10,960 matches
-
atunci. În discursul său inaugural din 8 noiembrie 1932, vorbind despre „misiunile” Universității, el afirmă că „principala misiune a Universității noastre, care sunt ramurile recunoscute ale științei, e să cerceteze și să cunoască realitățile naționale, pământul țării în feluritele lui înfățișări, populația care îl locuiește în realitatea sa biologică, psihică și socială și în toate creațiunile și manifestările ei de-a lungul anilor”. Alături de această menire de a studia viața spirituală și economică a poporului, Universitatea mai are misiunea - credea Ștefănescu-Goangă
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
cuvânt, modificarea unei litere conducea la un nou cuvânt, cu un cu totul alt înțeles. Dacă un copist nu citea corect o literă, o astfel de greșeală producea un efect în lanț. Un copist ulterior era pus în încurcătură de înfățișarea textului (greșit) și, din moment ce nu exista nici un control strict asupra textului, putea fie introduce un nou cuvânt care s-ar fi potrivit mai bine contextului, fie schimba contextul spre a se potrivi cât mai bine cu cuvântul scris greșit, în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că răspunsurile pot fi discutate deschis. Există puține invariabile absolute referitoare la caracteristicile fizice ale moderatorului, deoarece multe aspecte depind de situația în cauză și de experiențele anterioare ale participanților. Acest confort reprezintă mai mult decât acceptarea hainelor și a înfățișării moderatorului. Trebuie să se ia în considerare factori cum ar fi sexul, rasa, vârsta, limba, caracteristicile socio-economice, cunoștințele tehnice și diferențele de putere percepute. În funcție de circumstanțe, fiecare dintre acestea are potențialul de a inhiba comunicarea. Un exemplu simplu ar fi
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
adevărat în momentul în care am scris” (II, 95). Spusă răspicat, o astfel de afirmație instituie prin sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine, întotdeauna altul. Chiar și atunci când minte și mistifică, sau mai ales atunci, Cioran spune adevărul despre sine. Tocmai în măștile pe care el le poartă, în ipostazele sub care se înfățișează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dar ideologia e numai o aparență, mască fiind. Figură emblematică, poate, a secolului XX, Cioran e, în fond, omul problematic, care se caută și deopotrivă se neagă cu disperare pe sine, știind că nimic nu-l reprezintă, deși totul ia înfățișarea propriului infern. O ființă care ar vrea să se salveze prin suferință, chiar dacă suferința nu mai poate ilumina. Că e o suferință mimată? Că ea e generată poate de cuvântul scris? Abia așa devine cu adevărat elocventă, căci exprimă o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înclina de fiecare dată? Pe cine mă voi hotărî să aleg? Cărui eu să mă aliniez?” (II, 306). Este posibil ca violența să țină de fire. Dar scepticismul nu e, în nici un caz, o opțiune, decât dacă, la limită, ia înfățișarea înțelepciunii. Altfel, ca drog („Scepticismul e drogul meu”, citim într-un loc. „Mă întărește și mă anihilează” Ă II, 341), el este semnul unui „demon dezabuzat” (II, 372), care nu mai crede nici măcar în „viitorul nimicirii”. Să ne amintim de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
marginea utilității ascezei, concluzionând: „Un om superficial e cineva care și-a dat frâu liber pornirilor. Nu devenim mai profunzi decât contracarându-le. De aici utilitatea ascezei” (idem). Tot într-un magazin cu alimente de regim, Cioran e revoltat de înfățișarea patroanei: „De luni de zile de când merg acolo, n-am încetat s-o urăsc pe cucoana care, bănuiesc, e patroana. E hâdă, odioasă, poartă ochelari și te privește ipocrit. Culmea ironiei, dugheana se numește «La vie claire». De fiecare dată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cât mă gândesc la vid, cu atâta îmi dau seama că am făcut din el un concept mistic, sau un substitut al infinitului, poate al lui Dumnezeu” (I, 25). Nevoia de Dumnezeu face ca până și vidul să poată lua înfățișarea lui: „M-am înfundat atât de tare în Vid că o nimica toată ar fi de-ajuns să-l schimbe în Dumnezeu” (III, 196). La drept vorbind, Cioran chiar îl întâlnește pe Dumnezeu: uneori când îi ascultă pe Mozart și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Liniștire deasupra vieții. Inutilitatea efortului, deșertăciunea căutării” (II, 177). Temându-se să fie prezent, Cioran mărturisește într-un loc că s-a aplecat asupra Vidului „din nevoia de siguranță” (II, 186). Or, Vid și Dumnezeu sunt una. Iar natura ia înfățișarea unei rugăciuni. Iată: „Ceață și burniță Ă exact ce-i trebuie plimbărețului. Ceața reliefează orice estompându-i contururile, mai ales când pătrunde în pădure. Fiecare copac pare atunci o rugăciune încremenită” (II, 272). În acest context, eul coboară într-un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prima lovitură. Ar trebui întotdeauna să pornim astfel, cu esențialul” (II, 374). Esențialul, deci, legat, dacă nu de trup în mod direct, atunci de atitudine față de el. Oricum, în cazul lui Cioran, rușinea de a avea un trup capătă multiple înfățișări, ajungându-se până acolo unde rușinea se convertește în orgoliu. Despre mai mult decât rușine e vorba atunci când, la poalele unei faleze, în fața masei de rocă, Cioran spune că ar fi avut „până la spaimă, percepția fragilității, a inexistenței oricărei cărni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
verde calul cu pricina, dar starea de spirit pe care piesa o evocă am experimentat-o cu toții deprimat de întunecată. Sub aparențele celei mai cenușii banalități se împînzește, ca o metastază, nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat prospețimea și conturul interiorității. O dezlegare ar fi: evadarea. Numai să nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dintr-un aluat cu o altă valoare, să-i spunem perenitate, și tradiție, rămîne pînă la un punct autoportantă, chiar dacă și ea abia își ascunde lacrimile violenței la care a fost supusă cu toți ai ei. Cu cea mai bună înfățișare și cu o tipologie variat amicală, ingerința își instalează efectul oblic în respectiva casă, se simte chemată la o acțiune emolientă, dar curînd se autonomizează și începe să funcționeze în sine, introducîndu-și propria sa legitate, propria sa (bună)dispoziție, dilatîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
perfecționării. Fiecare zi în care eșuați să vă canalizați energia pentru a fi mai bun este ceea ce se numește „o oportunitate pierdută”. Din nefericire, e pierdută pentru totdeauna. +++ Epilog Inculcați ideea că cel mai bun moment pentru a vă îmbunătăți înfățișarea este atunci când arătați bine, iar cel mai bun moment pentru a îmbunătăți afacerea este atunci când merge bine. +++ Ideea 88. Cum învață oamenii isteți Ați fost indus în eroare de afirmația extrem de înșelătoare că „Experiența este cel mai bun profesor”? Un
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
este definită ca "reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească, sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări", "reprezentare vizuală sau auditivă, obiect perceput prin simțuri", "reproducere a unui obiect obținută cu ajutorul unui sistem optic", "reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene de viață, a unui tablou din natură, obținută prin desen, pictură, sculptură", "reflectare artistică a unei realități prin sunete, cuvinte, culori, în muzică, în literatură, în arte plastice". Substantivizat, imaginarul este prezentat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
stilizate ale strămoșilor, ochiul, palmele deschise, șarpele casei, însemnele astrale soarele, luna, stelele, cai solar), sintetizate foarte bine într-un cântec popular: "ridicai bordei în soare / cu mânuțe de-nchinare, / cu căluți de apărare / cu stele de luminare, / cu ochi de înfățișare, / pe fruntarii de pitvoare." 83 Puterea magică a omului, de a însufleți casa, de a-i da viață din viață proprie, este reflectată și în poezia populară din Bucovina, elementele htonice și cosmice fiind direct participante la trăirile umane: "Frunză
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
inițiatice) și pe plan macrocosmic (mituri alternate ale Potopului și ale Secetei sau Incendiilor)151. Element primordial în mitologiile lumii, focul este "cauză și motor al vieții", dar și distrugător sau purificator al ei. Venerat ca zeu, focul are multiple înfățișări: foc solar, foc atmosferic (fulgerul), foc astral, focul lăuntric al organismelor, focul viu, prieten și dușman, în același timp.152 Element fundamental în toate sistemele cosmogonice simbol al vieții și al creației, focul se opune apei, ca principiu activ, masculin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu botele sau cu maiul în pământ și zic, în același timp: "Tună ger și ieși căldură!" sau " Ieși căldură din pământ, / Intră tu frig în pământ!"410 Amintind de colacul ritualic al Crăciunului, de Mucenici, rodul pământului, ia, metaforic, înfățișare umană, prin intermediul "sfințișorilor": "Sfinții sau sfințișorii, în formă de om, sunt un fel de turte, asemenea turtelor dulci cu cap, ochi, nas, gură, mâini și picioare, făcute din făină de grâu, frământată în miere, cu miez pisat de nucă, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
zi și care s-a lăsat transfigurat de pecetea umanului. Soarta unui om, îngăduită de istoria universului, fie că este vorba de naștere, de nuntă sau de înmormântare, s-a clădit pe temelia unui cosmos care s-a supus, luând înfățișare umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
simbol al veșnicei reîntoarceri, luna este primul mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității și morții. Dacă soarele întinerește și îmbătrânește zi de zi, fără să moară, luna ia naștere și este supusă morții cu fiecare rotație a pământului. Luna a fost numită "mama pluralului", fiind prezentă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pământ și apă, este consubstanțial arborelui cosmic. Șarpele mitic este dual, ca apotropeu al pământului, șarpele terestru se află la "crugurile cerului" (nadirul și zenitul), iar șarpele cosmic, la "brâul pământului" (ecuator). În mentalitatea populară românească, șarpele apare sub trei înfățișări: șarpele de casă, șarpele de câmpie și pădure, șarpele de apă. Șarpele de casă, Știma casei, Vâlva casei, este "ceasornicul casei" care trăiește sub pragul ușii sau în peretele casei, fiind un geniu protector al casei la români. Șarpele casei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
chinovar, albastrul vânăt, corai, verdele, argintiul, auriul. Vocabula misterioasă și nouă, trăind alte legi morfologice și sintactice, realizează sintagme noi: rapiți papiți, nerudă, nefrate. De asemenea, vine cu construcții arhaice tot atât de frecvente ca în volumul "Zoosofia". Limba poetică capătă o înfățișare spectaculoasă,dar familiară nouă, formula este cea a "Horelor" argheziene, universul este infantil, burlesc, dar mai ales folcloric-creștin, sacralizat; apar Dumnezeu, Isus, Iuda, apostoli, sfinți. Dimensiunea e tragică, datorită păcatului originar, provocat, după Ion Gheorghe, tocmai de Dumnezeu, care în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
universul din pământ, aer și foc, într-un joc voit savant și naiv, dar oricum demiurgic. În poemul al IV-lea, "Despre firile contemplative...", el se îndoiește de propria demonstrație. Rațiunea a demonstrat heliocentrismul cu cifre, dar nu și cu înfățișările lumii sensibile, fapt ce-l determină să se bizuie mai mult pe intuiție decât pe studiul matematic al legilor ce jalonează universul cosmic. Înțelegerea îi apare poetului ca o stare de grație dăruită aleșilor care sunt atemporali, în timp ce restul omenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vin la cișmele și-i damblagesc pe cei care vor să se răzbune, și-i lasă betejiți ca pe Grigore cel cu mâna moale. Refugiul în această lume este generat de căutarea purității pierdute. Neînvinsa nevoie de puritate explică și înfățișarea sărbătorească, strălucitoare a satului, la anumite date. Astfel, în zilele lui de sărbătoare, la lăsata secului, satul are ecoul cel mai înalt și gerul persistă, lumea se află într-o stare de încremenire și poetul deapănă întâmplarea. "E ger, noaptea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu pune la îndoială statornicia credinței mele. Și apoi la drept vorbind frumusețea se pune chezașă pentru mine. Când te-a făcut Dumnezeu cum te-a făcut, n-ai dreptul să te temi de nimic. N-ai nici pe departe înfățișarea unei ființe sortite să fie înșelate, iar în ce mă privește pe mine, mi-aș străpunge inima cu o mie de cuțite, la gândul doar că te-aș putea necinsti... CHARLOTTE: Spui drept, ori mă păcălești?... Degeaba mă frământ, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
VI FEED-BACK ATELIER "MĂȘTILE VIEȚIIȘI ALE MORȚII. MĂȘTILE TRANSCENDENȚEI" prof. DianaRotaru și Pr. Prof. Mircea Hurdea "Vălul negru" sau despre ocultare Ce am crezut despre mască? În fața lui D-zeu omul nu are mască. (Botaș Oana Corina) Este doar o înfățișare pe care o luăm noi, atunci când nu vrem ca cei din jur să cunoască exact ce este în sufletul nostru. (Oprea Emanuela) Este atemporală și permanentă. (Oana Hălmăgean) A purta mască înseamnă a te ascunde și a te preface. (Tulia
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]