10,108 matches
-
altul care părea localnic al câmpiei, stai ca la dumneata acasă, ai blocat trecerea! Cel care vorbise căuta zadarnic să-și facă loc, târând după el un geamantan întărit la mijloc cu sfoară. Abia acum observai, cu adevărat, aglomerația de pe coridor, înghesuială de călători nădușiți, cu cămăși de toate culorile, apoi geamantane, pachete, damigene, coșuri de nuiele, cerând parcă, ele însele - toate acestea - dreptul la aer în canicula aceea pedepsitoare. Stâlpii de telegraf, la numai câțiva metri, se succedau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aceea pedepsitoare. Stâlpii de telegraf, la numai câțiva metri, se succedau într-o viteză nebună la distanțe egale, deși stăteau pe loc: „O viziune falsă asupra realității” gândii, aruncând o privire spre câmpie, după care, dând urmare apostrofării celui de pe coridor, ca și cum îmi fusese adresată mie, am intrat în compartiment și mi-am ocupat locul, aflat lângă ușă, în direcția de mers, deranjând o tânără femeie care, profitând de spațiul gol de lângă ea, îl ocupase în parte. Incomodată în libertatea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
două lumânări aprinse în inima unei nopți colosale. La ziuă totul se termină, și spre prânz, călător în șareta lui Lung, alături de el, traversam ținutul în care se înmormântase o parte a tinereții. În tren stătui la geamul deschis din coridor. Nu auzeam decât zgomotul sacadat al roților peste capetele liniilor de fier, apoi vocea Anei, spunea ceva, era foarte important, dar nu se auzea decât fierăria încinsă a trenului de-a lungul interminabilei câmpii. 24. Solstițiul de vară. Suntem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
simțit destule ori neputincioși ca și cei pe care îi judecam, lăsând mai întotdeauna în asemenea împrejurări o ferestruică, o deschidere oarecare, pentru ceasul al doisprezecelea măcar, știută în secret doar de noi, niciodată de ei care străbăteau acele lungi coridoare întunecate unde-i însoțeam fără să știe, prin lumina ferestruicilor deschise, folosite de avocații, totdeauna abili și inteligenți, în hățișul căilor de atac. Singurul lucru important era să dormim serile cu capul liniștit pe pernă, noi față de noi înșine, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar nu e nici o șaretă, nu mai vine nimeni de când ai plecat. Sunt bucuroasă c-am venit să te văd; la noi nu se mai întâmplă nimic.” A doua zi, în tren și ea și fiica stăteau la geamul de pe coridor din dreptul compartimentului lor; fiica flutura o batistă albastră, la fel ca voalul din jurul gâtului, iar Ana făcea semne de adio mișcându-și palma mâinii drepte ca o pasăre obosită, eu răspundeam asemeni în timp ce fierăria trenului se puse în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am crezut niciodată că ni se va întâmpla așa ceva. Aidan a fost scos din mașina deformată, apoi eram în ambulanță și totul a părut să se întâmple foarte rapid. În spital, pe două tărgi separate, eram purtați în fugă pe coridoare și, din modul în care toți ne acordau atenție, eram cele mai importante persoane de acolo. Le-am dat datele noastre de asigurare medicală, pe care mi le aminteam limpede, cu o acuitate fotografică - până și numerele noastre de membru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
prima doamnă. Probabil că e mai încolo. Sub privirile fetelor filigranate, m-am retras. Pe hol, m-am uitat la numărul de pe ușă. Era 506; conversațiile cu morții aveau loc la camera 514. Am continuat să merg de-a lungul coridorului, trecând pe lângă alte camere pe amândouă părțile. Într-una mai multe doamne în vârstă cântau Dacă aș fi un om bogat, în alta patru persoane erau adunate în jurul a ceea ce părea să fie un scenariu și, într-o alta, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Maggie avea să moară și că eu va trebui să mă mărit cu Garv și să le fiu mamă vitregă lui JJ și Holly? — Îmi pare rău, scumpo, nu știu ce înseamnă asta, eu doar transmit mesajul. Și dusă a fost pe coridor, cu lasagna, cu parantezele așa de pronunțate încât părea că imită mersul lui Charlie Chaplin. —Ce-a fost asta? a întrebat Nicholas. —Nepotul meu, a zis. Nu soțul tău mort? — Nu. —OK, hai să-l chemăm pe Mitch aici. Mitch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a fost ucis de CIA? —Bifat. — Că piramidele au fost construite de o civilizație extraterestră? —Bifat. Mă privea plin de entuziasm, abia încăpându-și în piele de dorința de a spune din nou „Bifat!“, când Leisl a apărut la capătul coridorului. S-a luminat ca Times Square când m-a văzut. —Anna! Îmi pare așa bine că te-ai întors. M-a îmbrățișat, îngropându-mi fața în permanentul ei ratat. — Sper sincer că o să primești un mesaj mai bun săptămâna asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
un interval de două minute și jumătate, a zis: — Crezusem că durerea era insuportabilă mai devreme, dar acum e mult mai rău. Adu-o pe javra de infirmieră, Anna, te rog. Gata să plâng, am luat-o la fugă pe coridor, ușurată să fac ceva util. Din direcție opusă venea în goană o femeie foarte însărcinată; era dezbrăcată, udă leoarcă și avea o privire sălbatică. Un tip cu barbă lipăia după ea; și el era dezbrăcat. (Și oribil. Cu păr pubian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în fundătura Gutuiului.“ Deși prin preajmă nu se afla picior de bărbat, își azvârlise peste obraz un văl alb pe care nu și-l ridică decât după ce zăvorâse poarta în urma mea. Luându-mă atunci de mână, mă duse printr-un coridor îngust care cotea, apoi, fără să-mi dea drumul, alergă prin ploaie trecând printr-o curte interioară și o porni pe o scară strâmtă, cu trepte abrupte, care ducea la odaia ei. Mă trase ușurel spre fereastră: „Uită-te, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și cu latrine străbătute de o apă curgătoare cu debit puternic, astfel că murdăriile erau constant cărate spre râu și împrăștiate prin mii de canale afluente. Unele hanuri au peste o sută douăzeci de camere, spațioase și dând toate spre coridoare. Încăperile sunt închiriate complet goale, fără un pat măcar, hangiul procurându-le clienților doar o pătură și o rogojină pentru a dormi, și lăsând în grija lor să-și cumpere singuri de mâncare spre a o da la gătit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
onoruri. Câte străzi, câte monumente, câți bărbați și câte femei eram însetat să descopăr, eu, cel care, timp de un an bătut pe muchie, nu avusesem parte la Roma decât de silueta cilindrică a castelului Sant’Angelo și de nesfârșitul coridor care îl leagă de Vatican! Fără îndoială că am greșit lăsându-mă însoțit în prima mea vizită de indescriptibilul Hans. M-am dus mai întâi drept spre strada Vechilor Bănci, cotind-o apoi la stânga pe celebra stradă del Pellegrino, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al florentinului nu mi-a îngăduit să-l întreb. Am cătat spre cer. Trebuia să fi fost cam șase sau șapte dimineața, dar în ce zi? Și în ce lună? L-am întrebat pe unul dintre temniceri în vreme ce străbăteam un coridor în direcția Vaticanului. Cel care a răspuns a fost Guicciardini, cât mai sec cu putință. — Este vineri, 20 noiembrie 1523. Ajunsese la o ușiță. Bătu și intră, făcându-mi semn să-l urmez. Erau acolo trei fotolii roșii și goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apărat din întreg orașul și, curând, refugiații dădură și ei năvală. Îmi ocupasem fosta cameră, ceea ce m-a făcut să trec drept un om care avea de toate, deoarece noii-veniți erau de acum siliți să se înghesuie, familii întregi, pe coridoare. În primele zile din mai, o atmosferă stranie domnea în acest cantonament improvizat, propice celor mai nebunești provocări. Am să-mi aduc mereu aminte de clipa când un fluieraș din orchestra pontificală veni gâfâind și țipând cât îl ținea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
VII-lea ae afla în capela sa, nerealizând încă pericolul. Un episcop a venit să-l tragă de mânecă fără menajamente: — Sanctitate! Sanctitate! Sosesc! Au să vă ucidă! Papa era îngenuncheat. S-a ridicat și a început să alerge spre coridorul care duce la Sant’Angelo, episcopul ținându-i poala robei ca să nu se împiedice. În goana sa, a trecut prin dreptul unei ferestre, iar un soldat imperial a trimis o salvă în direcția lui, fără ca totuși să-l nimerească. — Veșmântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Soldații ridicau vertical scutul dreptunghiular, care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în genunchii inamicilor. Unii dintre ei cădeau pe scuturi, iar acestea, ca un pendul, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mea: tratează-i mai omenește pe ei, și eu mă voi duce să mor în arenă. Dar voi muri luptând ca un gladiator adevărat. Lanistul îl dădu deoparte pe Valerius. — Vezi poarta aceea? Ieși pe acolo; o să ajungi într-un coridor care duce la cantină. Și să nu-mi mai ieși în cale. Nu accept să fiu șantajat de un sclav. Fiindcă, nu uita, acum și tu ești sclav, ca toți ceilalți. Îi întoarse spatele, străbătu grădina, deschise o poartă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca un monarh absolut și tiran. Îl considerau pe Valerius un erou ciudat, care nu se temuse că va fi ucis când încercase să-l omoare pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri, încruntat. — La ce te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Manteus că nimeni nu mă va învăța azi să lupt. Spuneți-i că nu mai e mult până la munera de la Cremona. Oare Manteus crede că mă vor instrui șoarecii din celulele lui? Râsetele izbucniră din nou. Când ajunse pe coridor, Valerius auzi un glas spunând: — Flamma, când te vei lupta cu Valerius în arenă, o să-l învingi dintr-o singură mișcare. Nu știe să țină arma în mână. Dar dacă ni-l iei pe Valerius, te ucidem. Ai înțeles, Flamma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce vrea, dar mie, unuia, nu-mi plac bărbații. Arătă spre amuleta lui Valerius. — Și asta? — E a femeii mele. — Ești începător. Dacă ăștia te pun să lupți cu mine, n-ai s-o mai vezi. Se auziră pași pe coridor, apoi ușa se deschise brusc. Doi gardieni îl ridicară pe Valerius și-l scoaseră din celulă. — Nu-ți face griji, prietene, strigă Marcus. Te duc la antrenament. Îi puseră echipamentul și îl împinseră spre rețiar. Zgomotul armelor ce loveau scuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul intră pe un coridor luminat de flacăra tremurătoare a torțelor, atât de lung încât părea că nu se mai sfârșește. Se opri în fața unui zid și dispăru, de parcă ar fi intrat în pământ. Valerius se aplecă și îl văzu coborând pe o scară abruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus, zise încet, fără să mai zâmbească. Pașii lui și ai gărzilor răsunară tot mai încet pe coridor, acoperiți de glasurile gladiatorilor care comentau victoria lui Orpheus. O lună mai târziu, lunga călătorie a împăratului Vitellius, începută la Colonia Agrippinensium, se încheia la porțile Romei. Împăratul insistă să intre în urbe pe podul Milvius, călare și îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și cel al lui Vitellius se împletesc? Asupra anumitor lucruri veghează spiritele, zise amenințător. Spiritele... sau zeii. Din clipa aceea, nimeni nu mai scoase o vorbă. Listarius se grăbi să ia vasul cu flori roșii și ieși din bucătărie; străbătu coridoarele unde mișunau senatori, cavaleri, liberți și sclavi și ajunse în fața pretorienilor care stăteau de pază în fața camerelor împăratului. — Treci, îi spuseră fără să-l privească, de parcă n-ar fi existat, de parcă n-ar fi avut ochi să vadă și urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sunt gata. Se ridică și-și luă coiful. — Unde-i Skorpius? — Probabil că a fost condus jos... Împăratul adoră să-l vadă pe campionul său ivindu-se de sub pământ. În clipa aceea, o umbră se îndreptă precaut către ei dinspre coridorul strâmt ce ducea spre grajduri. — Listarius... Valerius lăsă coiful jos. — Nu-i voie să intri aici. Pleacă repede, băiete! zise Marcus. — E prietenul tău? întrebă Listarius arătând spre Marcus. — Da, spuse el. Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]