5,417 matches
-
serii, Rodica Mandache, în tandem cu Marian Râlea, ne-au făcut să râdem și să plângem alături de Caragiale, omul care scria scrisori prietenilor lui și de personajele marelui dramaturg. Aseară la 11.00 (noaptea) vorbind singură prin cameră și pe balcon, am primit vestea cea mare de la sonorizatorul care a fost foarte drăguț și m-a ajutat teribil în Festival. Apoi mi-a dat telefon domnul Andrieș. Așa că am adormit liniștită după ce i-am anunțat pe mama și pe tata, cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Dar, fiin obligați să circulăm pe niște străduțe cu sens unic, am coborât spre port și, fără să știm, spre orașul vechi. De aici înainte surprizele s-au ținut lanț. Am găsit imediat o cameră cu 4000 drahme, cu un balcon acoperit de viță de vie plină cu furnici. După ce ne-am adus o parte din bagaje, am pornit prin orașul vechi. Construit de venețieni, cu case supraetajate, colorate vioi, cu străduțe înguste pe care încape un singur om, cu urme
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
caracteristic acestui popor, vesel iubăreț și muncitor. După ce-am dormit câteva ore, am ieșit seara la plimbare, din nou urmărind splendidul apus de soare și continându-ne plimbarea pe străduțe, ulicioare, la întâmplare, descoperind imagni și trăind senzații de neuitat. Balcoane, flori, taverne, muzică grecească, castele ruinate transformate în elegante restaurante, băbuțe ascunse sub câte un portal, descoperite în ultima clipă... și câte și mai câte... Ne-am prelungit plimbarea până către miezul nopții, pătrunși fiind de feeria oferită sufletelor noastre
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu nelipsitul flașnetar, ce mai, cu întreaga viață de noapte a Greciei, adunată într-un port vechi dintr-o insulă veche în mijlocul unei vechi mări. Am adormit în acordurile unui buzuki și ale unei chitări, căci, atât de romantic, sub balconul camerei noastre era o tavernă populară. Am adormit greu și din cauza impresiilor acumulate dar și a oboselii. A doua zi am plecat dis de dimineață spre Rethimnos cu gândul de repeta experiența. Fie că am avut o zi grea, fie
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
puțin, dar a te rătăci în Barcelona, mai ales în aceasta zonă, nu poate constitui decât o mare bucurie. Te rătăcești de drag, descoperind noi și noi unghiuri, străduțe înguste, cu ziduri colorate de multiple flori așezate pe ferestre în balcoane, ziduri înalte expresive, vechi și totuși viguroase, invitându-te la visare. În cele din urma am ajuns pe vestita stradă despre care-mi citise cu o seara înainte Liviu din ghid. Ascultând lectura, mi-o imaginasem largă, destul de lungă, cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
un loc acoperit pentru a-și începe lucrul. Dacă ar fi frumos, ar ieși în aer liber la câmp și pe dealuri. Așa, atmosfera va semăna în curând cu cea din atelierele studențești. Liviu s-a așezat cu șevaletul în balconul terasei. Terasa lungă și largă aparține tuturor camerelor de la etajul I. La capătul dinspre interior se termină cu un balcon care în mod obișnuit este locul de masă atunci când musafirii sunt mai puțini. De la el pornind, Costică Catargiu care are
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pe dealuri. Așa, atmosfera va semăna în curând cu cea din atelierele studențești. Liviu s-a așezat cu șevaletul în balconul terasei. Terasa lungă și largă aparține tuturor camerelor de la etajul I. La capătul dinspre interior se termină cu un balcon care în mod obișnuit este locul de masă atunci când musafirii sunt mai puțini. De la el pornind, Costică Catargiu care are camera lângă noi, își va monta șevaletul împrumutat de Liviu. În colțul terasei stând ciuciș pentru că scaune nu prea sunt
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
știe pe unde, dar sigur lucrează pentru că altceva nu prea ai ce face. Este aici o atmosferă cehoviană, înnobilată de peisajul generos și liniștitor și punctată de mirosurile mâncărurilor îmbietoare pregătite de gazdele noastre. M-am așezat la masa din balcon, alături de Liviu și citesc sau scriu. Dacă intru în cameră sunt obligată să stau întinsă în pat și asta mi-ar da senzația de „odihnă” de spital. Prefer banca de lemn și zgomotul pensulei pe pânza ce-și așteaptă amprenta
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de 4 camere repartizat la 4 burlaci, punerea în posesie s-a făcut prin tragere la sorți. Spre surprinderea tuturor, după faza cu "alea iacta est", cel mai fericit era junele care primise camera cea mai mică, dar care avea balcon. Întrebat asupra motivului bucuriei, deși avea un spațiu cu mult mai mic decât ceilalți, a precizat: "Băi fraierilor, o cameră cu balcon e ca o țară cu ieșire la mare!". Rezon! Având acum "domițil", mi-am adus "frumoasa" în capitală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu "alea iacta est", cel mai fericit era junele care primise camera cea mai mică, dar care avea balcon. Întrebat asupra motivului bucuriei, deși avea un spațiu cu mult mai mic decât ceilalți, a precizat: "Băi fraierilor, o cameră cu balcon e ca o țară cu ieșire la mare!". Rezon! Având acum "domițil", mi-am adus "frumoasa" în capitală, am angajat-o la Biblioteca Centrală de Stat, ne-am făcut buletine de București, ceea ce pe atunci era ceva ce nici nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
deal), locul unde la 13 decembrie 1541, ziua Sfântului Santiago, Pedro de Valdivia a poposit pentru prima oară cu cei 150 de oameni ai săi, zonă transformată în 1872 de primarul Vicuna Mackena într-un admirabil complex arhitectonic de scări, balcoane, grădini și fântâni arteziene. Majestuoasa catedrală din Santiago merita o vizită și am intrat de multe ori în interiorul ei, rememorându-i cu ochii închiși trecutul. Construcția actuală este cea de a cincea, după cele din 1552, 1647 și 1730 distruse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
între pereții ei se consumaseră multe drame. Printre acestea, una petrecută în iarna anului 1821, când două sclave negre, ajutate de un tânăr mulatru de numai 15 ani, s-au răzbunat pe stăpâna lor care le maltrata, aruncând-o de la balconul curții interioare pe dalele de piatră. Stăpâna a decedat, cei trei au fost arestați și, după un proces celebru, la 2 aprilie 1822, negresele au fost spânzurate în Plaza Matriz, în prezența tânărului mulatru, care a fost expediat ulterior în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Dracula", inaugurată într-un întuneric străpuns ici-colo de câte o lumânare, cu o canapea roșie ascunsă într-o firidă, pe care odihnea un trandafir sângeriu, și un Dracula în carne și oase fâlfâindu-și mantia neagră cu căptușeală roșie de la balconul de unde fusese aruncată stăpâna nemiloasă. Vernisajul a fost precedat de o conferință a mea consacrată lui Vlad Țepes Drăculea, ducând istoria până în zilele noastre, cu filmele lui Ford Copola și Polanski, Congresul internațional al draculologilor, traseele Dracula organizate de Ministerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
60, plătind pe un metru pătrat cam prețul unui pachet de țigări. Aici, cu ajutorul unor muncitori, după planurile sale, fără să aibă nici o pregătire în meseria de constructor, a înălțat în câțiva ani o construcție halucinantă, cu turnuri, turnulețe, terase, balcoane și zeci de camere, folosită astăzi ca locuință, atelier, loc de expoziție și hotel pentru prieteni și admiratori. Peste tot, pereții albi sunt plini de picturi albastre și de sculpturi de sirene, animale marine, făpturi fantastice. În ambianța oceanului, aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
frumoas), fierbinte, cu un miros acru. Sofale improvizate din zdrențe și cearșafuri vechi sunt Înșiruite la perete pentru relaxarea clienților. Deasupra capului, pe niște șfori, atârn) la uscat prosoape rupte. Frânghiile urc) În zigzag, sus, sus de tot, În niște balcoane Întunecoase. O ar)boaic) foarte b)trân) se odihnește pe o sofa, cu unul dintre picioarele-i scurte Întins. Face un gest de politețe oriental). În aceast) Inc)pere, cu prosoapele ca niște flamuri, oamenii se odihnesc dup) baie. Trecem
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
bunică), ne-am consolat să ascultăm la radio pe undele ultrascurte știrile bruiate ale tragediei maghiare În curs de desfășurare. Bunica Eftalia Bunica Eftalia era Îngerul meu păzitor. Cum școala „Clemența“ era chiar vizavi de blocul nostru, ea ieșea pe balcon ori de câte ori suna clopoțelul, ca să mă urmărească „re-creându-mă“ și, În caz de „atac la persoană“ din partea altor băieți mai corpolenți (eu eram poreclit Macaroana, fiind lung, stângaci și slab ca un țâr), vigilenta bunică Își scotea papucul și, de la etajul șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a dat mie bunica Eftalia s-au dovedit juste. De câte ori o citez, Îi recunosc Înțelepciunea practică, ce m-a ajutat de-a lungul anilor să trec peste obstacole. Datorită ei mă simțeam acasă În apartamentul nostru de trei camere, cu balcoane de jur-Împrejur. Priveam Bucureștiul, dar și mai departe, spre nesfârșit: un sentiment de Încredere se năștea În mine, agitația mea febrilă era domolită doar prin simpla ei prezență, ca și cum totul, din acel moment, avea să fie așa cum trebuie. O afirmație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
spectacol care promitea o surpriză. Azi era la Tokyo, vizionând un grup de acrobați budiști care se cățărau pe ziduri În slow-motion, mâine se ducea la Săo Paolo să vadă cum a fost transformat un teatru În bordel autentic pentru Balconul lui Genet, ca să descopere un mare regizor În Victor Garcia! Când noi o credeam În Egipt, Ninon apărea la premiera noastră cu Arden la Spoleto. Obosită după atâtea schimbări de fus orar, nici nu era surprinzător că Ninon adormea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-mi propună să montez Troienele cu trupa ei din Săo Paolo și ea să joace Hecuba. Ruth, sau Ruci, cum i se spunea În portugheză, era pe vremea aceea (1973) vedeta absolută a teatrului brazilian, după marele ei succes cu Balconul lui Genet, montat Într-un stil cu totul original de Victor Garcia, un „nepot spiritual“ al lui Artaud, artist de mare delicatețe combinată cu o forță de vizionar. Invitația părea generoasă: mi se propunea să merg la Săo Paolo Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Voinițchilor (o replică a lui Serebreacov din actul III chiar spune: „Nu-mi place casa asta, e ca un labirint. Toată lumea se pierde prin el și nimeni nu găsește pe nimeni“). Spectacolul se juca fără pauză. Spectatorii erau așezați În balcoanele lungi ale sălii care, În geografia construită a spațiului, păreau că fac parte din arhitectura casei. Bând ceai din samovar, oferit de personajul „Dădaca“, ei se simțeau astfel invitați discreți ai familiei și martori ai acțiunii ce lua, pe Întinderea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
groapa de unde Vania și Sonia se străduiau să țină conturile proprietății, Învățând să sufere și să trăiască. Și totuși cronicarului de la Times ori nu i-a plăcut gustul ceaiului servit de Dădacă, ori i s-a părut incomod scaunul de la balcon, căci a scris cu ironie că spectatorii sunt puși să-l privească „de sus“ pe Cehov. Și cum New York Times e Olimpul ce hotărăște soarta teatrului În New York, Vania a fost comparat defavorabil cu Livada, deși mulți spectatori au considerat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În catedrală s-o căsăpească pe mumă-sa!?“ După o pauză de căutare febrilă, văd că Îi strălucesc ochii părintelui: „Unde vrei s-o căsăpească, sper că nu la altar!“. I-am spus că, dimpotrivă, deasupra porții de intrare, la balconul unde se află orga, la apusul soarelui, când lumina pare mai transparentă, filtrată prin rozeta centrală. „Frumoasă imagine, Îmi place, sfințită de lumina serii. Păi, dacă nu o omori la altar, eu zic că se poate. Oricum, poate la catolici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În 1936, odată cu instalarea pietrei de temelie care cuprindea deja În străfundurile ei nevăzute diverse hărți, orare, o colecție de cutii de chibrituri, un ciob de sticlă rubinie și chiar - acum Îmi dau seama - perspectiva pe care o aveam din balconul meu asupra lacului Geneva, și oazele lui de lumină, de la ora ceaiului, astăzi Întunecate cu lișițele și rațele lui moțate. De aceea, nu mi-a fost greu să alcătuiesc un volum, pe care editura „Harper & Bros“ din New York l-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
coborât În fugă treptele de la verandă - și s-a Întors imediat ținând Între două degete o magnifică femelă foarte rară din specia Russian Poplar Admirable pe care o văzuse Încălzindu-se la soare pe o frunză de plop tremurător din balconul biroului său. Îmi amintesc lungile noastre plimbări cu bicicleta de-a lungul netedei șosele spre Luga și eficiența cu care - Îmbrăcat cu pantaloni trei sferturi, cu haină de tweed și șapcă cadrilată, cu gleznele lui puternice - se urca pe bicicleta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înălța Între noi și port și unde ochiul Întâlnea tot felul de nimicuri, cum ar fi chiloți bleu și roz dansând pe o frânghie de rufe sau o bicicletă de damă și o pisică tărcată Împărțind În mod ciudat un balcon rudimentar din fier forjat, era o plăcere să deslușești prin Învălmășeala unghiulară de acoperișuri și ziduri, coșul unui superb vapor, arătându-se din spatele frânghiei de rufe, ca o imagine dintr-un joc de genul „Găsiți ce a ascuns marinarul“ - imagine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]