6,191 matches
-
ghicește prezența multor obiecte vestimentare ale rudelor, prietenilor, cunoscuților. Un cuplu de bucureșteni pensionari, originari chiar din Cernica, aduc prețioase informații cu privire la istoria acestui pelerinaj. În anii 1950-1960, spun ei, foarte mulți pelerini veneau din satele din jur, îmbarcați în căruțe, iar atunci când condițiile meteo erau bune, soare și căldură de primăvară, mâncau liberi și nestingheriți pe iarba din jurul lacului. Biletele de autobuz și de tren, ieftine, încurajau deplasarea celor originari din Ilfov sau chiar și de mai departe. La fel
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
În mijlocul acestui câmp de ruine se mai pot vedea, chiar și din goana mașinii, rromi care recuperează fierul vechi din les friches industrielles (expresia în franceză e foarte bună, dar nu are echivalent convenabil în română) și-l aruncă în căruțe trase de cai famelici. Oamenii de aici îi numesc, deloc peiorativ, „mag neți”, ceea ce descrie foarte bine căutarea lor disperată. Orășelul Hațeg pare a fi în adormire, la rândul său. Acum doi ani, când am ajuns prima oară la Prislop
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pelerini. Ne descoperim uimiți unul pe celălalt, ambii fiind „victimele” vigilenței unui agent privat de pază, un bodyguard ce nu putea să înțeleagă interesul nostru pentru o clădire interesantă din lemn, încununată cu o pălărie circulară de stuf - semăna cu căruța piticilor din poveste. La rândul său, îmi mărturisește faptul că i-a fost foarte greu să filmeze sau să fotografieze aici, la Prislop. Marea lui nedumerire, exprimată în scurta discuție pe care am avut-o acolo, chiar pe coasta dealului
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pe o căldură infernală, umedă, după multe ore de trafic dificil și haotic, agrementat cu două camioane răsturnate de-a lungul șoselei (unul dintre ele era plin de piersici din Grecia, săteni minunați de prada neașteptată adunau fructele risipite cu căruțele, coșurile, poala) și numeroase lucrări de asfaltare realizate fără nicio noimă, exact în punctele și la orele cele mai aglomerate. Sunt însă bucuros că am ajuns, în cele din urmă, în acest oraș pentru care am început să simt o
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
geriatrice și reumatismale; - tratamente prin metode românești (Gerovital, Amar etc.) și străine; - asigurarea de medicamente pentru continuarea tratamentului ambulatoriu; - organizarea de partide de pescuit; - abonamente la mijloacele de transport pe cablu; - bilete pentru mijloacele de transport în comun; - plimbări cu căruță, trăsura, sania etc.; - schimb valutar; - vânzări de marfuri - puncte comerciale diverse (alimentare, farmacii, cadouri, ziare, flori etc.); - vânzări de excursii pe trasee interne și externe; - vânzări de locuri la diferite acțiuni specifice (seri folclorice, degustări de vinuri etc.). 8. Servicii
ORDIN nr. 61 din 27 aprilie 1999 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea structurilor de primire turistice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/124387_a_125716]
-
din Cernăuți? Nu, nu, nu. Eu făceam numai liceul În Cernăuți. Când a Început războiul, În iunie, 22 sau 23 iunie, după câteva zile ne-au spus să ne facem bagajele și ce putem să luăm cu noi, dacă avem căruță, dacă avem cal - noi n-aveam căruță și cal -, să luăm cu noi ce putem, că trebuie să părăsim comuna. Și nu v-au spus de ce? Ne-au spus că evreii au atacat armata română când au trecut În Basarabia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
numai liceul În Cernăuți. Când a Început războiul, În iunie, 22 sau 23 iunie, după câteva zile ne-au spus să ne facem bagajele și ce putem să luăm cu noi, dacă avem căruță, dacă avem cal - noi n-aveam căruță și cal -, să luăm cu noi ce putem, că trebuie să părăsim comuna. Și nu v-au spus de ce? Ne-au spus că evreii au atacat armata română când au trecut În Basarabia și Bucovina. Și ne-am pornit pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pe acest drum. Ăsta a fost drumul nostru până la Atachi, cum se zice acolo. Acolo ne-au trecut Nistrul și ne-am stabilit În Moghilev, pe strada Adolf Hitler. Ne-au pus acolo. Acolo foametea, mizeria... În fiecare dimineață venea căruța cu clopotul și scotea oamenii care mureau În timpul nopții. A izbucnit și epidemia de tifos exantematic... Și eu am avut tifos exantematic și m-au dus Într-un spital, așa-zis spital... Am avut noroc cu maică-mea, Dumnezeu s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Întâi ar fi bine să vă amintiți de familia dumneavoastră dinainte de război. Cine erau părinții dumneavoastră și ce făceau? Iacob Davidovici: Înainte de război mama era casnică, tata avea un atelier de produse chimice, o mică prăvălioară, unde producea unsori de căruță, săpun și chestii de genul ăsta. Am locuit În Siret, Bucovina. Tot acolo a locuit și o soră de-a mamei mele, care a plecat ulterior În Israel - ei erau comercianți. Tot În Siret au trăit bunicii mei din partea mamei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aceea a venit legea lui Antonescu, că toți cei din Basarabia și din nordul Bucovinei să fie trimiși În Transnistria. Și atunci ne-au spus să luăm ce putem duce În mână: „Dacă aveți bani, puteți să vă Închiriați o căruță; dacă nu - pe jos. Lăsați totul În casă, Încuiați totul, lăsați cheile la primărie, iar când se va termina războiul veți găsi totul cum ați lăsat”. Acum, bunicii mei din partea mamei aveau peste 75 de ani, erau bolnavi, iar noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au fost duși de acolo, din lunca Siretului, și Înhumați În cimitir. Bunicul pe linie paternă, tot un om la 80 de ani, era un om mai vânjos și a plecat cu noi În Transnistria. Un timp am mers cu căruța - apoi căruța a plecat, că n-am mai avut cu ce s-o plătim, și am mers pe jos. Oamenii dormeau unde apucau, pe jos, pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, iar de mâncat - nimic. La un moment dat bunicul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
duși de acolo, din lunca Siretului, și Înhumați În cimitir. Bunicul pe linie paternă, tot un om la 80 de ani, era un om mai vânjos și a plecat cu noi În Transnistria. Un timp am mers cu căruța - apoi căruța a plecat, că n-am mai avut cu ce s-o plătim, și am mers pe jos. Oamenii dormeau unde apucau, pe jos, pe ploaie, pe vânt, pe ninsoare, iar de mâncat - nimic. La un moment dat bunicul din partea tatei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
luat rămas-bun, tata dis-de-dimineață a plecat singur spre pădure, spre Peșciana, iar o săptămână de zile n-am știut nimic de el. Ei, l-au prins pe drum, l-au Împușcat, asta e. După o săptămână vine tata cu o căruță și cu un om: „Hai, Îmbrăcați-vă și plecăm de aici” - „Ce, cum?” - „Tăceți din gură, veniți cu mine”. Și ne ia pe mine, pe soră-mea și pe mama, ne-a pus În căruță, a adus cu dânsul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
săptămână vine tata cu o căruță și cu un om: „Hai, Îmbrăcați-vă și plecăm de aici” - „Ce, cum?” - „Tăceți din gură, veniți cu mine”. Și ne ia pe mine, pe soră-mea și pe mama, ne-a pus În căruță, a adus cu dânsul și niște mămăligă, niște mâncare... Ce se Întâmplase? Uite ce ne-a povestit: M-am dus la Peșciana, iar acolo m-am interesat la oameni, care mi-au spus că Într-adevăr este acolo o fabrică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
simțit sau nu? Cum să nu! În primul rând Îmi amintesc drumul din România spre Transnistria. A fost groaznic. Adulților li s-a spus să ia cât pot duce În spinare. Nu știu prin ce minune s-a căpătat o căruță În care au Încărcat copiii și, eventual, acel rucsac nenorocit - ce altceva putea să ia tata? Îmi amintesc că ploua și ningea În căruța aceea. Asta Îmi amintesc. În rest, se mergea toată ziua. Seara se făcea popas În grajduri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să ia cât pot duce În spinare. Nu știu prin ce minune s-a căpătat o căruță În care au Încărcat copiii și, eventual, acel rucsac nenorocit - ce altceva putea să ia tata? Îmi amintesc că ploua și ningea În căruța aceea. Asta Îmi amintesc. În rest, se mergea toată ziua. Seara se făcea popas În grajduri, În staule... Îmi amintesc... poate că Înaintea noastră au mai trecut și alții, și am văzut doi copii, probabil frate și soră, Îmbrățișați, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
având febră foarte mare, a delirat, dar a supraviețuit. O mătușă de-a mea care s-a molipsit a decedat. Eu am fost bolnavă de febră tifoidă. A fost mizerie multă, a murit foarte multă lume. În fiecare dimineață vedeai căruțe pline cu oameni pe care Îi duceau spre, știu eu... a fost cimitir sau gropi comune, nu știu - oameni goi, cărora le atârna o mână, un picior din căruță. A fost cumplit. Oamenii nu au avut mijloace de subzistență, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mizerie multă, a murit foarte multă lume. În fiecare dimineață vedeai căruțe pline cu oameni pe care Îi duceau spre, știu eu... a fost cimitir sau gropi comune, nu știu - oameni goi, cărora le atârna o mână, un picior din căruță. A fost cumplit. Oamenii nu au avut mijloace de subzistență, a fost foarte multă boală, a fost foarte mult frig, a fost foarte multă frică. Un mijloc de a procura câteva alimente a fost acela că sora mea și cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
v-a primit populația? - Noi am stat la Iași 7 zile În carantină, apoi am plecat cu trenul până la Gura Humorului. Mai departe nu exista linie refăcută. La Începutul lui mai am fost la Gura Humorului. Apoi am plecat cu căruța la Vatra Dornei. Nu am găsit absolut nimic din ceea ce lăsasem. Vă amintiți un caz ieșit din comun? Într-o noapte a venit un jandarm să-l ia pe tata. Unde - nu știu. Noi, fetele, am Început să plângem și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
spune că Antonescu nu a făcut rău... Antonescu a făcut foarte mult rău! Deportarea, strămutarea noastră a fost din ordinul lui Antonescu și moartea a foarte-foarte mulți oameni a fost din cauza lui Antonescu. O imagine de neuitat este aceea a căruțelor cu cadavre scheletice pe care le vedeam zilnic trecând pe stradă pe lângă noi spre gropile comune. Un alt episod al familiei mele a fost acela că am aflat că Într-un sat, la 22 de kilometri de Moghilev, se poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sfârșitul. S-a găsit un caporal care pentru bani era dispus să ne ajute să nu ajungem În lagăr. Am adunat banii, i-am dat lui și urma să-și țină promisiunea. Dimineața jandarmii ne-au scos din casă, așteptau căruțele, dar noi ezitam să punem bagajele În ele, sperând că va apărea caporalul. Jandarmii ne Înjurau, ne băteau cu patul armei, iar noi tot așteptam. Deodată În fața coloanei a apărut un jandarm călare. Din nou o forță divină m-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
-l cheamă Dumnezeu sau cum Îl cheamă, dar este Dumnezeul fiecăruia. L-au controlat și au găsit la el mai multă făină albă, mai mult zahăr, că era În preajma războiului, fiecare căuta să aibă ceva. L-au Înhămat la o căruță și Își căra singur aceste alimente. Am văzut cu ochii mei asta - și scria pe el: „Uitați-vă ce a făcut rabinul”. Interesant e un lucru. L-a Întâlnit un preot, nu mai știu dacă era catolic sau ortodox. Acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am dat cheile de la magazinul cu foarte multă marfă. Am Împărțit restul lucrurilor la vecini, cu gândul că ne vor da ceva Înapoi când ne vom Întoarce. S-a Întâmplat altfel, dar nu mai contează. Ne-am dus cu o căruță, i-am luat și pe bunici, v-am spus ce vârste aveau, cu trei lulele după dânșii. Bunica zicea: „Niciodată nu mi s-a mai Întâmplat așa ceva”. Ea, sărmana, era oarbă, ce să i se Întâmple? Ea nu ieșise din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a ieși din Închisori. Aceștia erau chiar niște criminali care omorau pur și simplu - ca să ia o boarfă de la tine te omora și ți-o lua. N-am pățit nimic, au trecut repede. Apoi au intrat rușii. Mai Întâi niște căruțe - am zis: „Vai de mine, dacă asta-i Armata Sovietică nu mai zicem nimic”. Dar după aceea a venit adevărata armată. Și de aceștia trebuia să-ți fie frică. Că și dintre ei erau care furau. Au intrat În pod
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
singură? Eu și cu mama mea, care, negăsindu-l pe tata, s-a Întors. Aici fiecare e pentru el - nu mai există relații de familie. Iar noi, spre sfârșitul lunii mai, cu Încă o familie din Rădăuți, am angajat o căruță cu ultimele boarfe pe care le mai aveam, nu prea multe, și am luat-o Înapoi spre Moghilău. Am făcut 40 de kilometri, cu căruța și pe jos. Speram să mai găsim acolo niște rude de-ale noastre. Am găsit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]