KorAP: Find »[drukola/base=chinui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...170 171 172 ...292 >

7,296 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

tenis, caietele de poezii - stăteau abandonate în colțurile casei lui prea mari, așteptând ziua când avea să le readucă la viață. Doar barca îi mai oferea acum o satisfacție durabilă și asta doar ca platformă pentru continuarea reflecției cognitive. Se chinuia să vadă un film artistic până la sfârșit. Avea oroare de invitațiile periodice la cină, deși, ca să respectăm adevărul, se simțea în general bine când seara își intra în ritm, iar gazdele puteau conta pe el să aprindă câte un foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
șocul. Motoarele scheunau, sufocându-se pe asfalt. Zgomotul se prăvălea ca un val, în timp ce șoferii ambalau în viteze mai mari. Petele din depărtare, de la baza pantei, se măreau până deveneau alte vehicule rapide, pe care mașinile din prim-plan se chinuiau să le depășească. N-aveai cum să-ți dai seama unde avea loc cursa. Undeva în pustiu. Într-un stat înapoiat, cu mai multe vaci decât oameni, la jumătatea distanței dintre prerie și deșert. Câteva rulote, benzinării, malluri - decorul tipic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
reprimare, sublimare și împlinirea dorințelor, care nu puteau fi reduse în întregime la fenomene inferioare. Poate că teoria ar putea fi pe punctul de a descrie creierul, dar teoria nu era capabilă încă să epuizeze de una singură acest creier, chinuit de fapte și înnebunit de dorința de supraviețuire: Mark Schluter și falsa lui soră. Cartea care-l aștepta pe Weber s-o scrie, după turneul său de promovare. Îl duseră pe Mark acasă - n-aveau unde altundeva să-l ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
materializat din senin. Brusc încearcă să fie persoana pe care doar o imită. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie cine e de fapt tipul ăsta. Ar putea fi un lituanian libidinos de nouăzeci de ani. Atunci de ce te chinui așa de tare să-l găsești? Mark Schluter își ia capul în ambele mâini și-l leagănă. Diavoli păzitori peste tot. Ghetele sale de lucru pline de noroi lovesc pământul, încercând să distrugă groapa abia săpată. Citește bilețelul. Citește dracului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în afară de poliție. Făcuse lupte, ajungând în clasa a zecea al cincilea din stat la categoria șaizeci și nouă de kilograme, înainte de a renunța la sportul organizat, categorisindu-l drept „o tabără de antrenament pentru homosexuali în devenire“. Mark, care se chinuise ani întregi să-și facă un nume în echipa de baseball ca recuperator, dar suferind de platfus și mediocru la aruncare, îi urmase bucuros exemplul. Rupp îl instruise pe Mark, citând amenințător din clasicii pe care-i înghițea într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
sânge. Și tu te simți pierdută aici, nu-i așa? La sfârșitul lui iulie, viața lui Weber schimbă direcția. Când dintr-un maldăr de haine începură să se audă țârâituri jalnice, crezu că era un animal. Mai întâi, Slyvie se chinuise să evacueze familia de ratoni din pod, iar acum lăcustele se abătuseră ca o molimă peste locuința lor. Doar regularitatea țârâitului îl făcu să-și aducă aminte de telefonul mobil. Scormoni după obiectul ascuns adânc și-l lipi de față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
care-i jucau feste, pierdea întruna șirul. În timp ce citea cu voce tare, își dădu seama că proiectase discursul la un nivel prea modest. Aceștia erau oameni de știință, cercetători. Le oferea descrieri de amator, discuții de sală de așteptare. Se chinui să adauge detalii tehnice care-i scăpau pe măsură ce încerca să le alipească. Discursul nu fu un dezastru absolut. Văzuse și mai rele. Dar nu era demn de un vorbitor principal, nu merita onorariul care-i fusese oferit. Trecu la întrebări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
fotocopiate și printurile de pe internet. Recenzia din Harper’s ieșea din grămada de hârtii. Redactorul părea să discute despre o carte scrisă de altcineva. Weber stătu în cămăruța verde, înghesuită, privind într-un monitor minuscul cum invitatul de dinaintea lui se chinuia să pară natural. Apoi veni rândul lui. Îl conduseră pe un platou încadrat de aparatură, plin cu piese de mobilier lucioase de living. În jurul canapelei se învârtea o mică armată de camere de filmat. Fără ochelari, lumea era un tablou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să auzi din alte surse. Nu-i bine. S-ar putea să fie ceva daune. După întârzierea înnebunitoare din cauza legăturii prin satelit, Cavanaugh păru doar uluit. —E Australia, Gerald. Cine să afle? Cât de mult se schimbase Mark? Întrebarea o chinuia pe Karin în vara aceea fierbinte, după patru luni. Îl evalua constant, comparându-l cu o imagine a lui de dinainte de accident care se schimba cu fiecare zi pe care o petrecea cu noul Mark. Ceea ce știa despre el era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
se îngustează. Corpul lui vrea să se lase în jos, dar el îl forțează să se îndrepte. Se întoarce la Farview în fugă. Din creierul lui ies scântei ca dintr-un tăciune încins bătut cu vătraiul. Ajunge la imitația Homestar, chinuit de un junghi într-o parte. Cum de și-a ieșit din formă în halul ăsta? Se năpustește pe ușa de la intrare, dornic să spună cuiva, chiar și celor cărora ar fi mai bine, poate, să nu le spună. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
furculița prin fasolea cu brânză, ca o seceră. Știi ce e cel mai ciudat? El nu crede că sunt ea; și n-o să creadă niciodată că sunt ea. Așa că, dacă mă car pur și simplu - dacă n-o să-l mai chinui, dacă-mi iau o slujbă și încep să scap ușor-ușor de datorii -, n-ar fi deloc ca și cum l-ar părăsi ea. Sora lui. Nu mi-ar purta niciodată pică pe chestia asta. Ar sărbători! Îi văzu sclipirea din ochi înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cap, oarecum trist. —Ba ești, îl acuză ea, încercând să se maimuțărească. Am citit într-una din cărțile mele despre creier că femeile sunt de zece ori mai sensibile decât bărbații la stările interioare ale altora. Daniel renunță să mai chinuie un ardei gras plesnit și lăsă jos furculița. Dar vorbeam despre tine, spuse el. Despre Mark... Mi-ar plăcea foarte tare să mai vorbesc un pic și despre altceva. —Păi, mă gândeam... E o perioadă ciudată la Adăpostul pentru cocori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
prin părțile astea crede că păsările sunt mai importante ca oamenii. Păsările astea sunt cel mai mare avantaj al acestui loc. Ai zice că oamenii își dau seama de chestia asta. Dar nu, toate acordurile locale pentru care ne-am chinuit zece ani se fac praf. Barajul Kingsley, reautorizat pentru încă patruzeci de ani. O nebunie! Ar trebui să vii să lucrezi pentru noi, K. Avem nevoie de o luptătoare. Avem nevoie de oricine e disponibil. Da, spuse ea, aproape convinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mark se urcă pe scaun, trăgând de stație. Dă-o încoace. Dar de fapt n-are nevoie s-o țină în mână. A mai ținut-o și altă dată. Sau una identică. Pune-o la loc, ordonă Rupp. Cain se chinuie cu torpedoul, ca stația să nu ajungă la Mark. Dar n-o mai poate ascunde acum. Degetul lui Mark se leagănă între ei doi, un pistol oscilant. Voi? Cu voi doi vorbeam? Voi doi erați autostopistul? Nu pricep... cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
studiase absurditățile comportamentului și nu fusese în stare să prevadă nici pe departe cuvintele pe care ea i le aruncase în față. Da, își făcuse o carieră din a studia proiecțiile afecțiunilor psihice în spectrul psihologiei elementare. Dar ceea ce se chinuia să explice la cei cu deficiențe nu putea ierta la o persoană sănătoasă. Nici o instanță medicală nu l-ar fi putut condamna dacă i-ar fi trântit telefonul. În loc de asta, el rămânea pe fir, simțind totul de la distanță. Mai demult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
prezent etern. Habar n-avea ce i se întâmplase. Sau, mai bine spus, partea din el care știa nu putea transmite ideea asta memoriei sale conștiente. De câteva ori pe oră, repeta: „Am o mică dispută cu mine însumi“. Era chinuit de o teamă permanentă că făcuse ceva rău, pentru care își primea acum pedeapsa. Weber își aruncă privirea peste un rând de chipuri care savurau fiorul de groază și o văzu. Se opri din vorbit, dezorientat. Se strecurase în sală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zâmbetul ei anxios îl săgetă. —O zi bună? —De aur. Erau replicile lor obișnuite. Cum a mers la curs? Dacă mă întrebi pe mine, consider că foarte probabil am fost genial. O luă în brațe prea repede, în timp ce ea se chinuia să-și scoată mănușa de bucătărie. —Ți-am spus cumva că sunt total nebun după tine? Ea chicoti, bănuitoare, și se uită undeva în spatele lui. Cine și-o fi închipuit că putea veni la ei? Pe cine ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ude de rouă, retezând buruienile cu o săpăligă atât de ascuțită, încât o dată aproape că-și tăiase degetul mare de la picior, chiar și prin pielea ghetelor de lucru. Mark se ținea după ea, cu capul în jos. Simțea că se chinuie și se temea să vorbească, se temea să fie oricine, în special Karin Schluter. Marea ciudățenie era că n-o deranja deloc să se abțină. Se obișnuise cu dublurile, se obișnuise să fie femeia aia. Era o ocazie s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
spusese Mark. Cred că e posibil să fi făcut sex și cu animale. —Doamne, Mark! Vrei să termini? Cine ți-a zis chestia asta? Prietenii tăi? Cei mai mari violatori de animale din lume. El își prinse gâtul cu mâinile, chinuit de gânduri. Știi, ai avut dreptate cu Rupp și Cain. Tu ai avut dreptate și eu m-am înșelat. Nu te-am ascultat. Ar trebui să te ascult mai des. Știu, se adresă ea pământului. La fel și eu. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
te-ai plânge că nu-s niciodată lângă tine. Mark îi aruncă o privire lui Daniel, care se ștergea la gură de urmele de bere. Păi, am putea să-ncercăm. În scop pur medical. Ea trecu pe lângă el în bucătărie, chinuindu-se să-și scoată haina în timp ce-i întindea mâna lui Daniel. Bine te-am regăsit. —Ho, hop-așa. Vrei să-mi spui că voi doi vă știți? Ea își trase bărbia înapoi și se încruntă. De obicei, asta înseamnă „bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nisipoase ale râului Platte, soțul și soția priveau, jenați. —Ăsta-i locul tău? întrebă ea. Nu prea avea cum să nu spună nimic. Weber mormăi. Creierul lui se lupta cu o amintire blocată, cu o problemă de identificare care-l chinuia de opt luni. Dar pe măsură ce se apropia de soluție, gândurile sale o împingeau mai departe. Soția lui îi interpretă greșit frământarea. Își ridică degetele până în partea superioară a brațului lui și îl mângâie. Nu-i nimic. Noi doi am depășit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
năvăli în cameră și-l lipi de perete. El nu se opuse, ci întinse mâinile și o prinse de încheieturi. — Mi-au dat drumul. N-am făcut nimic. — Pe mă-ta, urmele tale de frână i-au tăiat fața. Se chinui să-i dea un pumn, în timp ce el o cuprinse într-o îmbrățișare stângace. — Vrei sau nu vrei să-ți spun ce s-a întâmplat? Refuză să vorbească până când ea încetă să se zbată. O așeză pe un fotoliu-sac și încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
altele, să dea naștere credinței în buclele lor spectrale. —E în agonie. Vrea să stea de vorbă cu mine. Îi trebuie ceva de la mine. —Dar ție? Ție ce îți trebuie? Ochii ei îl măsoară, cu amărăciune. Pare împietrită și palidă, chinuită de propria ei supradoză. Aproape că-i răspunde. Pe mine nu mă costă nimic. Câțiva kilometri din bonusul pentru clienții fideli ai liniei aeriene, vreo două zile și câteva sute din fondul pentru cercetare. Ea clatină din cap către el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să fie copleșită de buruiana personalității ei. E chiar așa de imposibil să fie altcineva, să-i pregătească o masă recunoscătoare, măcar o dată? Chiar dacă pentru ei avea să fie ultima? Daniel dă buzna în casă, într-un nor preocupat. Se chinuie să priceapă sensul ospățului. —Ce-i cu toate astea? O ocazie specială? O doare, dar tocmai de asta are nevoie. Întotdeauna există o ocazie. —Așa e. Mă rog. Zâmbetul lui e crucificat. Se așază și-și întinde mâinile în lături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
începe să se descompună. El se ridică și se duce în celălalt colț al camerei, cât mai departe de ea, ținându-se de cot și strângându-și gura, așteptând ca ea să termine. Ea inspiră, gură după gură de aer, chinuindu-se să se calmeze, prefăcându-se că e el. — Cred că ar trebui să plec. Probabil că ai dreptate, spune el, și iese din casă. Ea se învârte prin apartament multă vreme. Până la urmă, se împleticește până-n dormitor și își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]