7,946 matches
-
Poate că exista și o altă scară de valori... Tocmai asta susținea dînsul. Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui mă buimăceau. Tocmai despre ce susținea Popescu că e autentic, bunul meu simț țipa că este fals. Mă obstinam să cred că opera nu-l poate sacrifica pe autor. Ar fi trebuit, dimpotrivă, să-l exprime. Fără sinceritate, obținem un zero artistic. Dacă, om fiind, imiți pe zei, ajungi ridicol. Ideile care interzic personalitatea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
începutul căsniciei. În final fiecare adversar se replie pe propriile poziții. Mama hotărî să apeleze ea singură la toate cunoștințele. Tata era convins că n o să am încotro și va trebui să mă prezint la post. Scoasă din fire, mama țipase: - Vrei să meargă la Pocreaca? Băiatul e bolnav. Cine-i pregătește lui regimul, cămășile, batistele?... De dimineața pînă seara dumneaei umbla în audiențe. În cele din urmă obținu o promisiune și foarte multe sfaturi. Dintre cei pe care îi abordase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în cap. Strigă: - Ce ai, Pandele? Cu privirile fixate pe canal, directorul se clătina cu mîinile desfrunzite în sus, ca un arbore ce cade. Încet-încet se lasă în genunchi. Răsucindu-se, se prăbușește deodată cu fața către văzduh. O femeie țipă ascuțit: - Ărra! Se aud strigăte înspăimîntate. Într-o clipă adjunctul cade asupra directorului și-l sprijină. Pandele e moale. Buzele i se zbat spasmodic. Dintr-un semn deschis la tîmplă, se scurge un șuvoi de spumă roșie. - L-a atins
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ori niciodată. M-am potrivit la intrare, am apucat-o de umeri și am rămas așa câteva clipe. Pe urmă am Împins ușor. Ea tremura. Am Împins mai tare, mă durea, ea și-a lipit gura de mine ca să nu țipe. Și-atunci n-am mai știut de nimic: am tras-o de umeri și m-am proptit În ea cu toată puterea. Cred că a și strigat, dar eu nu auzeam nici dacă mi se prăvălea cerul În cap. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de la școală și ajungeau pe la casele lor numai ca să doarmă. Pe urmă iarăși, trezit la cinci dimineața - autobuz-școală-autobuz-somn. Cam așa era programul de viață al unui navetist. Mulți nu aveau ce căuta În Învățământ: erau lipsiți total de talent pedagogic, țipau la copii și nu știau să explice. Una dintre ăștia era madam Lizi, a cu ouăle lui Tatapopii. Așa zisese chiar ea: „Foarte bune și proaspete ouăle matale!”. Un profesor de rusă și franceză, Dordonea, așa-l chema, a prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe mă-ta? Nu-i fac nimica: o fut nițel și ți-o aduc Înapoi ca nouă.” Cei trei băieți se-ntoarseră, zvâcnind, către glasul care Îi speriase. Dădură cu ochii de doi militari: un sergent și un soldat. „Grănicerii!” țipă fiecare În gând. Stăteau crăcănați câțiva pași mai Încolo. Erau Înalți până la cer. Aveau armele pe piept. De centuri atârnau baionetele și niște trăistuțe de piele În care băieții știau că se afla muniție. Sergentul, cel care vorbise, Îi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
altă parte. Înainte să plece la oaste, soldatul Cătănuță se cam certase cu tatăl cel aspru și ursuz. Bătrânului nu-i plăcea cu nici un chip fata pe care pusese ochii fiu-său cel necopt și legat la minte. „E curvă!” țipase, privindu-și odrasla În ochi. Fata se pupase și cu alții Înaintea lui Cătănuță cel tânăr. N-ar fi fost În stare să Îngăduie asemenea pângărire: fiul său să pună gura unde puseseră și alții botul, să frământe țâțele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe ce să leșine când dibui o mogâldeață moale și caldă. Își luă inima În dinți, apucă pasărea, o scoase la lumină și urlă ca un apucat: „L-am găsit! L-am găsit! Cu mujdei Îl facem pe dumnealui!”. Guguștiucul țipa Îngrozit, pe limba lui, și Încerca să scape din mâinile care Îl strângeau. Printre degetele copilului curgea sânge. Peste ochii ce semănau cu două boabe netede și lucioase de piper apărea și pierea cu repeziciune o pieliță subțire și străvezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu care erau priponite. Zeci de vrăbii care Își făcuseră cuiburile Între căpriorii acoperișului și plăcile ondulate de azbociment zburau bezmetice și chirăiau asurzitor. Urlete se auzeau și din grajdurile vecine și, În scurtă vreme, tot sectorul zootehnic al Colectivei țipa a foc, a lup, a inundație, a cutremur. În mijlocul țarcului, Înconjurați de grămada rotitoare a vițeilor, cei doi rânjeau tot prostește, ca și cum ar fi fost obișnuiți cu tot ce se Întâmpla În jurul lor și nimic nu li s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de obloanele de metal care săltau și tremurau diavolește din pricina hârtoapelor și a lipsei suspensiilor, punându-și viața În pericol. Hoardele de retardați și bețivi s-au repezit, cu tractoarele lor care urlau Îngrozitor și pe care montaseră sirene ce țipau ca de sfârșitul lumii, În urmărirea alor noștri pe drumul forestier care leagă cele două localități. Cursa a fost de-a dreptul infernală, Însă urmăriții au profitat de faptul că brutele n-aveau cum să depășească, mulțumită pădurii ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încă nu-i intrase În cap că nevasta Îi făcuse băieți, iar nu băiat și, când se dusese la primărie să Înregistreze nașterea, el un singur nume avea În cap și pe-ăla Îl rostea de fiecare dată când secretarul țipa la el, lovea cu pumnul În masă și cu piciorul În dulapurile de fier care bubuiau Îndelung și-i produceau fioroase dureri de cap fericitului și bietului tată, copleșit de vinișor roșu și neînțelegând cu nici un chip de ce se rățoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
piept În față și-i spărsese nasul, din care curgeau, năvalnic, două fire groase de sânge. Printre pleoapele deschise se zărea numai albul ochilor. Piticul rămăsese cu gura căscată și, În timp ce Monstrulică dădea să se aplece asupra camaradului, Începuse să țipe isteric și să ordone Întruna drepți, ca o placă zgâriată, Încât, zăpăcit și el de Întâmplare, soldatul rămas În picioare nu-și dădea seama dacă acea comandă Îi era adresată lui, celui căzut, amândurora ori nici unuia. O oră mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se așterneau pe câmp. Câteva momente nu mișcase nimeni, copiii stăteau cuminți la poalele grămezilor, În vârful cărora profesorii se prefăcuseră În niște mogâldețe cenușii. Apoi izbucniseră chiotele și urletele de bucurie, copiii alergau care Încotro, ridicau mâinile, se tăvăleau, țipând, În mormanele de pănuși și chică și se ridicau de acolo ca niște Învingători, cu degetele răsfirate repezite spre cer. Profesorii nu mai izbutiseră să-i stăpânească pe elevi, dar nici nu se străduiseră cine știe ce. Se strânseseră la un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și tu și după aia las-o-n pace, c-o să ai timp și altă dată pentru desfătare. Poartă-te frumos, Îți zic!». Fericitul bou Încornorat intră În odaie ca un mare stăpânitor și se simte ca nealtul când mireasa țipă scurt și ascuțit de tremură geamurile și urechile femeilor ce ascultă pe la uși”. Floare mai goli brusc un pahar cu vin roșu, Își aprinse o țigară, aruncă priviri tulburi Împrejur și rosti către nimenea: „Lua-v-ar dracu’ de boi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șagă; Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. și colo‐ n deal cum fulgera, Un plumb simții că vine și n‐avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mă doare‐ n piept, dar nu să țip, și‐așa mi‐e dor de‐ acasă, și‐ aș vrea să plec, dar nu e chip Că Vodă nu mă lasă. Dar uite, nu e nu știu cât O lună chinuită, și - o să te strâng de după gât, Măicuța mea iubită. Din Poezii
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de nici un folos eram plăpând ca puii de la Avicola; Ne‐ am furișat spre gară prin râpă să nu ne vadă cerberii primăriei alcoolul era monopol de stat; După ce cărarea ne‐a scos din hăul prăpastiei, ai leșinat Am început să țip dar nu era nimeni prin jur durerile te tăvăleau prin noroi mușcai iarba complice; După o vreme te‐ ai liniștit. Am reluat calea țuicii și m‐ am întors la liceu; În sat aș fi rămas cu mai puține întrebări dar
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
întrebă ofițerul comandant. — N-am găsit nici un han, așa că am tot mers, replică orbul, plecând capul într-un apel la înțelegere. Poate ați fi atât de buni să-mi spuneți unde aș putea găsi un sat cu han. Deodată, ofițerul țipă: — Se preface! Legați-l! — Nu mă prefac! protestă omul. Sunt muzicant orb licențiat, din Kyoto, unde am trăit mulți ani. Dar acum, bătrâna mea mătușă din Niwase e pe moarte, adăugă el, împreunându-și, rugător, palmele. Minți! strigă ofițerul. Oi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog să priviți cu atenție. Mosuke ridică privirea și văzu cum Muneharu, care îngenunchease, își spintecă lateral abdomenul cu sabia. În timp ce vorbea, sângele înroșea interiorul bărcii. — Frate, vin și eu! țipă Gessho, despicându-și, la rândul său, pântecele. După ce-i predară lui Mosuke cutia cu capul retezat al generalului și se înapoiară la castel, vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul în moarte. Când ajunse la Templul Jihoin, Mosuke raportă actul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
parcă de o avalanșă. Comandantul lor, generalul Matsuda Tarozaemon, fusese lovit de un glonț și luat pe umerii aghiotanților, în văzul tuturor soldaților. — La atac! Tăiați-i! Cea mai mare parte a unității Hori pornise deja în urmărire, dar Kyutaro țipa din răsputeri, încercând să-și oprească oamenii: — Nu-i fugăriți! În elanul momentului, însă, comanda de reținere avea prea puțin efect. După cum era de așteptat, avangarda unității lui Matsuda începu să se rostogolească în josul muntelui, ca o cascadă noroioasă. Întăririle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și înceapă urcușul pe țărm. Apriga ciocnire se produse în mijlocul râului, lovindu-se lănci de lănci, lănci de săbii lungi și chiar lănci de cozi ale altor lănci. Oamenii îi împungeau pe ceilalți și erau înjunghiați la rândul lor. Soldații țipau și se luau la trântă, unii căzând morți în apă și stârnind cu stropi. Curentul mocirlos se învolbura în jur. Sângele înroșea suprafața apei și se scurgea mai departe. Între timp, prima unitate de sub comanda lui Nakagaba Sebei lăsase lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loc mai periculos decât orice câmp de luptă - încăperea unde erau adunați toți marii conducători ai momentului. — Dar, Hideyoshi, există un singur lucru pe care nu-l suport. Nu, ascultă-mă, Hideyoshi. Ai urechi să auzi? De-acum, începuse să țipe la Hideyoshi fără pic de respect. Nu părea să vorbească atât alcoolul din el, cât ceva care-l rodea pe dinăuntru. Hideyoshi, însă, îl trată ca pe un om beat, vorbindu-i aproape cu afecțiune. — Te-ai îmbătat, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aruncă penelul. — Deci, el a fost. De câtva timp, nu l-am supravegheat pe nesocotitul ăsta. O s-o plătească. Se încrunta ca și cum ar fi blestemat pe cineva, iar mâna în care ținea scrisoarea adresată soției sale începu să tremure. — Ippeita! țipă el, subțire. Cel chemat apăru în grabă. — Ia un cal și aleargă la Nagahama. Găsește-i pe-ai mei și urcă-i într-o corabie. Nici nu te gândi să le salvezi și lucrurile; fugiți doar peste lac, până la tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații din jurul lui Hikozo aproape se luară la bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scăpărau de furie. — Nătărăul! răcni el, aproape ca și cum ar fi scuipat sânge; apoi, cu un geamăt greu care-i zgudui întreaga ființă, mormăi: Genba se poartă scandalos. Și, privind în jur, spre locul în care războinicii așteptau în camera alăturată, țipă cu glas ascuțit: — Yaso! Yaso! — Îl căutați pe Toshida Yaso? întrebă Menju Shosuke. — Firește! zbieră Katsuie, descărcându-și furia pe Shosuke. Cheamă-l imediat aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Genba ajunsese deja în fața lui, strângând în mână o lance pe care o luase de la un paj. — Tocmai am auzit un nechezat. Du-te și vezi ce e. — Imediat! În timp ce ieșea din cort, Tsushima se ciocni de un om care țipa ca din gură de șarpe. — Avem o urgență! strigă noul sosit, în panică. Ridicând glasul, Genba îl întrebă: — Ce ai de raportat? În starea sa de agitație, omul nu putea descrie concis situația. — Au apărut o mulțime de torțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]