4,682 matches
-
poeziile scrise de Alexandru Mălin Tacu până la 17 ani și adunate, postum, în Călătorul profund (Editura Entuziast S.R.L., Iași, 1993), poartă însemnele vârstei (biologice și poetice) la care sunt scrise: exaltarea juvenilă, descriptivismul abundent, dorința experimentării formulelor poetice considerate de avangardă. Adolescentul exersează, nonșalant, discursul suprarealist sau cel expresionist (Sania, O pasăre albă pe marginea lumii, Salamandra, Buchetul de garoafe), dar cochetează la fel de relaxat și cu poezia de inspirație orientală (seria de Hai Ku-uri) ori cu pe nedrept repudiata specie a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
romantică. Oricât de puțin probabil ar părea, ținta ironiei nu este totuși retorica romantică. Semantica celor două motive din al doilea vers, și în special marcarea lor prin majusculă trimite mai degrabă la retorica celei mai extremiste dintre mișcările de avangardă, futurismul, ale cărui manifeste semnate de Marinetti, și în special Să ucidem clarul de lună, sunt subtil persiflate de excelentul cunoscător de poezie Mihai Ursachi, care s-a declarat în mai multe rânduri împotriva -ismelor de orice fel. Spre deosebire de cohorta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Mateiu I. Caragiale), Târgu Mureș, 1998; Timp și temporalitate în opera lui Eminescu, Târgu Mureș, [2000]; Ana Blandiana, Brașov, 2000; Scriitori români contemporani, Târgu Mureș, 2002; Poezia clasică și romantică de la Dosoftei la Octavian Goga, Brașov, 2002; Simbolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Brașov, 2002. Ediții: Un destin istoric: Biserica Română Unită. Ancheta revistei „Vatra”, Târgu Mureș, 1999 (în colaborare cu Al. Cistelecan, Cornel Moraru și Virgil Podoabă). Repere bibliografice: Al. Cistelecan, Iulian Boldea, ECH, 1994, 1-3; [Rodica Draghincescu], Profil: Iulian Boldea (Istmurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
convertise în lume mult mai mulți intelectuali decît popoare. Cînd Moscova și-a pierdut statutul privilegiat de nou Ierusalim, Beijingul a preluat ștafeta, iar religia a subzistat în Europa, sub forme mai virulente sau mai blînde, pînă spre 1979-1980. O avangardă de intelectuali europeni, urmată și aprobată de departe de restul trupei, pornise în călătoria la capătul Soarelui roșu, și fiecare dintre aceste călătorii a însemnat o călătorie la capătul nopții. Începînd din 1971-1973, o serie de evenimente surprinzătoare va auto-demitiza
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
îndrăzneață, poate găsi în trecut elemente de sprijin, de motivație, de legitimare. Lumea modernă a pus, fără îndoială, prea mare accent pe discontinuități, acordând protestului și negației un rol excesiv, un prestigiu ce nu se recunoaște în realitatea faptelor. Inovația, avangarda, schimbarea bruscă au ajuns a fi, mai ales în ultimele două secole, un veritabil cult. O amplă mitologie revoluționară s-a constituit în timp, Ne aflăm încă sub această zodie, cu toate că în ultimele decenii ea a mai pierdut din forță
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și constrângerile ei și, prin spontaneitate, transformă inventivitatea în act. "Harul" charismatic al creatorului se traduce prin gratuitatea gestului său și a operei pe care o realizează. Irupția creatorului înseamnă că progresul în artă este purtat de un spirit de avangardă, ca atonalismul în muzică din anii 1910 și 1920, cu Arnold Schoenberg. Căutând să rezolve antinomiile dintre valorile transcendente și realitățile imanente, Weber amintește în mai multe rânduri concurența care, în istoria economică, s-a manifestat între etica religioasă și
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
din învelișul de judecăți, doctrine și canoane academice care-l aruncă pe artist în regularitatea convenită a "ședințelor publice", dar, pe de alta, ea îi dă artistului posibilitatea să se elibereze de instituțiile care-l constrâng. Poate atunci să încerce avangardele anticonformiste și să se rupă de arta predecesorilor. Sfărâmarea codurilor convenționale și deformarea formelor plastice sau sonore sunt rezultatul acestui fapt. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Europa, desprinderea de controlul academic începe să se facă simțită aproape în
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
mai "eclectici". Astfel, el se apropie, dincolo de perioada Lang, de poziția lui Michel Guy, care, la sfârșitul anilor 1970, mărturisea, în legătură cu "Festivalul toamnei", că rămâne favorabil unui public cultivat "deschis la toate", în fața riscului "elitist" persistent reprezentat de o anumită avangardă. Valorile Aici, interesul general este definit prin conținuturile și orientările acțiunii politice. Ce valori, reunind un ansamblu de preferințe, sunt în joc? Altfel spus, care scopuri urmărite de politică pot justifica raționalitatea acțiunii ei? Care sunt, din punctul de vedere
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
efectele ei sociale (Moulin, 1999, în legătură cu fotografia, și mai ales Edelman, 1989). Unii sociologi au analizat în detaliu munca de construire a excepționalității artiștilor, fie prin inventarea mitului romantic, strict contemporan revoluției industriale (Heinich, 1991), fie prin dezvoltarea grupurilor de avangardă (Heinich, 1998). Producerea generalității Fie că e vorba de "reputație" (Becker, 1988; Moulin, 1992; Benhamou, 2002), de "vizibilitate" (Moulin, 1992), de "notorietate" (Rouget și Sagot-Duvaroux 1996), de "recunoaștere" (Heinich, 2001) sau de "grandoare" (Thévenot și Boltanski, 1991), valoarea culturală se
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
doi poli, în funcție de privilegierea dimensiunii comerciale (capital economic) sau a celei simbolice (capital cultural), de difuzarea generală (în mod industrial) sau restrânsă (opere originale). Această autonomizare este corelativă cu dezvoltarea mitului romantic al creatorului și al geniului neînțeles și cu avangardele (al căror echivalent în industriile culturale este starul). Există o strânsă dependență între câmpul bunurilor simbolice legitime și cultura școlară ca instanță de consacrare (clasicii sunt predați și înscriși în programe). Ceea ce explică și faptul că "operele de artă "pure
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
vedere ideologizant. Schimbarea radicală Marea Trecere de la prima la a doua modernitate nu este propriu-zis marcată de postmodernism, ci are conținutul schimbării seturilor de valori definitorii. Ceea ce am numit setul aferent postmodernismului este întrețesut, în formulă parazitară, în ariergărzile și avangărzile celor două concepte radical diferite. Adevărul este că percepția de decadență în Marea Trecere este doar sugerată de valorile postmoderniste, căci determinanții țin de apărarea încrâncenată a consecințelor modului de organizare, de tip ierarhic, generat de prima modernitate pentru a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
avangardism desemnează o serie de curente artistice și mișcări ce experimentează forme noi de exprimare, afișând programatic o negare radicală a tradiției și o nouă concepție despre artă. Spre deosebire de moderniști, care proclamă primatul schimbării, fără a exclude ideea de continuitate, avangarda optează pentru ruptura în sine, fără finalitate, pentru negare și opoziție ca mod de a fi. Anticanonul devine astfel un deziderat esențial, asumat până la ultimele consecințe: „când formula va deveni ceea ce facem, ne vom lepăda și de noi“ (Ilarie Voronca
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care cele mai importante sunt: dadaismul, constructivismul, suprarealismul, expresionismul, inte gra lismul, futurismul. Trăsături comune acestor mișcări sunt: retorica frondei și a ruperii punților, concretizată în delimitarea vehementă față de orice formă consacrată, în negarea principiilor estetice asumate de epocile anterioare: „Avangarda e mai radicală decât modernitatea, mai puțin flexibilă [...], mai dogmatică - în sensul autoafirmării, cât și invers, în sensul autodistrugerii.“ (Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității) negarea capacității limbajului de a exprima idei sau sentimente; deconstrucția codului lingvistic se realizează fie
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
frondă, prin refuzul cli șeelor culturale, prin distanțare de elitismul moderniștilor, prin reconectarea la realitățile cotidiene și, mai ales, prin recuperarea relației de comunicare cu lectorul. Chiar dacă pentru unii teoreticieni postmodernismul nu reprezintă decât o combinație eclec tică între modernism, avangardă și cultura populară/cultura pop sau un mit cultural al sfâr șitului de mileniu (Monica Spiridon), fiindcă postmodernismul își trasează frontie rele mai ales prin delimitare de modernism, se poate evidenția pregnanța unor trăsături proprii ce îi conferă identitate și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
istoriei, percepția asupra corpului a cunoscut mutații esențiale, evidențiate deja în numeroasele studii de filosofie, antropologie, istoria artei și a literaturii, sociologie sau psihologie. De la corpul armonios și simetric al Antichității și, respectiv, renascentist la corpurile dislocate și dezmembrate ale avangardei și ale diferitelor tipuri de modernism și la trupul eclectic, reciclat și remediat al postmodernismului, transformările perceptive asupra conceptului de corp s-au petrecut concomitent cu modificarea noțiunilor de realitate, spațiu și timp, adică a conceptelor „tari” care stau la
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mai reductivă cu cât restrânge condiția umană la o funcționare de tip mecanism sau de tip industrie. De-abia cuplarea dintre fenomenologie și mecanologie poate da măsura complexității raporturilor dintre om și tehnologie în lume. Să nu uităm că imaginarul avangardei istorice își extrage forța iconică tocmai din alăturarea umanului și a tehnologicului, deși, prin accentuarea condiției tehnologice, avangardismul, ca și alte tipuri de modernisme, a ajuns să se situeze la o extremă ideologică. Vom putea construi în acest mod o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale unor happening-uri care pun în valoare noi suporturi pentru reflectarea demersului artistic și mai nou propuneri de obiect? În același timp mișcări și grupări artistice aflate astăzi în declin și care numai în urmă cu doi-trei ani reprezentau avangarda, prezente deja în spațiile muzeelor în fluxul lor neîntrerupt, se cantonează în fapt în aceleași formule de exprimare. Acestea dezvăluie în fapt o epuizare a mijloacelor de expresie, o stare în care momentul de criză nu este depășit și în
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
organizate pe criterii științifice toate documentele sociale privind viața rurală, suport al unor noi cercetări și al dezvoltării patrimoniului existent. Misiunea educativă nu era neglijată: intenția finală îndreptîndu-se către un public cît mai larg. Remarcăm intențiile organizatorilor formule muzeografice de avangardă la acea vreme de captare a interesului publicului prin edificarea unor spații destinate expozițiilor temporare, prin scoaterea din depozite a unor exponate pe diferite teme54. Ideea unor complexe în aer liber era cu atît mai necesară cu cît practica muzeografică
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
muzeului participativ, în care obiectivele acestuia corespund cu obiectivele operaționale educaționale este analizată de SELBACH GÉRARD în studiul Les musées d'art américains: une industrie culturelle, L'Harmattan, Paris, 2000, pagina 245. 26. M. DUCHAMP (1887-1960), pictor francez, promotor al avangardei în artele plastice. Conceptul său se centrează în jurul noțiunii de antiartă și are ca sursă experiențele futuriștilor în redarea mișcării și a abstracționismului. Demersul său, de factură dadaistă, propune reevaluarea condiției obiectului artistic și a spațiului în care acesta este
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
pas cu pas, cu metoda unui Vauban care își pregătește atacul asupra unei fortărețe fără să lase nimic la voia întâmplării. Ceilalți se lasă ghidați de intuiție și fac (din prima) cuceriri rapide, deși precare uneori, asemenea cavalerilor îndrăzneți din avangardă. În fapt, nu subiectul tratat le impune una sau alta dintre metode. Dacă despre primii se spune adesea că sunt analiști, iar despre ceilalți că sunt geometri, nimic nu-i împiedică pe unii să rămână analiști chiar și atunci când fac
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
la fel de personal - și de „nou”, la noi - ca și modalitățile în care scriitorul mânuiește tehnicile narative, un umanism diferit de orice optimism programatic sau triumfalist complezent. Reprezentant al modernității (în sensul istoric precis al termenului, opus atât tradiționalismului, cât și avangardei ori postmodernismului), dar deloc reticent față de tradiție, și nici față de cuceririle avangardei și ale postmodernismului (descoperite pe cont propriu, însușite nu prin imitație, ci prin evoluție firească), credincios formulei marelui roman total, B. demonstrează viabilitatea acestuia, precum și putința artei zise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
scriitorul mânuiește tehnicile narative, un umanism diferit de orice optimism programatic sau triumfalist complezent. Reprezentant al modernității (în sensul istoric precis al termenului, opus atât tradiționalismului, cât și avangardei ori postmodernismului), dar deloc reticent față de tradiție, și nici față de cuceririle avangardei și ale postmodernismului (descoperite pe cont propriu, însușite nu prin imitație, ci prin evoluție firească), credincios formulei marelui roman total, B. demonstrează viabilitatea acestuia, precum și putința artei zise „mari” sau „înalte” de a coexista cu evoluțiile postmoderne. Pentru el, Dostoievski
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
asumate cu simt artistic. Datorită simțului estetic pe care îl are, ea modelează scene originale. Că regizor, apelează la "teatralizarea" evenimentelor. Pariziana este o virtuoasa a scenelor cu tentă senzațională, purtând însemnele spectaculozității. Ea seamănă cu personajele din teatrul de avangardă al lui Antonin Artaud, care "fac" spectacolul dramatic prin modul de a valoriza tehnică teatrală și de a reprezenta scenic timpul și spațiul. În comedia urbană, conform schemei receptării reprezentării, unii oferă spectacole, alții se prind în jocul lor ori
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Jocul paradoxului, jocul poetului, RL, 1994, 38; Ruja, Parte, I, 325-326, II, 175-178; Daniel Vighi, Literatura locului, O, 1995, 1; Ioan Moldovan, Timișoara în trei poeți, F, 1995, 5; Vasile Popovici, O lansare prin... fax, O, 1996, 7; Cornel Ungureanu, Avangardele, de la Adrian Derlea la Robert Șerban, O, 1996, 8; Adrian Țion, Mesaj din Lágoludia, TR, 1997, 20-21; Berca, Dicț. scriit. bănățeni, 158-159; Val. Teodor, Scurtă odisee intimă, CRC, 1997, 4; Nicolae Oprea, O „epopee erotică”, VTRA, 1998, 3; Dan C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289634_a_290963]
-
de îndelungi block-haus-uri, apar în anii treizeci ca din pământ și dau seama mai degrabă despre un mod de viață al boemei aristocrației tinere decât despre vreun "proiect total, politico-estetic, de rescriere a realității", așa cum definea undeva Boris Groys încercarea avangardei -a celei arhitecturale constructiviste în primul rând - de a inventa, construind pe ruinele celei vechi, o realitate alternativă. Cu perspectivele lor lungi date de benzile continui de ferestre, cu garsonierele lor duble, fără bucătărie (blocul Scala) sau cu intrare separată
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]