5,266 matches
-
comis o crimă Împotriva lui, și asta ne-a unit cu el Încă și mai strîns. — Și Sanger? El știa adevărul despre incendiu? — Nu. În afară de tine, dintre cei veniți la Înmormîntare cred că doar el nu știa. Probabil o fi ghicit. — Chiar și-așa, nici măcar nu s-a dus la poliție. Nimeni nu s-a dus, deși cei mai mulți precis nu se așteptau ca familia Hollinger să moară În flăcări. — Aveau propriile lor afaceri de condus. Incendiul a fost mană cerească pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pletele astea. încă n-am izbutit să-i văd culoarea ochilor. Ce-mi displace însă la el e zâmbetul. Are un zâmbet îngâmfat și atotcunoscător. Unii oameni zâmbesc așa, ca și cum le-ar ști ei pe toate dinainte, ca și cum ți-ar ghici gândurile mici, agitate și imperfecte (în timp ce ei își controlează perfect gândurile lor mari, importante și perfecte), ca și cum s-ar simți desăvârșiți și mulțumiți de sine până la strivirea a tot ceea ce există dincolo de prețiosul lor sine... Eduard n-a venit singur
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
treabă toată ziua, dar te aștept la hotel, seara la 7, la apartamentul 301! Dau o petrecere la care le-am spus tuturor să se îmbrace în ceea ce-i reprezintă cel mai bine! Vă arunc această provocare! Să văd dacă ghicești cu ce mă îmbrac eu! Să-mi aduci un bilețel cu presupunerea ta. O să-ți dau și eu un bilețel cu presupunerea mea. Să vedem care-l cunoaște mai bine pe celălalt! Glasul ei sonor, în care tonul imperativ era
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tăcuse, încât Clara avu impresia că Bobo și-a pierdut dintr-odată vocea, a amuțit pentru totdeauna și s-a transformat într-o statuie. Apoi își plimbase ochii lui cu pleoapele pe jumătate căzute peste pereții înțesați de lucrări. — Ai ghicit, asta a fost camera lui mai demult, mormăise Bobo. Vvăd ccă nu ți-ai pier dut interesul pentru Edi. De multe ori m-am ggândit la dorința ta de a-l face pe Edi un personaj exemplar. Mi se ppărea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
reîntoarce În suburbii depășea cu mult liberul lui arbitru. Nu putea să nu o facă, așa cum, pe patul de moarte, n-a putut Împiedica acea amintire Îngrozitoare din „Marele Război“ să se ridice la suprafață. La vremea aceea Însă am ghicit ce anume Îi dictase cu adevărat retragerea din Devon. Nu era vorba de precauție financiară sau de dragostea pentru suburbie. Nu era vorba decât de pomii lui și de adăpostul pe care i-l ofereau... Fără nici o logică, asta Însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
și la jocul de doi, față de nănașă, doamnă din cap până în picioare, față de verele ei, ba rânduiseră și pe câteva femei, de dincolo de lavițe... Petrecerea începuse să se sleiască și, de aceea, Nicanor se ridică, glăsuind pentru toți: Dragi meseni, ghici ghicitoarea mea, ce e? Am un iaz, malurile-s verzi, apa-i sânge de iepure, mâlul roșu, ca steagul Partidului și crapii negri!? Din rândurile maselor porniră strigăte entuziaste, care vădeau cunoștințele temeinice în cimilituri ale diverselor generații de la Goldana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Am un iaz, malurile-s verzi, apa-i sânge de iepure, mâlul roșu, ca steagul Partidului și crapii negri!? Din rândurile maselor porniră strigăte entuziaste, care vădeau cunoștințele temeinice în cimilituri ale diverselor generații de la Goldana: Harbuzul este, harbuzul!... Am ghicit imediat! Se cheamă că e pepenele! dezvoltară alții chestiunea în adecvate comentarii: el are malurile verzi coaja, apa ca sângele de iepure zeama și mâlul roșu ca steagul Armatei Eliberatoare miezul!... Cei doi flăcăi, năimiți de dimineață, apărură atunci, clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
avântau pe baricadele Revoluției din 1848. Continuând să rotească paharul de whisky în palme, Vladimir, care reținuse de la Melanie că prenumele său nu era de fapt decât un cognomen, o variantă slavizată a numelui Waldemar, din țările saxone, încercă să ghicească: Frumoasa mea doamnă, permite-mi să întreb: ești evreică, ori nemțoaică? Își luă o pauză pentru explicația prin care trebuia să-și justifice curiozitatea lui, nedelicată, într-o oarecare și mică măsură: Prea multe lămuriri mi-ai dat în germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
acelor cavaleri cruciați, Vladimir își permise răgazul de recuperare a forțelor. Eșuă în penibila căutare a unui adăpost temporar, undeva, în spatele zidului apărut în cale. Obstacolul acelui zid se contura în întunericul lăptos, revărsat de o Lună nevăzută, care se ghicea prin noapte și prin ninsoare. Se deplasă, clătinându-se, către profilul întunecat, al unei porți de grilaj, sugerând o copcă zugrăvită pe bezna congelată a nopții. Poarta rămăsese întredeschisă în omăt, după pasajul unui necunoscut care intrase ori ieșise, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de dinaintea pașilor săi. Stopă, între îngrijorare și curiozitate, căutând printre desișuri pe incertul trimițător. Arcașul apăru de îndată. Purta pe creștet un fel de vârtelniță, fabricată din pene multicolore, iar ca învelitoare, un veșmânt de vânător ancestral, sub care se ghiceau linii vânoase, precum și dunga rezolută a unui pumnal de oricalc. Regressus in infinitum! murmură Profesorul. Iată-mă dinaintea unui aborigen din alte timpuri... Pe măsură ce se apropia de el, Profesorul observă că Vânătorul înainta fără a fi precedat de cercurile nevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mă simțeam din ce În ce mai În largul meu, copleșit de o erecție fundamentală, cum scrisese Cătă Într-un poem din tinerețe. Mă gândeam la Cătă, mda, asta ar fi fost o problemă. Eram Însă prea căzut În admirația propriilor dimensiuni, lesne de ghicit prin pantalonii scurți pe care, foarte neprotocolar, Îi purtasem Întreaga seară. Mă Împiedicam de propria sulă, asta mă făcea să nu-mi iau În seamă gândul care aluneca la Cătă, la Cristina, la ficțiune. Eram gata de acțiune, farmacista Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
o sprijineam pe fată. Am intrat În apartament, stătea bine farmacista, două camere uriașe, una din ele dădea spre o terasă incredibilă, uriașă și ea, cu vedere spre turla catedalei catolice, peste acoperișuri de case vechi și nobile. Mi-a ghicit uimirea, m-a invitat să ies, să iau loc pe un șezlong de bambus, s-a dus, cică, să-mi prepare ceva de băut, n-a mai venit. Am stat acolo, vrăjit de lumina moale a răsăritului, răcorit de aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ireproșabil. Smaranda știa că dacă el acceptase să se afișeze alături de cei în mijlocul cărora își pierduse până atunci cumva agreabil vremea o făcuse doar pentru ea. Exista între ei un fel de comunicare tăcută prin care reușeau mereu să-și ghicească gândurile, dorințele, ca într-o bună zi să-și dea seama cu gingașă emoție că se iubesc. Sincer, necondiționat și dezinteresat, așa cum numai sufletele curate o pot face. Și a urmat excursia la Mangalia. Zece zile de vis petrecute la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
apare Sofia Hagiaturian. Înaltă, bine făcută, încă frumoasă, cu un cap cochet de bucle castanii, arată vârsta nedefinită a femeilor obișnuite să viziteze de timpuriu saloanele cosmetice. Linia severă a costumului taior bleumarin completează perfect privirea albastră în spatele căreia se ghicește inteligența rece, lucidă, care o ajutase să supraviețuiască în mlaștina perfidă și necruțătoare a marilor afaceri. Domnule Rădulescu! Vocea un pic îngroșată trădează o veche fumătoare. Ce surpriză plăcută! Mă bucur să vă văd, spune aceasta cu un zâmbet afectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
potrivite cuvinte consolatoare pentru familiile a douăzeci dintre subordonații săi uciși într-o ambuscadă în munții Caucaz. De atunci, aflase numai prin terțe persoane vești că, Slavă Domnului!trăiește și este bine. Nu de puține ori și mai ales când ghicea în spatele știrilor "machiate" că luptele nu se desfășurau tocmai fericit, privea lung în zațul întunecat al unei cafele băute cu gândul la el, chinuindu-se să deslușească o cât de mică certitudine legată de soarta lui. Înainte mereu se amuzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe cei doi, apoi revine din nou la înfulecat. Așa cum le folosește, cuțitul și furculița pierd rolul de ustensile domestice ale civilizației, părând în mâinile lui mai degrabă niște arme ucigașe. Pe șervetul alb, prins în gulerul cămășii cafenii, se ghicesc urmele unor degete. Câteva firmituri punctează reverele uniformei negre. Marius împinge în spatele Smarandei un scaun, apoi se așează și el. Ceremonios, maître depune pe scrobeala imaculată a fețelor de masă două meniuri învelite în piele închisă la culoare și lista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dreapta. Rostește politicos o scuză și după o ultimă cercetare fugară peste umăr, dă să treacă pe lângă ei. Te uiți cam des în urmă, domnule ofițer! Te simți urmărit? Tu, un erou? Mai mult amuzat decât curios, Marius încearcă să ghicească în penumbra străzii persoana care i se adresează pe un ton atât de familiar, cu inflexiuni ironice. Vede înconjurat de cârlionți întunecați un chip cu paloare accentuată, ca a celor lipsiți mult timp de lumina soarelui. Rosa ... Rosa Goldstein! Fostă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sport, mai lejeră, dar nu lipsită de rafinament. Servitori cu jachete orbitor de albe se mișcă discret și eficient prin mulțimea invitaților. Felurile de mâncare excelente ca și vinul de calitate întrețin o atmosfera veselă și degajată, sub care se ghicește totuși o nedumerire și un început de teamă. Cu toate că este ziua cea mai fericită din viața ei, Cella privește către Viorel cu ochi verzi plini de neliniște, abil mascată sub forma unor glume cu iz amar. Un hohot de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lui fusese percepută de Smaranda, care-l lasă să vorbească mult, despre tot felul de nimicuri, simțind dorința acestuia de a fi cumva aproape de ea. Întreabă totuși într-un târziu: Oh, Marius...despre ce este vorba? În vocea ei se ghicește un dor disperat, lucru pe care-l simte și el. Nu...nimic, se bâlbâie el. Doar că mi-e foarte greu fără tine. Și mie. Doream doar să-ți spun că te iubesc. Niciodată nu m-am îndoit de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
milă ... Domnul să vă dea sănătate ... Cât vă lasă inima ... Pentru o bucată de pâine". Poartă ochelari rotunzi cu lentila neagră, de orb, dar ochiul versat al lui Marius surprinde căutătura lungă care urmărește fesele unei femei grase, care se ghicesc vulgar sub stofa subțire a rochiei. Timpul se scurge încet, cleios, fragmentat din când în când de zgomotele obișnuite ale unei străzi circulate. Claxoane, răcnete, portiere trântite, zăngănituri, frânări bruște. Înserarea nu aduce răcorea mult dorită. Rămâne la fel de cald ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nici o inflexiune, tocmai de aceea teribil de înspăimântătoare. Un profund dispreț îl cuprinde pe Gaie. Îndreptat spre dânsul, către propria lui persoană. Se blestemă amarnic pentru prostia de a nu verifica atent balconul. Își aduce aminte cuvintele țigăncii care-i ghicise în bobi de Bobotează, că nu va trece anul și va fi în fața morții din cauza lăcomiei. O luase atunci în batjocură, socotind vorbele ei simple năluciri. Dar acum este prea târziu. În silă, se execută. La fel și șeful lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
coboară scara interioară către ușa principală. Ajunși afară, aleargă către locul unde parcaseră. Se pare că mai sunt unii care preferă aerul curat al nopții. Urmărind privirea lui Manfred, Marius vede staționat la colțul străzii un Buick. O siluetă se ghicește la volan. Un tip uscățiv, cu pălăria dată pe ceafă, stă rezemat de aripa dreaptă. Fumează calm, slobozind rotocoale mari de fum. La apariția lor, își părăsește rapid plictisul și se aruncă pe scaun. Imediat ce închide portiera cu un pocnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
le privească. Iese grăbit, fuga se transformă într-o goană disperată prin labirintul străzilor pustii. E în viață dar, Dumnezeule, ce sinistru succes! Trece pe lângă cei căzuți fără alegere din unitățile care se înfruntaseră în ultimele zile. Sub ruine, se ghicesc multe alte trupuri. Duhoarea grea a cadavrelor în descompunere este insuportabilă, se insinuează copleșitor. Simțurile lui nu mai rezistă și cu un icnet scurt se îndoaie de mijloc eliberându-și convulsiv și violent conținutul stomacului, după care o ia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înăbuși mai bine rezonanța pașilor. În sfârșit ajung la casa în care este instalat comandamentul regimentului. O clădire lungă, solidă, scăpată ca prin minune cu zidurile întregi. Numeroasele ferestre fără geamuri sunt întărite cu traverse de lemn din spatele cărora se ghicesc țevile negre ale mitralierelor. Intrarea este protejată cu un parapet înalt din pământ și bârne. Două santinele înfofolite în mantale, degeră stoic. La apariția lor salută regulamentar și după un control riguros al actelor sunt lăsați să intre. Înăuntru, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cade un soldat, încă unul, chiar din grupa lui, Mihăiță Stamate, un băiat subțirel și timid, cu ochelari. Chiar când ajung la etaj, o rafală scurtă găurește spinarea lui Cârciumaru, un gradat din plutonul lui Nicky. Mai mult instinctiv, Marius ghicește în spatele lui o umbră cu țeava unei arme îndreptată către el. Ridică brațele și cade la pământ ca și cum ar fi fost secerat de gloanțe. Descumpănită, umbra devenită trup iese în fugă din cameră ca să sfârșească cu baioneta lui Marius în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]