5,796 matches
-
acolo!" Mă uitai. Pe perete, lângă afișier, văzui o lozincă cu litere de-o șchioapă scrise cu tuș pe o bandă de hârtie de-un metru, lipită la capete, citii: Culala S. la cadre. Din prima reacție mă opri această colegă: "Ce faci?" "Ce să fac, mă duc acasă." " Dar te-a chemat, du-te acum și vezi ce e." "Și mâine nu pot să mă duc?" "Du-te imediat, Mâță ăsta cine știe ce poate să-ți facă." "Cine e Mîță?" Chiar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zic, și ce e sistemul ăsta să mă anunțe astfel, ca și când n-ași fi într-o universitate, ci într-o instituție de delincvenți minori... Și chiar și acolo..." Și, înfuriată, rupsei afișul și îl călcai în picioare. Da, zise și colega mea, l-a pus aici să-l citească toți, ca și când te cheamă la el la interogatoriu... Vrea să bage groaza în noi..." Mă dusei... Mă întîmpină un individ galben ca o molie, și cât mă văzu aprinse lampa de pe birou
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sau nu spui unde se ascunde?" Și cu aceeași lampă pusă în ochi. Iar eu îi dădui aceleași răspunsuri. Și tot așa, din vineri în vineri, afișul reapărea, dar observai că miercuri și joi Adriana S. și Virginia D. (alte colege de facultate) erau chemate și ele la molia care purta nume de pisică. Erau mai mici ca mine, amândouă din anul întîi, fete de șaptesprezece ani, cum aveam să-mi dau seama mai târziu, niște bănățene... Una blondă cu ochi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă felicit și astăzi că după ce ele încetară îmi frânai cu putere impulsul de a sări imediat în picioare să le spun: Nu înțeleg aceste aplauze! Ele seamănă a verdict care se dă înainte să se aștepte răspunsul celor trei colege ale noastre învinuite." Eram și eu naivă, nu înțelegeam că verdictul era ca și dat și că scopul celor de la prezidiu nu era să ne facă să auzim desvinuiri care ar fi putut influența adunarea, ba chiar impresiona pe mulți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
întrebări provocatoare, care conțineau în ele și răspunsul, care nu putea fi, după ei, altul când o vor lăsa să vorbească. N-o vor lăsa să dea alt răspuns, decât că a uneltit, a răspândit în facultate, printre colegi și colege, idei chiaburești, afirmând că la ea în sat cei săraci erau drojdia satului, fiindcă nu le plăcea să muncească, și ajungeau bețivi și hoți... Murmure de indignare, strigăte pline de ură și ranchiună, ai spus sau n-ai spus, mironosiță
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
manevrată! Până la urmă ajungem inevitabil tot la adevărurile simple, la oameni vii, și nu la idei." " Da, așa este, dar ce poți să le faci? Se pare că a fost voința voastră, a tuturor, mărturisită sau pasivă, să împingeți o colegă de-a voastră la sinucidere. Cu tine cred că n-ar fi reușit nimic, deși tipul de la orășenesc ar fi inventat formule și mai rele decât "năpîrcă chiaburească"." Sînt convinsă, dar eram prevenită, răspunse ea cu o siguranță de sine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
exploatare, deschiseră focul și răsună prin coridoare zăngănit de arme. Ripley își luă aruncătorul de flăcări și merse la consola ordinatorului central. Vasquez termină de sudat placa izolând pasajul pe care plecase Bishop, lăsă aparatul de sudură și își urmă colega. Hicks studia consola tactică, fascinat de imaginile transmise de camerele armelor automate. Nu-și ridică privirea decât să le facă semn celor două femei să se apropie. ― Ia priviți, le spuse liniștit. Ripley se încumetă să se uite pe ecrane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de lămâie și gref. Închis în recipienții ermetici ai amintirilor, amețit de-aromele dulcețurilor și-ale jeleurilor topite după rețete străvechi și infailibile, trăiam în secret niște voluptăți imposibil de descris. Abia atunci mă apuca furia. Uram dulcegăriile și, spre deosebire de colegele mele de școală, angajate într-o perpetuă declarație de-amor față de patrie și Partid, nu mă născusem cu moleculele lirismului în vene. Detestam cuvintele meșteșugite, care se-așezau în memorie ca niște buze subțiri și lipicioase. Săream cât-colo când auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar ce mai conta: pământul, Partidul și poporul se împleteau firesc, într-un comentariu cald și drăgăstos. Intrasem fără probleme, ca un om mare. Odată înăuntru, surpriză. Din cele 120 de figuri numite studenți, 110 purtau mustăcioară; restul erau băieți. Colegele știau în ce an se născuse Vlahuță și câte cronici scrisese Neculce; dacă întrebai de volumele lui Arghezi, ți le ziceau pe de rost, în ordine cronologică. De data asta, nu mai păream eu pretențios, și nici exagerat. Nimerisem într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a oțet, transpirație și învățătură. După cum observa Blaga, veșnicia se născuse la sat, iar acesta, la rândul lui, se mutase în amfiteatrul „Bălcescu“. N-ai fi crezut că-ți poți găsi jumătatea aici. Și totuși, memoria o reține pe Felicia, colega mea de grupă din Constanța. Nu eram doar colegi, ci și prieteni sau amanți (nici noi nu știam foarte clar, pe vremea aia). N-o iubeam, sau poate o iubeam doar puțin; mă comportam ca un om bun și atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
seara, în Grozăvești. Ignoram tabla încărcată de diateze bătrânești sau transformări ale grupurilor fonetice și săream peste ore și portari direct în cămin, la etajul doi, ușa 207, pe dreapta. Acolo ne mângâiam și ne ridicam puțin tricourile, sub privirile colegei de cameră sau ale papagalului Coco, pe care Felicia îl primise din Obor și îl căra cu ea peste tot, inclusiv la Constanța (în România, toți papagalii se cheamă Coco sau Cocuța și sunt transportați într-o veselie dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu emana destulă putere: un motiv temeinic ca Felicia să doarmă cu perechea de chiloți sub pijama. Dacă nu-l socoteai și pe abjectul Coco, o flenduream câte trei sau câte patru în cameră (în funcție de paza de la poartă și dispoziția colegei din Mizil): paturile păreau supraâncărcate, saltelele se lăsau printre droturi și doar un student poate să spună cum te-odihneai în condițiile astea. Din toate punctele de vedere, Felicia părea tovarășul ideal de drum prin studenție. Drăguț, educat, potolit - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
verde, infect, căruia, trimestrial, îi cădeau penele și fugea sub pat ca un șobolan. Procesul necrozei aviare părea accentuat și de faptul că, de fiecare dată când ajungeam în cămin și Felicia pleca la fabrica de pâine sau după vreo colegă la alt etaj, îl stropeam bine pe bârzoi c-un jet de spray: mânuiam fără ezitări „Fa“-ul verde, cu pulverizator. Când Felicia se întorcea cu pâinicile calde sau caietul de cursuri, duhnea toată camera a lămâiță; Coco sărea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de repartiție), poate chiar în București, indiferent unde, doar să fiu aproape de casă: compromisul părea minim, nu deranja pe nimeni. În timpul unei ședințe, au fost primiți noi membri: jurau tâmpenii sub tricolor, cu vocea gâtuită de emoție. Atunci a apărut colega Gloria, de la Limbi Străine, plinuță și sclifosită ca o bombonieră. De fapt, stătea acolo de multă vreme, dar eu n-o văzusem, nu-i remarcasem aerul simpatic și trist. Tristețea ei nu conținea nimic misterios (de altfel, nu tulburase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și eram ascultat, dar mintea îmi zbura la ciorapii cu pătrățele ai fetei avocatului de la a XI-a E. Inacesibili, prețioși, italienești. Îi învârtea în fel și chip sub bancă, încercând să mă amețească. Mă socoteam norocos doar cu-atât. Colegele mai tinere (printre care și fata inspectorului, care preda tot acolo) o pățeau mult mai rău. Nu exista zi în care să nu se trezească fluierate, stropite cu apă sau evaluate zgomotos pe holuri de grupurile golanilor de-a douășpea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jumate din cancelaria din „Maiorescu“ ar fi produs o excelentă dulceață. Directoarea adjunctă te întâmpina cu niște picioare robuste, antrenate să facă față efortului administrativ. Sub comanda lui Milford, la ora 8 dimineața se încolonau pe holuri și-n cancelarie colegele mai vârstnice, „găluștele“, „bombeurile“, „epavele“ (cum le porecliseră golanii), o întreagă armată de creaturi fosilizate după un sfert de secol de învățământ. După ele soseau achizițiile tinere, „nașpetele“ cu breton și tocuri isterice. Prin liceu se mai vânturau câteva suplinitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știu de ce, da’ nu prea-mi vine să te cred. Regula număru’ unu a ipocriziei: nu-ți bați joc decât de oamenii la care ții:“ „Ipocrizia e-o artă, nu un păcat.“ „Da-da... Mai ales când vine vorba de colege. Recunoaște că te gudurai și tu puțin pe lângă ea...“ „Tot nu mi-ai spus: ce căutăm noi în jurnalul lui Paul?“, am schimbat eu vorba. „N-o întoarce!“, m-a prins Mihnea. „Ce, n-ai chef să bârfești?“ Aveam, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simt în palme răceala metalului, parcă țineam un pistol în mână. Mai vroiam să fiu doctor, din motive oarecum diferite de cele pe care ni le explica tovarășa dirigintă. Tremuram de nerăbdare științifică, de fiecare dată când venea vorba de colegele de clasă. De fapt, trei sferturi dintre băieți s-ar fi făcut bucuroși doctori. Cine își mai amintea câte consultații dădusem cu trusa de plastic din librărie? Câte colege simțiseră pe sub bluză stetoscopul de plastic? Câte fuseseră examinate cu spatula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tremuram de nerăbdare științifică, de fiecare dată când venea vorba de colegele de clasă. De fapt, trei sferturi dintre băieți s-ar fi făcut bucuroși doctori. Cine își mai amintea câte consultații dădusem cu trusa de plastic din librărie? Câte colege simțiseră pe sub bluză stetoscopul de plastic? Câte fuseseră examinate cu spatula de plastic sau vaccinate cu vârful bont și-astupat al seringii de plastic? Ridicam fustița ușor, în pauze, cu grijă să nu ne vadă ceilalți doctori, și-aplicam înțepătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și de care să fii sigur că trebuie să te ferești. Dacă încă nu s-a înțeles, înainte de 1989, eu stabileam regulile. Mă consideram, pe bună dreptate, pretențios. Lumea din jurul meu arăta imperfect, ciobită ca o lentilă de ochelari rusești. Colegele din liceul „Zoia Kosmodemianskaia“ se profilau printre crăpături: stafii palide și delicate sau victime ale consumului de „Cavit“, blocându-ți imaginația și plăcerea de-a povesti. Nici un chip nu purta pe el desenul ipotetic al frumuseții, nici un corp nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al bunului-simț), mă fofilam apelând la experiențe vagi și îndepărtate, de fiecare dată terminate prost, ca un traumatism cranian de care nu-ți face plăcere să-ți amintești. Când rămâneam fără argumente, mințeam de-a dreptul. Nu mai știu câtor colege le-am explicat că doresc să-mi păstrez virginitatea victorian, până la vârsta nobilă a căsătoriei (cine știe dacă m-au crezut sau dacă aflaseră ce se petrecea cu-adevărat în epoca victoriană). Altora le-am debitat povestea inversă, cu presupusa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sala de cinematograf de la „Scala“ (puteai sări peste cordonul de la etaj, pentru a ajunge în balconul închis publicului), și în mașina parcată noaptea lângă ștrandul Poligrafiei, zis „3 Tufane“ (de la telefoanele din zonă, devastate periodic de vizitatori), și-n camera colegei din vila 12 (mama ei, stewardesă la „Tarom“, era mai mereu plecată de-acasă). Nici părinții nu fuseseră cuminți. Nu știu de ce, întotdeauna ni-i imaginasem sobri și asexuați, un angrenaj cu două trupuri cuplate zilnic și neobosit în slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Înțepenitul între etaje devenise o chestie curentă, doar străinii și bobocii nu știau de ea. Bătrânii povesteau că și Călinescu își petrecuse o după-amiază acolo. Cu doar două zile în urmă, o studentă rămăsese blocată între etajele trei și patru. Colegele o liniștiseră: „Stai cuminte, o să vină cineva...“, îi coborâseră un sandwich pe sfoară, după care intraseră la curs. Seara, liftul se-afla tot acolo, se-auzeau de la parter bubuielile în ușă. Decanii și profesorii cu experiență cunoșteau toate capcanele Facultății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deșteaptă? Are lipici la pat? Cu ce-l ține pe tip?“ „N-avem suficiente date.“ „Ba avem. Știm cum o cheamă: Adina. Cunoști vreo Adina?“ „Nu. Adina și-mai-cum?“ „Adina Gheorghe. Îi dă numele, chiar în Scrisoarea I. Nu e vreo colegă de-a ta?“ „Deloc. Aș cunoaște-o. Poate-i vreun pseudonim sau i-a schimbat numele, să n-o mai recunoști.“ Nici eu nu mai deosebeam adevărul de minciuna sfruntată. „Posibil. Sau l-a bifat Securitatea, cum procedează cu informatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu vii la mine să te plângi că Amarie te-a prins cu corupția-n cioc, că ți-a făcut dosar penal etc. Va fi prea târziu, ți-o spun. Ce, eu sunt de vină că ai șutit din grăunțele colegelor de coteț? Sau că ai o relație extraconjugală cu cocoșul cel pintenos? Ca sa nu mai vorbim de dosarul cu gripa aviară, că-l știi pe Brînzan, o dată te scoate nebună... Aud? Așadar, draga mea moțată, înțeleg că ai ales... PSD
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]