45,675 matches
-
un alt cântec care îmi venea de la munți, de al văi, de la păduri, de la păraie; era glasul naturei aievea pe care totdeauna așa îl auzisem, însă niciodată nu m-a pătruns, nu m-a zguduit ca atunci. Mi-a deșteptat parcă un șaselea simț, mi-a dat intuițiunea nemărginirei, mi-a întredeschis un colț de lumină asupra infinitului. Și, o, Doamne!... Câte și câte n-am mai simțit, n-am mai perceput din tainele eterne în acele momente de dulce legănare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pomenit cu coli întregi înnegrite. Am scris, am scris și, de ce scriam, de ce mă identificam mai mult cu necazurile bietei Maria și ale nenorocitului Ștefan, căci așa îi botezasem pe eroii primei mele novele, Fluierul lui Ștefan. De ce scriam, de ce parcă intram mai adânc în sufletele lor, împărtășeam mai viu dorul, durerile și bucuriile lor, iar frazele se așterneau cu înlesnire pe hârtie, încât tot timpul cât au durat frigurile compunerei mi s-a părut că-mi descriu însuși suferințele mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
isprăvit compunerea și am făcut pe Ștefan să moară de un plumb 212 leșesc 213 pe câmpiile Basarabiei și pe Maria să dispară ca o dragalașă nălucire lăsând în urmă-i numai un eco al cântecului ei de jale, care parcă răsună și astăzi în raiul Brădățelului, am luat manuscriptul subsuoară și cu multă sfială, cu multă îndoială în inimă, l-am dus la societatea "Junimea", unde am primit botezul de autor. Cum a fost judecat în "Junimea" acest copil, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
proceselor redox se știe că organismele În general, plantele În particular, necesită anumite condiții optime de mediu, iar acestea sunt specifice speciei. Culmea e că, dacă așezăm speciile În ordinea lor evolutivă, vom vedea că optimul e din ce În ce mai oxidant, ținând parcă pasul cu tendința naturală de oxidare a mediului, pe care am amintit-o atât de des. La o extremă se situează algele, plante inferioare, cu un optim propriu epocii Îndepărtate În care au apărut, adică reducător. La cealaltă extremă, după ce
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
altele mai Încet; nici sticla nu rezistă. Mai precis, nu există un material complet insolubil; asta o știe orice chimist. Modelul după care acționează natura față de un corp “străin” e reluat Într’unul dintre produșii ei: o colonie de albine, parcă pentru a ne deschide ochii. Anume, atunci când un hoț de miere pătrunde În stup, el este, fără multă vorbă, ucis, iar cadavrul cărat afară; dacă e prea mare, el e Învelit Într’un strat de ceară, adică izolat. În interiorul bulgărelui
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
America de Sud și-a găsit a doua patrie o singură limbă: spaniola, cu excepția doar a Braziliei, adică a bazinului Amazonului; aici se vorbește portugheza. Cât privește România, toate râurile izvorăsc din aceiași Carpați, anume dintr’un loc unde ei se strâng parcă asupra lor Înșiși. Nistrul și Tisa, care fac oarecum excepție, adică izvorăsc pe la periferia zonei, sunt tot un fel de frontiere; În acest creuzet, un popor care s’a chemat cândva geto-dac, viețuiește de cel puțin cinci milenii, de la Cucuteni
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
grămădesc cât mai multe În minte, dar mai ales În suflet. Și așa, hoinărind printre agroecosisteme pârjolite de soarele lui Cuptor, m’am trezit dintr’o dată Într’un colț de rai. O vâlceluță acoperită de o iarbă verde, deasă, neatinsă parcă de nimeni până atunci care, cu rădăcinile scăldate de apa unui pârâiaș de-o palmă, sfida același soare. N’o fi fost poate chiar așa, poate receptam acea imagine și datorită verișoarei care mă Însoțea și care, pentru adolescentul care
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
căuta și găsi soluții la problemele mediului ori pentru a diminua impactul negativ al activităților noastre, Între care chiar producția acestor alimente aparent inofensive. “Radiosfera”, 26 august 1996, ora 9,28 96. Restaurare sau evoluție? Ce mică e vacanța mare! Parcă mai ieri prietenul Aurel Brumă, primul care ia cunoștință de aceste tablete, Îmi arăta planul estival al Radiosferei. Acum Însă a Început să ruginească frunza din vii, iar rândunelele se pregătesc de călătorie, lăsând În urmă, vorba poetului, doar ciorile
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
toate funcțiile psihice; una din aceste tehnici a constituit-o faimoasa scară metrică a inteligenței. Ea consta dintr-o serie de probe corespunzătoare fiecărei vîrste; vîrsta mintală (gradul de inteligență) era proporțională cu numărul rezolvărilor corecte ale probelor date*. Prevăzînd parcă exagerările la care s-a ajuns mai tîrziu în utilizarea probelor (testelor) sale, Binet avertiza că scara metrică ,,nu-i un cîntar de gară pe care e destul să te urci ca să-ți arate greutatea". Foarte curînd, testele elaborate de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
al vieții", în care se găsesc, de altfel, toate temele prevăzute în programă. Unele pagini cuprind rezumate elaborate în comun, altele, individual; rezumatele sînt completate cu desene, grafice, hărți; "caietul vieții" aprecia Ferrière este rodul observației și expresiei elevului, vrînd, parcă, prin această precizare, să atragă atenția asupra împrumutului făcut din teoria lui O. Decroly. Se mergea deci tot în sensul intereselor elevilor, al unei activități libere de orice constrîngere (programă, manual etc.). Pentru educația social-morală a copiilor și adolescenților, autorul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
aici: în „Insula Sahalin” viața este ca o închisoare în care oamenii sunt condamnați la suferință. Diferitele grupuri care trăiesc acolo sunt o adunătură întâmplătoare din care fac parte diferiți oameni. Chiar familiile cu copii trăiesc în așa fel încât parcă nu ar fi la ei acasă, ci ca și cum tocmai au sosit și încă nu au reușit să se adapteze. Mulți dintre eroii cehovieni se includ greu în noua lume care îi înconjoară pentru că ei nu se simt legați de ea
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
când ne-a învins oboseala, am adormit amândoi în acelaș pat, ca pe vremuri la Galați. Ceea ce a fost însă ca o adevărată minune, am discutat în acelaș fel ca pe vremuri, se părea că amândoi continuăm o discuție întreruptă parcă ieri, se părea că vremea nu a trecut peste noi și peste prietenia noastră. A fost minunat. Din păcate însă, prietenul meu a încetat din viață acum 5 ani, a fost așa ca un trăznet, a deschis ușa frigiderului, a
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” ... Erau însă alte vremuri cu alt mod de gândire, de simțire și de trăire. Am găsit recent în internet, o altă formă de amintiri din copilărie, într-un limbaj mai modern dar cu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
său. Mai târziu însă s-a întâmplat ceva mult mai grav. Venind de la serviciu pe la ora prânzului, Oprișan e întâmpinat în prag de soția sa, care ținea în mână și îi arăta cu insistență o pereche de ochelari sparți, care parcă au fost călcați în picioare, și-i spune: Uite ce a făcut fiul tău! I-am găsit în fața ușii de la intrare. Oprișan privește stupefiat ochelerii lui sparți și se duce întins la fiul lui. De ce ai luat ochelarii mei? Nu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
pierdut în inima pustiului, la mii de leghe depărtare de orice tărâm locuit. Când, în sfârșit, am fost în stare să vorbesc, l-am întrebat: Bine, dar... ce cauți tu aici? Iar el rosti atunci din nou, încetișor, cerându-mi parcă un lucru din cale-afară de însemnat: Te rog... desenează-mi o oaie! Așa începea povestea Micului Prinț, scrisă de aviatorul francez Antoine de Saint-Exupery în anul 1943, poveste care a fost tradusă în 110 limbi și a fost tipărită și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
problema deosebirii dintre dragoste și iubire. În pictura lui Tițian, apar două femei tinere și frumoase. În stânga una decent îmbrăcată, cu o figură care exprimă puritate, echilibru și trăire interioară, în dreapta, cea de a doua, foarte sumar îmbrăcată arătându-și parcă tendențios corpul superb și ispititor, pe fața căreia se vede că o detestă, o privește de sus pe cea din stânga. Imaginea include intrinsec o întrebare adresată privitorului: pe care dintre cele două o preferă? În care dintre ele am avea
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Danny de Vito pentru că nu numai că e surd, dar mai are și un picior mai scurt și unul și mai scurt. Și ar mai fi în salon un tip cu un veșnic radio pe burtă. Are o față de reptilă, parcă nici nu-l irigă sângele. Soarele nu l-a atins de la pubertate. Nici nu emite sunete. Nu doar că nu le percepe. O radiografie cu suflet, cum se obișnuiește să se spună pe aici. Au toți otoscleroză. Și orgoliul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
că e importantă, am văzut în tren o femeie care citea chiar revistuța unde lucra fosta mea colegă. Că o citea nu era nimic periculos, scandalos, dar o citea cu carioca în mână, ca să facă conspecte. Și m-am cutremurat. Parcă imbecila stătea cu nasul cufundat în Biblie. Să înveți cum să, să luăm aminte... Presa asta plină de fufe care se plictisesc și, ca remediu, încearcă să ofere o dimensiune culturală și snoabă vieții lor. Și mă apucase atunci, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pentru că acolo, în text, sunt singurul meu stăpân. Îi pot face în toate felurile și ei nu pot preveni. Doamna Aduța știa că e privită și, pe cuvântul meu, când cineva îi înfigea o bancnotă în buzunar, mișcările alea lascive parcă erau ale unei dansatoare de striptease care primește niscai liturghie în chiloți sau sutien de la vreun libidinos. Chiar ofta languros când primea banii. Noroc cu ea că ne mai înviora, ne mai amintea că suntem bărbați sau tentative de bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sumar. Era cald. Calorifere care duduiau. Cald. Foarte cald. Vorba lui Danny de Vito, dacă scuipai pe cineva, riscai să-l opărești. Scriam printre băltoace de ciorbă pe care le ștergeam cu colțul pijamalei scămoșate. Și doctorii mă priveau îngăduitori. Parcă vrând să vadă dacă dă vreun rezultat metoda asta a mea. Scriam pentru a nu mai sta lungit în pat. Atunci când stai întins în pat îți vin tot felul de idei pe care de la un moment dat nu le mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cerea iertare că pleacă așa, fără nici un căpătâi. Mă rog, nu știu să explic mai bine de atât. 3. La țăroaia Spitalul ăsta îmi displace pentru că e un fel de comunitate antipatică din care nu-mi doresc să fac parte. Parcă e un sat, un trib. Sunt analogii suficiente pentru a susține afirmația. Există aici o Poiană a lui Iocan unde se strâng fumătorii. Lângă calorifer se află poiana asta. Mă gândeam ce interesant e că, dacă primitivii se strângeau în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
are nostalgia vremurilor când oamenii se băteau cu mâinile goale cu ursul. Așa era odată, că mâncau totul natural, zice el. Mania omului bolnav. Asta ar fi explicația. Nu mai există mâncare, doar vitamine, proteine. Nu mănânci morcovi, ci betacaroten. Parcă simți gustul de farmacie în gură. Parcă mănânci direct cu pipeta. Consumăm substanțe nutritive. De fapt, și io pot spune că sunt atins pe undeva de sindromul ăsta, deoarece mulți îmi atrag atenția că adesea folosesc tot felul de expresii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu mâinile goale cu ursul. Așa era odată, că mâncau totul natural, zice el. Mania omului bolnav. Asta ar fi explicația. Nu mai există mâncare, doar vitamine, proteine. Nu mănânci morcovi, ci betacaroten. Parcă simți gustul de farmacie în gură. Parcă mănânci direct cu pipeta. Consumăm substanțe nutritive. De fapt, și io pot spune că sunt atins pe undeva de sindromul ăsta, deoarece mulți îmi atrag atenția că adesea folosesc tot felul de expresii mai mult sau mai puțin științifice, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
metri și nu mai știu ce! Păi, neică, dacă vii acilea joci cum îți cânt io. E corect? Este! Danny de Vito e bucureștean cu acte-n regulă din Balta Albă. De vreo zece ani, de când a venit din Predeal parcă. Citadin. Și-l freacă pe Marian cu originea lui pură. Care îi dă și niscai drepturi. Normal că Marian nu suportă umilința. Ce țăroaia, mă, că io de la paișpe ani am plecat la școli prin București. Înalte școli profesionale. Navetist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cardiacii... se produc schimbări în organism. Dar cu sicriul nu poți să zici: lasă, că-mi cumpăr mâine unu’. E o chestie de strictă urgență. Odată vine un tip, îi murise un copilaș. Voia un sicriu de maximum 1,30. Parcă nici nu mi-a venit să-l fac. Io sunt un pic sentimental, era sâmbătă și, de când a murit mama, io duminica nu muncesc. Dar a doua zi la prânz, duminică, a fost gata. Preotu’ a zis: nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]