5,717 matches
-
Poienari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei și au rămas toți deznăscuți în pieile goale. Vădislav-voievod Bătrânul au venit domn când au fost cursul anilor de la Adam 6935. Acesta au făcut biserica domnească din Târșor. Și au pierit de sabie în mijlocul Târșorului [...]. Radul-vodă cel Frumos, acesta au făcut mănăstirea ot Tânganul [...]. Radul-vodă cel Mare, acesta au făcut Mănăstirea din Dial [...]”. Las la o parte câteva Domnii. — „Apoi au venit Moisi-vodă, feciorul lui Vădislav-vodă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
tron; el era personajul care, purtând (ori înconjurat de) însemnele calității sale (pe care și le asumă), domina împrejurările oficiale, primea în sala divanului ori în audiențe publice, prezida activitatea politică a Curții, participa la marile ospețe aulice, ocupa tronul domnesc la praznicele Bisericii îmbrăcat în haine ce semănau cu odăjdiile sacerdoților, era insul care concentra în apariția sa puterea (discreționară, fără margini, venită din timpuri imperiale, de nimeni din interior serios cenzurată) și autoritatea de a o exercita. El conducea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Șerban, fiind împiedicată tocmai de „tirăniile tătâne-său”. Să presupunem că formularea ce consemnează răfuiala lui Gheorghe Duca cu boierii complotiști (marele vistier Vasile Gheuca și ceilalți) - „[...] uneltirile lor se dădură în vileag. Sânt prinși, dovediți și descăpățânați după hotărârea domnească” - evocă o judecată? Erau uciși (am văzut) rivalii - cu șanse la tron, pretendenții veniți de aiurea, inamicii vechi (din boierie), boierii puternici și incomozi (precum hatmanul Vartic - căsătorit cu Stanca -, „prim sfetnic” al lui Iliaș Rareș, dar tăiat în 1548
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
răpitoare, precum spunŭ, și de vréme ce au otrăvit pe cumnatu-său, pre Simion-vodă (de va fi așea), și de frica lui Dumnedzău depărtată...” 122. Dar, alăturând și acest „caz” lângă celelalte, putem spune - împreună cu Franck Collard - că, uneori, în casele domnești, otrăvirea, mijloc radical de rezolvare a litigiilor și a chestiunilor complicate, era une affaire de femmes. De mâna turcului se putea muri nu numai la Istanbul Când a fost ucis, în 1574, Ion Vodă cel Viteaz era un învins. Fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cel ucis în 1658 la Târgoviște, era însurat cu Păuna, fiica vornicului Popa Greceanu 237; Badea Comăneanu, mare stolnic, o ținea pe Ioana, nepoata lui Ivașcu din Băleni 238; marele postelnic Istratie Leurdeanu, fiul lui Stroe, avea nevastă de neam domnesc - pe Ilinca (ori Elena), fiica lui Nicolae Pătrașcu și a Anei, fata lui Radu Șerban 239 („hiclean” și el, omorât tot în 1658); marele vistiernic Pârvu Vlădescu era ginerele lui Ivan Șufarul, căsătorit fiind cu Anca (aceeași acuză: „hiclenia”)240
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Alexeanu (un spirit malefic, se pare, dacă este adevărat că el l-a îndemnat - cum afirmă o cronică - pe Mihnea al III-lea Radu să-și ucidă boierii și tot el s-a aflat între „pârașii” Cantacuzinilor) a avut neamuri domnești. Prima lui nevastă, Marica, era nepoata de soră a Doamnei Elena, soția lui Matei Basarab. Și tot Matei Basarab, prin sora sa, Calea, i-a dat un adaos de prestanță lui Calotă din Lipov (mort în luptele cu turcii din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
un alt sluger, Preda, care - după numele soției - va căpăta - vedeam - porecla de Floricoiul. A căzut în lupta contra lui Leon Vodă din 1631, după un stagiu în pușcărie pricinuit de Alexandru Iliaș. Ilinca (sau Elena), o fată cu sânge domnesc (era fiica lui Nicolae Pătrașcu și a Anei, fiica lui Radu Șerban), a fost măritată cu Istratie Leurdeanu, fiul faimosului uneltitor Stroe. Pe Istratie l-a ucis Mihnea al III-lea Radu, înainte de sfârșitul anului 1658, învinuindu-l de trădare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
N-a ajuns până la noi nici numele soției serdarului Drosu (criminalul jefuitor ucis din porunca lui Șerban Cantacuzino), care, pe când era armaș „a stat asupra [Cantacuzinilor] cu multă vrăjmășie și cu multe groaze de moarte îngrozindu-i și afar-den prada domnească ce le-au prădat Gligore vodă casa dumnealor, amestecatu-s-au Drosul armaș de au luat de la dumnealui Costandin stolnic mai osebit multe altele”. Radu Căpățână a fost mare vornic în timpul lui Radu de la Afumați și a căzut în luptele
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
oficiată probabil de unul dintre ierarhii care au fost de față (actul pomenit îi menționează între „martori” pe mitropolitul Gheorghie din Suceava, și episcopul Ghedeon de Rădăuți, și Anastasie, egumen de Galata mănăstire”), a avut loc, poate, în paraclisul palatului domnesc. Și Irina Botezatu (sau Doica), Doamnă a Moldovei, l-a urmat pe Petru Șchiopul în Tirol. N-a mai trăit mult. S-a stins la Bolzano (Bozen) la 3 noiembrie 1592 (mormântul ei se află în cimitirul franciscanilor din Bolzano
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i s-a schimbat numele în Pahomie 258. Când se hotărau să părăsească „valurile acestei lumi”, boierii se „tundeau întru monahi” adesea în mănăstirile lor, private, ale lor sau ale familiilor lor259 ori în alte lăcașuri de reculegere. Mănăstirile particulare - domnești sau boierești Bistrița Craioveștilor, Brâncovenii a acelorași, Stăneștii a marelui postelnic Gruia, Călinul Buzeștilor, Comana lui Radu Șerban, pe atunci doar paharnic, Flămânda Rudenilor, Polovracii marelui postelnic Dancu Pârâvanu etc.), veritabil fenomen istoric românesc de sursă bizantină 260, subordonate dreptului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu straie de ceremonie și având fastuoase pandelocuri bizantine) și dă glas - într-o biserică pe care pisania din naos o arată a fi un „ex voto” pentru pomenirea sufletului său270 - unui program monarhic de păstrare și conservare a autorității domnești (deasupra capetelor lui Mircea Ciobanul, ale lui Petru cel Tânăr și al Doamnei Chiajna zboară, cu sulițe și coroane în mâini, îngerii care încoronează - tema a apărut în 1542-1543 în paraclisul bolniței Mănăstirii Cozia [unde, în tabloul votiv, pictat de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pe Mihai spătar și cu alți boeri ce să tâmplasă acolo pribegii, de s-au dus la Poartă di-au aședzat logodna cu fiica Brâncovanului, anume Marie, cu Costantin, feciorul Ducăi-vodă...” 290) urcat de puternicul Domn de București în scaunul domnesc (intervențiile lui Brâncoveanu în Moldova ar motiva, poate - crede Neculce - „osânda” acelei țări, „că-i tot schimba domnii adése, și-l blăstăma toată țara291, și închiderea ei printre pricinile ce au dus la uciderea Prințului Aurului) - era în bună măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
doua jumătate a secolului al XV-lea; tot din Peninsulă venea și catifeaua, vișinie la culoare, tunsă în două niveluri și brodată cu aur într-un fir ce închipuie vrejuri, fructe și flori, din care a fost făcut un veșmânt domnesc ce va fi apoi transformat în văl de tâmplă la Mănăstirea Putna 295 etc.), vilarul (velurul) de Ypria (Ypres, Belgia) - adus uneori „tăiat”, croit adică -, postavurile de Louvain (Luviu), Köln (Colonia) sau din Cehia (acel „postav ceh”) - mai exact din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-l și punându-l, totodată, în valoare 305, încadrându-se într-un sistem (ce era fi numit cod) de mărci de identificare, între care ostentația, luxul, fastul aveau asigurată o poziție privilegiată 306. Luxul vestimentar pe care îl afișează Curțile domnești din cele două țări Române pare a fi avut un temei ceva mai larg. Oricum, cel care a redactat acele Annotationes Moldavicarum rerum observa aplecarea românilor către straiele prețioase (chiar în condiții naturale incapabile să suporte astfel de pretenții) neuitându
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de Vasile Lupu cu prima soție, Tudosca Bucioc; ea fusese măritată cu prințul lituanian Janusz Radziwstt - nota mea, D.H.M.], [iar] cealaltă care a fost măritată de puțină vreme cu fiul lui Hmelnițki cazacul 310. A fost acest lux al veșmintelor domnești de Curte - de ceremonie îndeosebi - un dat ab initio al modei aulice românești (depistabil chiar în restituirile sărace pe care ni le poate pune la dispoziție arheologia costumară) sau a reprezentat - în condițiile împrumuturilor ce se făceau de la o „curte
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
multe filiere începând cu ultimul sfert al secolului al XVIII-lea312. Cercetătorii din timpurile mai noi l-au ascultat pe Nicolae Iorga, nuanțând ici și colo, în funcție de datele avute la dispoziție, judecățile și rafinându-le. Pentru Corina Nicolescu, de pildă, Curtea domnească a țării Românești privea, la început în veacului al XIV-lea, în materie de vestimentație, către Apus - probabil prin mijlocire ungurească 313. Doamnele Basarabilor, care s-au îngropat la Argeș, în biserica Sf. Nicolae, credincioase Bizanțului, nu disprețuiau, însă, moda
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu lungi tăieturi prin care ieșeau mâinile. Avea pieptul împodobit cu găitane de fir și cu nasturi de argint aurit, dar, de regulă se purta deschis. Pe peretele Mănăstirii Dochiariu de la Sfântul Munte, în tabloul votiv de la Mănăstirea Slatina, hainele domnești sunt impunătoare. La Athos, Doamna Ruxandra poartă „tradiționala haină domnească fără mâneci a moldovenilor din vremea lui Ștefan cel Mare, prin gurile căreia se strecoară mânecile cămășii (iei) sau rochiei, brodate și ele în flori de fir, alese. De sub coroana
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a căror croială nu se modifica, fac ca personajele încoronate din tablourile votive, în solemnitatea lor de mare ceremonie, să semene - uneori până la amănunt - unele cu altele. Purtătorii și purtătoarele acestor straie prețioase (aflate în mai multe rânduri în sipetele domnești) interveneau, se pare, doar prin adăugarea unor podoabe aflate din belșug în tezaurele lor - cum erau maldărele de mărgăritare ale lui Petru Rareș, tatăl Ruxandrei (și membru, poate, al Ordinului „Lâna de aur”, calitate care îl îndrituia să poarte la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fost brodată -, fastul hainelor Doamnei este sporit de gulere de blană și de un văl atârnând de sub coroană 319. Viața caftanului (concurat mai târziu de conteșul polonez, făcut tot din catifea sau din mătase, cu broderii și îmblănit), ca veșmânt domnesc de ceremonie va fi lungă. Secolele nu-l vor putea modifica esențial. Eleganța vestimentară - formă a culturii aparențelor Chiar dacă „ieșirile” lor în public erau mai puține, soțiile de Voievod - căci despre ele va fi vorba în cele ce urmează - trebuiau
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
făcut din mătase purpurie. Coroana înaltă lasă să atârne cele două pandelocuri imperiale, iar veșmintele sunt pline de pietre prețioase și de ornamente brodate. Pantofii, ale căror vârfuri se văd de sub șuba impunătoare, au și ei culoarea rezervată împăraților. Curțile domnești au menținut aplecarea spre luxul vestimentar menit să impresioneze. în mai puține rânduri, ce e drept (frecvență mai slabă ce își afla motivații în regimul femeilor impus de niște Aule ce se orientalizau din ce în ce mai accentuat), fastul veșmintelor soțiilor de Voievozi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
strai lejer rezervat unor circumstanțe ale intimității. Ar trebui, prin urmare, definite și spațiile (și împrejurările), mult mai numeroase decât cele rezervate Voievodului, în care Doamna putea să afișeze alte veșminte decât cele de ceremonie. Adică spațiul privat din palatul domnesc din Orașul de Scaun (camerele sau casa Doamnei) sau din cele aflate în reședințele pasagere (odaia Doamnei și iatacul) de la moșii sau din mănăstiri, încăperea unde ea mânca împreună cu domnițele și jupânesele ori cu Vodă, paraclisul Doamnei - loc al rugăciunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
una „purtată”, (folosită); în fine, veșmintele uzate se purtau „acasă”, definind și ele acel „privat” despre care vorbeau mai sus. Erau pline garderobele soțiilor Voievozilor noștri de haine „civile”, împachetate cu grijă și depozitate în lăzile și cuferele din vistieriile domnești, cercetate adesea spre a fi îmbrăcate, cărate în pribegiile ce se declanșau intempestiv. Lista lucrurilor de îmbrăcat ale văduvei lui Pătrașcu cel Bun (Cronica Bălenilor: „[...] deci, după ce s-au umplut patru ani ai domniei lui, ca un om au murit
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ce se declanșau intempestiv. Lista lucrurilor de îmbrăcat ale văduvei lui Pătrașcu cel Bun (Cronica Bălenilor: „[...] deci, după ce s-au umplut patru ani ai domniei lui, ca un om au murit și Pătrașcu vodă și l-au îngropat în biserica domnească, la scaunul lui...”341; Letopisețul Cantacuzinesc, mai parcimonios, dar nepunând nici el la îndoială caracterul natural al morții: „De acolo Pătrașcu vodă s-au întors iar în țară, de au domnit ani 4. Și au murit în scaun, septembrie 24
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vlad Vintilă plănuia, în contact cu Ferdinand I de Habsburg, o răscoală împotriva turcilor], capturând pe boierii complotiști, pedepsind fără milă, în stilul lui Vlad țepeș, între 75 și 184 de prizonieri și decapitând pe conducătorii „opozanților, împreună cu un pretendent domnesc...” (Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 188). 55. „[...] chiar la două săptămâni după așezarea (încoronarea) în scaunul de la București, la 31 martie 1545, Mircea [Ciobanul] a executat șase din marii dregători ai predecesorului său, extrădați din Transilvania la cererea sultanului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-l detrona: întâi, în 1546, când au fost decapitați - după înfrângerea oastei intervenienților - vistiernicul Udriște din Mărgineni și Teodosie banul și apoi, în 1552, când, înaintea bătăliei și de teama trădării, Mircea Ciobanul „a decapitat 47 de boieri la masa domnească și alți 6 chiar în ziua bătăliei” (Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, pp. 229, 239). Să-i încludem și pe aceștia în numărul total raportat de Castaldo. 56. Un alt tiran: „[...] Alexandru [al II-lea Mircea], neavând încredere în boierii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]