6,950 matches
-
cămătar, bântuit fiind de diavol, s-a spânzurat în casa aceea a lui, dar nu înainte de a-și fi măcelărit mama în vârstă, nevasta și cei trei copii încă mici. - Gărzile regale, a spus, au cărat tot ce se afla înăuntru. Trăia ca un porc în cocină, obligându-și nevasta să-și vândă trupul pe bani. Am văzut cu ochii mei: sub gunoiul dintr-un coș imens, ascunsese o comoară cu care și-ar fi putut cumpăra șapte palate. În privința zdrențărosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
însă trei luni. Cel care mi-a adus o clipă de ușurare în istovitoarea viață a celui care este silit să tacă și să mintă a fost un călugăr rătăcitor, venind de la Bobbio și care mi-a încredințat un plic. Înăuntru se afla o foaie scrisă de către abate, prin care mă informa că, după o lungă și chinuitoare meditație, după rugăciuni și posturi, se hotărâse să-mi trimită o scrisoare din partea duhovnicului meu, cu toate că îi considera conținutul primejdios, provenind din mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
principal sună pe interior, la 27. Privește, chiorându-se, plăcuța de alamă: literele BUONOCORE sunt șterse, roase de patina timpului. — Ce facem? Ăsta nu răspunde, murmură agentul simplu. Din apartamentul 27 se aud voci - ca un bâzâit nedefinit. Cine-i Înăuntru? Mai demult, aici locuiau toți, a spus vecinul - copiii făceau o gălăgie infernală, mergeau cu patinele pe terasă, era inutil să protestezi cu Buonocore, un tip Îngâmfat care se credea Dumnezeu pe pământ, dar apoi mama Îi luase cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
UN BARBAR. — Și eu te așteptam, replică necunoscutul, acid. Sunt douăzeci de ani de când te aștept. Precaut, Elio Încercă să ajungă lângă agentul de escortă care Îi deschidea portiera mașinii blindate, dar necunoscutul Îl prinse de braț și Îl trase Înăuntru. Elio nici nu avusese timp să se mire că acum oblonul era ridicat. În localul imens, clădite una peste alta, erau vreo douăzeci de scaune, și un televizor deschis pe un post ce transmitea emisiuni electorale. De ce, ne cunoaștem? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Grilajul smuls din țâțâni fu aruncat pe trotuar și, odată cu el, zburară afară bucăți de zid, pahare de carton, paie de plastic, tăvi de plastic, litere de plastic, casolete de plastic pentru mâncare de plastic - totul era din plastic acolo, Înăuntru, chiar și carnea, sau plăcinta cu mere, chiar și frigăruile din pui. Apoi izbucni incendiul. Zero alergă cu sufletul la gură spre camionetă, urmărit de câinele care lătra fericit, ca la o sărbătoare. Sirenele antifurt Începură să urle toate deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu, ar fi fost o greșeală. Nu trebuia să arate că cedează. Ei bine, dacă Antonio voia să trăiască Într-o mașină, cu atât mai rău pentru el. Dacă vrea să spioneze, să spioneze liniștit - ce-are de văzut aici Înăuntru, Dumnezeu știe. Încercă să deblocheze oblonul, pentru a-l Închide cu totul, dar nu reuși. O enerva gândul că Antonio ar fi putut crede că are puterea să-i alunge somnul. De altfel, era adevărat. Și chiar dacă Îi plăcea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi putut crede că are puterea să-i alunge somnul. De altfel, era adevărat. Și chiar dacă Îi plăcea sau nu, n-ar fi putut face nimic. Aprinse neonul de la oglindă. Își aranjă perna În cada de baie și se așeză Înăuntru. Faianța era rece. Dar cada aceea cu scaun, din baia Îngustă, era singurul colț din casă unde putea sta câteva ore liniștită. Deschise romanul, dar semnul de carte probabil că-l mutase Kevin, căci Îi păru că mai citise o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
luase numărul mașinii, iar acum toate forțele de ordine din Roma Îi căutau pe piromanii din Bravetta. Îi făceau să coboare, Îi puneau cu picioarele desfăcute și cu fața la zid, Îi insultau, Îi Înjurau - poate chiar Îi loveau. Apoi Îi duceau Înăuntru. Iar mâine toți aveau să afle despre bombă și despre el. Ciudat, dar gândul acesta nu-l Înspăimânta. Dimpotrivă, aproape că-și dorea să fie descoperit, arestat, judecat. Pentru că făcuse ceva important. Era cineva - În această opacitate scârboasă a lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Sasha motanului, oau! Uitând cu totul de spuma de bărbierit, extaziat, deschise larg ferestrele, mângâind gâtul motanului care Începu să toarcă de plăcere. Pe mica terasă a garsonierei sale se simțea un parfum Înălțător de dalii și liliac În floare. Înăuntru, orhidee fericite și gladiole roșii râdeau dintre rafturile bibliotecii - erau ghirlande și flori, peste tot, ca Într-o seră. Iar iubitul nu uitase de aniversare. Cine ar fi crezut? Cea mai intensă fericire părea să dureze doar o clipă. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
puțin trafic, Roma se trezește târziu. Camilla, care de obicei e tăcută, astăzi e atât de gălăgioasă. Veselia contagioasă a fetiței Îi alunga gustul grețos al unei nopți amare, chinuite de gânduri negre și tulburătoare. Trecură de chioșcul de ziare - Înăuntru vânzătoarea răsfoia curioasă Chi. Atente, se opriră la trecerea de pietoni, oglindindu-se În parbrizul unei mașini În trecere: o fetiță cu codițe, Într-un paltonaș albastru, și o femeie tânără cu o pelerină gri și un fular de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
veche nu mai reușea să dea randament, iar titlurile de la bursă Începeau să scadă. Dar ea nu Înțelegea nimic despre toate aceste lucruri, și-apoi ce treabă aveau? Chiar și numărul 13 Îi spusese - ea era singura care funcționa aici Înăuntru. Și Între colege nu se prea făceau complimente. Era o competiție acerbă - chiar și pentru un singur apel. Însă celelalte primiseră mesajul de confirmare, pe când ea, nu. Trebuiau neapărat să-i reînnoiască contractul. Era singurul venit fix pe care putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de agonie. Și nu mai putea să aștepte. Trebuia să știe. Îi ceru vecinei sale să preia apelurile de la biroul ei, iar fata se miră, căci, forțate să-ți câștige clienții, operatoarele nu-și făceau favoruri. Din această cauză, acolo Înăuntru nu se creaseră prietenii. Fiecare era pentru sine, fără nici un Dumnezeu. Emma traversă salonul. Cu căștile pe urechi, fetele se legănau pe scaune, la posturile lor, scăldate În lumina rece a tuburilor de neon - interminabile tuburi de sticlă suspendate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o privire cu subînțeles către scutierul său, rigid Într-un bust de ghips, ca o țestoasă ninja, căci avusese un accident de mașină. Gemenii Bettini, care Îl imitau Întotdeauna pe Anzalone, Începură să râdă. — Hai să ne jucăm cu ele Înăuntru, altfel ni le iau surorile, spuse Anzalone. Băile copiilor nu au uși. Cinci toalete mici stăteau aliniate una lângă alta, despărțite doar de paravane colorate. E un lucru inexplicabil, pentru că, nicăieri altundeva toaletele nu sunt așa, goale - nici În case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar Aris nu-nțelesese nici de data asta. Continua să privească umbrele norilor, ignorând-o. Și apoi rămaseră tăcuți, de parcă n-ar fi știut ce să-și spună. Iar acum ajunseseră, și aici era chiar Aventino. — Vrei să te Însoțesc Înăuntru sau te aștept În mașină? o Întrebă Aris, oprind motorul. — Vino, Îi spuse Maja. Clădirea, construită prin anii ’80, era un cub cenușiu Înconjurat de o grădină cu glicine și mandarini - ferestrele sclipeau de fiecare dată când razele de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
absența viitorului erau ceea ce alții numeau fericire. Antonio rămase Întins pe banca din saună În timp ce corpul lui elimina ura, oboseala și durerea - care Îi picurau din pori pe prosop și pe scândurile pardoselei. Ar fi rămas ore În șir acolo Înăuntru, poate până și-ar fi pierdut cunoștința, poate pentru totdeauna. Dar când ușa se deschise și două fâțe musculoase, goale ca niște viermi, veniră să se Întindă pe bănci, sporovăind, se Întrebă cu cine erau rude și cum Își făcuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-și uite profesorul care i-a Îndrumat. Dar Dario se simțea vinovat: din cauza hoțului, a soției care de ani de zile, pe ascuns, În anumite zile de ciclu se Închidea În baie, făcea pipi Într-un pahar și băga Înăuntru un bastonaș de plastic, așteptând să se Înalbăstrească porțiunea indicată, lucru care nu se Întâmplase vreodată. Pentru fiica lor ce Încă nu fusese concepută, pentru jenantele minciuni de care se agățase, pentru a nu prăbuși edificiul strâmb al vieții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
preocupat, Încercând să distreze o doamnă ce zornăia toată ca un lampadar de Murano. Când Elio o recunoscu, se Învioră - și instinctiv Întoarse capul pentru a vedea dacă Maja era În apropiere. Dar se liniști, căci devotata lui soție rămăsese Înăuntru, pentru a rezolva problema bacșișului. Nu, spuse Întorcându-se spre bunica micuței Carlotta. Aceasta Îi solicitase permisiunea de a-l săruta - și, În timp ce-l cuprinse Într-o Îmbrățișare stângace, Îi spuse vizibil marcată: — Ce emoționată sunt, onorabile, simt că leșin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un salt de aproape doi metri. Îi arătă niște scări, săpate În lutul colinei. — Seamănă puțin cu intrarea În casa mea, Îi spuse. Scările acestea le-au făcut cei de la Întreținere, dar eu le păstrez În ordine. — Ce-i acolo Înăuntru? Întrebă Maja neliniștită de vederea acelei guri căscate și Întunecate. Zero nu răspunse. — Vii? o Întrebă, scoțând din buzunarul hanoracului o lanternă. — E periculos? ezită Maja. — Ce nu e? răspunse Zero. Ultimul tren trecuse deja. La ora acesta pe monitoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Să se arunce În gol. Poate schelele. Poate vreun cârlig, vreun tub al unui panou publicitar, o streașină i-ar fi Încetinit căderea. Șase etaje, imposibil, practic doar un miracol. Dar copiii au mii de vieți. Dar s-a Întors Înăuntru. De ce? Poate și-au spus ceva - era totuși tatăl ei. Poate că a convins-o. S-a chircit sub masă. S-a chircit și el sub masă? O fi Înalt, o fi atletic, e un italian ca toți ceilalți - unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trunchiul dudului, cu ochii pierduți în zare, cu gâtul roșu, contractat și pătat de un strop verde, abia vizibil. Era stăpânul acestui om și plutea cu mintea amorțită și fără dorințe. Pe urmă, s-a moleșit tot și-a căzut înăuntru, topindu-se, știind dintr-odată toată istoria și toate gândurile lui Pampu. Vedea cu ochii minții întâmplări și gesturi, înțelegea rostul vieții și bucuriile ei, simțea chiar și groaza care îl cuprinsese pe Pampu în momentul cînd îi săgetase gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iarba măruntă, bătută deasupra pământului, cărarea îngustă care ducea în sat, pădurea din zare, cerul și fluierașul mic din mâinile lui Pampu, care erau acum mâinile lui. Pe gât îi apăruseră două puncte mici, dureroase - orificiile prin care se strecurase înăuntru și pe unde ieșise să regăsească partea din sine rămasă afară. S-a ridicat într-un târziu, împins de gândul că întârziase cam mult, iar la conac îl aștepta treaba de pe lume, ca de obicei. Era ciudat cât de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce este, apoi spusese repede că e fată de boier și cere găzduire de-o noapte, până ce vine tătâne-său s-o ia. Părintele Damaschin i-a făcut semn mutului să deschidă poarta mare de platan. Ghighina s-a strecurat înăuntru, tocmai când Zogru ajunsese lângă ea. Spre surprinderea lui, poarta s-a închis chiar când să treacă pragul. Iar ceea ce i s-a întâmplat atunci a fost cu totul imprevizibil. Zogru a atins lemnul neted, iar acesta l-a sorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să facă semn soldaților să-l ucidă, însă mâinile n-o ascultau. Zogru era uimit de reacția ei și aproape că o lăsase să ridice mâna. Apoi, îl rugase pe Omul Negru: - Spune-i ce ți-am povestit. - Zogru este înăuntru ființelor și de acolo te iubește, a continuat Omul Negru, rostogolindu-și ochii strălucitori. Ți-a spus același lucru și din Alecu, și din Ianache, iar acum, înainte să intre în tine, din Gligore. Zoe a ascultat uluită și fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vii la noi, uite aicia stăm. Și a doua zi, Giulia a venit să facă filmul. Una dintre fete o aștepta la poartă. A intrat în casa veche, ridicată de vreun negustor pe la 1880, dar care acum era pe moarte. Înăuntru erau câteva camere, fără uși, iar la ferestre erau cartoane în loc de geamuri. Peste tot stăteau aruncate lucruri diverse și saltele. Într-una dintre camere era un pat mare, acoperit cu o pătură turcească. Uite stai aici, i-a spus fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ceva ca perioadele lui de somn, în tot cazul, să nu fie conștient de ce se întâmplă după aceea. Trecuse un ceas bun de când stăteau în întuneric, el și Stroe, când s-a deschis ușa și Ioniță Eliberatoru s-a strecurat înăuntru, îmbrăcat cu straie preoțești. Era zâmbitor și cu obrazul stâng ridicat artistic, în poza specifică a Ioniților. L-a dezlegat pe Stroe Leurdeanu, l-a-nvelit într-o rasă, apoi a scos briciul și i-a dat barba jos într-o clipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]