5,200 matches
-
că lupta ei luase sfârșit. Un sfârșit neașteptat care pusese stăpânire pe ea. Teama se înfingea în ea ca niște degete de gheață, simțind cum i se urcă ceva pe șira spinării în ciuda căldurii care era acolo, ea simțea cum îngheață. O anunțaseră că în următoarele patru zile pruncul va deceda. În acest context, ea începuse să râdă și să plângă, cuprinsă de o convulsie de nebunie. În cea de-a patra zi, ființa aceea micuță care îi urmărise mișcările când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să le spună părinților. În caz contrar îi stingea paie de chibrituri abrinse pe obrăjorii fragezi sau îl obliga să bea o cantitate mare de lichid. Într-o zi Carlina observă ceva deosebit pe obrăjorii lui Alin. Îl văzuse sfios, înghețându-i parcă sufletul pe loc. Nu bănuise nici o clipă că Nicky avea o latură ascunsă în comportament, atât de sadică și la o vârstă așa de fragedă, avea aproape zece ani. Era ca o oglindă cu două fețe. Prima măsură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
căuta cu disperare ca un cerșetor cu sufletul gol, ca o pasăre neobosită în zbor. Suferea... Undeva în prăpăstiile și hăul din ea aluneca ceva ca niște pietre, lovind-o crunt, lăsând zăpezile imaginare să se așeze strat după strat, înghețându-i sufletul. Casa în care locuia îi părea goală și pustie iar visele de demult erau ca niște bariere. Numai ungherele unde se jucase Nicky cu Alin odinioară mai păstrau amintiri plăcute. Patul în care era așteptat Valentin la ore
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o chinuia fără milă, fără cruțare, lăsând amintirile s-o doară, să se așeze rând pe rând în straturi grele până la epuizare definitivă, înghețându-i inima de mamă pribeagă. În mod paradoxal puterea întunericului este cea care scoate în evidență adevărata valoare a luminii”. Pentru tot ce sperăm să ni se întâmple în viitor, este propria noastră luptă a imaginației. E o adevărată tragedie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să pornesc separatorul pînă mîine?! mă crucesc eu. Chiar dacă aș termina montajul, îmi trebuie un timp lung pentru amorsare și intrarea în regim. De ce nu se repară turnurile? Ar dura o săptămînă. Ce face combinatul o săptămînă fără gaze purificate?! Îngheață toate liniile de producție. Faceți un mic calcul să vedeți cîte milioane se pierd. Mă uit prin parbriz la șoseaua care se întinde lungă și dreaptă în față. Departe, sub cerul plumburiu, se vede combinatul, spre care gonește mașina lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîntuială, ca acum să sară în aer. Devansarea termenului de revizie, economie de materiale, poza în ziarul local, prime substanțiale asta este fața frumoasă a medaliei. Restul e explozia de azi. Au încremenit toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung cu privirea, apoi se uită spre cei din jurul său. Dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, începe directorul general pe un ton calm, ponderat, de nerecunoscut, ați fost solicitat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rămas cîțiva mecanici, arată el spre cei de lîngă umerii lui. Valeriu iese. Îl aud cum proptește pietroiul la loc în ușă, trîntind de cîteva ori ușa s-o închidă mai bine. Hai să băgăm azotul în rezervor, că am înghețat aici, zice Vlad. Sper că Arbore o fi terminat legarea comenzilor, altfel o să trebuiască să stăm de planton. Facem manevrele pentru băgarea azotului în rezervor. Zgomotul dispare. Deschid interfonul și întreb: Ioane, gata legăturile? Acuși! îl aud pe Ion strigînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ta - să-și aibă o regală răsplată. A trecut o lună și trei zile de când ai plecat și cu cât trec mai multe zile, cu atât te doresc mai mult. Cunoșteam duioșia dorului, dar nu cruzimea lui feroce, care topește, îngheață elanurile și pofta de viață. Tu nu te supăra pe mine că nu sunt eroică până la capăt. Fac tot ce pot să trăiesc pentru ca să mă regăsești, crede-mă. Am început să fac planuri: cum va fi întoarcerea, cum va fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plătesc pentru combustibil cinci mii lei: vezi mutra mea! Am fixat ziua de 25 octombrie. Cred că va trebui să fac un împrumut la Casa Corpului Didactic. Scrisoarea aceasta a doua e complet imbecilă. Mi-e frig și mâinile sunt înghețate. Țevile caloriferului sunt încă înghețate și nu s’a putut da căldură. În Wilson era azi cald și bine, iar la școală avem căldură de 10 zile. Mamie, iubita mea, nu pot vedea pe nimeni. Ieri seară a fost Pauline
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
La casa lui Dumnezeu“. Am scris pe un petec de hârtie găsit prin geantă: „Draga mea, vino. Mi-e dor de ochii tăi frumoși și mari, scăldați în lacrimi luminoase“. Din păcate, sunt mult prea stupidă: lumea din jur mă îngheța și am pierdut jumătate din bucuria estetică și din acuitatea amintirii pe care venisem să le caut. Iarăși m-a văzut mitropolitul Craiovei și m-a binecuvântat. Am întâlnit o profesoară de la R[egina] M[aria]. Ea m-a condus
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mami, ducându-și mâna la gură. Vai, ce rochie frumoasă! Vai... Becky! O să fiți... Se întoarce spre mine cu o privire extrem de duioasă și, pentru prima dată, pare să-mi observe cu adevărat rochia. — Becky... tu așa te îmbraci? O să-ngheți! Ba nu. Biserica o să fie încălzită. — E frumoasă, nu? zice Suze. Foarte deosebită. — Ce deosebită? Nu vezi că-i un tricou? Mă apucă nemulțumită de mânecă. Și cu franjurii ăștia ce e? Ia uite, nici măcar nu e finisată ca lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a avut șase băieți înainte de a reuși să aibă o pereche de gemene. Poftim. Pune-ți asta pe tine, aud deodată vocea lui Luke în urechea mea. Mă răsucesc pe călcâi și îl văd ținându-mi cojocelul. Cred c-ai înghețat. — Nu-ți fă griji. Mi-e foarte bine! — Becky, afară e zăpadă, zice Luke ferm și îmi aranjează haina pe umeri. O nuntă foarte frumoasă, adaugă. — Da. Mă uit la el atentă, întrebându-mă cum să fac ca să aduc cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
chelner. Sau, poate, șampanie? — Whisky fierbinte, spun recunoscătoare. Mersi. Iau câteva înghițituri și închid ochii, lăsând căldura să mi se răspândească în tot corpul. Ce bine ar fi să ajungă și la picioarele mele, care, sinceră să fiu, mi-au înghețat bocnă. Domnișoara de onoare! țipă Suze brusc. Unde-i Bex? Hai la poză. Deschid ochii. — Aici! strig, dându-mi cojocul jos de pe umeri. Luke, ține-mi și mie paharul, te rog... Mă grăbesc prin mulțime și mă alătur lui Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cât se poate. O bate încet pe mână. De fapt, dacă vrei să vii să stai la noi un timp, ca să ne putem cunoaște mai bine... Mi-e teamă că programul meu este deja supraîncărcat, zice Elinor cu un surâs înghețat în clipa în care Luke reapare, cu mobilul în mână. — Vine imediat ceaiul. Și... tocmai am primit un telefon destul de interesant. Se uită în jur, străduindu-se să-și înnăbușe un zâmbet. North West Bank tocmai au devenit clienții noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vrea s-o întâlnesc acum, dar poate știe ea dacă Luke a ajuns sau nu. Și tocmai îmi fac loc cu cotul printr-un grup de femei îmbrăcate în Armani negru, când una dintre ele zice: — O cunoști pe mireasă? Îngheț în spatele unei coloane, încercând să pretind că nu trag cu urechea. Nu. O cunoaște cineva? — Unde locuiesc? — Undeva în West Village. Dar se pare că se vor muta aici, în clădire. Mă uit la coloană, amuzată. Ce zice asta aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eveniment important. Face un gest larg în jur. Tocmai îi spuneam lui Luke cât de norocos e că a pus mâna pe o fată atât de frumoasă, de talentată și de realizată profesional ca Becky. Într-adevăr. Surâsul lui Elinor îngheață vizibil. Sunt sigur că sunteți de aceeași părere cu mine. Se lasă tăcerea. — Desigur, spune Elinor în cele din urmă. Întinde mâna și, după o ușoară ezitare, mi-o pune pe umăr. O, Doamne. Ce degete reci are! Parcă m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dar arată atât de drăguț! Notez cu grijă numerele acestora pe listă. OK. Altceva? Mă uit iar în jur și atenția îmi e atrasă de o mare strălucitoare de crom. Uau. Trebuie neapărat să avem și noi un aparat de înghețat iaurtul. Și unul pentru gofre. Unul pentru copt pâinea, un storcător și un cuptor cu microunde Pro Chef Premium. Notez toate numerele și mă uit în jur cu un oftat de satisfacție. De ce naiba nu m-oi fi înregistrat până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să le iei de aici imediat! Nici măcar n-ar fi locul lor aici! — Lasă-mă doar două minute, zice el. Doar atât. Două minute, cât să vină, să-mi vadă numele afișat și să plece. Haide, Becky. Nimeni n-o să... Îngheață. Uite-l. Îi urmăresc privirea și îl văd pe fratele lui, Randall, traversând etajul, spre noi. Mă întreb pentru a mia oară cum naiba de Randall și Danny au ieșit atât de diferiți, din aceiași părinți. Danny e slab ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nouă împreună, și William i-a rugat pe cei de la firmă să-l transfere. Așa, discret. Nu vrem să ne trezim cu hoașca după noi. Se încruntă. Nu, parcă asta îmi place mai tare. Se mai apleacă puțin, iar eu îngheț. Ia stai așa. Ce are la gât, un pandantiv? Un pandantiv cu... ce e piatra aia verde, smarald? — Amy, trebuie să dau un telefon, zic grăbită. Ai ce să probezi până vin! Și mă strecor afară din cabină. Când reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Eileen. Am să trec pe listă cele mai deosebite articole de veselă pe care am să le găsesc. Un ceainic, o zaharniță... — Rebecca. Da? zic, întorcându-mă. Încă nu m-am hotărât... Și în clipa imediat următoare simt cum îmi îngheață cuvintele pe buze. Nu este Eileen. E Alicia Scorpia cu picioare lungi. Apărută ca din pământ, ca o mașteră din povești. E îmbrăcată într-un compleu roz, are în mână o sacoșă de la Tiffany și emite ostilitate prin toți porii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
generațiile de azi știu mai puțin. Punîndu-le la dispoziție marile discursuri ale lui Delavrancea poate vor înțelege măcar cîțiva din tinerii de azi ce însemnează „gură de aur”. Azi nu se mai cultivă oratoria, acea artă care mișcă gloatele și „îngheață apele”, acel pîrjol care dă foc inimilor, înălțîndu-le pînă la dimensiunile Himalaiei. M-am dus prin tribunale și am adormit la bîiguielile avocaților. M-am dus la conferințe și am știut de la prima vorbă și pe ultima. Am asistat la
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
spun cu cine semeni” din când în când constat înțelepciunea din spatele vorbelor românești și văd foarte clar, spre exemplu, cum m-am împrietenit cu Karen. Extind puțin cercul de discuții dar planurile mele de călătorie sunt întâmpinate cu o tăcere înghețată de mulți colegi și de restul familiei. Nu de puține ori, tăcerea este acompaniată de priviri și chiar vorbe de „Esti nebună și inconștientă”... În viață, cred eu, cel mai sfânt este să-ți urmezi inima, altminteri riști să fii
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
egalitate. Mai curînd între oameni și șoareci. Unul dintre lucrurile grozave la acest film este că personajele lui animaliere nu sînt excesiv de umanizate. Ce-i drept, intrarea în scenă a eroului printr-un geam, într-o ploaie de cioburi care îngheață în stop-cadru m-a dus cu gîndul la cea a lui Eli Wallach din Bunul, răul și urîtul (și, dat fiind faptul că Wallach juca acolo un personaj supranumit șobolanul, presupun că trimiterea e intenționată), dar acela a fost unul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
după un timp că pluteam deasupra apei fără să știu unde sunt și ce s-a întâmplat cu mine. Domnul m-a făcut însă să plutesc deasupra apei. Nu știu cât am stat acolo, dar când am realizat ce se întâmplase, deja înghețasem ... deși eram în plină vară. Femeia și Dică au introdus găleata în fântână și s-au chinuit mult până au reușit să mă scoată la suprafață. Văzându-mă cum tremur și pentru că Dică nu a vrut să-mi dea nimic
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
tăiau buruienile cu spor și la fiecare fir de porumb pământul era adunat în mușuroi. Marița își aduse aminte de ogorul din luncă, cel semănat cu ovăz de frate-su Costache și aruncă o privire spre vale. Ceea ce văzu îi îngheță sângele în vine: în vale apăruse Costache care venise cu căruța, însoțit de un fecior, și se apucase de cosit ovăzul verde. șuieră plină de ură către cei doi feciori ai ei: − Ia uitați-vă la vale...Acum trebuie să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]