KorAP: Find »[drukola/base=parcă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1705 1706 1707 ...1827 >

45,675 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834

poezia călătoriilor cu poșta de odinioară, care ne rezerva multe surprinderi 192, totuși are și ea oarecare farmec pentru un om gânditor care se vede dus ca săgeata de monstrul cel vărsător de foc și înghițitor de spațiu. Te simți parcă stăpân pe natură; ai apropiat depărtările, ai scurtat timpul, ai iluzia că zbori pe aripa unui vis. Viața pare mai condensată; ș-apoi, lucru straniu, în măsura în care natura ți se supune, îți cresc și dorurile. Cât mergi de iute, parc-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
simți parcă stăpân pe natură; ai apropiat depărtările, ai scurtat timpul, ai iluzia că zbori pe aripa unui vis. Viața pare mai condensată; ș-apoi, lucru straniu, în măsura în care natura ți se supune, îți cresc și dorurile. Cât mergi de iute, parc-ai vra să mergi și mai iute, întru atâta nesațul omenesc e fără margină. Pe toată întinderea drumului vezi lumea care-ți trece pe dinaintea ochilor ca într-un caleidoscop; la fiecare gară, la fiecare târg, la fiecare frontieră, alte tipuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
pe un castel mândru, pe o fabrică ce fumegă, pe un munte capricios, că toate aceste au și dispărut și altele, necontenit altele, vin în loc. Impresiunile se strecoară repede fără să ai vreme să le mistui. Puterea aburului îți împrumută parcă ție însuți puteri peste fire. Te simți mai mult decât un om. O! Ce ar fi dacă omul ar capata darul de a zbura? Dar mă opresc de a mai descrie ceea ce cugetă, ceea ce simte călătorul care lunecă pe șinele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
minunele ce-mi străluceau în cale. Ce vrei? Așa sunt eu; cu riscul de a trece drept un naiv, un copilăros, trebuie să mărturisesc că țiganul cela m-a întors cu gândul într-o clipă cine știe unde peste șapte hotare. El parcă mi-a adus un aer de răcoare de-acasă, un surâs de la locurile unde m-am născut, o urare prietinească de la tot ce-a îmbucurat odinioară ochii copilăriei mele. Și doar nu era așa de mult de când plecasem din țară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
și mi-a venit să-l sărut. M-am apropiat de el și i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe frate-so. Eu sunt de la Moldova, adaose el, am venit cu drumul-dă-foc, ș-acuma stau pe plecare, fiindcă nu prea a fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
Ems, ca să facă o cură. Șvițera, iată o țară care surâdea închipuirei mele. N-o văzusem niciodată, prin urmare se înțelege că tot era să fie nou pentru mine. În adevăr, de cum am ajuns la Geneva, s-a schimbat panorama, parcă pusesem piciorul pe un pământ mai prielnic, mai apropiat de inima mea. Lacul Leman de lângă oraș e așa de frumos, așa de albastru, așa de limpede, că parcă nu ți-ai mai dezlipi ochii de pe el. E mai ales așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
mine. În adevăr, de cum am ajuns la Geneva, s-a schimbat panorama, parcă pusesem piciorul pe un pământ mai prielnic, mai apropiat de inima mea. Lacul Leman de lângă oraș e așa de frumos, așa de albastru, așa de limpede, că parcă nu ți-ai mai dezlipi ochii de pe el. E mai ales așa de limpede, că am văzut mulți străini aruncând într-însul monede de argint la adâncimi de 4-5 metri lângă mal, iar băieții din localitate, deprinși cu apa ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
gheață; am întrevăzut câteva minute albastrul ceriului și alt nour proaspăt, mai negru, mai posomorât, năvăli asupra noastră sub care iarăși ne făcurăm nevăzuți; apoi un al treilea, un al patrulea și așa necontenit la scurte intervale unul după altul, parcă ceriul înadins ordonase batalioanelor sale de nouri să dea asalt asupra noastră, ca să ne împiedice de a ne bucura de mult lăudata priveliște și să ne și ude pe deasupra. Dac-am văzut așa, am stat acolo cu mantale și șaluri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
semne. Toți musafirii erau germani sau locuitori din Șvițera germană, nici un bărbat frumos, nici o femeie frumoasă; toți aveau figuri zbârcite, ochii spălăciți, nasuri roșii sau vinete ca patlagelele; toți erau scurți de picioare, pântecoși, plini de bere și cartofle 207; parcă a tunat și i-a adunat, cum zice românul. Auzindu-ne pe noi grăind o limbă străină, necunoscută lor, dânșii se găseau foarte nedumeriți, neștiind ce neam de oameni suntem. Vedeau ei că după vorbă nu suntem nici francezi nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
mai mult lui Iacob Negruzzi; el ne colora pe amândoi. Eram, nu e vorba, pârlit și eu de atâta umblare prin vânt și soare, de atâtea dealuri suite și văi scoborâte, d-apoi iubitul meu tovarăș mă întrecea cu mult; parcă era Negusul în persoană, descălecat proaspăt din Abisinia. Am vroit un moment să mă dau pe față, ca să mă spăl de această nedreaptă clasificare etnică, dar Negruzzi m-a oprit. Lasă-i, dragă, în credința lor. Ei, când s-or

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
mult mai mari și mai variați ale cărora păduri de verdeață se reflectează în el și-l colorează. Plutind pe undele transparente și fără nici un creț ale lacului, mergeam așa în neștire ca într-un vis și aș fi vroit parcă să merg așa la nesfîârșit, atât de dezmierdătoare pentru ochi și suflet e această legănare pe vestitul lac împodobit nu numai de natura splendidă ce-l înconjoară, cât și de misterioasele legende, ce-i poetizează istoria. Cu părere de rău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
strălucitor pe scările ceriului, aprinzând în jurul lui fel de fel de lumini, care, reflectându-se pe ghețuri și zăpezi, poleiesc nenumăratele vârfuri de munți cu fel de fel de culoare. E o adevărată feerie, o sărbătoare a naturei în care parcă și ceriul și pământul s-au unit să glorifice pe falnicul luceafăr al zilei în momentul îndrumărei sale spre ceielaltă față a pământului. Am avut norocul rar să privesc această neînchipuită scenă a asfințitului de la început pănă la sfârșit, căci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
avut simțimântul izolărei, al înstrăinărei de orice legături omenești, niciodată nu m-am simțit mai dus, mai pierdut în haosul nemărginirei ca atunci când din înălțimea văzduhului priveam roată împrejur întreaga pădure de vârfuri înzăpădite, o lume de pe ceea lume, creată parcă pentru locaș de ciclopi. Și totuși niciodată n-am fost încunjurat de o mai mare adunare de oameni eleganți, veseli și vorbareți ca în acea sară, întocmai ac pe un bulevard parizian. Dar s-au petrecut atunci în mine câteva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
adunare de oameni eleganți, veseli și vorbareți ca în acea sară, întocmai ac pe un bulevard parizian. Dar s-au petrecut atunci în mine câteva momente de intimă reculegere, când toate acele furnici grăitoare au dispărut dinaintea ochilor mei, rămânând parcă eu singur în imensa singurătate. Mult n-a durat acest simțământ, căci iluziile frumoase se risipesc iute ca visurile și am trebuit să reintru în realitate și, prin urmare, în otelul care ne chema la ospăț și odihnă. Când cineva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
fiindcă sunt ale noastre. Însuși sălbătăcia lor mă farmecă. Nu știu ce tainice lanșuri mă leagă de ele și îmi dau conștiința că nicăiurea nu voi fi mai bine ca aici ep acest pământ, muncit și aparat de bravii noștri premergători. O! Parcă văd pe multe fețe de-ale tinerilor noștri din școala așa-numită modernă furișându-și zâmbete de compătimire pentru omul care își mărturisește pacatul de a preferi țara sa oricărei alte țări. Acelor întocmitori de sisteme, regeneratori ai omenirei, voi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
nu se vor mai întoarce la culcușul lor statornic, atunci și sufletul omului nu se va întoarce spre locul natal. Și ce-am pribegit eu?... Nimica toată... Nici macar trei luni, și totuși cu câtă plăcere am revenit în țară, de unde parcă lipsisem trei veacuri. Cu ce bucurie am întâlnit la hotar primul soldat pământean stând cu pușca de pază, cu ce mulțumire mi-am preumblat din nou ochii pe întinsa câmpie românească, unde poți respira în voie și trăi încă în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
cât cuprinzi cu ochii, un codru imens secular, locaș de dihănii sălbatice și izvor nesecat de nouri și furtuni. De treizeci de ani de când am dinaintea ochilor această neasemanată panoramă și nu mă mai satur de a o admira. Totdeauna parcă-i descopăr o nouă frumuseță. De multe griji, de multe necazuri, farmecul ei mi-a ușurat inima și de multe ori când mi se înfățoșa într-o pulbere de aur, înecată în razele răsăritului sau ale asfințitului, mă uitam pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
s-ar înfățoșa așa cum era ea atunci, căci vârsta și timpul modifică judecata oamenilor. Atunci însă aș fi jurat că Venus n-a putut să fie mai frumoasă decât dânsa. Era, mă rog, blondă, cu un păr de aur care parcă revarsă raze, cu niște ochi albaștri, adânci ca unda ademenitoare a mărei, cu o talie de vespe, curmată la mijloc parcă anume pentru îmbrățoșare, cu un surâs melancolic pe buze care-i dădea un aer de vecinică aspirațiune spre seninul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
n-a putut să fie mai frumoasă decât dânsa. Era, mă rog, blondă, cu un păr de aur care parcă revarsă raze, cu niște ochi albaștri, adânci ca unda ademenitoare a mărei, cu o talie de vespe, curmată la mijloc parcă anume pentru îmbrățoșare, cu un surâs melancolic pe buze care-i dădea un aer de vecinică aspirațiune spre seninul cerului. Era, ca să zic așa, o a doua Margaretă din Faust, încunjurată de aceeași lumină poetică, și iluziunea mea era cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
toate au sfârșit, a trebuit să se sfârșească și copilărescul meu roman în ziua când m-am urcat în trăsură, ca să merg la Iași, spre a-mi urma învățătura. O, atunci a fost o zi de mare durere pentru mine. Parcă mă despărțeam de orice plăcere, de orice bucurie în lume; mergeam fatal spre posomorâtele bănci ale școalei, precum a mers odinioară Dante de la lumină spre întuneric, și mi se părea că mai ușor aș fi putut opri călătoria pământului în jurul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
călătoria mea spre urgisitele ziduri între care aveam să stau închis aproape un an. Câteodată îmi ziceam: O!, dac-ar da Dumnezeu să găsesc școala arsă!... Ce bine ar fi! Câte nebunii nu vin în mintea unui copil! Ș-atunci parc-o rază de speranță se strecura în inima mea. Mai știi! Multe lucruri de necrezut s-au întâmplat în lumea asta, de ce nu s.ar întâmpla să găsesc blestemata de școală prefăcută în cenușă și eu, la vederea ruinilor ei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
la vederea ruinilor ei, să strig plin de extaz: Moi seul en être cause et mourir de plaisir!211 Vai, însă am găsit-o solidă pe temeliile ei, ba încă reparată, dichisită, ironică, amenințătoare, ca să mă rușineze și mai mult parcă de copilăreasca mea speranță. Totuși, o dată reinstalat, înscris din nou în cataloagele ei prăfuite, prins ca într-o capcană fără nici o ușă de scăpare, mi-am zis: la urma urmei, un an nu-i o vecinicie, și, deoarece Dante a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
voi veni eu în vrâsta de a mă căsători. Curioasă mai era starea mea psihologică în perioada de convalescență, când frigurile aceste au început să mă lase. Aveam simțimântul de reîntoarcere la viață ca după o boală lungă și grea. Parcă încetul cu încetul mi se limpezea dinaintea ochilor și, când într-una din zile m-am uitat deștept împrejur, am fost foarte surprins să văd toate la locul lor, să văd că pământul nu s-a prăbușit odată cu dragostea mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
știu prin ce joc al închipuirei, prin ce asociațiune de idei, întâlnirea acestei copile singuratice, văzută într-un cadru așa de poetic mi-a redeșteptat în minte imaginea Mariei care dormita de ani de zile în fundul amintirei mele, și atunci parcă chipul tinerei păstorițe se topi ca o picătură de rouă la atingerea soarelui și în locu-i apăru în tot farmecul ei cealaltă copilă, Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
ca o picătură de rouă la atingerea soarelui și în locu-i apăru în tot farmecul ei cealaltă copilă, Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă, mai diafană, mai poetică, așa că parcă ea însuflețea întreaga fire încunjurotoare. Iar notele fluierului îmi răsunau în urechi dulci, melancolice, întocmai cum îmi răsunase odinioară aria plângătoare a Margaretei, arie neuitată ce de atâtea ori mi-a dezmierdat auzul prin voacea iubită a Mariei. Apoi, lucru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]