7,924 matches
-
ASF). Făcând o trecere în revistă a literaturii internaționale pe acest subiect (care îi include pe Kogut, Zander, Wernerfelt), Maitland și Nicholas (2003) au remarcat că avantajele de tip O nu pot fi reproduse identic de ceilalți competitori. Ei au argumentat că imitabilitatea imperfectă sau capacitatea imperfectă de substituire a acestora (reprezentând o limitare ex post a competiției) asigură rente ricardiene și de monopol. Dunning (2003 c) consideră că avantajele de locație au progresat, de la resurse naturale, forță de muncă ieftină
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
origine (vezi și capitolul 5 din această lucrare). Prin natura sa, orice configurație OLI este specifică unei țări (Dunning, 2003 c). A fost deja recunoscută „interacțiunea continuă și iterativă dintre avantajele O și L” (Narula, 1996; Cantwell, Narula, 2003). Eu argumentez că putem face un pas mai departe, spre transformarea avantajelor de tip L în avantaje de tip O (nu influențare, ci transformare). Câteva studii recente flirtează cu această idee, fără a o enunța însă ca atare. Maitland și Nicholas (2003
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
a livrat o cantitate uriașă de marfă. Șeful tău dificil aruncă o privire și își spune să despachetezi toată marfa și să o așezi pe rafturi pînă ce ieși din tură. Cea mai comună strategie este să începi să-i argumentezi că această sarcină aparent simplă presupune de fapt foarte mult efort. Ai putea spune: „Dar nu pot să fac asta de unul singur! Trebuie să despachetez, să fac verificările conform listei, să introduc datele în calculator, să găsesc loc pentru
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
-se ea «modernism» sau «arhaism» - știind bine că ș...ț poemul ș...ț nu va putea fi niciodată hotărnicit între granițe preconcepute”. Trimiterea, în notă, la mai vechea sa opoziție față de „formulă”, încă din Aviograma de la 75 H.P. vrea să argumenteze consecvența atitudinii anticonvenționale; ea este reală, desigur, însă depășirea „formulei” se face acum în sensul înlăturării oricărui exclusivism, al cultivării unei maxime receptivități față de valorile poeziei, fie ele ale prezentului novator, fie ale trecutului: „Voi merge încet, poate grav, spre
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei cuvântului excelent și o aptitudine de a ridica la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, în favoarea căreia argumentează o întreagă istorie a poeziei moderne, ce nu mai urmărește o exterioară coerență a „ideii” sau a „impresiei”, poemul lui Voronca apare cu mult mai puțin „impresionist”, iar „procedeele tipografice” care „sfărâmă discursul” se impun ca o necesitate organică a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ale viziunii sale lirice, confirmând acel excelent „simț al plasticei cuvântului”, despre care vorbise încă G. Călinescu, în pagini în care ferventa aspirație a comuniunii universale sub semnul „miracolului” poetic capătă, nu o dată, reliefuri memorabile. CONFIGURĂRI ALE IMAGINARULUI Aproape totul argumentează, cum am văzut, atât în programul teoretic cât și în practica poeziei lui Ilarie Voronca, în favoarea situării demersului său sub semnul a ceea ce am putea numi o poetică a metamorfozelor. Recapitulând sumar datele esențiale observăm că acesta se desfășoară în funcție de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e rostul tău în temnița infinitului cetitorule, ș...ț Unde sunt clapele din care pipăitul să deștepte răspunsul RĂSPUNSUL ca o melodie încuiată în lemnul de abanos al flautului. Aceleiași scheme dinamice i se subordonează nenumărate alte secvențe ale operei, argumentând astfel în favoarea unei „figuri” de relativă stabilitate a imaginarului lui Voronca. „Privirea e un arcuș, deșteaptă viorile depărtărilor”, „Se dilată ca o pupilă râsul izbește în cremene zorile /.../ Se deșteaptă o pasăre sub frunte”, „Sângele tău e-n trâmbițele vinelor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
venerarea noului, care "se identifică cu valoarea prin intermediul recuperării și al apropierii fundamentului-origine"85. Ideea de istorie este substanța modernității. Iată de ce de la Arnold Gehlen (autorul termenului de post-histoire) și până la Vattimo sau Francis Fukuyama, s-a căutat să se argumenteze că postmodernism echivalează cu postistorie, sfârșitul istoriei însemnând și dispariția "noului" din arsenalul nostru de valori. Moartea istoriei este strâns legată de distrugerea metafizicii, dar și de "moartea" lui Dumnezeu. Apusul metafizicii și al istoriei este coroborat cu eliminarea fundamentului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
neîncrederea apăsată în "sistemele numeroase" ale gândirii. Dar Eminescu nu urmează nici de astă dată calea resemnării optimiste în goala magie a simulacrelor, căci el nu pierde niciodată cumpăna gândirii, cântarul nefalsificat al adevărului, rămânând un gânditor profund creștin. Phaidros, argumentează Derrida, nu descalifică scriitura, ci distinge între două scriituri, una coroborată cu o urmă fertilă, alta ca risipire de semințe, numită de filosoful francez diseminare. În viziunea lui Platon, semințele fertile sunt cele care replică eidos-ul ca alétheia, iar semințele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
între cele două războaie mondiale. Ideologi ca Leon Volovici, Z. Ornea, Gabriel Andreescu, Andrei Cornea susțin că între democrație și naționalism ar exista o incompatibilitate de fond. Dar aceasta e o gândire maniheistă. Nu numai că între democrație și naționalism, argumenta Ralea, nu este nici o antinomie posibilă, dar naționalismul este o invenție a democrației"150. Cu precizarea, totuși, că e vorba de o "antinomie împăcată". Naționalul este "secundarul" care particularizează în raport cu umanitatea și dă coerență dialogică în comunitățile locale. Așadar, mișcările
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Sancho Panza, pe patul de moarte, iese din sfera de interes a ficțiunii. Denis de Rougemont a putut "râde", la rândul lui, de obsesia Europei pentru "demosul" romanesc. Iar "râsul" lui se adresează deopotrivă lui Kundera și lui Rorty. Căci, argumentează, Denis de Rougemont, lumea nu se întemeiază pe roman, ci pe mit, care traduce "regulile de conduită ale unui grup social sau religios"186. De aceea, mă tem că, după atâtea disocieri ingenioase, Rorty, citindu-l în felul său pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
decât "diferența ontologică". Pretenția aceasta a fost chiar a lui Derrida, jocul urmei ieșind total din orizontul Ființei, deși jocul "transportă și cuprinde sensul Ființei". Când i s-a obiectat că "gramatica" sa continuă metafizica heideggeriană, Derrida a respins acuzația, argumentând că "urma nu e nici fond... nici origine", ceea ce pe Rorty nu l-a convins. Totuși, admite că différance nu e un "cuvânt stăpân", că blochează orice relație cu teologia, ca fugă spre margine, astfel încât filosofia devine gen literar ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
roagă. VIII. PARADOXURILE POSTMODERNISMULUI ROMÂNESC 1. Suportul postmodernității. Primul dintre paradoxurile postmodernismului românesc este precaritatea infrastructurii postmoderne. Asupra acestei curiozități au atras atenția Virgil Nemoianu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Daniel Corbu, și, mai ales, Adrian Dinu Rachieru. Acesta din urmă argumenta că, în lipsa suportului postmodernității, textualismul și doctrina sa aferentă au riscat să transforme postmodernismul românesc într-o nouă "formă fără fond": "Golit de postmodernitate, postmodernismul românesc riscă să suporte un tratament <<junimist>>, dovedindu-se păgubos, o nouă formă fără fond
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de aceea, într-o evidentă involuție. Pentru Gabriel Andreescu, același este un "ideolog reacționar", influențat de "legionarism" și creditor al "teoriei conspirației" mondiale. Adrian Miroiu (filosof de profesie) denunță "confuzia conceptuală", reacționarismul și valoarea cvasi-nulă a discursului filosofic. Liviu Andreescu argumentează că Patapievici nu cunoaște postmodernismul și sesizează că autorul Omului recent cultivă un pseudo-creștinism, care, în realitate, e anticreștinism, printre dovezi fiind ocolirea mesajului hristic. Alții (Florin Buhuceanu, George Balan) îl atacă presupunând că demersul lui Patapievici îi jignește pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la care se expune. I-au atras atenția, în acest sens, personalități ca Ștefan Stoenescu sau Jane Lafrenson, ultima în cadrul celui de al Șaselea Simpozion al Academiei Oamenilor de Știință din România (2003), când, în Filiala Americană, autoarea i-a argumentat că postmodernismul este o emanație a "excesului de liberalism" din mișcarea New Age, pe fondul "eroziunii autorității deținute odată de morală și religie"243. Mai mult, tot în 2003, membri marcanți ai Grupului de Cercetări Interdisciplinare de pe lângă Academia Română au exprimat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cheia spiritualistă. Ea nu era legată de homosexualitate. Denis de Rougemont pune criza căsătoriei moderne și postmoderne pe seama reminiscențelor confluente a două tradiții religioase, cea catară (care respingea dogma întrupării ca și religia cavalerilor templieri) și cea creștină. Erezia feministă, argumentează savantul francez, n-a ieșit înfrântă de creștinism din pricina pretinsei "falsificări" a Bibliei de către Constantin cel Mare, ci din pricina tendinței elitare, de confrerie secretă, neaderentă la omul de rând. Iubirea creștină se numește agapè: "Întruparea Cuvântului pe pământ a Luminii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cea român], acest eseu ofer] un cadru ce poate cuprinde numeroase din teoriile etice ulterioare. Articlul indic] în același timp unele dintre problemele pe care le vor întâmpină încerc]rile ulterioare de a se baza pe dreptul natural pentru a argumenta c] anumite comportamente (că, de exemplu, folosirea contraceptivelor) sunt greșite. Etică kantian] ONORA O’NEILL Numeroși teoreticieni etici contemporani evoc] idei care își au originile în scrierile etice ale lui Kant. Preceptul kantian conform c]ruia toate fiintele raționale trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
s] facem ceea ce genereaz] cele mai bune consecințe, dar resping ideea utilitarist] clasic] conform c]reia pl]cerea este singurul bun intrinsec, iar durerea singurul r]u intrinsec. Acest articol clarific] distincția între astfel de teorii consecințialiste și rivalele lor, argumentând c] abordarea consecințialist] este mai conving]toare. Utilitatea și binele ROBERT E. GOODIN Ce lucruri sunt bune în sine? Este evident c] teoriile consecințialiste au nevoie de un r]spuns la aceast] întrebare; la fel de mult] nevoie are ins] și orice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
articol din aceast] secțiune este diferit de celelalte, deoarece el nu trateaz] natură eticii, ci natură teoriei morale, adic] a acelor teorii ale eticii prezentate în partea a patra a acestui volum. Cum putem construi astfel de teorii? Cum putem argumenta c] una este mai bun] decât altă? Sunt propuse și discutate dou] modele diferite. Este analizat], de asemenea, și utilizarea frecvent] a exemplelor ipotetice și imaginare pentru a decide între teorii. Partea a șaptea: Provoc]ri și critici Subiectivismul și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mult ca scop în sine și mai puțin ca mijloc de atingere a unui scop. Concluzia care se desprinde nu este c] societ]țile de mici dimensiuni ar avea sisteme morale mai puțin dezvoltate. S-ar putea susține chiar contrariul, argumentând c] un sistem moral considerat și folosit ca mijloc de atingere a unui scop, a c]rui complexitate este sporit] prin practică negocierii, este supus în mod constant testelor practice și valid]rii publice. Referințe Comaroff, J.L. and Roberts., J.
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a ne formă propriile virtuți, prin însușirea conduitei (orient]rii) propuse de c]tre înv]tații din vechime. Confucius a abordat și problema interpret]rii intelectuale a textelor orientative. În viziunea sa, aceasta ține de latura educațional] a taoismului. A argumentat c] succesul comunic]rii unui tao (orientare) literar const] în corectarea denumirilor (Analecte I, 3:3). Primul pas este analiza - însușirea conținutului. În acest sens, discipolii lui Confucius au studiat lucr]rile autorilor clasici, care conțineau atât coduri orientative, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Mo Tzi a propus utilitatea că standard de evaluare, normă fiind aplicabil] și asupra conceptelor shi (corect) și fei (greșit); astfel ea a devenit un criteriu atât pentru ordonarea, cât și pentru rectificarea denumirilor în sistemul taoist. Mo Tzi a argumentat c] la originea acestui criteriu st] o voinț] universal] sau divin] care nu este altceva decât o înclinație natural] spre bine, în detrimentul r]ului. Aceast] asociere în sine orientativ] (bine-r]u) a reprezentat punctul de plecare în folosirea tuturor celorlalte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
zboaielor sau a lipsurilor materiale nu vor dezvolta un caracter moral corespunz]tor. De asemenea, adepții teoriilor lui Mo Tzi, respectiv Yangzhu se afl] în acceași situație, deoarece încearc] s] forțeze procesul de maturizare prin utilizarea cuvintelor și a limbajului, argumentându-și disocierile pe baza unor considerente de ordin natural. Cei doi folosesc un criteriu distinctiv de bâz] pentru a modifica tendința natural] spre o conduit] moral]: binele - r]ul și sinele - cel]lalt. Ei susțin ideea adopt]rii unor practici
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o concluzie valid] despre ceea ce e bine doar pe baza premiselor derivate din aceste dorințe. Premisa „orice își doresc oamenii e bine” trebuie adugat] la acest raționament. Altfel, principiul utilit]ții nu are nici un fundament. Doar intuiția, s-a mai argumentat, poate suplini premisa lips]. De altfel, au susținut intuiționiștii, nu tot ceea ce oamenii își doresc este și bine. Dup] cum afirmase Reid, exist] câteva principii care cer dreptate, adev]r, precum și bun]voinț] și care, uneori, pot intra în conflict
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fundamentelor moralei se poate sprijini în acest aspect pe teoria utilitarist]. El a afirmat c] utilitarismul are nevoie de intuiție că fundament al s]u; dar f]r] metodă utilitarist], intuiționimul nu ar putea rezolva nicicum disputele morale. El a argumentat în detaliu viziunea conform c]reia utilitarismul red] cel mai bine bazele teoretice ale convingerilor legate de simțul comun. Au fost dezvoltate și alte variante ale intuiționismului. Filosofii de limb] german] Franz Brentano (1838-1917), Max Scheler (1874-1928) și Nicolai Hartmann
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]