43,803 matches
-
1950, La Cantatrice Chauve a produs o reacție de surpriză atât asupra publicului cât și, dacă acordăm credit confesiunilor din amintitele Note, asupra dramaturgului însuși. "Genialul farsor" pretinde că a asistat cuprins de uimire la convertirea semnului minus, asociabil "tragediei limbajului" pe care intenționase s-o ilustreze, în semnul pozitiv presupus de râsetele publicului, firești în cazul reprezentării scenice a unei comedii. Printr-un neprevăzut efect de bumerang, Emițătorul poznaș, preocupat de subminarea constantă a așteptărilor Receptorului, este la rândul său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare a normelor care îi asigură limbajului statutul de principal instrument al comunicării. Modalitățile efective prin care este pusă în lumină noncomunicarea în textul ionescian, precum și implicațiile sale comice pot fi studiate din perspectivă pragmatică, în maniera analizelor discursului (discourse analyses) și a teoriilor lingvistice ale umorului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în lingvistică aplicată Guy Cook în lucrarea Discourse and Literature, în care dovedește că literatura, ca tip special de discurs, cu o funcție socială pregnantă, poate fi supusă investigației pragmatice cu tot atâta îndreptățire ca orice altă manifestare orală a limbajului în acțiune. Guy Cook analizează cu precădere raportul dintre conversație și literatură, ajungând la concluzia că "granițele dintre literatură și nonliteratură au devenit vagi și confuze, studiul literaturii se distinge prin foarte puține elemente de studiul comunicării în general"121
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literaturii se distinge prin foarte puține elemente de studiul comunicării în general"121, precizând că abordarea literaturii din perspectiva socială, deși incompletă, este posibilă și necesară. Ceea ce asigură o punte sigură de legătură între cele două domenii de manifestare a limbajului este "principiul dialogului" care domină, de fapt, atât discursul literar, care pare a fi creat de către o singură persoană, cât și conversația, care presupune participarea a două sau mai multe persoane. O remarcă a lui Eugen Ionescu susține ideea continuității
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cărora umorul relaxează tensiunile, energiile psihice acumulate sau eliberează omul de inhibiții, convenții și norme. Umorul lingvistic derivat din deliberata încălcare a normelor comunicării a fost numit "defuncționalizare" pentru a surprinde deplasarea accentului de pe funcția comunicativă pe cea ludică a limbajului 127. Textul Cântăreței chele oferă exemple suficiente care demonstrează că nerespectarea regulilor în virtutea cărora se desfășoară eficient comunicarea produce comicul. Anumite replici se sustrag vizibil maximei cantității, prin tautologie și enumerări inutile: Fagul este un copac, în timp ce fagul este un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
profilul acestei "comedii a comediei" nu ca pretenție de reper superlativ, ci, dimpotrivă, ca "antipiesă", deci ca expresie a negației și a contestării, specifice avangardei postbelice. Perspectiva asupra conformismului universal, marionetizarea personajelor și, mai cu seamă lucida demascare a crizei limbajului generată de grave deficiențe de la nivelul gândirii logice, sunt aspecte prin care teatrul lui Eugen Ionescu și în special această primă piesă a sa, amintesc de viziunea caragialiană, concretizată într-un univers ficțional guvernat de o "mare trăncăneală"133 la fel de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din poeziile sale din ciclurile Florile de mucigai, Blesteme, etc. sau din romanele cu tentă satirică Poarta neagră, Icoane de lemn (1930), Cimitirul Buna-Vestire, (1936), Lina (1943) și în special din Tabletele din Țara de Kuty (1933), raportându-se ineditul limbajului și al imaginarului său la scriitori francezi ca Baudelaire sau V. Hugo, nu ar trebui trecute cu vederea prefigurările caragialiene și urmuziene ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din urmă vor acapara decisiv viziunea urmuziană asupra unei infralumi hidoase anchilozate în stereotipii bizare și vor covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
covârși mai apoi limbajul poetic, jurnalistic și romanesc arghezian. În Cimitirul Buna-Vestire, de exemplu, grotescul dezvăluie înverșunarea de a vedea totul prin ocheanul deformărilor monstruoase sau de a căuta cu interes naturalist hiperbolizarea umanului josnic în surprinzătoare contexte solemne. Democratizarea limbajului arghezian presupune aici alternarea termenilor triviali cu sintagme erudite și deliberata inversare a referențialităților, înfățișând așadar bestialitatea prin livresc (scenele de sexualitate, perversiunile, violurile), și invers. Portretele profesorilor, de pildă, sau ceremonia examinării, sunt impietate prin vocabule și asocieri improprii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu", amicul, semidoctul, mahalagioaica etc., subsumate așa-numitului comic de caracter, apoi teme precum politica, familia, gazetaria, justiția, care formează substanța comicului de moravuri și multe dintre componentele care guvernează comicul de limbaj, sunt printre astfel de mărci deopotrivă ale caragialismului și ale comicului. Preluarea și prelucrarea lor ulterioară dau măsura clară atât a supraviețuirii operei caragialiene, cât și a suveranității acesteia pe tărâmul literaturii române de factură comică. 4.1. Universul tipologic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simetric din comic și tragic, opera lui Caragiale transmite în aceeași măsură "o nesecată și neegalată bună-dispoziție, ca și o gravă înfiorare dramatică"7, punând permanent problema raportului iluzie-realitate prin situații în același timp banale și complexe, redate printr-un limbaj deopotrivă clar și ambiguu. Recunoașterea și acceptarea acestui joc al complementarităților ar pune într-o altă lumină dilemele apărute în registrul tematic al criticii caragialiene și ar anula contradicțiile nelipsite, firesc, din interpretările alocate personajelor "mai vii, mai de neuitat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să faci o monografie. Fiecare rezumă în sine viața omenească cristalizată într-o formă particulară și într-un anume timp și loc"10. Dezvoltând ideea individualizării personajului prin îmbinarea elementelor ce țin de stratul sociologic, de cel psihologic și de limbaj, Pompiliu Constantinescu pleda tot pentru verismul tipurilor: "Comediile sunt împlântate adânc, organic, în rădăcinile noastre etnice, în o anume specificitate socială și de limbaj, pe care n-o va seca niciodată vremea; seva lor de aici se înalță, ca să injecteze
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ideea individualizării personajului prin îmbinarea elementelor ce țin de stratul sociologic, de cel psihologic și de limbaj, Pompiliu Constantinescu pleda tot pentru verismul tipurilor: "Comediile sunt împlântate adânc, organic, în rădăcinile noastre etnice, în o anume specificitate socială și de limbaj, pe care n-o va seca niciodată vremea; seva lor de aici se înalță, ca să injecteze viață tipurilor, individualizându-le. Lipsindu-i aceste duble canale, Caragiale ar fi fost numai un portretist, de felul lui La Bruyère, nu un creator
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
restul lumii. Iată de ce întâlnim pretutindeni eroii lui Caragiale, pe Trahanache cerând puțintică răbdare sau pe Ipingescu mârâind mereu "Rezon""19. Departe de a fi considerate carențe, mecanismul de marionetă, schematismul psihologic și chiar nongândirea, repetițiile gestuale, situaționale și de limbaj, uniformizarea sau gruparea în cupluri siameze, degradarea fizică și/sau morală, precum și dezorientarea și veleitarismul sunt, pentru I. Constantinescu, elemente de construcție a personajului caragialian prin care acesta se îndepărtează de structura tipului tradițional, dar se apropie profetic de noneroul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clasei în care au intrat de curând. Pe vremea lui Molière burghezul vroia să ajungă gentilom, în timpul lui Caragiale, mahalagiul umblă să devină burghez, mai târziu omul de mică cultură afectează marea cultură [...] Situațiile sunt eterne și se rezolvă prin limbaj"22. Eroarea de a considera personajul caragialian o simplă imagine a unei anumite societăți surprinse într-un anume moment istoric este semnalată și de Radu Stanca. Interpretarea acestuia apropie, de această dată, teatrul lui Caragiale de farsa medievală: "Comedia caragialescă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scrisă într-o primă variantă în 1869, deci cu zece ani înaintea primei reprezentații a Nopții furtunoase, este apreciată de Vicu Mândra în Istoria literaturii dramatice românești datorită virtuților "precaragialiene"92 ale tipologiei de politicieni și ale "elementelor prevestitoare ale limbajului cațavencian"93. O intuiție caragialiană esențială combinația tipologică a politicianului demagog este ipostaziată diversificat, dar păstrând ingredientele de bază, în comediile lui Tudor Mușatescu și ale lui Liviu Rebreanu. Umorul și compasiunea, predominante în prima parte a piesei Titanic Vals
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vor cunoaște o evoluție postcaragialiană pe care o vom menționa și în capitolele următoare. 4.4. În stilul și cu sintaxa caragialiană Postcaragialismul comicului de caracter și de moravuri, ilustrat în capitolele anterioare, trebuie completat cu cel al comicului de limbaj. Pentru aceasta, ne vom referi la componentele de pe axa expresiei artistice din paradigma caragialismului, în măsura în care pot fi văzute ca instrumente de care se folosește, de această dată, "comicul creat de limbaj" conform clasificării menționate în partea introductivă a studiului și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
capitolele anterioare, trebuie completat cu cel al comicului de limbaj. Pentru aceasta, ne vom referi la componentele de pe axa expresiei artistice din paradigma caragialismului, în măsura în care pot fi văzute ca instrumente de care se folosește, de această dată, "comicul creat de limbaj" conform clasificării menționate în partea introductivă a studiului și, mai ales, în măsura în care actualizările acestor componente se adaugă recurențelor tipologice și tematice, rotunjind imaginea descendenței caragialiene. Întrucât aspectele definitorii ale formei artistice caragialiene sunt numeroase și diverse, propunem de la început o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
evidentă între "limba "eroilor" lui I.L.Caragiale"112 și cea a autorului concret și abstract 113 însuși. Facem această precizare întrucât prin "caragialisme" se înțeleg îndeobște particularitățile de expresie ale personajelor lui "Nenea Iancu", existând tendința asimilării stilului acestuia cu limbajul lui Mitică, al lui Cațavencu, al Ziței etc. Or, așa cum vom vedea, postcaragialismul de natură stilistică nu poate fi restrâns la inventarierea acelor reiterări ale unor formule emblematice pentru universul lingvistic al comediilor și al Momentelor. De exemplu, incidentele de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și a retoricii"116, ne îndreptățește să vedem în stilul caragialian un veritabil model căruia autorul Scrisorii pierdute pare că îi contrapune deliberat un antimodel, în modul de a vorbi și de a scrie al personajelor sale. Din mostre ale limbajului acestora se pot lesne întocmi cel puțin trei "antimanuale": de gramatică, de logică și de stilistică. Pentru cel dintâi se pot folosi rezultatele câtorva studii de prestigiu. De exemplu, atât Iorgu Iordan în Limba "eroilor" lui Caragiale 117, cât și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Iordan în Limba "eroilor" lui Caragiale 117, cât și Ștefan Cazimir în Caragiale universul comic 118, au investigat riguros aspectul lingvistic al comicului caragialian, aspect predominant având ca surse fundamentale, după cum reiese din această din urmă analiză, specificitatea maximă focalizarea limbajului într-un anumit registru profesional, geografic, social etc. și interferența registrelor. Respectivii cercetători au constatat că gramatica stăpânită la perfecție de autor l-a ajutat să descopere inepuizabile surse de comic provenind din invazia erorilor înregistrate la toate compartimentele sistemului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de altă parte și concentrarea abuzivă, conducând la omiterea unor termeni esențiali pentru clarificarea sensurilor, generează comicul prin paralogisme 121 ale spunerii, de tipul ,,Cuțitu os" sau ,,Pupat toți piața independinți" (Telegrame). Așadar agramatismele constituie marca cea mai stridentă a limbajului specific personajelor caragialiene. Deficiențele de exprimare reflectă incapacitatea "eroilor" de a raționa corect și de a stabili raporturi firești între noțiuni. Pentru cel de-al doilea tip de "manual" bazat pe caragialisme, un inventar al sofismelor care ar putea exemplifica
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amintite deja, săvârșite involuntar din cauza lipsei de instruire (de exemplu, de reclamanta Leanca din Justiție), din semidoctism (cum e cazul "pedagogului de școală nouă") sau deliberat de către un "eristician"122 precum Mitică, pot explica mecanismele de producere a comicului de limbaj caragialian 123. Încercănd să răspundă la întrebarea "a fost sau nu Caragiale un sofist?"124, Marta Petreu precizează că în timp ce sofismele sunt apanajul exclusiv al personajelor lui Caragiale, sau "a lui Nenea Iancu cel din agora"125, textele teoretice și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Oricine va da / 50 de bănuți / Va căpăta acest almanah / gratis." Astfel încât, putem să departajăm cu ușurință cele două tipuri de discurs, al autorului și al personajelor pe care le-a creat, în funcție de criteriul intenționalității în stârnirea efectului comic de limbaj. Acestea fiind spuse, să urmărim diferențiat traseul pe care îl vor cunoaște în literatura postcaragialiană aspectele definitorii ale celor două tipuri de stil. Cele mai multe caragialisme bazate pe vorbirea agramată a personajelor ne întâmpină în scrierile lui G. Ranetti, Gh. Brăescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
necorectate deprinderi lingvistice. Hiperurbanismele de tipul "cremenal", "sicretu", "coraj" și franțuzismele "alivoar", "bonsoar", "musiu"129 etc. dau o notă caragialescă replicilor, recunoscută chiar și de cei care ar fi putut să pună aceste agramatisme pe seama tendințelor generale de epatare prin limbaj ale vorbitorilor de la răscrucea secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Interesant în acest sens este un incident care demonstrează că stilul lui G. Ranetti se confunda cu cel al contemporanului și colaboratorului său de la "Moftul român", Caragiale: întrucât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]