4,325 matches
-
verticala înălțată în planul realului de către niște profeți iluminați. Cu alte cuvinte, rolul acestor personaje-tampon este și acela de a face legătura - și totodată distincția - între planul realității cuminți , „normale”, și cel al extazelor mistice. DANIEL CRISTEA-ENACHE SCRIERI: Vântul sau țipătul altuia, București, 1992; Eu și iadul, pref. Vasile Andru, București, 1993; Simbol sau vedenie, București, 1995; Aripile arhanghelului Mihail, București, 1996; Apocalips amânat, București, 1997; Cer iertare, București, 1997; Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, Iași, 1997; Ultima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
O icoană creștină pe Columna Traiană, București, 1996 (în colaborare cu Roxana Cristian și Florin Mihăescu). Repere bibliografice: Romanița Constantinescu, Un autor cu un singur cititor, RL, 1992, 39; Eugen Simion, Calea spirituală, L, 1993, 4; Radu Voinescu, „Vântul sau țipătul altuia”, RL, 1993, 15; Irina Egli, „Vântul sau țipătul altuia”, CC, 1993, 5-6; Ștefan Nicolae, Frumoșii învinși ai vieții, VR, 1993, 8-9; Radu Cernătescu, Scriitor sau profet?, LCF, 1995, 27; Dan C. Mihăilescu, Realismul apocaliptic,„22”, 1996,16; Alexandru Condeescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
colaborare cu Roxana Cristian și Florin Mihăescu). Repere bibliografice: Romanița Constantinescu, Un autor cu un singur cititor, RL, 1992, 39; Eugen Simion, Calea spirituală, L, 1993, 4; Radu Voinescu, „Vântul sau țipătul altuia”, RL, 1993, 15; Irina Egli, „Vântul sau țipătul altuia”, CC, 1993, 5-6; Ștefan Nicolae, Frumoșii învinși ai vieții, VR, 1993, 8-9; Radu Cernătescu, Scriitor sau profet?, LCF, 1995, 27; Dan C. Mihăilescu, Realismul apocaliptic,„22”, 1996,16; Alexandru Condeescu, Un infern al mizeriei, ALA, 1996, 315; Cristina Necula
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
lui Harap-Alb) (d) "Prâslea, care ședea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulțumi lui Dumnezeu că i-a scăpat zilele și se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea și se plângea dânsul, auzi un țipăt și o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur și văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci și se urca să mănânce niște pui de zgripsor. Scoase paloșul Prâslea, se repezi la balaur și numaidecât
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
relevante pentru fizionomia sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efigia vocației sale poetice, sentimentul dragostei este înțeles ca „inevitabila dramă a trecerii noastre cosmice” (A vedea). Se imaginează rostogoliri de pe stâncile munților în „țipete de vulturi spăimântați”, „după un chip oval și-un trup subțire” (Gol). Alteori iubirea e pustiitoare, metafora însăși fiind parcă mistuită într-o rotire cosmică. Poetul invocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară”, provocând „un ultim potop și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
prezintă sindrom Down, putem enumera următoarele: talie mică, craniu mic și rotund, față plată, gât scurt și gros, mâini scurte și late, sensibilitate mare la infecții, deficiență mentală, deficiență de vorbire, durată medie de viață redusă. > Sindromul Cri du Chat (Țipătul pisicii) Cauza sindromului este deletia unui fragment din brațul scurt al cromozomului din perechea a 5-a și este întâlnit cu o frecvență de 1/50.000 de nașteri. Ca și manifestări, plânsul nou-născutului este anormal, el poate să trăiască
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
bucătari, vrăjitori... La rîndul său, șeful Kayitare înaintează în fața estradei și își cheamă vaca, pe Rutamu, oferind-o noii regine a Rwandei. Amestecă elogiul ei cu cel al Mariei, afirmînd că ele vor aduce o abundență de lapte și miere. Țipetele de bucurie ale femeilor și clinchetul clopoțeilor aprobă acest dar de bun augur. Cîteva zile mai tîrziu, niște muncitori de la misiune au venit să construiască o platformă între cele două stînci mari, deasupra izvorului. Acolo a fost instalată statuia, adăpostită
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
încheia jocul. În general, sunt sensibilă la intervențiile din exterior. Pot sta închisă în casă mai multe zile la rînd, fără să pun piciorul afară dacă percep vreun semn neliniștitor în zborul intermitent al unei păsări eventual însoțit de vreun țipăt ascuțit sau de vreun croncănit lugubru sau dacă o rază de soare, seara, mă lovește ciudat în plină figură, traversînd frunzișurile, sau dacă mă aplec să dau un bănuț unui om așezat pe trotoar iar el mă prinde deodată de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în turnul de fildeș sunt momente succesive și obligatorii, nicidecum antinomice. Dante, V. Hugo, Tolstoi, Eminescu au fost niște partizani plini de pasiuni politice. Și cu toate acestea opera lor este abstractă și eternă. Creatorul stă ziua, ca om, în țipetele cetății, în soare, iar noaptea se suie în turn, sub lună. Ziua privește lumea în contingența ei, noaptea în absolut. Momentul prim e necesar, închiderea în turn, aceea reprezintă faza artistică. Astfel artistul este alternativ pătimaș și rece, om și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Unitatea complicatei țevării se înfăptuiește acustic. Unele strofe tac, altele cântă, în acord, ca flautele unei orgi. La sfârșit răsună toate într-un țipăt coral: Trăind în cercul vostru strimt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor și rece. Capitolul XIV MARII PROZATORI ION CREANGĂ Din întîia promoție a ruralilor, Ion Creangă (1837-1889) este figura cea mai proeminentă. În chip
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cerul le trimite O rază caldă, o zâmbire, În loc să cânte, să renască, Ei mor de fericire... în vreme ce marinarul bătrân, abia întors pe uscat, pleacă din nou, devorat de chemările acvatice. Ninsorile cad monotone, punctate de funebrele ciori și însoțite de țipete sinistre: Cîrduri-cîrduri, ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite crengi de arbori De sub vifor se apleacă... Cârduri, cârduri, ciori de toamnă Pleacă... Cum pe sufletul meu jalea... Boi și vaci, cu răget umple Valea... Ninge! Ninge!... Alb e satul!... Ninge! Boi și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de aur blând Pe un creștet de lumină? Copilul e o miniatură grotescă și cheală, în jurul căreia se strâng fluturii, un mamifer nechezător, care a avut însă aripi, un pui știrb cu scutece ude către care coboară totuși zmeii, în țipătul cocoșilor, și Făt-Frumos, un țânc îndărătnic căruia tatăl îi răcnește ca Achil la Troia, făcîndu-l să dârdâie cu scutecul urinat în mână, dar care e fiu de zână, ocrotit și salutat de elemente: Când pătrunzi în parc, și-aprind Trandafiri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și al unei artilerii, vîjÎitul vînturilor celor Învrăjbite, mugetul valurilor unei mări În vijelie, trosnetul cel vîjÎios al unei cascade, repejunea cea zgomotoasă a unui torent sau șiroi, strigătele și țipetele unui norod Întărîtat sau Îngrozit; urmările unei puteri grozave, precum cutremurile pămîntului, erupțiile sau izbucnirile vulcanice, o răscoală Între elemente, o ardere a unei cetăți, fulgerele și grozăvia trăsnetelor; din faptele omenești, izbirea a două oștiri, un monument vechi sau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd și aceste supape nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iar piesele de mobilier se mișcă prin camere; se răstoarnă dulapuri și biblioteci. Sirenele de alarmă sună în toată Capitala, iar clacsoanele mașinilor și clopotele bisericilor măresc și mai mult panica populației, care devine de nedescris... Peste tot se aud țipete sfâșietoare, urlete de durere și strigăte de ajutor, gemete îngrozitoare de oameni amestecați cu grămezi de betoane și cărămizi. Oamenii sunt speriați și îngroziți, aleargă de colo-colo, făcându-și semnul crucii și rugându-se de Dumnezeu să scape cu viață
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
oameni se află în sălile de operații, iar răniții vin mereu, cu sutele... Zvonurile devin tot mai alarmante, zguduitoare: S-a prăbușit “Scala”, “Casata”, “Lido”, blocurile de locuințe din str. N. Bălcescu, Academiei, Cîmpineanu etc. Din toate părțile se aud țipete stridente și vaiete de oameni înspăimântați, care se tem de dărâmarea propriilor locuințe sau de pierderea vieții celor dragi: copii, părinți, rude, prieteni. Iată și câteva fragmente din reportajele și relatările apărute în unele ziare, despre dimensiunile și pierderile materiale
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
doamnele țipau și leșinau, iar toți se îmbulzeau spre ieșire să scape cât mai repede din clădirea teatrului, care se putea dărâma peste ei. Tot orașul era într-o stare de spaimă fără margini, din toate părțile se auzeau strigări, țipete și vaiete de oameni înspăimântați și de aceea care plângeau ori dărâmarea caselor, ori pierderea vieții unui prieten, rudă sau soț. Zidurile palatului domnesc au crăpat și l-au făcut nelocuibil”. Marele agă Manolache Florescu a raportat domnului că sunt
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
ce ființa a priori de magică atingere invocată de Eliade este reactivată de scriitorul Aurel Brumă cel puțin într-un dublu sens. Mai întâi prin Copilul Arșiței 58, un arhetip din prima noastră specie cosmică, telurică. Apoi prin acel misterios- ,,țipăt subțire al Dealului din nopțile fără de lună". El îi atrage irezistibil și-i captivează total pe oamenii locului. Bietele făpturi din noroaiele comunei Guguete ies noaptea din casă și dispar într-un loc neștiut... Misterul este deplin. Nici via nu
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
mausoleu de marmură; deși schimbat la culoare, nu și-a pierdut pare-se cîtuși de puțin masivitatea; e la fel de colosal. Lunecă încet, tot mai departe, pe apa spintecată și tulburată de rechinii nesătui din jur, iar văzduhul e sfîșiat de țipetele păsărilor vorace, ale căror ciocuri par tot atîtea pumnale înfipte jignitor în carcasa balenei. Uriașa fantomă albă fără cap se depărtează tot mai mult de corabie și, pe măsură ce se depărtează, norodul rechinilor și mulțimea păsărilor își sporesc larma ucigașă. Ore
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în mare sau își înălța pieziș spre cer aripa zvîcnitoare. Văzusem cîndva o pasăre cu o aripă ruptă descriind cercuri în văzduh, într-o încercare zadarnică de a scăpa de șoimii-pirați. Dar pasărea are glas și-și face cunoscută, cu țipetele ei, spaima, pe cînd frica acestei mute și uriașe dihănii a mării era ferecată în ea, țintuită parcă de-o vrajă; nu avea glas, în afara respirației înăbușite ce-i ieșea prin răsuflătoare, ceea ce îți stîrnea o milă de nedescris, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care trecuse corabia, erau sălașul unei mari colonii de foci și pe semne că unele foci mai tinere, care-și pierduseră mamele, ori poate unele mame care-și pierduseră puii, se apropiaseră de vas și-l însoțiseră un timp, scoțînd țipetele și gemetele acelea aproape omenești. Dar explicația aceasta nu făcu decît să-i tulbure și mai adînc pe unii dintre mateloți, deoarece mai toți marinarii nutresc în legătură cu focile un sentiment foarte superstițios, pricinuit nu numai de vaietele pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
specială de care se folosea pentru a se urca în arboretul rîndunicii mari; peste cîteva secunde era tras într-acolo, dar nu străbătuse încă nici două treimi din drum, cînd, scrutînd golul imens dintre gabierul mare și zburător, scoase un țipăt ca de pescăruș: Ă Uite-i jetul! Uite-i jetul! O cocoașă ca un deal troienit! E Moby Dick! Ațîțați de strigătele lui, reluate numaidecît de cei trei oameni de pe catarge, cei de pe punte se repeziră în greement pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la premieră. 1997 PESCĂRUȘUL A.P. Cehov Teatrul Dramatic "Metamorfoze" Constanța ...Disperarea exaltată e atmosfera vitală a personajelor, atmosferă în care nu mai putem respira. Un Cehov cu sufletul la gură. La Cehov și în acest spectacol totul se duce spre țipăt. Țipătul ca stare permanentă, existențială. Starea de țipăt. Este marele strigăt de ajutor al omului în lume. Omul care suferă implacabil de inexistența sfârșiturilor. Singurul care întrerupe chinul este Sfârșitul. Lupta spune Alexa Visarion. În fond, zbaterea în gol... ... Teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
premieră. 1997 PESCĂRUȘUL A.P. Cehov Teatrul Dramatic "Metamorfoze" Constanța ...Disperarea exaltată e atmosfera vitală a personajelor, atmosferă în care nu mai putem respira. Un Cehov cu sufletul la gură. La Cehov și în acest spectacol totul se duce spre țipăt. Țipătul ca stare permanentă, existențială. Starea de țipăt. Este marele strigăt de ajutor al omului în lume. Omul care suferă implacabil de inexistența sfârșiturilor. Singurul care întrerupe chinul este Sfârșitul. Lupta spune Alexa Visarion. În fond, zbaterea în gol... ... Teatrul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]