12,690 matches
-
Emoționat, Antonius se gândi la Mithra, zeul câmpiilor. În valea ce se întindea în fața ochilor lui, pe malurile Dravei, mâinile credincioșilor săpaseră primele mithraea în măruntaiele pământului, din care se născuse zeul. De la Poetovium, cultul lui Mithra se răspândise în ținuturile danubiene. În mithraea, sub bolțile reprezentând cerul înstelat, guvernatori, procuratori, magistrați, funcționari și mulți luptători din legiuni încheiaseră un pact divin de înfrățire și credință. În numele zeului, care îi învățase să deosebească binele de rău, își închinau viața idealurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
depărtare, albe, la marginea câmpiilor arse de secetă. Acela este castrul Legiunii a treisprezecea. Acolo, aliații noștri ne așteaptă ca să ținem consiliul de război... Cu toții îi suntem credincioși împăratului Vespasianus. La Poetovium, centrul cultului mithraic, se adunaseră în numele zeului conducătorii ținuturilor și ai legiunilor care aveau să formeze alianța împotriva lui Vitellius. În numele lui Vespasianus, ce fusese ales împărat de armatele sale, dar care era drept, credincios și respecta tradițiile, acei oameni aveau să înceapă insurecția. Deodată, calul lui Errius Sartorius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
E foarte tânăr, și totuși, foarte priceput în arta noastră. Antonius nu-l băgă în seamă. Se uita încruntat la Cornelius. — Am auzit că l-ați interogat pe prizonier și că atacatorii erau din Rhetia. Nu puteți să vă supravegheați ținuturile... Cum se face că oamenii voștri nu i-au văzut și nu i-au prins pe cei care mi-au întins capcana? Cum de nu v-ați dat seama că permisele lor de trecere erau false? — În ținuturile alea toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vă supravegheați ținuturile... Cum se face că oamenii voștri nu i-au văzut și nu i-au prins pe cei care mi-au întins capcana? Cum de nu v-ați dat seama că permisele lor de trecere erau false? — În ținuturile alea toți sunt vitellieni, mai ales procuratorul Porcius Septimius. Au primit poruncă de la Roma să te ucidă. Vitellius se teme de tine mai mult chiar decât de Vespasianus, împăratul nostru. Vespasianus e în Africa, dar tu ești dincolo de Alpes, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni nu vorbea. În acele ținuturi, aflate departe de centrul puterii, cultul lui Mithra avea mulți adepți dispuși să-și închise viața unui ideal, iar cel mai înalt ideal era siguranța Imperiului, grav amenințată de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
batavilor a pornit o revoltă împotriva legiunilor din Germania? Uitați că armata lui blochează trupele pe Rhenus? Dacă Vitellius îi va chema pe soldații din Germania, câți dintre ei vor ajunge în Italia? Nu vor prefera oare să-și apere ținuturile în care locuiesc de atâția ani cu familiile lor? — Tu, strigă Tampius, tu, Antonius Primus, l-ai împins pe Julius Civilis la revoltă. Am știre despre mesajele voastre... Dintotdeauna ai fost prietenul regelui batav. Numai că Julius Civilis nu luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
legatul Sextilius Felix, pe care îl respecta pentru credința sa profundă în zeul Mithra -, tu, împreună cu aripa de cavalerie Auriana, opt cohorte și miliția Norica, vei ocupa malul râului Aenus și vei avea grijă ca rhetienii să nu invadeze aceste ținuturi și să nu se îndrepte spre Italia ca să-l ajute pe Vitellius. — Așteaptă! Vedius Aquila își croi drum și veni lângă Antonius. — Împăratul Vespasianus nu a trimis nici un mesaj prin care să ne îndemne să pornim imediat la război. Glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scutul Minervei“, în cinstea protectoarei orașului, și urma să conțină peste două mii de pești și peste șapte mii de păsări, ficat, creier de fazan și de păun, limbă de flamingo și țipari, ingrediente pe care flotele imperiale le căutaseră în ținuturile cele mai îndepărtate, din cel al parților până la strâmtoarea Hispaniei. Prinși în dispută, pentru că nu știau cum să utilizeze cantitățile acelea enorme, nu-l băgară în seamă pe Listarius. În cele din urmă, când ajunseră la un acord, bucătarul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noastră. Valens a fost pus în lanțuri și va fi trimis la noi sub escortă. — Și trupele rămase la Ariminium? — Cornelius Fuscus i-a atacat imediat pe vitellieni și a învins. A ocupat toată Umbria, Etruria și, spre apus, Picenum. Ținutul italic e împărțit în două de Appenninus. Spre miazănoapte, toate teritoriile sunt ale noastre. Mai jos de Appenninus stăpânește tot Vitellius. Rămaseră o clipă tăcuți. Caecina și Valens, trufașii generali ai lui Vitellius, ieșiseră din scenă. Lanțul muntos îi despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cetățenia romană străinilor, îi scutește pe mulți de plata tributurilor, face daruri publice și individuale pentru a-i ține pe soldați de partea lui... Poate că pentru el nu există viitor, poate uită că, în afară de Roma, i-a rămas doar ținutul dintre Narnia și Tarracina. Toate celelalte sunt ale noastre. Legiunile din Hispania sunt de partea noastră, la fel ca Britannia, Gallia și chiar Germania. Cât despre teritoriile italice, samniții, pelignii și marsii sunt împotriva voastră. Împăratul Vespasianus deține controlul asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu reprezintă o luptă propriu-zisă. În Antichitate, gladiatura prevede numeroase lupte de acest tip, eliminând caracterul lor ritual și sacrificial (munera) și transformându-l în unul sportiv. Provincii: în Imperiul Roman, cu termenul „provincie” erau desemnate teritoriile - de dincolo de granițele ținutului italic, prin urmare și de dincolo de mare - diferite de Italia, ai căror locuitori erau supuși Romei și îi plăteau tribut. Guvernatorii provinciilor aveau deplină autoritate civilă și militară și drept de viață și de moarte. Primele provincii ale Imperiului au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piciorul avansat mai expus, motiv pentru care poartă jambiere înalte și, pe coapsă, o apărătoare din lână și piele. Pugnare: a lupta; pugna este termenul generic ce indică lupta. Pulvinar: balcon de onoare în amfiteatru. Quazi: populație ce trăia în ținuturile danubiene. Raetia: corespunde Tirolului actual, cantonului elvețian Graubünden (Grigioni) și sudului Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
special pentru a lovi ținta, și nu pentru a para, funcție ce revenea scutului. Sacramentum: jurământ militar. Samniți: Samnium se afla în partea meridională a Apeninilor. Cele mai importante orașe corespundeau actualelor Avellino și Benevento. Sarmați: populație ce trăia în ținuturile danubiene. Saturnalia: una dintre cele mai importante sărbători religioase ale romanității. Are o semnificație religioasă foarte veche, legată de ritualurile de înnoire celebrate cu ocazia solstițiului de iarnă. Pe teritoriul Imperiului se celebra între 14 și 24 decembrie. Soarele bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
datează din epoci străvechi ale romanității, de la Enea la Romulus. Când a fost alungat de fiul său Jupiter, zeul Saturnus s-a stabilit într-o zonă numită Latium („refugiu”, din latinescul latere, „a ascunde”). A fost primit de regele acelui ținut, Ianus, și a întemeiat un orășel pe Capitolium. Saturnaliile reprezintă întoarcerea la vârsta de aur, în care se regăseau armonia ritmurilor cosmice, libertatea, pacea și dreptatea. În timpul Saturnaliilor era interzisă orice activitate care nu era sărbătoare; prin urmare, tribunalele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de ici de colo de pe paginile din fața lui. Bucăți de propoziții. Gândul la un râu întunecat străbătând o țară palidă. „O“-ul răcoritor din Columbia, peste care limba trecea la fel de ușor ca peste apă. Urmărise contururile unei hărți care arăta ținuturile savanelor din toată lumea, își trecuse degetele peste șira spinării închipuită de niște munți din atlas, apoi în jos peste venele alcătuite din râuri albastre. Dar uitase cât de esențial era să termine munca în noaptea aceea, uitase de importanța examenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
câinilor umani de pe Twenty-Third Street. L-a adus acasă ținându-l de ceafă, după care a chemat veterinarul să-i facă verificarea. I s-a prescris un tratament cu antibiotice și, timp de o săptămână, cățelul a fost tare nefericit - ținut ți coș și departe de potol. Era greu să crezi așa ceva, ținând cont de tumbele isterice ale animalului, dovadă a recunoștinței și sănătății lui. Îl chema Shadow (Umbra), prescurtarea de la Shadow That Comes in Sight (Umbra Care se Ivește) un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și atrofierii ființei în general. Bine, dar dacă nu aduce nimic nou față de natură atunci ce rost mai are poetul ? Tocmai că aduce. În primul rând că natura nerostită nu are pentru om realitate. Fără nume un lucru ori un ținut este sălbatic, apoi odată numit el intră în familiaritatea omului și începe să acumuleze viață dintr‐a omului, devine depozitar de energii, planuri, vise și amintiri omenești, lucrurile încep să ființeze în așa fel că inaugurarea lor înseamnă apropiere a
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Nu mai voia să se lase fiert de aparenta mea indiferență cu care mă lăsam purtat printre acele ruine ale durerii, părând doar preocupat să nu-mi cadă cumva mâna de pe behind-ul Esterei, atât de învăluitor legănat prin tot acel ținut al groazei. I-am dat dreptate inginerului care, scuzându-se că are treabă la comandament, ne-a spus că mai putem să ne plimbăm încă o jumătate de oră. „Nu mai mult“, a precizat el, privindu-mă țintă, ținând morțiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o manta veche, soldățească. Bastonul lui alb, agățat de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-un ținut îmbibat de amintiri, de umbre, de clipe zburătăcite și de felurite avânturi prăbușite. Bătrânul orb cântă dintr-o muzicuță de demult, cehească, „Harmonia“, cu două rânduri de bași, masivă, cu sunete grave, profunde. Am avut și eu una asemănătoare, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu care te îndrăgostești de o poză din ziar sau de o voce de la radio, de un chip de la cinema sau de la televizor. Multă vreme am simțit-o pe Ania ca pe o soră a mea nevăzută, dintr-un misterios ținut cu nume de Basarabia, o soră pe care trebuia să o ocrotesc, să o îndrum, să-i iau în serios toate micile ei necazuri. Să iubesc Chișinăul acela tainic, așa cum spunea ea că-l iubește, să merg cu ea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zilnice și ne cufundăm în marea taină închisă între acești pereți. Nu credeam, în urmă cu peste treizeci de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el, avusese în fiecare câte o nevastă. Cotropiți de muzica tainică a cuvintelor, îl ascultam tăcuți, biruiți, lăsându-ne furați de mirajul tânguirilor sale. Îl stârneam cu câte o întrebare, uneori, când eu însumi mă doream toropit de reveriile unor ținuturi în care nu aveam să ajung nicicând: — Kerim, îi spuneam, pot să te întreb ceva? Mă privea cu ochi înguști, scormonind parcă în mine întrebarea nepusă, cântărind dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des, puțin speriat: — Putem, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se însoare: - Eu vreau să-mi aleg, din mulțime, o femeie, după socotințele mele! Și Împăratul dădu veste în țară să fie prezentate toate fetele Regatului pentru că una va fi împărăteasa ce va urma la tron, aleasa feciorului său. În ținutul acela, un om avea trei fete. Cea mare și cea mijlocie erau nespus de frumoase și se purtau în straie care mai de care mai alese. Erau pețite de mulți feciori ce stăteau la rând să-și încerce norocul. Numai
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
repetând și iar repetând descântecul. Strecură conținutul și i-l dădu lui Naim. După primele înghițituri, copilul se înzdrăveni. Se făcu sănătos, crescu, se împlini în bucuria tam-tam-urilor și viața îi deveni sărbătoare. Copacul cel Gros se bucura. Bolile în ținutul acela erau foarte rare, iar când se iveau nu era una pe care vraciul să n-o alunge. Era pace pretutindeni. Toți se bucurau de binefacerile din jur. Când Naim ajunse la vârsta de 120 de ani, se culcă întro
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]