45,675 matches
-
porniră în trap mare. Și astăzi, când mă gândesc la această întâmplare din viața mea, îmi vine să râd, însă totodată recunosc marea noastră imprudență de a fi comis asemenea acte de violență într-o țară străină mai ales. Dar parcă poți să le faci toate cu socoteală și cu mintea limpede! Atunci n-ar mai fi greșeli pe oameni și n-ar mai fi judecători. De-acuma ce-o fi, să fie, gândii în mine. Lucrul a fost făcut și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
limpede! Atunci n-ar mai fi greșeli pe oameni și n-ar mai fi judecători. De-acuma ce-o fi, să fie, gândii în mine. Lucrul a fost făcut și nu se mai poate întoarce. Mâna jidanul, mâna de olac87, parcă nu erau caii și trăsura lui. Era vederat că el voia să ajungă cât mai curând undeva unde să găsească un post de poliție, pentru a se jălui 88. Am mers așa vro două oare bune pe șoseaua cea frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vuiet și a fost prima provocare la adresa școalei literare din București, reprezintată mai târziu prin Revista contimporană. În numărul al 3-lea venii și eu cu prima mea novelă, Fluierul lui Ștefan. Când m-am prezentat la "Junimea" cu manuscriptul, parcă eram un vinovat care ascundea în buzunar corpul delictului. Numai Iacob Negruzzi știa că comisesem o novelă. Cum m-a văzut intrând în odaie timid, furișându-mă în dosul unei canapele, a și început a striga: Ia, mă rog, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să continui fără a-mi stâlci cu desăvârșire novela. Atunci Maiorescu, care era singurul bun cetitor în "Junimea" pănă la venirea lui Eminescu, îmi luă manuscriptul din mână și urmă lectura mai departe. Când îl auzii, rămăsei eu însumi surprins. Parcă ascultam lucrarea altuia, așa de bine nuanțate și bine subliniate ieșeau toate frazele din gura lui. Pas mal!108, observă Cornea. Taci din gură, îl întrerupse Pogor, observațiile se fac la sfârșit! Dar de ce înainta lectura, de ce tăcerea era mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lipsit o dată să vie să-și ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului lui se auzeau tocmai în vale la Stânca lui Negri. El era vecinicul iscoditor de petreceri. Nici un vânat, nici un chef, nici o serenadă cu lampioane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
locurile sunt tari și cu anevoie pot străbate haitașii prin râpile cele prăpăstioase unde și-a înțarcat dracul copiii. Deodată auzii zgomotul haitașilor care, ajunși pe un colnic din fața noastră, înaintau spre linia pușcașilor. De-acuma, aține-te, cucoane Neculai! Parc-o furtună a prins să învăluie pădurea, parcă au început brazii să dănțuiască, parcă năvălea asupra noastră un potop să înece lumea, așa clocoteau munții de vrăjmaș. Se speriau toate vrăbiile, toate mierlele, toate ciocănitoarele, tremurau frunzele, tremurau ecourile, tremura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
haitașii prin râpile cele prăpăstioase unde și-a înțarcat dracul copiii. Deodată auzii zgomotul haitașilor care, ajunși pe un colnic din fața noastră, înaintau spre linia pușcașilor. De-acuma, aține-te, cucoane Neculai! Parc-o furtună a prins să învăluie pădurea, parcă au început brazii să dănțuiască, parcă năvălea asupra noastră un potop să înece lumea, așa clocoteau munții de vrăjmaș. Se speriau toate vrăbiile, toate mierlele, toate ciocănitoarele, tremurau frunzele, tremurau ecourile, tremura și inima mea. Și doar nu eram așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și-a înțarcat dracul copiii. Deodată auzii zgomotul haitașilor care, ajunși pe un colnic din fața noastră, înaintau spre linia pușcașilor. De-acuma, aține-te, cucoane Neculai! Parc-o furtună a prins să învăluie pădurea, parcă au început brazii să dănțuiască, parcă năvălea asupra noastră un potop să înece lumea, așa clocoteau munții de vrăjmaș. Se speriau toate vrăbiile, toate mierlele, toate ciocănitoarele, tremurau frunzele, tremurau ecourile, tremura și inima mea. Și doar nu eram așa stângaci cu carabina. Mai dădusem eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de înghițit. Se înțelege de la sine că nervii mei erau cumplit de încordați întocmai ca niște strune de vioară gata să pocnească. Ochii din cap mi se mărise peste măsură de mult ce fixam toate tufele unde de câteva ori parcă văzui chiar mișcând blana ursului. Apoi, din vreme în vreme, când se clătina vreo creangă pe copac, un fior rece mi se strecura prin trup și părul mi se ridica măciucă în vârful capului. Dacă vrei să știi, iubite cetitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
moda orientală a văcsuitorului nostru de cizme, iar după ce Catrințaș ne-a desfăcut saci cu merindele, apoi... halal să ne fie!... Era drept dragul să ne fi văzut cineva la lucru. Poftă de mâncare și poftă de vorbă cât lumea. Parcă făcusem cine știe ce izbândă. Cu cât să deșartau sacii și butelcile, cu atât poveștile vânătorești deveneau mai gogonate. Ca să dau o idee despre ce este în stare să istorisească un vânător sătul cu o ploscă de Cotnar trasă la măsea, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Dânșii habar n-aveau că eu îi trăgeam pe sfoară cu povestea lui Odobescu. Dar culmea nu-i aici. Catrințaș, care ședea în picioare și ne asculta cu mâna la gură, avea în fața lui un aer de reculegere, de nedomerire, parcă să creadă, parcă să nu creadă cele ce auzea. Eu care mă rădicasem prin ultimul pahar dat pe gât la un diapazon de veselie mai presus de ceilalți tovarăși ai mei, mă sculai în picioare și, adresându-mă lui Catrințaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aveau că eu îi trăgeam pe sfoară cu povestea lui Odobescu. Dar culmea nu-i aici. Catrințaș, care ședea în picioare și ne asculta cu mâna la gură, avea în fața lui un aer de reculegere, de nedomerire, parcă să creadă, parcă să nu creadă cele ce auzea. Eu care mă rădicasem prin ultimul pahar dat pe gât la un diapazon de veselie mai presus de ceilalți tovarăși ai mei, mă sculai în picioare și, adresându-mă lui Catrințaș, îi zisei: Măi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mare în pădure; numai ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș fi putut trece. Noroc că de-a curmezișul râpei sta un trunchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
decât să iasă în câmp pentru ca iepurii să le treacă printre picioare și prepelițele să le clocească pe pălării. Nimic nu-i fără trudă în lume. De astădată însă truda a fost din cale afară mare și fără nici o izbândă. Parcă perise sămânța sălbătăciunilor. Osteniți, descurajați și mai cu samă flămânzi, căci nu mai era mult pănă la amiazăzi, ne-am întrunit cu toții la umbra unui stejar singuratic și rămuros, care străjuia ca un pusnic în mijlocul câmpului și acolo am ținut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
oameni, dânsul se obicinuise să trăiască așa stingher la țară unde se îndeletnicea cu plugăria care, mulțămită hărniciei și economiei lui, îi umplea în fiecare an coșerile 140 și hambarile care, la rândul lor, îi umpleau punga. Muncea, mă rog, parcă avea o casă de copii de hrănit și de înzestrat. Apoi, în măsura în care se îmbogățea, se făcea tot mai econom, mai strâns la mână ca să nu zic mai zgârcit și, drept să spun, eu unul care îl cunoșteam bine aveam în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ne bucure, dar, în zadar, mâncarea nu venea. Manolucă uitase, se vede, că avea să meargă la târg și ne ținea mereu de vorbă. De la o vreme noi mai cascam, ne mai răstogoleam pe paturile cele late de la țară, unde parcă tot ai sta lungit, ne mai uitam la niște vechituri de litografii aninate în părete. Da' mâncarea nu venea. Trecuse acum o oară plină, de ni se lungise urechile și ne ghiorăiau măruntaiele. Însă nu pot tăgădui că în fundul cugetului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de miros, numai ce am văzut pe Manolucă că s-a pus și el al șeselea oaspe între noi, căci de când își luase prânzul a avut vreme să flămânzască.. De noi nu mai zic nimic. Eram în așa hal, că parcă ne dormise șoarecii în pântece. Mâncând, el se însenina văzând cu ochii. Se vede că așa e făcut omul, cu cât i se umple burta cu hrană bună, cu atât i se deșartă inima de voie rea. Uitase el acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de insecte, un concert de glasuri, o tainică simfonie, pentru a sărbători binefăcătoarea lumină ce se revarsă asupra pământului. Soarele, după ce a înveselit alte meleaguri, alte popoare, se ivea acum măreț la orizon într-un noian de raze de care parcă se aprinsese bolta cerului, iar pe firele de iarbă, pe frunzele arborilor străluceau picăturile de rouă ac niște lacrimi de bucurie izvorâte la sosirea marelui împărat al zilei. Cine ar zice însă că în desfătarea pământului se amestecă întotdeauna un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
toată gama coloarelor de la roș stacoșiu pănă la galbănul de aur; se auzea prin fânațe sunetul coasei, muzică melancolică, prevestitoare zilelor de toamnă; aerul răcoros încărcat cu miros de iarbă tăietă dându-mi intuițiunea apropiatelor griji ale iernei, mă predispunea parcă să sorb cu mai multă poftă dulceața momentului; iar eu, tânăr cum eram plin de entuziasm, cu inima mișcată de priveliștea acestei naturi în sărbătoare, simțeam curgându-mi fierbinte sângele prin vine, simțeam în pieptu-mi marea bucurie a vieței. Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
friguri se găsea Milordachi, de câte ori auzea acest cuvânt magic care-i biciuia sângele! Cu ce avânt se arunca el asupra prepeliței, când o vedea căzând și cu ce tristeță își întorcea ochii înspre mine, când o vedea zburând mai departe! Parcă-mi zicea: Da bine, stăpâne, ce-ai pățit?" Noroc că asemenea greșuri nu se întâmplau tocmai des, căci mi-aș fi pierdut toată buna opinie ce avea el de mine. A, ce câne era Milordachi! Rog să nu se supere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce bun caracter, ce iubitor de stăpân! Ș-apoi era frumos să-i scoți portretul. Întocmai ca la un cal arab, toate vinele corpului i se vedeau sub pielea lui roșietică și lucie ca mătasa. Avea niște ochi isteți care parcă vorbeau și niște urechi plecate ce-i atingeau vârful botului și ale căror mișcări reproduceau toate mișcările lui sufletești. Un englez a zis odinioară: "De ce cunosc mai mult oamenii, de ce iubesc mai mult dobitoacele". Nu știu întrucât acest englez original
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
țară, neciopliți, iuți de colți și care nu vroiau să recunoască rangul musafirului. Negreșit, momentele cele mai plăcute pentru un vânător care a calcat chilometri întregi prin arșița soarelui și a mers mai ales în plin, sunt acele de la masă. Parcă ai conștiința că meriți să mănânci bine, fiindcă te-ai purtat bine. Pe masa întinsă, încarcată cu felurite mezeluri, ne așteptau două tacâmuri: unul pentru Millu, și altul pentru mine, căci familia de gazdă era în ziua aceea absentă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
voacei, care colora, sublinia înțelesul cuvintelor, o artă în alegerea expresiunelor, încât nimene din tot cuprinsul județului nu era în stare pe terenul glumelor și al păcălelelor să susție lupta cu el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o artă în alegerea expresiunelor, încât nimene din tot cuprinsul județului nu era în stare pe terenul glumelor și al păcălelelor să susție lupta cu el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți atragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o jucărie, am tras două focuri în direcția lor, am ordonat jidovașului să deie bici calului și am plecat în galop. Cânele a încetat de a hârâi; jidovașul însă n-a încetat de a tremura și de a se văicăra parcă era pe moarte: Oi! Vei!, chicoane, din ce-am scapat!... Erau oameni răi aceia și, desighir, ne-ar fi ucis dacă n-aveai pușchi. Buni, răi, bine că am scăpat teferi; de-acuma mână vârtos și ia sama să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]