportul obligatoriu al discursului nevrotic din care se modelează Întreaga forță de comunicare a confesiunii. El e un accelerator de particule, menit să infuzeze viață semnelor deloc Îmbietoare așternute de scriitor pe hârtie. În viziunea lui Jean Baudrillard, „intimul nu e nici un concept, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și prin reasamblarea lor Într-un corp tensional. Această reorganizare nu e doar o operație tehnicistă, ci și o condiție a definitivării structurii și a stabilirii valorii sale estetice. Faza inițială, când intimitatea era doar materia brută a unui posibil discurs despre sine, este imediat depășită de frământarea, de tensiunea indusă de recontextualizare ori, mai exact, de găsire a unui context, pentru o sumă de fragmente pe care nu părea să le unească decât voința de mărturisire a autorului. Cum ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un dublu rol. Pe de o parte, ele aduc la același numitor fragmentele compartimentate ale existenței, pe de alta ajută la formarea unei diferențe În interiorul masei compacte de amănunte a jurnalului. Așadar, subiectivitatea, abandonul În mărturisire devin forțe structurante ale discursului. Ale unui discurs care din impersonal și abstract, la Începuturile sale, ni se relevă ca o entitate subiectivă purtătoare de sens. Efect secundar al mărturisirii, intimul organizează, din fundal, o materie a cărei forță nu e dată de necesitatea continuării
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Pe de o parte, ele aduc la același numitor fragmentele compartimentate ale existenței, pe de alta ajută la formarea unei diferențe În interiorul masei compacte de amănunte a jurnalului. Așadar, subiectivitatea, abandonul În mărturisire devin forțe structurante ale discursului. Ale unui discurs care din impersonal și abstract, la Începuturile sale, ni se relevă ca o entitate subiectivă purtătoare de sens. Efect secundar al mărturisirii, intimul organizează, din fundal, o materie a cărei forță nu e dată de necesitatea continuării scrisului (ca Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
declarativ, jurnalul e o consemnare, o luptă cu timpul trecut, În realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei Întregi lumi a experienței individului, creează În mod spontan un spațiu al individualității și al mărturisirii. Persoana Întâi e, În fond, un simbol al universului, locul În care Începe și sfârșește ceea ce omul nu poate cunoaște. Prin urmare, un discurs centrat tocmai asupra persoanei Întâi este un discurs asupra universului Întreg. El legitimează, astfel, orice pretenție a acestuia de a ocupa un loc privilegiat Între simbolurile culturale ale lumii. Mai mult decât atât, fiind un apanaj al eului, autoportretul pare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mod spontan un spațiu al individualității și al mărturisirii. Persoana Întâi e, În fond, un simbol al universului, locul În care Începe și sfârșește ceea ce omul nu poate cunoaște. Prin urmare, un discurs centrat tocmai asupra persoanei Întâi este un discurs asupra universului Întreg. El legitimează, astfel, orice pretenție a acestuia de a ocupa un loc privilegiat Între simbolurile culturale ale lumii. Mai mult decât atât, fiind un apanaj al eului, autoportretul pare forma cea mai legitimă dintre toate cele produse
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dar fără să fie obligat să-i schimbe și numele. Această permanentă, obstinată substituire a nuanțelor e tocmai ceea ce conferă autoportretului din jurnalul intim șansa existenței de sine stătătoare, Înlocuind, Încetul cu Încetul (Înlocuindu-le prin uitare!) părțile subiective ale discursului cu o relatare obiectivă, În care subiectivitățile autorului devin părți componente ale unei structuri mai ample, jurnalul intim Însuși se transformă Într-un uriaș autoportret al autorului. Ceea ce vede, simte, gândește și face scriitorul pierde calitatea de fapt individual, transformându
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
capete: atât spre lumea ficțiunii, a dezirabilității pure, cât și spre aceea (Încă vag aproximată) a realului. E faza jurnalului-clepsidră. În această etapă, structura sa e oricând reversibilă. O simplă răsturnare de sens a fluxului creator poate schimba complet consistența discursului. Pentru că și În acest caz, ca și În cazul discursului postmodernist, prea marea permisivitate creează inconsistență. Alunecarea dinspre problemele de fond spre cele de structură pot să-i fie fatale jurnalului. Să nu uităm că el e rezultatul compromisului dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
spre aceea (Încă vag aproximată) a realului. E faza jurnalului-clepsidră. În această etapă, structura sa e oricând reversibilă. O simplă răsturnare de sens a fluxului creator poate schimba complet consistența discursului. Pentru că și În acest caz, ca și În cazul discursului postmodernist, prea marea permisivitate creează inconsistență. Alunecarea dinspre problemele de fond spre cele de structură pot să-i fie fatale jurnalului. Să nu uităm că el e rezultatul compromisului dintre o persoană (eul confesiv) și un timp (acel au jour
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lectură, aceste lucruri nu are și un echivalent În ordinea psihologică a creației. Dacă sinceritatea nu poate fi un element decisiv În judecarea unui jurnal, În schimb un factor aparent exterior poeticii care stă la baza lui - Înălțimea teoretică a discursului - nu exclude alternativa transformării sale În pretextul unei discriminări valorice. Eticismul implicit al jurnalului se vede, astfel, pus În inferioritate de un estetism intrat oarecum surprinzător În componența acestui amalgam. Cerneluri diferite Medierea dintre ficțiune și realitate se realizează și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de reguli și prejudecăți, nesupusă vreunui program. Poate doar aceluia de a găsi, În mulțimea de sensuri, potențialitatea literaturii așa cum ne-o ilustrează timpul, persoana și subiectivitatea: literaritatea vie, parafraza utopică a unei inexistente teorii, Întrevăzută, Însă, printre rândurile unui discurs insuficient articulat. Sens și lege Limbajul se Întrupează În creație de fiecare dată altfel. Ordonarea operei de artă, compoziția, urmează, la rândul ei, o altă cale. O altă ordine. Între interpretare și știință, adică Între imaginația bine strunită, bine educată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lege. Ea nu vine din afară - ea pornește din interiorul textului. Câte texte, atâtea poetici - s-a mai spus. Dar prima reacție de apărare a poeticii s-a văzut imediat: a părăsit domeniul operei literare propriu-zise, refugiindu-se În spațiul discursului literar. Din prototip autarhic, ea devine doar una din variante. Singularitatea faptului literar se dezvăluie, abia În acest moment, ca abstracțiune, ca model nemărturisit spre care se Îndreaptă inconștient un anume tip de discurs. Literaritatea, proprietatea care conferă identitate oricărui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
literare propriu-zise, refugiindu-se În spațiul discursului literar. Din prototip autarhic, ea devine doar una din variante. Singularitatea faptului literar se dezvăluie, abia În acest moment, ca abstracțiune, ca model nemărturisit spre care se Îndreaptă inconștient un anume tip de discurs. Literaritatea, proprietatea care conferă identitate oricărui gen literar, se transformă În instanță unificatoare a particularului și a generalului, printr-o descriere, printr-o Însumare de calități. Structurile abstracte ale textului, orice nume ar primi ele, nu au putere de generalizare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
constituie nici un secret, fie că e vorba de simple carnete de socoteli ori de complicate ghiduri de comportament. Oscilând Între caracterul de memorie materială 6 și de Îndreptar etic, dar Înglobându-le pe amândouă, ele fac pasul decisiv spre subiectivizarea discursului. Funcția lor rămâne, Însă, una esențial exterioară: ele nu pătrund În zona de nespus-ului, mulțumindu-se cu transcrierea unor evidențe. De altfel, această primă variantă a omului biografic nu admite secretul, introvertirea, intimitatea; exercițiul democrației și al agorei nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra locutorului. În fine, cunoașterea de sine se Împotmolește În echivocul Întreprinderii 30. Mobilul analizei eului nu e niciodată clar. El ezită (fără
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și asupra eului, discursul confesiv devine opera de creație prin Însuși actul enunțării, răsfrânt asupra locutorului. În fine, cunoașterea de sine se Împotmolește În echivocul Întreprinderii 30. Mobilul analizei eului nu e niciodată clar. El ezită (fără să-și dea seama) Între justificare și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
luciditate. Precizia descrierii provine din mecanica transpunerii trăitului. Scriitorul de jurnale e prea puțin atent la cum transcrie: legea de aur Îi cere să se observe doar În raport cu ceea ce scrie. Psihanaliștii cred că orice demers analitic se revendică principiului plăcerii. Discursul analizei este, Într-o anumită măsură poetic, adică pură creație. Doar că el e produs de identitatea dintre cuvânt și acțiune. Transcrierea directă, strânsă, pliată pe obiect Își găsește În jurnal una din manifestările ideale. „Stadiul oglinzii” Jurnalul intim ambiționează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]