4,942 matches
-
două inferioare) și 4 unghiuri (superior, anterior și 2 unghiuri laterale). Se articulează cu oasele sfenoid, temporale și parietale, atlas. Osul parietal sau parietalul ("os parietale") este un os pereche și aparține exclusiv calvariei (bolții craniului), este așezat între osul frontal și occipital, deasupra osului temporal. Osul parietal are o formă patrulateră neregulată, curbată și prezintă 2 fețe (externă, internă), 4 margini (frontală, sagitală, occipitală, solzoasă) și 4 unghiuri (frontal, occipital, sfenoidal, mastoidian). Se articulează cu osul frontal, occipital, sfenoid, temporal
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
sau parietalul ("os parietale") este un os pereche și aparține exclusiv calvariei (bolții craniului), este așezat între osul frontal și occipital, deasupra osului temporal. Osul parietal are o formă patrulateră neregulată, curbată și prezintă 2 fețe (externă, internă), 4 margini (frontală, sagitală, occipitală, solzoasă) și 4 unghiuri (frontal, occipital, sfenoidal, mastoidian). Se articulează cu osul frontal, occipital, sfenoid, temporal, parietalul de partea opusă. Osul lacrimal sau lacrimalul ("Os lacrimale") este un os mic patrulater ce ia parte la formarea peretelui medial
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
pereche și aparține exclusiv calvariei (bolții craniului), este așezat între osul frontal și occipital, deasupra osului temporal. Osul parietal are o formă patrulateră neregulată, curbată și prezintă 2 fețe (externă, internă), 4 margini (frontală, sagitală, occipitală, solzoasă) și 4 unghiuri (frontal, occipital, sfenoidal, mastoidian). Se articulează cu osul frontal, occipital, sfenoid, temporal, parietalul de partea opusă. Osul lacrimal sau lacrimalul ("Os lacrimale") este un os mic patrulater ce ia parte la formarea peretelui medial al orbitei și al celui lateral al
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
așezat între osul frontal și occipital, deasupra osului temporal. Osul parietal are o formă patrulateră neregulată, curbată și prezintă 2 fețe (externă, internă), 4 margini (frontală, sagitală, occipitală, solzoasă) și 4 unghiuri (frontal, occipital, sfenoidal, mastoidian). Se articulează cu osul frontal, occipital, sfenoid, temporal, parietalul de partea opusă. Osul lacrimal sau lacrimalul ("Os lacrimale") este un os mic patrulater ce ia parte la formarea peretelui medial al orbitei și al celui lateral al foselor nazale; are 2 fețe (laterală - orbitară, medială
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
oase palatine și cu cartilajul septului nazal. Maxila ("Maxilla"), sau maxilarul (superior) este un os pereche și neregulat, situat în centrul feței, făcând parte din viscerocraniu. Are un corp (cu 4 fețe: anterioară, infratemporală, orbitară, nazală) și 4 procese (zigomatic, frontal, alveolar, palatin); conține sinusul maxilar și canale ce străbat maxila (canalul suborbitar, canale alveolare). Fiecare maxilă este formată din două oase care s-au sudat în timpul dezvoltării embrionare: maxila propriu-zisă și osul incisiv ("Os incisivum"). Uneori, cele două părți pot
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
obrazului, peretele lateral și planșeul orbitei și ia parte la formarea pereților fosei temporale și infratemporale și arcadei zigomatice. Are 3 fețe (laterală - facială, temporală, orbitară), 5 margini (antero-inferioară - maxilară, antero-superioară - orbitară, postero-superioară - temporală, postero-inferioară, postero-medială), 2 procese sau apofize (frontal, temporal). Se articulează cu osul frontal, sfenoid, temporal și maxilă Partea interioară a craniului se numește endocraniu iar parte exterioară exocraniu. Pe de altă parte, craniul poate fi segmetat pe verticală și în acest caz se vorbește despre craniul superior
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
și ia parte la formarea pereților fosei temporale și infratemporale și arcadei zigomatice. Are 3 fețe (laterală - facială, temporală, orbitară), 5 margini (antero-inferioară - maxilară, antero-superioară - orbitară, postero-superioară - temporală, postero-inferioară, postero-medială), 2 procese sau apofize (frontal, temporal). Se articulează cu osul frontal, sfenoid, temporal și maxilă Partea interioară a craniului se numește endocraniu iar parte exterioară exocraniu. Pe de altă parte, craniul poate fi segmetat pe verticală și în acest caz se vorbește despre craniul superior sau bolta craniană (în latină: calvaria
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
sau baza craniului (lat: basis cranii). Această diviziune nu este arbitrară ci se fundamentează pe originea embriologică diferită a structurii oaselor craniene: osificare endocondrală pentru oasele de la baza craniului și osificare intramembranoasă pentru oasele boltei. Bolta este formată din oasele: frontal (partea verticală), parietali, scuamele temporalilor și occipital (partea superioară). Baza cuprinde restul părților scheletului cranian. Limita între bază și boltă este reprezentată printr-o linie care formează o circumferință sinuoasă și care pleacă de la depresiunea naso-frontală până la protuberanța occipitală externă
Craniu () [Corola-website/Science/308354_a_309683]
-
se dezintegreze în atmosfera terestră înainte ca "modulul de comandă" să efectueze manevrele de reintrare în atmosferă. "Modulul de comandă" avea forma unui trunchi de con având înălțimea de 3.2 m și diametrul bazei de 3.9 m. Compartimentul frontal conținea două dintre propulsoarele "sistemului de control cu reacție" (SCR), tunelul de andocare și componentele sistemului de reintrare în atmosferă. Compartimentul intern era presurizat și acomoda echipajul împreună cu panourile de control și mare parte din sistemele astronavei. Ultimul compartiment, cel
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
prinse în puncte de sudură și un inel pe circumferință. Plăcile din al doilea set erau prinse de inel și de cele din primul set prin șuruburi. Această structură era atașată de învelișul intern prin intermediul unei autoclave uriașe. Scutul termic frontal era identic cu cel dorsal cu excepția unui strat de PET tratat cu aluminiu. Componentele sistemului de coborâre terestră (în engleză "Earth landing System" (ELS) ) erau grupate în jurul tunelului de andocare frontal. Compartimentul frontal era despărțit de cel central de o
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
de învelișul intern prin intermediul unei autoclave uriașe. Scutul termic frontal era identic cu cel dorsal cu excepția unui strat de PET tratat cu aluminiu. Componentele sistemului de coborâre terestră (în engleză "Earth landing System" (ELS) ) erau grupate în jurul tunelului de andocare frontal. Compartimentul frontal era despărțit de cel central de o structură metalică bombată și era împărțit în patru subcompartimente dispuse la 90 de grade. Sistemul propriu-zis era format din parașutele principale, trei parașute pilot, două motoare pentru parașutele de încetinire, trei
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
intern prin intermediul unei autoclave uriașe. Scutul termic frontal era identic cu cel dorsal cu excepția unui strat de PET tratat cu aluminiu. Componentele sistemului de coborâre terestră (în engleză "Earth landing System" (ELS) ) erau grupate în jurul tunelului de andocare frontal. Compartimentul frontal era despărțit de cel central de o structură metalică bombată și era împărțit în patru subcompartimente dispuse la 90 de grade. Sistemul propriu-zis era format din parașutele principale, trei parașute pilot, două motoare pentru parașutele de încetinire, trei saci gonflabili
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
în cădere liberă avea o ușoară mișcare de rotație. Capsula putea fi manevrată prin mișcări de rotație imprimate de SCR. Aceste caracteristici permiteau amerizarea într-o zonă prestabilită, cu o precizie de câțiva kilometri. La 7,3 km altitudine scutul frontal era ejectat cu ajutoul unor pistoane cu gaz. Erau apoi scoase parașutele de încetinire, acestea reducând viteza capsulei la aproximativ 200km/h. La 3,3 km altitudine parașutele de încetinire erau abandonate și erau eliberate parașutele pilot care facilitau deschiderea
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
15". A treia parașută era redundantă. Înclinarea "modulului de comandă" era controlată cu ajutorul a 12 motoare de manevră, fiecare având o forță de propulsie de 42 kgf (414N). 10 dintre acestea erau plasate în compartimentul dorsal și 2 în compartimentul frontal, acestea din urmă controlând tangajul capsulei. Combustibilul (NO și CHNH), aproximativ 122 kg, era păstrat în patru rezervoare presurizate cu heliu, provenit din două rezervoare adiționale care conțineau aproximativ 0,5 kg din acest gaz și în care presiunea era
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
NO și CHNH), aproximativ 122 kg, era păstrat în patru rezervoare presurizate cu heliu, provenit din două rezervoare adiționale care conțineau aproximativ 0,5 kg din acest gaz și în care presiunea era de 28.6 MPa. Trapa de andocare frontală era plasată în capătul tunelului de andocare. Avea 760 mm în diametru și cântărea 36 de kg. Era constituită din două inele strunjite care erau sudate pe un panou cu structură tip fagure. Exteriorul era acoperit cu un strat izolator
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
9 m³ și găzduia pe lângă astronauți panoul central de comandă, scaunele echipajului, sistemele de ghidaj și navigație, mâncarea, rastelurile cu echipament, sistemele de management a deșeurilor și tunelul de andocare. Panoul de afișaj central, în formă de semicerc, domina partea frontală a cabinei. Acesta avea 2.1 m lungime și 0.9 m înălțime. Era segmentat în trei subpanouri fiecare cu funcții specifice fiecărui membru al echipajului. În partea stângă se afla panoul comandantului misiunii care includea indicatoare pentru viteză, înclinare
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
Modulul de serviciu" râmănea atașat de "Modulul de comandă" până în momentul premergător reintrării vehiculului în atmosfera terestră. Structura "Modulului de serviciu" era destul de simplă, constituită dintr-un ax central și șase sectoare despărțite radial. Componentele de bază erau un perete frontal și un compartiment de legătură cu margini aerodinamice, șase grinzi radiale, patru panouri cu structură tip fagure și peretele și scutul termic anterior. Compartimentul frontal avea 864 de mm lungime și conținea computerul SCR ("Sistemul de control cu reacție"), conexiuni
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
dintr-un ax central și șase sectoare despărțite radial. Componentele de bază erau un perete frontal și un compartiment de legătură cu margini aerodinamice, șase grinzi radiale, patru panouri cu structură tip fagure și peretele și scutul termic anterior. Compartimentul frontal avea 864 de mm lungime și conținea computerul SCR ("Sistemul de control cu reacție"), conexiuni ombilicale, blocul de distribuție electrică, controlerul pentru separarea modulelor și componente pentru antena amplificatorului de putere. Conexiunile ombilicale (țevi și fire) erau tăiate la separare
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
una pătrată cu latura de 279 mm. În timpul lansării antena era pliată pe lângă motorul principal, iar când vehiculul ajungea in spațiu aceasta era poziționată la 90 de grade față de învelișul modulului. La exteriorul modulului mai erau amplasate proiectoare retractabile orientate frontal, un proiector mobil pentru activitați extravehiculare și un "far" pulsator de întâlnire, vizibil de la 100 de km distanță. În timpul desprinderii finale de "Modulul de comandă" erau activate propulsoarele de manevră, timp de 5 secunde, pentru a facilita operațiunea.
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
747. În plus, a fost gândit ca înlocuitor pentru deja vechile și neîncăpătoarele Boeing 707. Printre inovațiile aduse de avion se numără autorizarea pentru operațiuni Cat IIIb (aterizări pe vizibilitate aproape nulă, fără altitudine de decizie, și cu o vizibilitate frontală de sub 100m), fiind primul avion astfel autorizat în Statele Unite și autorizarea pentru zboruri ETOPS (posibilitatea de a zbura pe distanțe lungi peste ocean, cu doar două motoare). O altă inovație este comunalitatea - instrumentele de zbor și cabina de control de pe
Boeing 767 () [Corola-website/Science/308399_a_309728]
-
412 pasageri, într-un format cu 9 locuri pe un rând dispuse în format 3+3+3 sau 2+4+3. 52% din avion (după masă) este construit din materiale compozite, și încă nu s-a decis materialul pentru partea frontală va fi compozit sau aluminiu. Fuselajul nu este cilindric, ci ovoid, oferind un spațiu mai mare pentru pasageri. Pentru moment, se oferă un singur motor, Rolls-Royce Trent XWB, General Electric refuzând să ofere vreun motor. Se oferă trei modele : Sursa
Airbus A350 () [Corola-website/Science/308422_a_309751]
-
ușor umbrite cu cearcăne abia vizibile. Desenul sprâncenelor este nuanțat, obținut prin tușe fine de culoare, nasul este drept, cu nările subțiri, buzele sinoase, cu relieful sugerat subtil prin culoare, au colțurile drepte. Unii dintre sfinții în friză păstrează poziția frontală, alții înclină capul grațios, asemeni Fecioarei Hodigitria din icoana “împaratească”. Gustul pictorului pentru alternanța culorilor complementare: roșu, galben, albastru stins, este evident, la fel ca și pentru armurile sfinților militari, bogat cizelate și bătute cu pietre scumpe, puse în valoare
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
se găsește și la Castelul Peleș. Coroana de oțel a fost făurită de către elevii și soldații meseriași ai Arsenalului Armatei din București. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului, nefiind terminat, cercul frontal diferind de acela al celorlalte două modele. Al doilea, modificat, a fost așezat pe globul purtat de aquila din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol
Coroana de Oțel () [Corola-website/Science/307375_a_308704]
-
din vârful unei coloane de piatră din Bulevardul Carol, Piața C.A. Rosetti. Al treilea model este cel primit de Regele Carol I, sfințit la Mitropolia din București în ziua de 10 mai 1881 și se compune dintr-un cerc frontal cu opt fleuroane și tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre prețioase, toate stilizate din oțel. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea Trecerea Dunării. Coroana cântărește 1.115 grame și este realizată din zburătura unui
Coroana de Oțel () [Corola-website/Science/307375_a_308704]
-
un sistem audio "Clarion". Versiunea limitată Street Racing a fost disponibilă doar pentru modelul în 3 uși cu motor pe benzină. Aceasta se diferenția prin spoilerul nou, dungile roșii, evacuarea cromată și volanul sport din piele. În cadrul acestei restilizări, bara frontală este modificată, aceasta fiind masivă și primind de asemenea un element cromat destul de lung pentru o mașină de dimensiuni mici. Parașocul spate este redesenat și pasajele roților față sunt modificate pentru a se potrivi cu noua formă frontală. La extremele
Peugeot 107 () [Corola-website/Science/307382_a_308711]