4,886 matches
-
aș înțelege ? Eh, te-ai distrat și tu o seară, ce ? Puteai s-o spui de la bun început. — Puteam și poate trebuia, dar am zis să-ncerc totuși. — O, dar, dragul meu Cristian, răspunde imediat profe- sorul pe un ton ironic, ce om conștiincios, plin de ambiție și reușită ești mătăluță... Ia, hai, povestește-ne tu mie și colegilor tăi, dacă tot nu cânți azi, unde mai exact ai fost tu aseară, de te-ai distrat așa bine ? Poate mergem și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
decât noțiunile curente ale dicționarului. Cărțile, fermecîndu-mă cu lumi mereu și mereu altele, cu personaje remarcabile și exemplare - modele posibile! -, cu posibilități de existență, de comportament și de destin uluitoare, iar femeile - prin accederea la „cercuri Închise” și autorități enigmatice, ironice și ultime; și, când am avut acces la lumea, la universul goethean de hârtie, am aderat spontan și definitiv la acel vers celebru: Das ewig weibliche zieht mich an! - eternul feminin mă atrage, mă pasionează ca și la numeroasele și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de semn al nebuniei, pur și simplu, deoarece această „realitate” pe care o nega Îl asalta, Îl Îmbrâncea și adeseori Îl ridiculiza din toate părțile și nu rareori el Înainta Într-un culoar de hohote de râs sau de grimase ironice ale celor „adaptați”, cei care se grăbeau să lingușească și chiar să maimuțărească „ceea ce era”, ceea ce „exista”. Târziu, foarte târziu l-a citit și Înțeles pe complicatul și paradoxalul Hegel care afirmă că „numai ideea este concretă”, În fapt Subiectul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Socrate, grav, cu o figură și frunte puternice, sprâncene de satir grec, cu acel „aer muntean” care m-a atras Întotdeauna, de la Început, la prietenii mei Matei, Nichita sau Lucian Pintilie, ochii sclipind de maliție și inteligență certă, nativă, gura ironică și, mai ales, un discurs de-o extremă plasticitate și eleganță sintactică și lexicală. I-am dat pe dată telefon, ajuns În București, și l-am invitat la noi. A venit și, În fața mea și a Cristinei, instalat Într-un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
când, o spuneam, fusesem cu adevărat curați, apți de idealuri Înalte, umane! -, Încât nu numai că nu le recunoaștem În anii greori și tracasanți ai vârstei adulte, dar, nu rareori, amintindu-ne de acele principii sau idealuri, avem un rictus ironic la adresa lor. Iar dacă e cineva de față, nu ezităm să râdem de ele, exersându-ne sarcasmul, sub pretextul că am devenit „realiști”, adică „Învingători ai existenței sociale”. Vai de „victoria” noastră, un eșec, din acest punct de vedere, să
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Însuți și așa cum ziua urmează nopții, nu vei Înșela, dezamăgi, pe nimeni și nici pe tine Însuți! Iată, de la „bătrânețe” am trecut la „prietenie” și apoi la „spaima de moarte”! Cam mult, cam „multe”, va ricana un om Înțelept și ironic, cam prea multe și prea dense, prea concentrate, prea „arogante” pentru niște Însemnări despre Sensul vieții, chiar dacă ele poartă sub-titlul, ca o scuză sau justificare, de Memorii. Ei bine, nu, va replica autorul acestor rânduri, tocmai acest subtitlu Îmi permite
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cel care semna cronichete mondene și care, după un roman voluminos, șablonard-balzacian, Jean Santeuil, propune cu adevărat marea răsturnare a prozei secolului, A la recherche du temps perdu; o epopee, o galerie de portrete desenate cu o perspicacitate și culoare ironică moștenită de la Îndepărtați antecesori, precum un Saint-Simon sau Montaigne și, mai ales, unde propune un stil, „o frază” ce contravine spiritului stilistic clasic francez care pretinde concizie și pertinență. O proză abisală, cu adevărat, deoarece personajele acestui vast tablou epic
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
deși ne vedeam extrem de des și petreceam Împreună sute de ore - legați și de originea noastră socială burgheză care, În anii aceia, ne „stigmatiza” evident! -, păstra față de mine și de autorul care eram o distanță precaută, critică și uneori biciuitor ironică. Dar, prin toamna lui ’61, s-a Întâmplat un mic miracol, o „schimbare la față” a prietenului lui Nichita, Cezar și Mircea Ivănescu; smulgându-mi, Nichita, prima variantă neterminată a manuscrisului romanului Francisca, Într-o aproape disperată dorință de a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cum să-l asociezi cu democrația și cu respectul datorat celuilalt? Nucleul dur al admiratorilor săi este alcătuit din partizanii soluțiilor autoritare și xenofobe, aparținând Îndeosebi Partidului România Mare — cam tot aceiași care au și nostalgia lui Ceaușescu. În mod ironic, ei sunt Într-un fel urmașii celor care l-au trimis pe mareșal În fața plutonului de execuție. Cazul românesc este foarte interesant, tocmai prin multiplele răsturnări ideologice și politice, pentru urmărirea mecanismului manipulării eroilor istoriei În funcție de interesele prezente. <endnote id
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sunt Gheorghe Petrașcu (1872-1949), autor de peisaje și naturi moarte, inconfundabile prin materia lor densă și totodată strălucitoare; Theodor Pallady (1871-1956), cel mai parizian dintre artiștii români, opusul, s-ar zice, al lui Petrașcu, cu o linie netă, expresivă și ironică și un colorit discret și rafinat; Nicolae Tonitza (1886-1940), ale cărui portrete de copii, nuduri sau peisaje dobrogene frapează prin expresivitatea formelor și simțul decorativ. Dar și acești pictori sunt În situația marilor scriitori români; cota lor În afara României nu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
brazdă și a comandat un pahar de vin alb pe care știam că nu și-l dorea cu adevărat și ne-am conformat cu toții sporovăielii pe fondul unui CD cu Burt Bacharach - de o știutoare manieră kitsch, expusă cu formalism ironic, operând nu numai ca o caricatură a gusturilor noastre de părinți - un fel de comentariu despre cât de burghezi și de plini de prejudecăți suntem - dar și cu un pronunțat efect reconfortant; ar fi trebuit să ne ducă înapoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mine. Galbenul - doar aparent odihnitor - din picturile azilantului de la Sain-Remy... VITALIE CIOBANU: Am colindat preț de o jumătate de oră sălile localului, ajutat de Alexa Rousseau - translatoarea noastră în engleză -, o fată inteligentă și plăcută, studentă la Litere. Comentariile sale ironice m-au ajutat să filtrez informațiile abundente ale amfitrioanelor noastre și să mă orientez mai bine în ceea ce vedeam. În capul scărilor ce duc în sala de la etaj, ne așteaptă Eric des Garets, moderatorul întâlnirii noastre, critic literar și eseist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe o atitudine în câmpul culturii: absorbție a influențelor din exterior și voința de a ieși din izolare. Dar cred că argumentele mele nu au sunat prea convingător. „Postmodernismul” e perceput în Franța mai ales funcțional, prin prismă strict literară - ironicul, ludicul, parodicul, relativizarea adevărurilor metafizice ș.cl. „Cade” pe un teren mult prea suprasaturat de -isme pentru a fi îmbrățișat fără rezerve. Mai ales cu ascendența sa americană... Am aflat mai târziu, de la alți colegi, după întâlnirea de la librăria Mollat, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și la sprâncene. Se remarcă îndeosebi ea, îmbrăcată întotdeauna mult prea strident, fire artistă. Mai bârfim puțin, le sugerez - mai în glumă, mai în serios - să mă filmeze și pe mine. Sunt destul de politicoși, deși mai scapă câte o observație ironică la adresa scriitorilor „cu nasul pe sus”, cum ar fi azerul Abdullayaev. Au o misiune de mare răspundere, dacă e să judec măcar după greutatea camerei de filmat pe care ar fi trebuit să o ducă fata, dar pe care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pesemne membri ai unui cerc specializat în turniruri medievale, care seacă portmoneele turiștilor germani, luptă din greu și cam stângaci. Totuși, rundele se succed una după alta, cu repeziciune. Favoritul lui Felicitas pierde duelul. Colega noastră, ce ciudat!, pe cât de ironică se arătase inițial față de ideea acestui turnir butaforic, își ia până la urmă rolul în serios și se grăbește să iasă în față (tunsă scurt, cercei în urechi, guleraș alb peste o pelerină gri, largă la poale) pentru a-și susține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ușor”, spune cu o ironie silită Lascha Bakradse. În gara de trenuri din Kaliningrad, suntem întâmpinați cu focuri de artificii, muzică și tot tacâmul. Suntem invitați la o mică excursie cu autobuzul prin oraș. Ghidul nostru este o femeie glumeață, ironică și autoironică, aceasta mărturisindu-ne că îi va fi foarte greu să vorbească despre „splendorile arhitectonice” ale Kaliningradului unor persoane care au văzut Parisul și Madridul. Ce vedem prin fereastra autobuzului - un oraș comunist cenușiu, sărăcăcios și murdar - nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
simt că ascunde un substrat nu tocmai inocent. Laud orașul. „Riga e o metropolă comparabilă cu Praga sau chiar cu Viena, orașe pe care le-am vizitat.“ O spun nu doar pentru a-mi flata publicul, deși observ câteva surâsuri ironice. Scepticismul lor nu mi se pare îndreptățit. Nu-și dau seama în ce loc trăiesc. Un termen de comparație nu îți confirmă neapărat predispozițiile bovarice. Uneori, îți și fortifică moralul. Curg și alte întrebări, în trombă. Faptul că pot răspunde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
tipic - scurtă de piele neagră, chipiu cu clape și ochelari de meseriaș, seamănă cu un liliac -, aruncă teancuri de manifeste celor de jos, pentru a întreține, am impresia, alături de ecranele televizoarelor (o inadvertență tehnologică lipsită de importanță), atmosfera de show ironic, de platou de filmare de la începutul secolului al XX-lea („ciudat amestec de Tarkovski și Fellini”, îmi spune Vasile). Mă simt în pielea unui personaj invitat să participe într-o zi de duminică, alături de alți concetățeni respectabili, la un eveniment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
popular” în gura precupeți. Poți fi oare, în Rusia, scriitor popular și iubit fără a scrie literatură de masă? Răspunsul îl furnizează chiar cărțile lui Pelevin. Începusem să citesc Jizini nasekomîh („Viața insectelor”), roman apărut și în Franța - o alegorie ironică de actualitate. Pelevin e tradus și bine primit în Occident, am văzut că era „popular” și la Sankt-Petersburg. E genul de literatură directă, fără excese stilistice și sofisticării intelectuale, cu care ne mândrim în România, tentați cum suntem să punem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
performance-ul literar, poezia obiectuală și vizuală, precum și happening-ul, show-ul poetic. Un alt motiv de mirare, care mă încearcă în legătură cu ei, ține de locul lor de origine - Kostroma. Adică și în „Rusia profundă” se scriu, iată, poeme fără rimă, ironice, dezabuzate, înfiorate - mai ales la fată - de o sexualitate frustă, izvorâtă parcă „din viscere”, dintr-o pudoare considerată un fel de cămașă de forță. Citim, comentăm versurile „decoltate” ale drei Razgouliayeva cu o plăcere de macho, psihanalizabilă. Vlad Bagrov ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
această seară este cea oferită de Chingiz Abdullayev, scriitorul-detectivist din Trenul Literaturii, care și-a deschis pe masă laptopul și scrie la roman, în pofida vacarmului din jur. Știe că toată lumea îl privește uimită, el ascultă zâmbind complimentele și încurajările noastre ironice, dar continuă să scrie. Probabil că face un insert life în narațiune... VITALIE CIOBANU: Grupul nostru de români se completează, în mod surprinzător, dar logic - cum aveam să ne dăm seama foarte curând -, cu un vechi prieten: Ion Bogdan Lefter
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sau melancolia ca o poză cu care se drapau uneori tinerii „atunci”! Înalt, cu membre puternice, lat în umeri, fruntea clară, un nas pronunțat, gura strânsă, mică, crispată parcă în reținerea oricărui sunet intim, era, prin aerul său nonșalant și ironic, masculin, un fel de „maestru de ceremonii” al grupului. Prin el, de altfel, aveam acces la unii artiști plastici, nume din diverse promoții din care rețin, pentru această pagină, doar doi, extrem de dotații sculptori Victor Roman și George Apostu. În
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ieșit mai devreme sau mai târziu din atenția - și necesitatea! - noastră, ca și a celor care ne-au premers... Cuvintele, noțiunile, ca și unele obiecte ce intră iute în istorie, murind înaintea noastră, provocându-ne când și când un surâs ironic, abia nostalgic. Nu, cu riscul să par încă o dată un „demodat”, cum trec poate în ochii unor tineri ce adoptă iute ultimele reflexe de gândire și mode culturale nord-americane - parcă întorcând spatele bietei Europe ce gâfâie azi sub presiunea marilor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sau mai puțin succes, alții însă, de secole, în artă, în „povestire”. „Romanul, spune unul din întemeietorii romanului modern, Stendhal, romanul este o oglindă purtată de-a lungul unui drum!” Sensul vieții - misterul vieții, al existenței?!... Sigur, unii sceptici sau ironici vor decreta că nu există nici un fel de „mister” și nici „sens”, deci și aceștia, încărcați de un colosal bun-simț, vor căuta viața chiar în viață și în bucuriile, satisfacțiile și victoriile pe care ea, uneori, le poate oferi. Sau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
istoria, de istoriile diferite ale Moldovei, Țării Românești și Ardealului, de reflexele noastre uneori antagonice în ceea ce privește nu puține dintre situațiile și problemele esențiale ale prezentului sau trecutului imediat. De aceea, nu rareori eu mă definesc ca un „nordic”, în opoziție ironică, dar și gravă față de un român „sudic”, într-o separare deloc morală sau valorică, ci una temperamentală și, uneori, de viziune, de reflexe. Și, pentru a schimba, cum fac de obicei în aceste scrieri - ori ilustrând un „fapt de viață
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]