45,675 matches
-
aluzie la gândurile mele pășuniste. Mă rog, el s-a angajat. De-aia dă de băut acuma. E obligat, a luat salariul, altfel n-ar fi lâncezit aici cu mine și cu Pif. De când lucrează, vă rog să mă credeți, parcă e bătut în devlă. Mă enervează îngrozitor toți ăștia care au o slujbă și nu mai pot să bea o bere-n plus, pentru că mâine trebuie să fie pregătiți să dea totul, să lucreze, să fie lucizi, responsabili. Să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
un preț de trei ori mai mare decât aici. Mănâncă la McDonald’s. Din snobism, așa. Din plictiseală. O disperare de a cheltui. Noroc cu Pif, că s-a dus cu el să-și ia o combină și un TV parcă, altfel nu se alegea chiar cu nimic. Asta e, șefu’ are nevoie de ficatul lui în stare de funcționare. De-aia începe să mă enerveze. Nu mai ai ce vorbi cu el. Când îi spui, are aceleași replici: „N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
S-o înfiezi, Pifule! Nu are timp să-mi răspundă, pentru că se ceartă cu chelnerița. Ți-am zis să ne lași morții acilea? Ca și cum are de gând să contabilizeze ceva, nu o lasă pe aia să strângă sticlele de bere. Parcă vrea să măsoare, să facă analogii și apoi să tragă niște concluzii. I-a plăcut matematica în liceu. Uite că l-a înțeles chelnerița asta jegoasă și el sărută protector una dintre sticle. Picolițe jegoase cu negru sub unghii. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
contează. Ăluia ce i-ai spus? Că dormi la Corina? Lasă-l să lucreze. Omul n-a fost făcut pentru a munci, dovadă că asta îl obosește. Așa zicea cineva. - Bă, sare Pif, când te aud că spui un nume, parcă urmează un citat. Te-ai dilit, nu mai citi! Ea îi dă înainte cu Poiana Brașov, vrea jacuzzi. Și-a luat ciorapi și acum trece la investiții mai serioase. Dacă auzeam la alta, aș fi zis că e o proastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să o convingă că și dacă se regulează cu prezervativ, tot ia SIDA. Ea parează, nu polemizez cu tine! Eschivă. Nu e pe domeniul ei. Te întreabă ceva, apoi abia își ține un râs hidos și ilogic. Are ceva bălos. Parcă și-ar zice că e o minune să i se răspundă. Uite, domnule, că nu sunt chiar așa de singuratică, de huhureză. Chiar vorbesc cu cineva! Ceea ce nu e chiar o chestie de toată mâna. Dacă vrei s-o pui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Bălănescu, l-ar fi repezit să nu se bage ca musca în partea posterioară a calului. - Am fost acasă și se strâng colegele ei de paișpe-cinșpe ani acolo. Și una face: m-am certat cu mama! Îți dai seama asta, parcă era dintr-o scenă de familie clasică. N-o lasă asta să meargă la cofetărie. Sau să-și ia nu mai știu ce fustă mai excentrică. Dar tipa continuă. M-am certat că de ce m-am futut cu Abdul. Păi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Titi să-i bată la cap și să se inhibe brusc. Altă inspirație aveau. Tot din perioada aia datează cred și prima mea amintire. Afară de cea cu foarfeca. Nu pot să-mi dau seama când și unde s-a întâmplat. Parcă nu eram în curtea în care am copilărit. De fapt, de mult am avut senzația că io sunt înfiat. De câte ori am intrat într-o maternitate și am văzut tot vălmășagul, toată harababura de acolo, mi-am dat seama că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de aia să nu reușesc să așez în cuvinte întâmplarea. Gândeam folosindu-mă de altceva decât de cuvinte. Era o curte mare, era și iarbă, asta mai mult decât sigur, și o limbă de beton prin care ieșeau bălării, pătlagină parcă se numește buruiana aceea mare ca o palmă, ca o paletă de ping-pong. Mai era mușețel mare, teios, pe care puteai să te așezi ca peste o plapumă. Un gard de beton sau de țambre. Știu că mă chinuiam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nisip zgâriind ochii, alunecând până sub pleoape. Sunt absolut sigur că așa s-a întâmplat. Apoi ea, ființa, s-a așezat lângă mine și am continuat să ne jucăm. Miruna îmi spune iarăși să iau mâna de pe țâțele ei, mă, parcă n-ai mai fi văzut țâțe, și să mă astâmpăr cu chestiuni de-astea tenebroase, mult prea complicate, prea fac pe delicatul, mă frământ aiurea, du-te, băăăăă! Tu și Pif n-aveți decât necazuri de-astea aburoase, indescifrabile. Ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Vali. A fotografiat doar cerul, că i-a și întrebat pozarul dacă vrea să-i scoată fotografia, nici el nu mai văzuse așa ceva. Albastrul acela era ceva necunoscut. Era cu Vali. Discută cu mine despre el cu o dezinvoltură jenantă. Parcă aș fi prietena ei, căreia vrea să se confeseze. Ea n-a avut niciodată o prietenă sinceră, bună, vorbesc acum de când s-a maturizat. Nu se pune perioada când se juca cu păpușile. Îmi spune mie tâmpenii intime, că Vali
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vă servesc... și după ce închide începe să se rățoiască, ei, fir-ai tu a’ dracu’ de pațachină, da’ ce-ți închipui tu! Afară miroase a sos de spital. E încă foarte de dimineață. - Ia, mă, mâna de pe mine! Ești culmea, parcă ești obsedat de țâțele mele! N-ai mai văzut țâțe? Ale mele sunt și mici. Mici și caraghioase. Drăguțe, cu sfârcuri chircite, rozalii. Miruna. Am nevoie de ea ca să fac legătura cu lumea. Un intermediar. Să vadă ea lumea în locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
R.T. spune un lucru inteligent, o face de parcă și-ar aduce aminte de ceva și s-ar bucura. A sperat cândva să devină un mare prozator, să scrie romane geniale, cu fraze cristal, cum îi place să spună, cu fraze parcă întoarse cu cheia. A și scris câteva cărți reușite, dar acum, după Revoluție, în lenea sa valahă, se mulțumește să coafeze textulețele unor tipi netalentați, cu figuri de murături degerate, care dau la Jurnalism și Comunicare. Dacă nu-i ziceau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cochetă. Sunete care par să pătrundă prin catifea. Poate și pentru că a fost înscris un timp la un liceu de muzică. L-a văzut taică-su cu o cutie de pantofi în mână și i s-a părut lui că parcă manevra o vioară. Nu-i plăcea deloc ceea ce face. În schimb, în liceu s-a apucat să scrie. Scria nopți întregi, fără a simți trecerea timpului. A avut atunci o criză de conștiință și a abandonat literatura, dându-și seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și nu mai avea puterea necesară să se ridice. Tata era cel ce-și găsea totdeauna timp pentru a-i veni în sprijin și nu era sezon în care să nu-și rezerve câteva „libere” pe o diagramă destul de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
noi toți, a fost și primul plecat în lumea celor drepți și asta pentru că dobândise o slăbiciune cardiacă la Revoluție, care ulterior l-a răpus. Acum se odihnește la Cimitirul Eroilor din Brăila și amintirea lui îmi frânge aripile și parcă îmi doboară așteptările, dacă mai pot ele exista astăzi, sau cel puțin nu cele la care aspirăm. Ceilalți ne-am risipit în toate colțurile, parcă pretutindeni și nicăieri, așa cum își construiseră lumea străbunii noștri; eram peste tot și parcă niciunde
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Acum se odihnește la Cimitirul Eroilor din Brăila și amintirea lui îmi frânge aripile și parcă îmi doboară așteptările, dacă mai pot ele exista astăzi, sau cel puțin nu cele la care aspirăm. Ceilalți ne-am risipit în toate colțurile, parcă pretutindeni și nicăieri, așa cum își construiseră lumea străbunii noștri; eram peste tot și parcă niciunde, dar viața ne-a oferit fiecăruia matca necesară, pentru a sădi aspirații sănătoase, de bun simț, și ne-a recompensat cu așteptări viabile. Oriunde voi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și parcă îmi doboară așteptările, dacă mai pot ele exista astăzi, sau cel puțin nu cele la care aspirăm. Ceilalți ne-am risipit în toate colțurile, parcă pretutindeni și nicăieri, așa cum își construiseră lumea străbunii noștri; eram peste tot și parcă niciunde, dar viața ne-a oferit fiecăruia matca necesară, pentru a sădi aspirații sănătoase, de bun simț, și ne-a recompensat cu așteptări viabile. Oriunde voi merge, orice voi întreprinde, am credința în bunul Dumnezeu că undeva acolo sus, între
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
copt, tăiat rondele, pătrunjel tocat fină sau saramura pe cărbuni, plachia la cuptor cu legume de sezon, toate mi se derulează prin fața ochilor și, deși nu-mi lipsesc ca și spectru gastronomic astăzi, nu mai simt aroma bucatelor Maiei, totul parcă-i fad, cauciucat. În fiecare dimineață, bunicii se strecurau cu mare discreție afară și nu ne tulburau somnul până la orele 10. Maia, intra la păsări și-n saivan la oi, bunicul asigura plinul de apă peste zi și apoi dădea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
atâta dreptate bunica, pe un parcurs existențial atât de tumultuos, doar credința nu le-a putut fi luată sau știrbită. Semnul crucii era și este ceva revelator în saga arborelui nostru genealogic, dar așa cum o făceau și-o trăiau bunicii, parcă mi-a fost dat mai rar să văd astăzi. La cimitir am fost cred o dată cu Maia, țin minte că au fost atunci și o parte din surorile mamei, mătușa, și era, înclin să cred, la un Sfântu Ilie, în vară
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
să nu râzi niciodată, nici măcar să zâmbești de neputința celor din jur, dar mai ales să-ți porți portul și să-ți vorbești vorba.” Cam așa glăsuia bunica într-o română în care tiparele etnice se amestecară profund și cuvântul parcă era alintat. Doamne, cât au suferit ai noștri atunci când a plecat la cei drepți; cred că și apele Călmățuiului s-au învolburat pentru că Maia era doar una, era singura care la Sfântul Ilie - povestește mama - la poarta cimitirului, atunci când soarele
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
luat-o la zi așa de mare, lăsându-i Porțile Raiului deschise. III. Parfum de ploaie mov Unul din momentele așteptate cu nerăbdare, este și rămâne prin excelență, revenirea mea în Brăila cea dragă. Pe măsură ce mă tot apropii, simt cum parcă-mi ard tălpile, îmi transpiră mâinile și încerc din răsputeri să-mi ascund emoția și clocotul interior. Cu siguranță este acel vector de rezonanță între sufletul și trăirea ta, pe de o parte, pe de altă parte, chemarea și identificarea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
formă galopantă de cancer de sân. Tata împreună cu fratele său mai mare au luat decizia de a fi operată în Brăila de celebrul chirurg Frățilă, deși făcuse nenumărate investigații și-n București. Din acel moment, s-a schimbat totul, timpul parcă a încremenit la momentul aflării diagnosticului și ulterior am avut senzația, copil fiind, că începe să-și comprime valențele; a urmat un an de zbucium, de suferință, pe care bunica o ascundea permanent printr-o artă a disimulării absolut fabuloase
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
între noi copii, deoarece fiecare voia cartea cu Prâslea. Tata rezolva de fiecare dată orice stare ușor conflictuală între noi cu mare eleganță, numai că eu, fire clocotitoare și suficient de insistentă, reușeam să picur îndoiala în mintea aceea așezată, parcă ordonată analitic a fratelui meu. Râdea și tata, se amuza și-i relata mamei cu lux de amânunte „deliciile noastre verbale”, mai ales că avea un deosebit simț al umorului: Bine, s-a făcut grăsunelu’, duci tu „Prâslea cel voinic
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și diplomația tatălui nostru de cealaltă parte. La acestea se adaugă rădăcinile și vibrațiile noastre ancestrale, comunitatea căreia i-am aparținut și desigur instrucția și educația primite. Mi-e dor, mi-e tare dor de anii aceia frumoși, așezați și parcă rânduiți să-și consume în liniște și decență, parcursul lor firesc. Cred că mi-e dor și de una din „fricile” copilăriei mele cu care am avut ceva de luptat, dar pe care le-am biruit aplicând exercițiul cunoașterii de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de mânuță și-am ieșit pe stradă la momentul apariției teleguței. Tata era prieten cu toată lumea, extrem de respectat, știa și avea nativ diplomația necesară să înjghebe dialoguri pe orice palier social: Păcurel, ți-o prezint pe fii-mea, Mariana. Frica parcă-mi alinia gândurile, mișcările, luam poziția de drepți lipită de piciorul tatălui și spuneam: Săru’mâna, nenea Păcurel, tata mi-a zis că sunteți prieteni și-am vrut să vă cunosc. Așa e, puiule, cine nu-l cunoaște și respectă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]