5,885 matches
-
total. Adică era total, „confort”... nici nu intră În discuție. Cu ghilimelele de rigoare, Într-o glumă sinistră... Acolo puteai să mori oricând, dacă erai cât de cât bolnav. Era o celulă, o catacombă, bineînțeles, că știi Jilava. Era o boltă În care pica apa din tavan pe ici pe colo, că-ți dădeai seama după lacurile care se formaseră, și șapte zile și șapte nopți trebuia să te plimbi, să ocolești lacurile ălea și nu stăteai decât pe o tinetă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și mai este o clădire care-o fost a feudalului cândva, că Gherla era cetate. Și pe patru inși, pe cumnatu’, pe frate-mieu, pă Bujor și pe Andraș i-o luat și i-o băgat În pavilionul doi, supt o boltă. Numa’ pe ei i-o luat, că pe Popescu, șefu’, l-o oprit În Securitate, pentru procesul cu lotul doi. Și-acolo i-o băgat pe ăia, și pe noi ne-o ținut În mașină... Și-apoi o venit un
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Și-apoi o venit un gardian acolo la dubă și zice: „Care știi a tunde?”. Un fost coleg, pretin, tot În lot cu noi, Farcaș, o murit el, ierte-l Dumnezeu, zâce: „Io!”. Și-apoi l-o dus acolo sub bolta aia, și acolo o văzut că la ăștia patru le bătea lanțurile. Că ei o fost condamnați la moarte și le-o pus la picioare și la mâini lanțuri de execuție. Și avea lanț la picioare, și lanț la mâini
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Se făcea un cordon de militari, trei, patru, zece sau câți erau, venea doctoru’ și ăla care bătea. Și-ți dădea zece, cinșpe, douăzeci, douășcinci la fund cu un fier de șase... Cam așa ceva, sau poate mai gros... (arată spre bolta de la vie - n.n.) Fii atent! Te punea jos, punea picioarele așa și unu’ pe gât... Și-ți dădea cum era el de cuviincios, cum avea În el credință... Și de ce te bătea cu fieru’ ăsta? Mata ai să mori și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mare a început să-i fie cunoscut după apariția Revistei contimporane în anul 1873, în care a scris. Excela, mai ales, în satiră. Moartea prematură datorită acelei boale nenorocite l-a împiedicat să sfârșească poemul său satiric intitulat Muza de la Bolta rece, satiră îndreptată împotriva Junimii din Iași. Din această operă menită să fie o piesă teatrală, fiindcă era dialogată, mi-au rămas în memorie câteva versuri: Am pornit, pornii, pornit-am339 De la Iași în cărucior, Am sosit, sosii, sosit am L-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fire au fost uzate, slăbite, zbîrcite. De vină e, poate, distanța, sau sînt anumite „vorbe” purtate de „crainicii” săi privilegiați. Vrei o judecată de ansamblu? L-am considerat mereu omul unui moment. A strălucit cît a fost la Bacău, pe bolta locală. În București, e supraviețuitorul onorabil al faimei anterioare. Acolo a pierdut prim-planurile; nu mai e dirijor, ci executant. Acolo poetul n-a mai adăugat mult în substanță, ci numai în meșteșug. Incontestabil, e un rafinat și un virtuoz
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de două locuri, dar a fost un adevărat „regal”. De aici am plecat În fiecare zi pe altă rută, iar către seară, când ne reîntorceam, petreceam clipe de neuitat În liniștea și singurătatea acelor locuri peste care se așternea o boltă de stele cum rar am văzut. Ne-am Încheiat cele două splendide săptămâni de peregrinare, Într-adevăr foarte obositoare, dar dătătoare de liniște sufletească, prin ștergerea din agendă (Ă) a oricăror griji cotidiene, ceea ce trebuie să recunosc că ne-a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
București 23 februarie 1978 Mult stimate Domnule Norman Manea, Deși În continuare asediat de schele, de munți de mortar și de moloz etc., am avut bucuria de a citi Zilele și jocul. Romanul Dumneavoastră m-a scos de sub dărâmături sub bolta Înstelată a geometriei și vă sunt astfel de două ori obligat. Devine, din acest moment, un subiect de studiu felul În care se așază una lângă alta cărțile Dumneavoastră, cum decurg una din alta. O voință inflexibilă și luminată le
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de poet, Andrei Savu, pe coperta vreunei cărți și nici eu nu publicasem vreo carte. Eram fiecare, el ca avocat, eu ca inginer, captivi Încă fragezi ai „Marii Bestii”, cum numește Simone Weil societatea. Puntea dintre noi se deschisese instantaneu, boltă de cărămizi imponderabile de hârtie tipărită. Carnea trupurilor noastre nu era Încă tristă, mai credeam că vom citi toate cărțile și vom izbuti, cine știe, să ne transcriem toate visele... Am și fost găzduit câteva luni În apartamentul său, și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
au rămas mereu în suflet nopțile de la Vurpăr, cu caracterul neliniștitor al enigmelor lor. M-au însoțit în zilele grele ale luptelor duse mai târziu în țară, iar în pribegia din străinătate le-am purtat ca un ecou prelungit în bolta răsunătoare a sufletului omenesc. Când m-am trezit din noianul de gânduri, începea să mă pătrundă frigul nopții. M-am coborât încet spre casă. Ceilalți stăteau cu toții în dâra cinei De la vatra din tindă lumina focului pătrundea afară și se
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a adus nenorocirea țării, secondat dacă nu chiar dirijat, de metresa sa de origine evreică și sprijinit din exterior de puterile masonice: Anglia, Franța și Rusia. Muntele suferinței a fost învins și din înălțimea lui, Căpitanul, cu mâna streșinită pe bolta frunții, vedea de jur-împrejur, colți de lup, lupi prădalnici și flămânzi și mai departe dincolo de munți, spre soareapune, vedea steaguri multe, cete multe care se luptau cu fiarele pădurilor. Teascul pieptului Căpitanului se umflă năpraznic și apoi presând asupra goarnei
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
gândul când alerg Mă pierd în limpezimea de apă și de cer, Și-abia-mi aduc aminte că m-am deprins să merg Ținându-mă de cârja bătrânului Homer. Tot bunul orb, devreme , să văd m-a învățat, Spre zeii lui pe boltă, privirea să-mi ridic, Mă cățăram spre ceruri, pe brațu-i ridicat Și-mi măsuram statura cu degetul lui mic. „Era prea mare și prea puternic acest Costache Oprișan”, cum scrie Octavian Voinea și de aceea trebuia distrus, căci era un
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
că se mișca ceva în jurul meu din când în când, dar n-am văzut nimic cu ochii mei în afară de pereții verticali ai prăpastiei și râul care curgea zgomotos. Poate aveam nervii prea încordați din pricina întunericului. După cinci-șase minute de mers, bolta mi s-a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se vedea nici o boltă. Apoi au început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
minute de mers, bolta mi s-a părut mult mai joasă. Sau cel puțin asta mi-a sugerat zgomotul apei. Am ridicat lanterna deasupra capului, dar n-am reușit să disting nimic în bezna aceea densă. Nu se vedea nici o boltă. Apoi au început să apară cărările laterale. De fapt nu erau chiar cărări, ci mai degrabă niște fisuri mari în zidul de piatră. Prin ele se prelingeau șuvițe de apă care se scurgeau în râu. Din curiozitate, am îndreptat lanterna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ici-colo, flori înflorite de mărimea unui vârf de deget. Dacă nu s-ar auzi din când în când ciripitul păsărelelor, liniștea mormântală ar fi de-a dreptul apăsătoare. Am pornit pe cărare. Copacii erau tot mai deși și formau o boltă ce mă împiedica să văd Zidul. Nu mai aveam cum să merg de-a lungul lui. Am luat-o pe un drum mic, am traversat podul vechi și m-am întors acasă. Deși s-a instalat deja toamna, n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și respir adânc. Îmi las apoi degetele să alunece în voie pe suprafața sinuoasă a poveștii pe care urmează să mi-o spună. Numai că vocea lui e stinsă, iar imaginile încețoșate, ca niște constelații care pălesc în zori pe bolta cerească. Nu reușesc să desprind din ele decât unele fragmente neclare și oricât mă străduiesc să le adun laolaltă, nu mă simt capabil să stăpânesc imaginea globală, să le transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cred că o putem considera un fel de religie. Dumnezeul lor e un pește și pe acela îl venerează. Un pește uriaș fără ochi, zise ea îndreptând lanterna înainte. Hai să mergem mai departe! Nu prea avem timp de pierdut. Bolta grotei era joasă. A trebuit să mergem aplecați ca să nu ne lovim de ea. Îndreptasem lanterna spre fată și o urmăream îndeaproape. Mi-era cumplit de frică să nu o pierd. Deși grasă, era foarte sprintenă, mergea îngrozitor de repede și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îndoiește de existența lui. Mi-am ridicat palma în fața ochilor. N-am văzut-o. Senzația este foarte ciudată când nu-ți poți vedea propriul corp. Ajungi să presupui doar că-l ai. Bineînțeles că simțeam durerea provocată de ciocnirile de boltă, durerea de la tăietură, pământul sub picioare. Dar era doar durere și intuiția primitivă de atingere a pământului. Ele porneau totuși de la premisa existenței trupului, care persista oricum. La fel cum rămâne senzația de mâncărime a degetelor și după amputarea piciorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plat. Era un loc viran. Ne-am dat seama după mirosul aerului și după sunetul pașilor. Am bătut din palme și s-a auzit un ecou distorsionat. A scos harta ca să vadă unde ne aflam. Am plimbat lanterna în jur. Bolta avea formă de dom, iar încăperea era circulară. Se vedea mână de om aici. Peretele era neted, asperitățile dispăruseră cu totul. În mijlocul pardoselii se afla o groapă nu prea adâncă, cu un diametru de aproape un metru. În groapă, ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mă supărau ochii. Cerul era întunecat și norii groși nu lăsau să se strecoare printre ei nici o rază de soare, înăbușindu-l cu totul. Era rece afară. Crengile golașe ale copacilor arătau ca niște cârje ce voiau parcă să sprijine bolta cerească. Sunetul înghețat al apei răsuna ca un ecou. Mirosea a zăpadă. — N-o să ningă azi, îmi spuse Colonelul. Aceștia nu sunt nori de ninsoare. Am deschis fereastra și am mai privit o dată cerul. Nu mi-am dat seama cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de către O2 la D-glucono-1,5lactonă cu formare de apă oxigenată (în medicină această reacție este utilizată pentru determinarea concentrației glucozei) [1]. Colinesteraza [1496,2497, 3498,4499]: grecescul khole - bilă, -ină, germanul Essigäther -eter acetic, latinescul aether, grecescul aither - aer curat, boltă cerească, -ază [3.4], EC 3.1.1.8 [1], sinonim: acetilcolinesterază [3.4], alte denumiri: colin esterază II, pseudocolinesterază [1], enzimă cu slabă specificitate care hidrolizează acetilcolina, ca și atropina, derivații de cocaină, aspirina și alți esteri [3.4
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
prin vama solitudinii, au o tonalitate difuză, cețoasă, scrise fiind ca pentru sine. Credința în puterea orfică a cuvântului („Un acoperiș plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieșit pe fereastră ca un bărbat / prins în adulter / spintecă bolta și se răstignește pe cruce iubit.”) îl determină pe poet să se confeseze psalmodic, parcă de-a dreptul cerului, așa cum se întâmplă în poemul amplu, cât un volum, Singur în fața lui Dumnezeu (2001). În volumele Poeme introductive (1986), În căutarea
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
din oglinzi”; „O, cât de dulce a fost ieri pustiul dimineții”. În Norii se contemplă alcătuirile efemere, mereu altele, inconsistente, ale norilor pe fundalul de permanență al cerului. Forma vizibilă oferă prilejul înălțării privirii și gândului spre imensitatea perenă a bolții cerești. În tradiția marelui stil al descrierii în care contemplatorul se implică, ilustrat de A.I. Odobescu și V. Pârvan, fulgeră sub aparențe marile teme biblice: căderea omului în timp, trecerea, Dumnezeu, irealitatea lumii vizibile, visul. Poetul de factură clasică, stăpân
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
de-albine [...] / Curge-ntruna, parcă vine / Din adâncul firii pline / De răpaos”), joc și cânt neîntrerupt al materiei („E plin de mișcare pământul / Și cântă și codrul și vântul / Și-o mie de guri”) și al luminii („E-n flacără bolta senină, / Și fără-ntrerupere-acum / Se varsă tăcuta lumină, / Se varsă grăbită, se-aprinde / Pe dealuri, pe coaste, se-ntinde / Pe șesuri, pe drum”) - forme ale trecerii și veșniciei („O mare e, dar mare lină -/ Natură, în mormântul meu, / E totul cald
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
a tulburărilor de personalitate. 1.9. Perspectiva conceptului de „persoană” Din suita de concepte care circumscriu individualul realității umane - individ, subiect, subiectivitate, eu, conștiință, temperament, caracter - conceptul de „persoană” a părut a fi, la un moment dat, o cheie de boltă. În prezent sitagma de „persoană umană” este mult folosită. Conceptul de „persoană” are însă o istorie în care corelația cu individul uman real și concret nu e pregnantă de la început. Oricum, noțiunea de persoană nu era semnificativ corelată cu cea
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]