6,257 matches
-
de centru al canonului românesc. Enigma istoriei manolesciene în jurul acestui fapt se-nvârtește. Eliminându-l pe Eminescu din centru, cu slabe argumente, care sunt nu atât estetice, cât ideologice, ne-am fi așteptat să producă o "revoluție" privitor la reconfirmarea canonului național prin descoperirea altui centru decât Eminescu (...) Istoria critică a literaturii române constați că pare a fi fost scrisă pentru a demonstra că literatura română nu putea decât să evolueze, de la 1521, când se înregistrează primul document scris în românește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în istoria literară a acestuia, dar și a lui Eugen Negrici (" Performanțele mistificatoare ating cote incredibile") etc., și mai presus de toate, modul în care este prezentat Mihai Eminescu ("curios că "demitizarea" canonicității eminesciene se face fără argumentele estetice ale canonului, împotmolindu-se într-o penibilă sofistică, fals aureolată cu o "mândrie" critică îmbrățișată, în ultimii ani de tot mai mulți resentimentari"). Exegeza lui Theodor Codreanu trebuie înțeleasă ca un act de conștiință națională lezată, ce se pronunță fără menajamente și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lumești, menite să-i satisfacă un imens orgoliu personal, iar, pe de altă parte, prea marea legătură cu ethosul postmodern care l-a împiedicat să recurgă la o lectură adecvată, bunăoară, a cărții lui Harold Bloom și să înțeleagă istoria canonului occidental (...) Nicolae Manolescu a dovedit (a câta oară?) că nu este liber! Sau, ca să reamintesc termenii lui Luigi Parejson, locuiește în plină libertate negativă". Fără îndoială, cartea lui Theodor Codreanu este, prin ceea ce o definește esențial, o dezbatere asupra modului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să precizeze că eseul său "are o miză precisă: responsabilitatea în fața literaturii române". Așadar Istoria "canonică" trebuie înțeleasă și percepută drept o replică la convingerile lui Nicolae Manolescu, pentru că acesta s-a lăsat sedus ideologic de "mentalitatea postmodernistă a distrugerii canonului occidental". Nu întâmplător Th.C. consideră că N. Manolescu se numără printre "puținii critici români importanți care au eșuat în fața lui Eminescu". Și acest eșec explică sau ne face să înțelegem de ce e vorba într-adevăr de un rateu, cum zice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
într-adevăr de un rateu, cum zice Th.C., ale cărui rădăcini "vin din perioada materialismului dialectic și istoric, când ideologia oficială respingea tot ce ținea de specificul și spiritualitatea națională". De unde și excelenta comparație pe care o face Th.C. așezând canonul manolescian sub denumirea banală de "un soi de struțocămilă didactică". "Bucovina literară", nr. 12, decembrie 2009 POLEMICI "INCORECTE POLITIC", RÂMNICU-SĂRAT, EDITURA "RAFET", 2010; EDIȚIA A II-A, ADĂUGITĂ, IAȘI, EDITURA "ȘTEFAN LUPAȘCU", 2011, COLECȚIA "RADIOGRAFII: 21" Mircea DINUTZ 17 Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a și dovedit. Polemicile neapărat incorecte politic ale lui Theodor Codreanu, în consens cu toată bibliografia sa de autor (fără vreo fisură sau abatere), constituie încă o tentativă a sa de întoarcere la valorile perene ale creștinismului remanent/ arheic, precum și canonului veșnic viu, atât de profitabil în plan spiritual, Eminescu. Plecând de la un asemenea model, Theodor Codreanu refuză să reziste minoritarilor prin cultură și atacă decis, foarte bine argumentat sistemul tiranic și aberant pe cale să se instaureze. "Pro Saeculum", nr. 7-8
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deschisă a întregului, care înglobează, apropie și armonizează diferențele, și opacitatea părții închise, criticiste, înverșunate, exclusiviste. Pe o latură se află iubirea integratoare din treimea creștină, terțul inclus, timpul kairotic al arhetipului, al mitului eternei reîntoarceri, organicismul istoric, identitatea națională, canonul eminescian, România profundă, poporul român, istoria românilor, intelectualii care se raportează la un destin (al Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se raportează la un destin (al Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages, istoricismul cu evoluția în salturi ("revoluționare"), globalismul omogenizant, ideea canonului cultural "occidental" (fără variante naționale), canonul literar postmodernist al gratuității sans rivages (al Nimicului, altfel spus), "România rătăcitoare", norodul-mutant moștenit din comunism, istoria integrată, falsa intelighenție fără de Dumnezeu, fără de neam și fără de țară sau, cu o vocabulă a lui Paul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages, istoricismul cu evoluția în salturi ("revoluționare"), globalismul omogenizant, ideea canonului cultural "occidental" (fără variante naționale), canonul literar postmodernist al gratuității sans rivages (al Nimicului, altfel spus), "România rătăcitoare", norodul-mutant moștenit din comunism, istoria integrată, falsa intelighenție fără de Dumnezeu, fără de neam și fără de țară sau, cu o vocabulă a lui Paul Goma, "autocronii" corectitudinii politice. În ultimă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și dominație, ca sursă de inechitate socială). Criteriul diferenței urmează o știută cutumă totalitară, "deconstrucția" vizează tot ce se referă la axul lor arheic. De aceea, ține să dovedească Theodor Codreanu, asaltul asupra centrului canonic occidental și atacurile asupra centralității canonului literar românesc trebuiesc interpretate ca o încercare de scoatere a literaturii din ecuația adevărului ființei, a sacrului și a identității naționale, o tentativă de separare a ei de sâmburele ontologic și de situare în zona propagandei (în favoarea unor minorități zise
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ecuația adevărului ființei, a sacrului și a identității naționale, o tentativă de separare a ei de sâmburele ontologic și de situare în zona propagandei (în favoarea unor minorități zise "discriminate") și a laicității înțeleasă îngust, secularist, "la granița ateismului". Există un canon occidental, susține autorul sprijinindu-se pe autoritatea unui Harold Bloom și a lui Giani Vattimo, însă nu unul universalist-omogenizant, dincolo de transcendență, istoricizat, purtând la vedere toate "sulimanurile" stridente ale corectitudinii politice. Da, literatura occidentală a luat naștere "prin ruptura de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a trecut la împărăția cărților". Însă această ruptură nu înseamnă o despărțire de "ceea ce s-a numit kenoza Mântuitorului", de întruparea lui Dumnezeu în om. În suferința nemărginită și în plenitudinea bucuroasă a lui Iisus se ascunde întreaga umanitate a canonului occidental", observă Theodor Codreanu ca o descifrare a cunoscutei sintagme a lui Harold Bloom "anxietatea influențelor". De aici și o concluzie generalizatoare: "scriitorii canonici creează noi Biblii, noi religii naționale, fără ca acestea să fie simțite ca "erezii", dimpotrivă, restituind universalitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de divinitate". A restitui universalitatea emanată de divinitate înseamnă a crea în marginile Adevărului, nu în ale ficțiunii sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
restitui universalitatea emanată de divinitate înseamnă a crea în marginile Adevărului, nu în ale ficțiunii sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste ale juisării, jocului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
marginile Adevărului, nu în ale ficțiunii sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste ale juisării, jocului și concretului secularizant. E un argument redutabil al criticii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau, mai exact, în ale purei ficționalității, unul din poncifurile de bază ale postmodernismului, prin care Nicolae Manolescu a ajuns să substituie canonul Eminescu prin canonul Levantului cărtărescian ca emanație ultimă (și supremă) a canonului literar românesc. "Gratuitatea estetică în canon este ontologică, la antipodul jocului de "cuvinte goale"". Altfel spus, ea este consubstanțială categoriilor suferinței, profundului și sacrului, categorii opuse poeticilor postmoderniste ale juisării, jocului și concretului secularizant. E un argument redutabil al criticii ontologice "incorecte". Când H.-R. Patapievici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autorul Omului recent nu are nimic cu unul din centrele canonice ale literaturii occidentale (și engleze, în același timp!), cu Shakespeare, "imposibil de rupt de dimensiunea profundului". H.-R. Patapievici, aici, nu face decât să se alinieze "școlii" distrugătorilor de canon, adepților istoricizării lui Shakespeare, resentimentarilor terțului exclus, care neagă dreptul la existență în spațiul canonic occidental a conceptului de canon național (odată cu ideea de "poet național", pe care o consideră o invenție a naționaliștilor români). Aceștia susțin cu frenezie omogenizarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Shakespeare, "imposibil de rupt de dimensiunea profundului". H.-R. Patapievici, aici, nu face decât să se alinieze "școlii" distrugătorilor de canon, adepților istoricizării lui Shakespeare, resentimentarilor terțului exclus, care neagă dreptul la existență în spațiul canonic occidental a conceptului de canon național (odată cu ideea de "poet național", pe care o consideră o invenție a naționaliștilor români). Aceștia susțin cu frenezie omogenizarea globalistă a literaturilor prin estetic și istoricizare. Un estetic separat de matricea sa ontologic-arheală, rupt abuziv de singularități și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
frenezie omogenizarea globalistă a literaturilor prin estetic și istoricizare. Un estetic separat de matricea sa ontologic-arheală, rupt abuziv de singularități și o istoricizare totalitar-reducționistă fixată pe problematica "echității" minoritare. Și, ca o remarcă fundamentală la polemica în jurul lui Eminescu și canonul occidental: "Postmoderniștii trăiesc cu iluzia ideologizantă că noi îl inventăm pe Shakespeare și pe Eminescu, pe când, în realitate, ei ne inventează pe noi". Aproape ca la Fericitul Augustin: "Tu erai, Doamne, în mine și eu eram în afara mea". Să recunoaștem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Fericitul Augustin: "Tu erai, Doamne, în mine și eu eram în afara mea". Să recunoaștem, dacă ar fi să se pună problema în fața "corecților politici", și Fericitul, cu această revelație, s-ar arăta un "mistic", un "incorect" deci, precum "incorect" este canonul creștin, "discriminator" al femeii ("corectat" prin gnoza ficționistă a Mariei Magdalena fondatoare a bisericii lui Hristos) dimpreună cu scriitorii canonici naționali pe care se reazemă ideea de canon occidental, declarați inactuali, depășiți, reacționari, xenofobi, misogini etc. Imaginea lui Eminescu, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
revelație, s-ar arăta un "mistic", un "incorect" deci, precum "incorect" este canonul creștin, "discriminator" al femeii ("corectat" prin gnoza ficționistă a Mariei Magdalena fondatoare a bisericii lui Hristos) dimpreună cu scriitorii canonici naționali pe care se reazemă ideea de canon occidental, declarați inactuali, depășiți, reacționari, xenofobi, misogini etc. Imaginea lui Eminescu, a celui "inventat" după 1989 de "subțirii" ghiogari deconstructiviști este mereu în prim-planul polemicilor lui Theodor Codreanu. Nimeni din ei nu a trecut pe lângă poetul național fără a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
niște ridicoli șoricei!", zice Theodor Codreanu), aceștia l-au "afirmat" pe Noica "prin reeditări profitabile", dar l-au "negat prin ideologie". Ideologia political correctness, firește, care, arată autorul, are o putere de corupere morală și dezagregare socială deloc neglijabilă. "Ideologia "canonului" proletcultist era un joc de copii pe lângă "canonul global""! Este unul din puținele momente când în echilibrul și seninătatea polemicilor sale se insinuează tulburarea și, poate, chiar o undă de disperare amară. Nu e de mirare, dacă urmărim, alături de el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au "afirmat" pe Noica "prin reeditări profitabile", dar l-au "negat prin ideologie". Ideologia political correctness, firește, care, arată autorul, are o putere de corupere morală și dezagregare socială deloc neglijabilă. "Ideologia "canonului" proletcultist era un joc de copii pe lângă "canonul global""! Este unul din puținele momente când în echilibrul și seninătatea polemicilor sale se insinuează tulburarea și, poate, chiar o undă de disperare amară. Nu e de mirare, dacă urmărim, alături de el, atacurile brutale, concentrate asupra axului ontologic românesc, felul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
căreia ne-am oprit. Principalele studii reunite în volumul Polemici "incorecte" politic, de cunoscutul cărturar de la Huși se intitulează, după cum urmează: De la marxism la "corectitudinea politică", Eminescu și patologia "corectitudinii politice", Șansa de a fi reacționar, Eminescu și creștinismul remanent, Canonul și utopiile lui, Este Paul Goma un Soljenițân?, Cazul Patapievici (ce însumează o paletă largă asupra sarcasmului celui care crede că "românii sunt "un popor fără istorie""), O nouă stafie a corectitudinii politice, Salvatorii nației sau criza morală a criticii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic, Editura Curtea Veche, București, 2011. Exprimând justa receptivitate pentru Eminescu a românilor, copleșitoare și în trecut și astăzi, G. Călinescu, hotărându-l poet național, l-a fixat în ipostaza de canon, mai exact de normă axiologică în lirica românească. Felurimea expresiei lirice a multor veacuri s-a concentrat, la Eminescu, în una din expresiile absolutului. De aici senzația de aer tare de înălțimi, care arde plămânii sensibili ai gândirii, senzație pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]