8,235 matches
-
lui în „fluxul vieții“. Obiectul cercetării filozofice - limbajul comun - este ceva cu totul familiar, accesibil în egală măsură tuturor. Performanța filozofică nu se mai realizează prin transcenderea orizontului vieții și activității curente a oamenilor, ci prin fixarea atenției asupra unor asemănări, analogii și distincții care nu sunt bătătoare la ochi. Ceea ce devine posibil abia la capătul unui îndelungat efort de reeducare a privirii. Există demersuri și metode utile pentru obținerea acelor clarificări în care Wittgenstein identifică acum adevăratele roade ale muncii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a fi în stare», «în stare de a ridica ceva», «în stare de a mânca o cantitate mare de alimente», «în stare de a suporta o companie plictisitoare». Oamenii spun că toate acestea au ceva în comun, dar, în realitate, asemănările dintre folosirea acestor expresii se suprapun parțial.“46 Obișnuințe de gândire adânc înrădăcinate, de care nu suntem de multe ori conștienți, ne fac să nu băgăm de seamă cât de larg și de variat este spectrul de situații și de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ajuns la folosirea unuia și aceluiași cuvânt dacă ne vom interesa de tranziția de la o folosire la alta, care se realizează adesea prin verigi intermediare. „Conceptele noastre - remarca Wittgenstein - sunt familii cu un număr enorm de membri între care există asemănări variate. Una din dificultățile noastre filozofice principale, care revine continuu, este că avem o asemenea familie. Dorim să câștigăm claritate în ce privește utilizarea unui cuvânt și astfel căutăm ceva comun instanțelor în care se aplică cuvântul, chiar și atunci când cu greu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
corelate cu varietatea formelor de viață, a activităților și instituțiilor comunităților omenești. Întrebarea de ce le numim pe toate acestea „limbaje“ nu primește răspuns prin indicarea uneia sau a mai multor trăsături comune tuturor, ci prin scoaterea în evidență a unor asemănări sau apropieri parțiale, care devin vizibile prin găsirea sau imaginarea verigilor de legătură. „Limbajul“ este un concept cu contururi tot atât de vagi ca bunăoară conceptul „joc“. Ceea ce există de fapt nu este „limbajul“, ci „limbaje“ dintre cele mai diferite. 5. Contrapartea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
multe altele și că nu avem, de fapt, temeiuri pentru a-i acorda o poziție cu totul privilegiată. Printr-o altă folosire a termenului limbaj putem indica nu trăsăturile comune ale acelor configurații pe care le numim limbaje, ci anumite asemănări parțiale între ele. „În loc de a indica ceva care este comun pentru tot ceea ce numim limbaj, eu spun că acestor fenomene nu le este câtuși de puțin ceva comun, ceea ce ne face să folosim pentru toate același cuvânt, ci că ele
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
feluri diferite. Și datorită acestei înrudiri sau acestor înrudiri le numim pe toate «limbaj».“12 De ce am acorda însă o poziție privilegiată folosirii unui cuvânt pentru a desemna trăsături comune indivizilor și situațiilor particulare în detrimentul folosirii lui pentru a indica asemănări între anumite lucruri sau activități și un anume lucru sau o anume activitate, pe care o luăm drept prototip, drept paradigmă? Impresia că o folosire de primul fel a cuvintelor ar reprezenta o necesitate a gândirii sau, în orice caz
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
vedea cât de iluzorie este această presupunere: „De ce numești tu aceste experiențe diferite «experiențe ale sforțării» și «experiențe ale destinderii?» - « Deoarece ele au ceva comun.» - «Ce au în comun, o sforțare mintală sau una fizică?» - «Nu știu, dar o asemenea asemănare există în mod evident.» [Ă] Dacă nu poți însă să spui de ce gen este ceea ce e comun, nu dai o explicație când spui că asemănarea lor constă în aceea că ceva le este comun.“12a Wittgenstein nu ar fi contestat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Ce au în comun, o sforțare mintală sau una fizică?» - «Nu știu, dar o asemenea asemănare există în mod evident.» [Ă] Dacă nu poți însă să spui de ce gen este ceea ce e comun, nu dai o explicație când spui că asemănarea lor constă în aceea că ceva le este comun.“12a Wittgenstein nu ar fi contestat că există cuvinte ca mamă, tată, tutore care au o singură folosire ce nu este metaforică. Și că există contexte în care precizarea folosirii cuvintelor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Sunt convins că vremea va rămâne frumoasă astăzi.“, „Sunt convins că în acest calcul există o greșeală.“. La întrebarea de ce în aceste exprimări folosim unul și același cuvânt, Wittgenstein răspunde: „Jocurile pe care le jucăm cu el au o anumită asemănare. Și de asemenea senzațiile care însoțesc folosirea cuvântului au o anumită asemănare.“30 Fostul student al lui Wittgenstein, filozoful John Wisdom, relatează că acesta le spunea, întrebându-se ce se întâmplă când cineva crede, înțelege sau își amintește ceva, că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acest calcul există o greșeală.“. La întrebarea de ce în aceste exprimări folosim unul și același cuvânt, Wittgenstein răspunde: „Jocurile pe care le jucăm cu el au o anumită asemănare. Și de asemenea senzațiile care însoțesc folosirea cuvântului au o anumită asemănare.“30 Fostul student al lui Wittgenstein, filozoful John Wisdom, relatează că acesta le spunea, întrebându-se ce se întâmplă când cineva crede, înțelege sau își amintește ceva, că va trebui să ne întrebăm ce s-a întâmplat înainte și după ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
diferite criterii pentru a stabili dacă cineva citește sau nu. Că expresia „a citi“ nu stă, de obicei, pentru o anumită experiență subiectivă reiese clar din faptul că ea este folosită pentru o varietate de activități între care există doar asemănări parțiale.32 Când reflectează asupra unor întrebări pe care și le-au pus filozofii, cum este întrebarea privitoare la semnificația expresiilor limbajului, Wittgenstein pornește de la supoziția că nu există o raționalitate superioară celei pe care o conține și o exprimă
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Iulius Cezar, era înfățișată prin comparație cu cea a unui războinic de aceeași anvergură, chiar dacă dintr-o altă epocă, bunăoară a lui Alexandru Macedon. Și istorici ai filozofiei au încercat să scoată în evidență caracteristici ale gândirii unui autor prin asemănare sau contrast cu cele care conferă profil distinct gândirii altuia. De exemplu, comparându-l pe Hegel cu Spinoza, pe Kant cu Hume sau pe Aristotel cu Platon. Dacă recurgem la acest procedeu pentru a caracteriza personalitatea și gândirea lui Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
îndoială. 2. Monarhia, Magna Charta Libertatum și Parlamentul Angliei Către sfârșitul secolului al XIII-lea în Franța lui Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) și Anglia lui Eduard I (1272-1307) instituțiile monarhice, concepția și practica puterii suveranului prezentau numeroase asemănări în drumul lor spre centralizare și unificare statală. Deosebirile se vor ivi pe parcursul dezvoltării instituțiilor centrale. Animată de spiritul feudal, războinică și nesupusă, nobilimea engleză va fonda, începând cu secolul al XIII-lea, ceea ce am putea numi "libertățile parlamentare". În
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
în privința administrării provinciale sub domnia ultimilor Przemyslizi și a regilor din dinastia de Luxemburg, adică în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Doar pentru această perioadă se poate pune problema Dietelor provinciale ale nobilimii țării, care prezentau multe asemănări cu cele ale Boemiei. În Silezia, care nu a făcut parte din coroana Boemiei decât în acest epocă, o instituție asemănătoare se va naște mai târziu. O oarecare unificare administrativă a micilor principate sileziene, ale căror prinți erau în general
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și clerici, iar mai târziu și de reprezentanți ai orașelor. Organizarea era asemănătoare Statelor Generale din Franța. Chiar și obiceiul de a convoca mai des Statele provinciale, cunoscute la Nisa, valea Aostei și cantonul Vaud constituie un argument al acestor asemănări. Principala atribuție a Statelor Generale era votarea impozitelor extraordinare. Aici reprezentanții fiecărei stări deliberau și votau separat. 4.5.3 Republică Florența și Marele ducat al Toscanei 427 Florența, al doilea caz tipic de Republică după Veneția, a depins inițial
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
semnul lui vanitas vanitatum..., cartea configurează așadar portretul unui om căruia "nimic din ce e omenesc nu-mi e străin", "ni ange, ni bête", ci construit din proporții variabile din ambele; un om care își declară când superbia (motivată de asemănarea bine știută: "după chipul și asemănarea Domnului"), când condiția mizerabilă (determinată în principal de tentațiile numeroase ale cărnii). De aici, în plan existențial, conștiința dramatică a naturii trecătoare, iar în plan poetic, dorința de a produce stihuri care să definească
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așadar portretul unui om căruia "nimic din ce e omenesc nu-mi e străin", "ni ange, ni bête", ci construit din proporții variabile din ambele; un om care își declară când superbia (motivată de asemănarea bine știută: "după chipul și asemănarea Domnului"), când condiția mizerabilă (determinată în principal de tentațiile numeroase ale cărnii). De aici, în plan existențial, conștiința dramatică a naturii trecătoare, iar în plan poetic, dorința de a produce stihuri care să definească ființa căutătoare de și trăitoare în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acoperit de ape. Nebun trebuie să fie acela ce începe astăzi, când pământul este din nou uscat, să caute o floare ce-și are rădăcina în văzduh. Însă numai această ciudată floare îi mai poate reda omului demnitatea Zborului și Asemănării. Cele scrise mai jos sunt doar niște pergamente ce le-am găsit demult pe o insulă în care se povestește despre această floare. În ele se spune că doar iubirea poate să fie calea prin care pot fi descifrate aceste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cunoscut text al lui Dan Laurențiu: ars amandi = ars scribendi = ars moriendi. Sau reflecțiile sensibile, cu o pronunțată nuanță testimonială, din remarcabila confesiune intitulată Ora pro me: "Te rog, Doamne, Dumnezeul meu, Tu, care m-ai făcut după chipul și asemănarea Ta, nedesăvârșită copie după un model desăvârșit, și care m-ai dăruit cu trei haruri, ca trei coșmaruri: dragostea, boala și arta, care mi-ai trasat drumul cel mai lung către moarte, scopul vieții și finalitatea călătoriei mele prin labirintul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin singularitate existențiala. Există, cu certitudine, un univers parizian o lume coerentă, cu o ideologie, o metafizica și cu strategii de acțiune specifice fiecărui domeniu, toate fiind recognoscibile dincolo de numeroasele contradicții sau paradoxuri prin care aceasta lume își manifestă particularitățile. Asemănările parizienilor se datoreaza valorilor și gusturilor comune, plăcerii de a participa la existența urbană. Apartenența la mediul parizian determina formarea unei identități socioculturale specifice, cu itinerarul sau social, exercitarea unui anumit rol și a unui anumit tip de relații cu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Poeticii, Aristotel delimitează două moduri de reprezentări: directă (teatrală) și indirectă (narativa). După Aristotel, arta reprezentării este o artă a iluziei. În comparație cu românul, care prezintă, teatrul ține mai mult de reprezentare. Conform conceptului tradițional, reprezentarea este redusă la izomorfism și asemănare, la imagini fidele. Întrucât rezultatele cunoașterii și formării realității, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, nu mai corespund conceptului de reflectare, teoria reprezentării intra într-o profundă criză. Confruntarea cu perspectivismul, pluralismul și relativismul duce la o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
qui contamine l'écriture à plusieurs niveaux" [Aurégan, p.92]: intrarea personajelor flaubertiene în universul românesc 169, construcția polinivelară a scenelor 170, dialogul personajelor. Personajul flaubertian nu mai are un rol tradițional, "son insignifiance est mise en évidence, théâtralisée", având asemănări cu dialogul din piesele lui Ionesco [ibidem, p.93]. De fapt, cum bine a arătat Flaubert, adevărul este în invenție, în modalitate, în detaliu și aproape deloc în subiect. Adaptările teatrale și cinematografice ulterioare ale romanelor clasice au fost posibile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este administrată de servitoarea să că o mașină de teatru: "Zoé organisait tout, sortait de complications leș plus imprévues; c'était machiné comme un théâtre, réglé comme une grande administration" [Zola, Nana, p.312]. Casă personajului mai oferă și alte asemănări cu teatrul: există două intrări, una pentru artiști și cealaltă destinată publicului, două scări, perdele care ascund amanții neoficiali de cei oficiali ș.a. Existența se aseamănă cu lumea melodramatica, având scenarii și decoruri curtenești și/sau exotice reduse, de la mijlocul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
jours de soleil, îl continuait să promenade jusqu'au bouț des Champs-Élysées. Des femmes, nonchalamment assises dans des calèches, et dont leș voiles flottaient au vent, défilaient près de lui" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.58]. Printre ele, el caută asemănări cu cea la care se gândește tot timpul: "Șes yeux erraient sur leș têtes féminines; et de vagues ressemblances amenaient à să mémoire Mme Arnoux" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.58]. Traseul plimbării femeii pariziene este un univers rigid, redus
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cea a soțului din cauza că poate avea consecințe dramatice și chiar cruciale pentru destinul familiei prin teamă de copilul ilegitim, acest intrus care pune temelia descendentei Macquart în celebra familie descrisă de Zola, teama de bolile sexuale, teama de consecințele asemănării și ruinarea familiei. Conform Codului civil al lui Napoleon și ulterior Codului penal (1810), adulterul comis de soție este aspru pedepsit (de la trei luni la doi ani de închisoare) și poate fi constatat în orice loc. Cât privește adulterul masculin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]