43,803 matches
-
tradiție ce a influențat și limba literară, se propune elaborarea mai multor tipuri de traducere: o traducere „bisericească” situată pe linia tradiției și destinată în special uzului liturgic, o traducere în limba literară contemporană, pentru publicul cultivat, și una în limbaj „popular”, pentru oamenii de rând, dar care să se încadreze totuși în standardele materialelor publicabile 61. Fiind o lucrare menită să formeze traducători ai Scripturii, autorii prezintă pe larg instrumentele de natură gramaticala și semantica de care traducătorul se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pierderi ar putea fi minimizate. Se ajunge astfel la importanța condiționării contextuale și a modificărilor de structură la nivelul discursului, al frazei, al cuvântului și, în sfârșit, al corespondentelor sonore. Ultima fază, restructurarea, oferă prilejul discutării variantelor și nivelurilor de limbaj. Stilurile sunt abordate funcțional, caracteristicile lor fiind dictate de scopurile pe care le slujesc. Aceste scopuri sau funcții vizează fie eficientă - de fapt inteligibilitatea -, fie efecte speciale: sporirea impactului, înfrumusețarea formei mesajului. Trăsăturile stilistice sunt și ele de două feluri
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
wahaba l ‘al" al-kibari ’Ism"‘l wa ‘Is≤"q ’inna Rabb la-Sam‘ al-du‘"’ (14, 39/41): „Mărire lui Dumnezeu, care mi-a dăruit la bătrânețele mele pe Ismael și pe Isaac; Domnul meu doar aude rugăciunile.” (SOI) Într-adevăr, în limbaj religios, a asculta rugăciunea sau a-i răspunde înseamnă același lucru. Fiind vorba de metafore universale, echivalările nu pun probleme traducătorilor. Semnificație de bază: împlinește ruga. 2.1.13.9. Dó șal-țFaðl: SOI „binefăcător(ul)”; ASM „Stăpânul harului (nemărginit)” (2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
5). Numele este acela care vine de departe să cearnă neamurile prin sita nimicirii (Is 30,27-28). În sfârșit, într-un text târziu (Lev 24, 11-16), „Numele” îl desemnează fără altă precizare pe YHWH, cum o va face mai tarziu limbajul rabinic 167. Acest lucru se întâlnește și în Noul Testament: Páter, dóxasón sou tò ónoma, „Tata, premărește-ți numele!” (În 12, 28). Lui Isus, care „s-a nimicit pe șine făcându-se ascultător până la... moartea pe cruce”, Dumnezeu i-a dăruit tò
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sau priveghetorul”) (C); „episcopus” (Vg); „le gardien” (BJ); „the Guardian” (RSV). Hristos este denumit astfel numai în 1Pt 2,25, citat la numele anterior. Numele semnifică „supraveghetor”. Traducerile optează fie pentru păstrarea lui ca atare, deoarece „episcop” a intrat în limbajul uzual bisericesc pentru a desemna persoană care răspunde de o Biserică locală, fie pentru transferarea lui. În contextul dat, „Veghetorul” sau „Purtătorul de grija” ni se par soluțiile de traducere cele mai adecvate. 3.2.3. Nume pneumatice 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a vorbi despre dărnicia lui Dumnezeu, Biblia folosește verbul n"tan la un mod personal sau la participiul prezent urmat de complement direct ce exprimă darul (hrană, binecuvântare, urmași, ploaie etc.) Și în acest caz se constată caracterul concret al limbajului biblic, față de cel mult mai conceptualizat al Coranului. 4.3.15. (al-)Taww"b, Q"bil al-tawb (2.1.15.3.). Nici pentru aceste nume care exprimă atitudinea lui Dumnezeu față de păcătosul căit nu aflăm corespondent în Biblie, ci afirmații
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al celui de-al doilea: oștirile israelite sau oștirile de stele. 4.4.7. BoƒQn (3.1.9.4.), ‚oqQr (3.1.9.5.) și TokQn (3.1.9.6.), nume care spun despre Dumnezeu că cercetează, scrutează, sunt specifice limbajului concret al Bibliei. Limbajul Coranului, măi conceptualizat, conține nume cu foarte multe ocurente care îl arată pe Dumnezeu că „Știutor”: ‘!lim (2.1.8.1.), ‘All"m (2.1.8.2.), (al-)‘Alm (2.1.8.3.), (al-)‚ab
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
doilea: oștirile israelite sau oștirile de stele. 4.4.7. BoƒQn (3.1.9.4.), ‚oqQr (3.1.9.5.) și TokQn (3.1.9.6.), nume care spun despre Dumnezeu că cercetează, scrutează, sunt specifice limbajului concret al Bibliei. Limbajul Coranului, măi conceptualizat, conține nume cu foarte multe ocurente care îl arată pe Dumnezeu că „Știutor”: ‘!lim (2.1.8.1.), ‘All"m (2.1.8.2.), (al-)‘Alm (2.1.8.3.), (al-)‚abr (2.1.8
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
impus că o necesitate firească traducătorilor. De pildă, concordismul este în general evitat: și tabelele noastre arată că unul și același nume este echivalat diferit de acelasi traducător, daca i-o cere coerentă contextuala. Nu s-au realizat traduceri în limbaj „popular” sau „pentru tineri”. Majoritatea traducerilor biblice de la noi sunt bisericești, destinate uzului liturgic. În ele, numele divine sunt inteligibile, cu puține excepții: „Cel cuvios” pentru hósios (Blaj, BS), „Domnul Savaot”/„Domnul puterilor” pentru YHWH Te>"’ÄÖ (SC, Blaj, G-R
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Coșeriu, Eugen, 1975, „Vers une typologie des champs lexicaux”, în Cahiers de lexicologie, XXVII, nr. 2, pp. 31-35. Cristea, Teodora, 2000, Stratégies de la traduction, Editura Fundației „România de mâine”, București. Ducrot, Oswald, Jean-Marie Schaeffer, 1996, Noul Dicționar Enciclopedic al Științelor Limbajului, Editura Babel, București. Germain, Claude, 1981, La sémantique fonctionnelle, PUF. Grigore, George, 1997, Problematică traducerii Coranului în limba română, Editura Ararat, București. Kohn, Ioan, 1983, Virtuțile compensatorii ale limbii române în traducere, Editura Facla, Timișoara. Leboucher, Louis, 1963, Leș problèmes
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
practica vorbirii în indivizii aparținând aceleiași comunități, un sistem gramatical care există virtual în fiecare creier, sau mai exact, în creierii unui ansamblu de indivizi, căci limba nu este completă în nici unul. Vorbirea este cea de-a doua latură a limbajului, latura concretă, de manifestare practică a posibilităților lingvistice a indivizilor. Vorbirea are un caracter individual, în timp ce limba este de domeniul socialului. ” Comunicarea verbală se caracterizează și se bazează pe dialog. Spre deosebire de comunicarea verbală, care scrisă necesită un efort mai mare
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
cuvântului scris mai mult timp. La intrarea în clasa I, majoritatea copiilor dețin multe cunoștințe de limbă și o oarecare mobilitate în exprimare. Pentru a cunoaște dezvoltarea psihică a elevilor, în primele zile de școală trebuie acordată o atenție deosebită limbajului și capacității de comunicare. Pentru îmbogățirea limbajului vorbit, un rol deosebit îl au jocurile. Exemple : a) povestiri despre păsări, animale,etc. ; b) povestiri despre întâmplări petrecute sau ilustrate ; c),, Spune cat mai multe lucruri despre... ” () fructe, animale, obiecte de îmbrăcăminte
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
în clasa I, majoritatea copiilor dețin multe cunoștințe de limbă și o oarecare mobilitate în exprimare. Pentru a cunoaște dezvoltarea psihică a elevilor, în primele zile de școală trebuie acordată o atenție deosebită limbajului și capacității de comunicare. Pentru îmbogățirea limbajului vorbit, un rol deosebit îl au jocurile. Exemple : a) povestiri despre păsări, animale,etc. ; b) povestiri despre întâmplări petrecute sau ilustrate ; c),, Spune cat mai multe lucruri despre... ” () fructe, animale, obiecte de îmbrăcăminte, jucării ) Pentru a stabili nivelul gândirii elevilor
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
domeniu. Peisajul este foarte diferit de ceea ce aveam noi la dispoziție În anii ’70. Cu toate acestea, tânărul Învățăcel sau cititorul pasionat de antropologie nu beneficiază Încă de nicio carte consacrată familiarizării lui cu formele ceremoniale și mitologice și cu limbajul de specialitate folosit În studiul mitului și al ritului. O vreme am crezut că este o simplă problemă de timp până ce va fi tradusă o lucrare de profil din bibliografia străină. Acum, după ce am parcurs numeroase titluri, Îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
La rândul său, cuvântul logos acoperea cam aceleași sfere semantice: În greaca veche, el era folosit cu sensul de „a spune”, „a povesti”, „a explica”, „a expune”, „a raționa” (p. 625). De-a lungul timpului, ambele cuvinte au cunoscut, În limbajul elitelor culturale ale Antichității, diferite glisări semantice, care au generat conotații specifice, fără a elimina, În uzajul comun, sinonimia lingvistică inițială. Cercetătorii au identificat numeroase exemple de acest fel: „În Odiseea I, 56, aimylioi logoi, cuvinte măgulitoare, sau În Teogonia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ascuns” dincolo de text: Rațiunea condamnă mitul; ea Îl exclude, Îl gonește ș...ț; dar ostilitatea filosofiei este una de principiu: căutarea esenței, a rațiunii de a fi, excluderea narării de povestiri. Miturile trebuie să fie considerate niște alegorii, adică un limbaj indirect În care adevărurile fizice și morale autentice sunt ascunse. A sesiza aceste adevăruri ascunse sub haina mitului Înseamnă să faci inutil Învelișul, de Îndată ce el a fost străpuns (P. Ricoeur, 1968, p. 1042). Interpretarea alegorică a mitului, creată de vechii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din Efes dă un puternic impuls mișcării de marginalizare a cuvântului (și universului definit) de mythos prin sacralizarea logos-ului. În căutarea unui „termen specializat care să semnifice ordinea, măsura, contradicția ca bază sau legitate”, Heraclit „ia logos-ul din limbajul comun sau, mai exact, din limbajul aplicat omului și, resemnificându-l, Îi dă un sens cu valoare universală” (Gh. Vlăduțescu, 1984, p. 69). În felul acesta, logos-ul ajunge să consacre acel discurs uman, reflex al ordinii divine, care se Întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mișcării de marginalizare a cuvântului (și universului definit) de mythos prin sacralizarea logos-ului. În căutarea unui „termen specializat care să semnifice ordinea, măsura, contradicția ca bază sau legitate”, Heraclit „ia logos-ul din limbajul comun sau, mai exact, din limbajul aplicat omului și, resemnificându-l, Îi dă un sens cu valoare universală” (Gh. Vlăduțescu, 1984, p. 69). În felul acesta, logos-ul ajunge să consacre acel discurs uman, reflex al ordinii divine, care se Întemeiază și face evidente echilibrul originar, dialectica
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Așa cum observă Kathryn Morgan (2000, p. 28), pornind atât de la formulările lui Heraclit, cât și de la cele ale lui Parmenide sau Gorgias, filosofii greci erau preocupați de căile prin care putem atinge și, ulterior, comunica esența realității. În acest context, limbajul comun, pe de-o parte, și construcțiile poetice, pe de alta, apăreau ca o prăpastie Între cunoaștere și realitate. Drept urmare, pentru acești gânditori, erorile de cunoaștere erau erori de limbaj. Prin crearea vocabularului abstract specific logos-ului, filosofii sperau că
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
putem atinge și, ulterior, comunica esența realității. În acest context, limbajul comun, pe de-o parte, și construcțiile poetice, pe de alta, apăreau ca o prăpastie Între cunoaștere și realitate. Drept urmare, pentru acești gânditori, erorile de cunoaștere erau erori de limbaj. Prin crearea vocabularului abstract specific logos-ului, filosofii sperau că „vor scăpa de defectele din mythos, adică de formulările narative”. Astfel, logos-ul, discurs care trimite direct la esența Ființei și, prin aceasta, cuvântare prin excelență adevărată, transformă mythos-ul În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
preamări”), care se referea la ansamblul de rituri legate de un anumit zeu, un anumit moment ceremonial, și celui de „religie” - provenit dintr-o rădăcină indo-europeană (leig, „a lega”). În acest sens, ...În perioada Romei și În latina folosită de limbajul creștin la Începuturile sale, substantivele religio și religiones, precum și adjectivul religiosus și adverbul religiose erau cuvinte cultice, care se refereau În primul rând la Îndeplinirea riguroasă a obligațiilor rituale (J.Z. Smith, 2004, p. 180). Acțiunea religioasă și actul ritual
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la Îndeplinirea riguroasă a obligațiilor rituale (J.Z. Smith, 2004, p. 180). Acțiunea religioasă și actul ritual se contopesc, ambele referindu-se la legătura dintre om și divinități și la confirmarea acestei legături prin respectarea ordinii impuse de canonul ceremonial. Limbajul religios asociat practicilor ceremoniale a inclus și termenul liturghie (derivat din termenul grecesc leitourgia, adică ergon, care Însemna „acțiune”, „muncă”, și laitos, ce semnifica „pentru oameni”, „pentru public”) al cărui sens nu era inițial legat de ceremonii strict religioase. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În felul acesta, mitul a fost Întotdeauna gândit În antiteză cu ceva sau ca reziduu al ceva; el a fost, pe rând: a) o transformare fantezistă a unor evenimente istorice reale (de la Evhemerus la istoricii și folcloriștii moderni); b) un limbaj „poetic” prin care sunt exprimate cunoștințe despre lumea fizică și socială (de la Theagenes din Regium și Lucretius la Lang, Tylor, Frazer); c) o alegorie prin care sunt prezentate valori morale (de la Diodor din Sicilia și Denis din Halicarnas la moraliștii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cunoștințe despre lumea fizică și socială (de la Theagenes din Regium și Lucretius la Lang, Tylor, Frazer); c) o alegorie prin care sunt prezentate valori morale (de la Diodor din Sicilia și Denis din Halicarnas la moraliștii Iluminismului); d) o „boală a limbajului” care deformează cunoștințele despre fenomenele astronomice (M. Müller); e) o ideologie, adică o „explicație deformată” a relațiilor sociale (de la K. Marx la R. Barthes și numeroși reprezentanți ai curentului cultural studies); f) o raționalizare și o povestire (logomena) a riturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Încă din Antichitate, defineau granițele dintre genuri prin prezența sau absența unor tipuri de personaje (regii În tragedie, oamenii simpli În comedie), a unor acțiuni (modificând destinul În tragedie, fără efecte existențiale majore În comedie) sau a unor regimuri ale limbajului și familii de figuri literare (elevat vs comun, figuri ale tragicului vs figuri ale umorului). Din această perspectivă, Între mit și celelalte forme narative (legende, cântece epice, basme, fabule sau povestiri cu animale etc.) ar exista mai multe deosebiri (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]