7,197 matches
-
ce suscită mentalul colectiv în sensul unei schimbări radicale a prezentului, fără a oferi însă garanții de posibilitate pentru proiectele pe care le propune. Vehiculând credințe relative la organizarea prezentă a comunității și care au rol orientativ pentru practicile sociale, imaginarul instituie ideologic anumite tipare atitudinale și comportamentale. Realitatea produsă ca urmare a acestui proces nu este o simplă sumă de practici sociale particulare și izolate, ci un cadru instituțional evolutiv în care membrii societății își impărtășesc experiențele individuale și colective
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
cunoașterea acestei realități depinde într-un grad important de abilitățile individului, de caracterul adaptativ al subiectului cunoscător și actant, dar toate acestea ar produce la nivelul său disonanță cognitivă în absența a ceea ce am numit, anterior, prin sintagma contextualism epistemic. Imaginarul social și, prin urmare, ideologia, deține un rol manifest în design-ul arhitectural al contextului epistemic în care membrii unei societăți se manifestă, în principal prin limbaj (fie acesta verbal sau non-verbal). În absența sa, nu doar cunoașterea socială, ci
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
limbaj (fie acesta verbal sau non-verbal). În absența sa, nu doar cunoașterea socială, ci instituirea societății ca atare ar fi imposibile și, în acest sens, ideologia asigură transmiterea principalelor sale articulații de la o generație la alta. Fiind acel aspect al imaginarului aflat în permanent contact cu realitatea socială 11, ideologia este, la rândul său, influențată de aceasta. Relația dintre ideologie și realitatea socială nu este, așadar, unidirecțională, pur cauzală, în sensul în care prima ar fi cauza cele de a doua
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
o abordez în secțiunea finală a lucrării dar nu e mai puțin adevărat că, la rândul său, societatea și realitatea care îi corespunde influențează evoluția schemelor ideologice. Avem de-a face, așadar, cu o relație biunivocă: ca figură centrală a imaginarului social, ideologia instituie o anumită societate și, corespunzător acesteia, un anumit tip de realitate (nu discut aici dacă acest lucru se întâmplă în interesul unui grup sau dacă, având interesul drept motivație, ideologia instituie astfel și fenomenul dominației, deși e
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
evoluția socială pe care o motivează. Iar această relație biunivocă este vizibilă pe întregul drum de la idei înspre practicile sociale și retur 12. Ceea ce emerge din această perspectivă este faptul că ideologia se manifestă, pe de o parte, la nivelul imaginarului social împărtășit de o societate și la nivelul practicilor instituționalizate (formal sau informal) ale acesteia, dar și la nivelul membrilor individuali ai comunității, grație existenței contextului epistemic invocat. Acesta din urmă asigură atât posibilitatea unui discurs inteligibil și coerent la
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
nu sunt produse exclusiv individuale, din moment ce, în sens lockean, mintea umană este, la origine, o "tabula rasa" ce înregistrează, prin intermediul procesului de socializare, datele necesare pentru integrarea în comunitate. Ele sunt, așadar, tot niște proiecții care își află resursele în imaginarul social și care pot deveni ideologice în măsura în care sunt împărtășite cu ceilalți. Efectul ideologic este vizibil, așadar, în punctul de intersecție dintre propensiunea subiectivă de a da un sens realității și expresia intersubiectivă a acestei realități, așa cum este aceasta proiectată prin
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
socială în absența unei percepții colective cu privire la aceasta; în al doilea rând, această realitate este rezultatul întâlnirii dintre intersubiectivitatea proprie relațiilor sociale și subiectivitatea individuală. Realitatea socială este, prin urmare, o construcție ideologică, fundamentele sale fiind credințele care, localizate în imaginar și împărtășite social creează un context epistemic grație căruia membrii societății pot contribui atât la instituirea practicilor necesare organizării cât și la dezvoltarea cunoașterii sociale. Proiecția ideologică a realității sociale implică existența unui înțeles la care toți membrii responsabili ai
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
a realității sociale implică existența unui înțeles la care toți membrii responsabili ai unei societăți să aibă acces. Despre această problemă discut în secțiunea următoare. 2. Construcția ideologică a înțelesului socio-politic Până în prezent, am analizat relația dintre "figura" tare a imaginarului social, anume ideologia, și realitatea socială ca expresie rezultată din procesul de instituire a societății. Ceea ce mă interesează în continuare este să încerc o explicație relativă la modul în care ideologia oferă condițiile necesare pentru comprehensiunea acestei realități de către membrii
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
vedere, faptul că, la rândul său, schimbarea socială poate influența evoluția unei societăți, afectând implicit sistemul său ideologic de credințe și toate elementele aflate în relație cu acesta. Ca atare, schimbarea socială afectează nu doar credințele sistematizate ideologic la nivelul imaginarului social, ci și contextul epistemic constituit de acestea, convențiile ideologice instituite în baza sa, modul în care este construit înțelesul social și cunoașterea socială ca atare. Noile elemente apărute ca urmare a schimbării sociale penetrează sistemul ideologic de credințe, configurează
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
de neevitat pentru o perspectivă care implică prezența ideologiei ca instrument epistemologic, așa cum își propune cea de față. În secțiunile anterioare, am argumentat în favoarea ideii că ideologia participă în mod activ la configurarea realității sociale, instituind, ca figură "tare" a imaginarului social, anumite convenții care permit construirea înțelesului social ce face posibil accesul la cunoașterea socială. În cele ce urmează, intenția mea este aceea de a susține celălalt rol alocat ideologiei la punctul de start al prezentului capitol, și anume cel
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
punct de vedere metodologic, modelul de analiză ideologică pe care îl propun este unul integrat presupunând, așadar, deschideri interdisciplinare și poate fi vizualizat prin apel la figura de mai jos: Figura 1. Modelul integrat de analiză ideologică a cunoașterii sociale IMAGINAR SOCIAL → IDEOLOGIE (FIGURA "TARE") ← SOCIETATE (analiză antropologică) (analiză teoretico-politică) GRUPURI INDIVIZI (analiză teoretico-socială) ↓↑ CONSTITUIREA CONTEXTULUI EPISTEMIC (analiză epistemologică) ↓↑ INSTITUIREA CONVENȚIILOR IDEOLOGICE (analiză socio-antropologică) ↓↑ CONSTRUIREA ÎNȚELESULUI SOCIAL (analiză discursivă, specifică științelor comunicării) ↓↑ CUNOAȘTERE SOCIALĂ (analiză epistemologică, proprie sociologiei cunoașterii) ↓↑ SCHIMBARE SOCIALĂ
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
SUA cu sloganul "Yes, we can!". Foarte memorabil a fost și discursul, și recursul la, noua frontieră și la obstacolele, primejdiile și oportunitățile sale, pe care l-a ținut candidatul prezidențial J.F. Kennedy în 1960 (vezi NEW FRONTIER). Frontiera, în imaginarul american, a fost asociată și cu ceea ce se va numi lumea Vestului Sălbatic, dar percepția sa a fost complexă și contradictorie. Miturile cowboy-ului, ale Vestului Sălbatic, westernul hollywoodian, precum și buletinele de știri ce mediatizează în mod senzationalist o serie limitată
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
familia, la Babette, care este în stare de orice pentru a primi în continuare un nou drog, Dylar, care combate teama de moarte. Gestul final al lui Gladney, care a ajuns ca și consumatorii de Dylar să confunde realul și imaginarul, de a-l împușca pe amantul soției și inventatorul Dylar-ului și apoi, rănit și el de cel pe care l-a împușcat și trezit la realitate de durerea produsă de rană, de a îl transporta rapid la spital pentru a
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
unei stări de grație care să permită - ca să folosim expresia blagiană - o „supremă intimitate cu Totalul”. Formula lui Breton, a „vaselor comunicante”, nu lipsește de altfel din vocabularul poetului nostru, iar năzuința transgresării frontierelor dintre înalt și adânc, real și imaginar etc., într-o coincidentia oppositorum concentrată în conceptul de suprarealitate, apare și la el, parafrazată bunăoară în Radiografie: „Scriu ș...ț pentru posibilitatea, oricât de redusă, de a suprima cu o cizelare de cuvinte atâtea asprimi dintre spațiu și timp
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
tuturor limitelor impuse de „codul de maniere sau legi” al societății burgheze și al limbajelor corespondente ei. „Poemul” nu trebuie să le urmeze și respecte, fiind chemat să se exprime ca spațiu al libertății absolute a spiritului: o libertate în imaginar, turbulentă în raport cu ordinea stabilită, dar și compensatoare, în măsura în care promite refacerea, fie și relativă, a unității ființei alienate. Opțiunea ultimă pentru „imagi-NAȚIUNE” are cel puțin acest dublu înțeles. Unei existențe lucid-pragmatice, „fără vise și fără poeme”, unei „lumi reale”, considerată ca
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al limbajului perpetuat prin tradiție („gramatical”, „logic” etc.). „Sângerarea imaginației fecunde” - despre care se vorbea în articolul Tudor Arghezi - fierar al cuvântului, - apărea drept rezultatul unei asemenea înfruntări a lumii încremenite în formule și convenții. Sub acest unghi, apelul la imaginar e semnul unei rupturi. E elocvent, bunăoară, faptul că și în etapa mai nouă a scrisului său „alunecarea într-o cale lactee de imagini”, care, după Voronca, „constituie însăși unealta de azur a meșteșugului de a scrie”, este asociată cu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei sau de obiecte”. Imaginația este interpretată deci ca agent eliberator dintr-o realitate și ordine inerte, dar, implicit, și ca factor de întemeiere a unui alt spațiu, mai autentic-vital, al unei alte realități: un real imaginar sau un imaginar real, ce se constituie tocmai pe direcția tensională trasată mai sus: în funcție de o opoziție-negație și, totodată, de o aspirație reparatoare care păstrează înscrisă în ea urma revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de idei sau de obiecte”. Imaginația este interpretată deci ca agent eliberator dintr-o realitate și ordine inerte, dar, implicit, și ca factor de întemeiere a unui alt spațiu, mai autentic-vital, al unei alte realități: un real imaginar sau un imaginar real, ce se constituie tocmai pe direcția tensională trasată mai sus: în funcție de o opoziție-negație și, totodată, de o aspirație reparatoare care păstrează înscrisă în ea urma revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv în universul imaginar
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și literarul - negate în principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală, trăire, implicare într-un raport mereu inedit cu exteriorul, conjugare a realului cu imaginarul, capabilă să genereze „scânteia revelatoare”. Totul poate pătrunde în spațiul poemului, cu condiția ca să provoace spiritul la o întâlnire revelatoare. Respingând „legile frumosului ș...ț, limitarea lui la anume forme și tipare, la anume alăturări”, Voronca mută accentul pe „neprevăzutul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de vreme ce constituie însuși fluxul vital care este scrisul. Esențială e forța lor de șoc, insolitul întâlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii; loc mitic al coincidenței contrariilor, al interferenței dinamice dintre real și imaginar, dintre eu și univers, într-o „incandescență sublimă”, - trimițând spre ceea ce Breton numește, în Suprarealism și pictură (1928), „câmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu în perpetuă efervescență, în care amintirea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu în perpetuă efervescență, în care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzând cantonarea în real, subminându-l prin forța de subversiune a imaginației, dar refuzând și „rezultatul”, imaginarul ca punct terminus și definitivă rezolvare a contradicțiilor eului (de unde exaltarea „neliniștii”, „eșecului oricărei întreprinderi”, a „slăbiciunii” funciare a scrisului), poetul caută, în mod aparent paradoxal, momentul intermediar, de tranziție, fiind interesat de fapt de procesul însuși al constituirii imaginii
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
tocmai pentru că este transcendentalmente liber”, iar „imaginarul este în fiecare zi acel «ceva» concret către care existentul e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă în fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge în sensul lor - rămân mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținând foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltând promisiunile conținute în actul „depășirii” în imaginar a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă în fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge în sensul lor - rămân mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținând foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltând promisiunile conținute în actul „depășirii” în imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cât mai îndepărtate între ele. „Suprarealismul - scrie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge în sensul lor - rămân mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținând foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltând promisiunile conținute în actul „depășirii” în imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cât mai îndepărtate între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă preferați, revelație a unei nopți în care nu vrei să pătrunzi pe de-a-ntregul, în sânul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a semnelor” a cărei pondere poate fi evaluată ușor dacă o raportăm la ambianța literară a epocii: alături de Ion Vinea și în mult mai mare măsură decât un Tzara sau Adrian Maniu, Voronca e unul dintre cei ce inovează substanțial imaginarul liricii românești. Și ceea ce este mai important, aceste noi „date” se înfățișează ca prezențe familiare, la îndemână, degajând eul poetic de orice complexe, ca și de tânjitoarele nostalgii romantico-simboliste. Autorul Invitației la bal ne introduce printre primii în ceea ce numim
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]