KorAP: Find »[drukola/base=discurs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1703 1704 1705 ...1763 >

44,063 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

moralizării politicii flamande, fapt care poate conduce la idealizarea poziției pe care o ocupă partidele consacrate (Mouffe, 2005b). Astfel, chiar dacă cordonul sanitar limitează, întrucâtva, influența populismului VB-ului asupra calității democrației, în același timp contribuie la legitimarea și la întărirea discursului acestei formațiuni. 2.5 Efectele sociale ale ascensiunii VB Pentru examinarea corespunzătoare a consecințelor partidelor populiste este necesară și analiza impactului pe care aceste partide îl au asupra societății. În definitiv, ascensiunea partidelor populiste nu afectează numai politicile și sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
aceste partide îl au asupra societății. În definitiv, ascensiunea partidelor populiste nu afectează numai politicile și sistemul de partide, dar și atitudinea și comportamentul votanților. Partidele populiste fie canalizează sentimentele de neîncredere și insatisfacție politică, fie întăresc aceste sentimente cu discursul lor anti-establishment. Cercetările existente sugerează faptul că acest din urmă efect este în general mai puternic în cazul cetățenilor care încep să voteze partidele populiste (Bélanger și Aarts, 2006; Van der Brug, 2003). Totuși, în cazul VB există puține dovezi

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Canada - Partidul Conservator al Canadei (CP), formațiune aflată în opoziție între 2003 și 2006, apoi la guvernare. Doar Reform Party poate fi clasificat ca partid populist, mesajul inițial al formațiunii constând în recursul la "popor" în opoziție cu "elita". În discursul Partidului Reformei, atât identitatea poporului, cât și cea a elitei erau într-o contradicție flagrantă cu sensul pe care acești termeni l-au avut în cea mai mare parte a istoriei populismului nord-american. Partidul Reformei a fost înființat în noiembrie

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
unui populist de dreapta, care a ocupat funcția de premier al provinciei Alberta din 1943 până în 19681. Manning a condus și dominat partidul, de originile acestuia până în anul 2000, când a fost absorbit în Alianța Reformist Conservatoare Canadiană. Insistența și discursul potrivit căruia cetățenii din vestul Canadei nu sunt suficient de bine reprezentați de Progresiștii Conservatori aflați la guvernare, au fost elementele decisive care au adus Partidului Reformei 18,7% din voturi și 52 de locuri, la alegerile federale din 1993

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
în competiția cu celelalte partide, Reformiștii au identificat "poporul" cu locuitorii provinciilor vestice ale Canadei excluși din jocurile de putere regionale. În ciuda acestor revendicări regionaliste, agenda Reformiștilor se încadra în tiparul programelor noilor partide de dreapta de după 1980 și în discursul politic general al lumii vestice (Betz & Immerfall, 1998). După intrarea în Parlament, Reformiștii au promovat o mai accentuată descentralizare a puterii în favoarea provinciilor, o mai riguroasă disciplină fiscală implicând restrângera anumitor programe sociale sau a celor vizând dezvoltarea regională, înlocuirea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de mediere și a mecanismelor de reprezentare din procesul de fabricare al politicilor publice. Într-un pamflet din 1992, Partidul Reformei exclama: "În Ottawa, fiecare grup de interese contează, cu excepția unuia singur: Canadienii (ibid: 61). La fel ca în cazul discursului critic populist promovat de partidul american Tea Party, Reformiștii au identificat vinovații de serviciu în intervenționismul de stat sau în acele partide sau grupruri care susțin politicile intervenționiste. Partidul Reformei a identificat "poporul" cu cetățenii de rând, care muncesc din

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
să însemne ca fiecare canadian "să muncească pentru sine și pentru familia sa și nu pentru guvern", iar vechile obligații publice să fie transferate indivizilor privați, familiilor și "comunităților" nespecificate (RPC, 1997: 5, 11). Așa cum ne putem aștepta de la un discurs populist, adevărata cetățenie și adevărata dreptate socială erau prezentate ca fiind antagonice cu agenda statului corupt, care își demonstra atitudinea "anti-popor". Trăsătura distinctivă a acestui mesaj, prin comparație cu grosul populismului de secol XX, din America de Nord, este aceea că statul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
cu venituri modeste. Astfel, Partidul Reformei a putut clama că se bucură de sprijinul relativ larg al "non-elitelor", mai cu seamă în privința criticilor îndreptate către partidele convenționale și în privința pledoariei pentru instrumentele democrației directe. Indubitabil Reformiștii au reușit să redefinească discursul politic și, în interiorul sistemului canadian de partide politice, să pretindă partea leului în materie de populism. Această atitudine a lăsat urme adânci în sistemul de partide al Canadei și a marcat decisiv spațiul public, unde se profilase deja un oarecare

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
care includ: feministele, grupările care militează împotriva sărăciei, mișcările pentru drepturile homosexualilor, populațiile autohtone ale Canadei și orice alte minorități rasiale sau etnice care solicită extinderea programelor guvernamentale. Se poate trasa cu ușurință o paralelă între dimensiunea populist antielitistă a discursului electoral aparținând Partidului Reformei din 1993 și 1997 și temele din 2004 și 2006, aparținând Partidului Conservator, sub conducerea lui Harper. În primul său Discurs de pe tron, primul-ministru Harper i-a caracterizat pe cetățeni drept plătitori de taxe asediați, ale

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
extinderea programelor guvernamentale. Se poate trasa cu ușurință o paralelă între dimensiunea populist antielitistă a discursului electoral aparținând Partidului Reformei din 1993 și 1997 și temele din 2004 și 2006, aparținând Partidului Conservator, sub conducerea lui Harper. În primul său Discurs de pe tron, primul-ministru Harper i-a caracterizat pe cetățeni drept plătitori de taxe asediați, ale căror adevărate doleanțe au fost ignorate de grupurile de interese, de birocrații și de un un guvern național mult prea atent la aceștia din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
coaliție de guvernare, acesta a continuat să manifesteze împotriva propriei sale birocrații reatașând-o așa-numitor grupuri "speciale de interese" care funcționează împotriva poporului. Deja, cu efortul considerabil depus de Partidul Reformei, Conservatorii au redefinit poporul drept ansamblul plătitorilor de taxe. Discursul populiștiilor din America de Nord, de dinainte de 1970, care zugrăvea poporul drept masa cetățenilor activi, ale căror interese pot fi reprezentate de un guvern care lucrează pentru a reduce din puterea corporatistă, a fost respins de Partidul Reformei, la fel cum acesta

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
marginalizat și în Statele Unite. Scurta analiză a modalității în care liderul Partidului Conservator utilizează temele antielitiste ne arată cât de greu este să separăm fibra populistă de noul cadru al conservatorismului de dreapta. Dificultățile sunt la fel de mari și în cazul discursului Partidului Reformei și în cazul avatarurilor pe care acesta le-a suferit odată cu apariția Partidului Conservator. Deoarece asimila elitele care sufocă suveranitatea populară cu agențiile de stat, cu programele acestora și cu toți cei care suțin funcționarea sau extinderea lor

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
negare fățișă a ideii potrivit căreia parlamentul are dreptul să controleze guvernul. Ideea implicată aici, și anume că parlamentul reprezintă un obstacol în calea adevăratei democrații, sugerează o clară tendință plebiscitară. Atitudinile critice față de sistemul de reprezentare canadian, prezente în discursul Reformiștilor, indică o linie directă între aceștia și actualul guvern conservator. Partidul Conservator a abandonat recursul populist la mecanismele plebiscitare, anti-reprezentative, dar a reținut în discursul său o anumită critică a instituțiilor de reprezentare. Faptul că Manning și celelalte notabilități

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
sugerează o clară tendință plebiscitară. Atitudinile critice față de sistemul de reprezentare canadian, prezente în discursul Reformiștilor, indică o linie directă între aceștia și actualul guvern conservator. Partidul Conservator a abandonat recursul populist la mecanismele plebiscitare, anti-reprezentative, dar a reținut în discursul său o anumită critică a instituțiilor de reprezentare. Faptul că Manning și celelalte notabilități ale partidului au avut o atitudine mai reținută față de reprezentare arată că aceștia erau mai interesați de scopurile conservatoare și mai puțin de mijloacele anti-elitiste sau

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
celelalte partide să se vadă obligate să imite atitudinea Reformiștilor sau ca instituțiile guvernului să se vadă complet delegitimate în fața instrumentelor plebiscitului, mânuite abil de liderii politici. Canada nu este Venezuela și nici nu riscă să devină. Cu toatea acestea, discursul plebiscitar al Reformiștilor, preluat de Partidul Conservator, aflat la putere, a condus la o degradare a răspunderii și transparenței democratice (accountability) și la o erodare generală a reprezentării democratice (Fossum & Laycock, 2011). Partidul Reformei a vrut să redefinească viața publică

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
acord cu această "voință adevărată". Însă, în ciuda acestei adecvări ideologice, propusă de Reformiști, între promovarea democrației directe și atacurile la adresa statului social, cu tot cu critica beneficiarilor "intereselor speciale", democrația directă a fost destul de repede marginalizată și înlocuită cu alte teme, în discursul Alianței Reformist Conservatoare, rămând și la periferia preocupărilor Partidului Conservator. În sfârșit, ar mai trebui să notăm legătura între raportarea plebiscitară la politică, impusă de Partidul Reformei și aplatizarea politicii pluraliste și inclusive a Canadei. Politica plebiscitară forțează o reducere

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
anti-elitistă, care erau definitorii pentru populismul practicat de Partidul Reformei. Partidul Reformei nu a practicat excluderea retorică și nici nu a amenințat drepturile minorităților, așa cum o fac partidele populiste mai noi din Europa. În lipsa componentei rasiste, atât de importantă în discursul acestora din urmă, populismul Reformiștilor a avut totuși unele înclinații către excludere, fiind vizată populația autohtonă (de exemplu, membrii așa numitelor "Prime Națiuni") și locuitorii Québecului. Însă, principalul obiectiv al Partidului Reformei a fost acela de a recuza Statul social

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
etnice sau sociale nu pot nădăjdui să-și găsească prea mulți partizani în Canada, țară cu o îndelungată experiență a multiculturalismului. Începând cu anul 2000 a devenit din ce în ce mai clar că populismul de dreapta trebuia să înceapă treptat să asume un discurs al includerii, cu un accent multiculturalist. Demonstrația cea mai clară a acestui lucru este legată de intensele eforturi, încununate cu succes, depuse de Partidul Conservator de a câștiga supremația politică în comunitățile de imigranți situate în zonele urbane ale Canadei

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
1). Cu toate acestea, o serie de elemente de șovinism și autoritarism, precum sprijinirea unui profil puternic de președinte sau ostilitatea afișată față de muncitorii africani sau vietnamezi, pot fi detectate încă de la primele documente programatice ale partidului, și chiar în discursurile și luările de poziție ale lui Sládek. În iunie 1990, la alegerile parlamentare cehe și cehoslovace, atât KS-SB cât și SPR-RSČ au mers pe liste comune cu micul partid intitulat Partidul Democrat al Întregului Popor (VLDS). Această alianță electorală nu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
cu Frontul Național din Franța (FN) și a participat la mai multe evenimente organizate în cadrul EuroNat, un grup înființat de Frontul Național pentru susținerea și promovarea naționalismului în Europa. Ideologia SPR-RSČ a combinat această perspectivă de dreapta radicală cu un discurs populist care conține toate cele trei caracteristici cheie de bază prezentate în capitolul introductiv al acestui volum: (1) o reprezentare a societății ca fiind împărțită în două grupuri omogene și ostile - o elită coruptă și egoistă, care își urmărește doar

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
cehă și slovacă au fost înșelate, abuzate și violate de către o putere străină, care a lucrat cu lacheii (přisluhovačů) săi din interior. Așa cum o arată și alocuțiunile lui Sládek, citate mai sus, contribuția cea mai originală a Republicanilor la acest discurs radical anticomunist cu privire la manipularea elitelor a fost aceea de a lega elitele interne de amenințările externe și de interesele străine. Pentru Republicani, aceste amenințări erau reprezentate, în principal, de pericolul de dominație economică și geo-politică, în special de către Germania și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
1945-1946. 4.2.2 Politica morală Construcția SPR-RSČ cu privire la alianța comuniștilor și a elitelor criptocomuniste, în scopuri coluzive, nu a avut la bază doar originile lor (presupus) comune sau afinitățile ideologice. Bazându-se pe o înțelegere comună, foarte prezentă în discursul disidenților, care priveau comunismul, în primul rând, ca pe un fenomen moral (de exemplu, o formă a răului), mai degrabă decât ca pe unul social sau istoric, Republicanii au constituit distincția între popor și elită ca pe una morală, între

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Republicanii, au fost mână în mână și sunt co-responsabile, atât pentru inechitățile din trecut, cât pentru cele din prezent (SPR- RSČ, 1990: 1-2), conducerea SPR-RSČ susținea că ea reprezintă "fețe noi" cu un "trecut curat". Fără niciun fel de surpriză, discursurile partidului cu privire la tipul de schimbare politică pe care dorește să îl aducă era plin de referiri la reînnoirea morală, la purgatoriu și la purificare. Cultura internă a partidului, constituită ca o continuă mobilizare a activiștilor, intenționa să construiască un ethos

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
care ar fi putut formula o versiune mai elaborată și mai coerentă a idealului specific de democrație. Prin urmare, programele SPR-RSČ sunt, de obicei, scurte, de doar o pagină, practic liste cu revendicări, menite să semnaleze anumite teme votanților, în timp ce discursurile și textele lui Sládek, care sunt cele mai amănunțite surse privind ideologia partidului, sunt adesea repetitive, incoerente și încărcate de invective și hiperbole. Practic, nu există vreo dovadă că Republicanii s-ar fi angajat în mod explicit sau coerent în

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
luate în serios, fiind, în mare măsură, ignorate. Sládek care avea o asemănare fizică cu actorul britanic de comedie Rowan Atkinson, a fost ștampilat de adversari drept un "Mr. Bean" turbulent. În al treilea rând, și poate cel mai important, discursurile Republicanilor cu privire la democrație erau ambigue, deoarece - spre deosebire de majoritatea partidelor politice din Cehia, cu excepția liniei dure comuniste -, aceștia nu au considerat Cehoslovacia, de după 1989, și apoi Republica Cehă ca fiind o democrație, ci doar ca o organizație având un pluralism care

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]