5,860 matches
-
văd și-acuma - pe Moise scoțând cu o nuielușă apă din stâncă, așa cum eu acum scot amintirile acestea din stânca eternității copilăriei mele. Lângă salon, o odaie întunecoasă unde se ascundea Marmotă, ființă misterioasă și enigmatică. Ei bine, când am izbutit într-o bună zi să intru în interzisul și liturgicul salon de primire, l-am întâlnit pe tata - tăticul! -, care m-a luat în brațe, așezat fiind pe unul din jilțurile acoperite cu huse, în fața unui francez, un domn Legorgeux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nou Început articolului său, dimineții sale, vieții sale. Dar Își dădu seama imediat că lampa era defectă. Sau poate doar becul era ars? Se repezi la dulapul din hol și, contrar așteptărilor, găsi acolo un bec de rezervă, ba chiar izbuti să-l schimbe pe cel vechi fără probleme. Dar și becul cel nou era ars sau poate că se afla doar sub influența primului. Se duse deci să caute un al treilea bec, Însă pe drum Îi veni ideea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mai bine să nu-i telefoneze lui Baruch, ca să nu se complice. Nemaiavând pe cine să sune, Fima mai stătu câteva clipe În bucătărie, strânse una câte una de pe masă firimiturile rămase de la micul dejun, ca să păstreze curățenia pe care izbutise s-o facă noaptea trecută, și admiră strălucirea ceainicului celui nou. Puțină voință, Își zise, puțină pasiune, puțină consecvență, nu e chiar atât de greu să Începi un capitol nou. Ajungând la concluzia asta, o sună pe Yael. Se ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
două zile înainte de plecarea lui la Moreni, unde fusese tocmit ca muncitor la sondă. Unul din însoțitorii mortului spunea că Ilie, atunci când a simțit uruitul ce venea din fundul pământului, a încercat să fugă din puț, dar n-a mai izbutit să se cațere până sus. A țâșnit răbufneala, zicea el, săltând spre ieșirea burlanului, lingura și oamenii aflați înăuntru. Ilie a ars ca o lumânare, înfipt pe buza sondei și proptit de burlan. Fu recunoscut mai târziu numai după verighetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu mai râdea și nici mâna la gură nu o mai ducea, când surâsul ei pălit de grijă încerca să-i lumineze chipul. Degetele ei prelungi confecționau pălării pentru cucoanele cartierului. Se făcuse modistă peste noapte și, ajutată de talent, izbutea să agonisească ceea ce trebuia pentru acoperirea cheltuielilor modestei lor gospodării. Dar iată că nu mult după aceea, moartea trecu iar pragul casei. De astă dată sora Laurei, cu trei ani mai în vârstă, căzu la pat, cu inima fulgerată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din bidoanele umplute mereu. Numai Moses, băiatul hahamului, care ori de câte ori murea vreunul dintre noi plângea de mila lui, căzuse leșinat, după ce scăpase dintre genunchi o gâscă pe care o crestase cu briciul de vreo douăzeci de ori, fără să-i izbutească operația rituală. În fața popotei improvizate la primăria satului, maiorul surâse. Eveniment rar! Mușca din capătul stins al trabucului și bătea pe umăr pe medicul căpitan, căruia, cu o zi înainte îi aruncase în obraz vorbele cele mai grele. Prin fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dintre copitele neastâmpărate ale cailor încălecați de oaste. Depozitul meu de mărfuri, în valoare de câteva milioane, nu prea era al meu. Până și taxele de vamă și transport franco-București, domiciliu, au fost plătite de domnul Șvaițer, pe acre am izbutit să-l conving, expunându-i pe larg posibilitățile de plasament sigur în țara în care se calcă pe galbeni, se arde țițeiul supraabundent și în acre putrezesc grânele devenite neîncăpătoare în hambare și silozuri. - Crapul de patruzeci de chile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
al doilea. Că pictorul trebuie să lucreze ca un salahor pe scară, cu găleata și bidineaua și că numai de la fresca gigantică se poate trece la miniaturile deplin realizate. Maestrul vorbea oarecum dezolat, fiindcă, deși împlinea condiția muncii, n-a izbutit să desăvârșească nudul băiețandrului fixat pe marele șevalet din clopotnița părăsită, unde-și făcuse atelierul peste vară. Îi lipsea capul dintre umeri, acestui trup arămiu și gingaș, superb în goliciunea lui armonioasă. Felul degajat în care se sprijinea cu antebrațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
genunchi, picioarele-i păroase, slăbănoage, fără ciorapi, vârâte în niște ghete întoarse, diforme și scâlciate, cu gumilasticul ros de mărăcini. Când Peter Hille întârzia vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau perle de cântec păsăresc. Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de cupru m-a ademenit de atâtea ori să-l încerc cu un bobârnac, pentru ca să mă conving pe deplin de sonoritatea lui metalică. După mult chinuitoarea și tragica secundă a revederii, în care setea de omor alterna cu ura cumplită, izbutii să mă stăpânesc, cu toate că apariția lui mi-a amintit chipul spălăcit și împietrit al Zittei, dușmana de care nu m-aș putea despărți și în preajma căreia simt un dezgust de mine însumi. - Ceea ce, în toată mlaștina asta în care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
chipul spălăcit și împietrit al Zittei, dușmana de care nu m-aș putea despărți și în preajma căreia simt un dezgust de mine însumi. - Ceea ce, în toată mlaștina asta în care mă bălăcesc, mă supără mai mult, este că Zitta a izbutit să ne despartă, după douăzeci de ani de viață laolaltă, se răsti la mine Omul cu ciocul de aramă. Apoi continuă ca pentru sine: - Cățeaua a fost în călduriă E hotărât că nu ne vom mai putea înțelege niciodată, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fi găsit el oare un suflet să-l culeagă și să-l scape? Tatăl său nu avea dreptate atunci când îl credea nebun. Nu. Robert era blând și bun ca un canar dresat. El mai trăiește încă, dacă femeia lui a izbutit să-l înțeleagă, hotărâtă să câștige încă un copil, pe lângă cel cu care venise. Dacă în scurta întârziere ce o fac pe drumul singuratic al existenței, îi voi mai întâlni cândva și Robert mă va cerceta cu ochii lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Sunt amănunte cu care se poate împlini ușor o mie de pagini, în vreme ce oamenii care scriu: „Pornesc la braț cu moartea”, mâzgălesc cu roșul din artere și cu verdele din lichidul cefalorahidian, o pagină după cealaltă, și până la moarte nu izbutesc să rămână mulțumiți de un singur gând așternut pe hârtie. ...Oamenii și cărțile se repetă și se imită, până vine vremea când nu mai vrei să cunoști oamenii și când nu mai dorești să citești cărți. E timpul ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
totuși vaca n-avea liniște. Îl lingea de sânge, întinsă pe dușumeaua grajdului, însă izbea și cu picioarele. Mă uit sub coadă și văd altă căpățână, prea mare să iasă. S-a scremut vaca din toate puterile și n-a izbutit nimic, până nu m-am opintit să trag de frânghiile aduse pe dinăuntrul ei”. „L-am scos mort!” încheie dânsul. „Dar unul a scăpat”, susținui satisfăcut. „L-am vândut măcelarului, că era bou”, mai spuse Johann Tzindl, strigând în urma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pocnească degetele: „Bine”, a mai zis surioara mea îmbrăcându-și ciorapul, „mă duc să-mi pârâi oasele”. Nu cred să-i fi rămas vreunul netrosnit: craniul, fălcile și nasul, bazinul: peste tot au trecut roțile locomotivei. „Nora vorbea domol. Nu izbuteam întotdeauna să desprind vreun tâlc din graiul ei lipsit de nuanțe. Privirea ei stranie și dezolată nu găsea niciodată obiectul potrivit de care să se prindă. Cercetam cu falsă nepăsare, chipul pământiu, nasul lustruit, și părul ei verde. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-și copiile. Semăna în unele cu o celebră tragediană, iar în celelalte poze, putea să fie ușor confundată cu o frumoasă vedetă de cinematograf. Privindu-i chipul pe portrete, în diverse atitudini, s-ar fi putut crede că totuși va izbuti odată să răzbească pe ecran sau pe scena teatrului. Eram poate singurul în pensiune, care îmi dădeam seama că fotografiile izbuteau numai fiindcă le lipsea culoarea verde a părului și cea verde pământie a chipului ei ca de moartă. Cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vedetă de cinematograf. Privindu-i chipul pe portrete, în diverse atitudini, s-ar fi putut crede că totuși va izbuti odată să răzbească pe ecran sau pe scena teatrului. Eram poate singurul în pensiune, care îmi dădeam seama că fotografiile izbuteau numai fiindcă le lipsea culoarea verde a părului și cea verde pământie a chipului ei ca de moartă. Cu toate că urma conservatorul regulat, Nora nu se producea în sufrageria comună, unde se improvizau de obicei spectacole variate și de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pun ață în locul nervilor, ca să nu mi se mai strângă dureros, punga cu sânge, la cel mai absurd motiv de neliniște. Dacă se pot extrage nervi din măsele, desigur că printr-o intervenție chirurgicală făcută „convenabil”, operația ar putea să izbutească și la inimă. Fiindcă îi simt bătaia la ureche și nu mai pot să beau alcool, în nopțile în care Gloria doarme. Nu mai sunt dispus să număr bătăile inimii. Din pricina ei cobor din pat și umblu noaptea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cartoane, o culoare ori o linie de geniu. Și totuși Rudolf este mai puțin „pictor” decât colegii săi cei mai apropiați. El nici nu ține de altfel să facă pictură în adevăratul înțeles al cuvântului, așa precum se străduiesc să izbutească toți camarazii săi de luptă. În nici un caz el nu dorește acest lucru pe primul plan: Pictura este pentru dânsul, - dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel - mijlocul de a ajunge scopul urmărit, un scop, bineînțeles, de pură esență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei rotund, până la coapsele larg arcuite. „Șezi ghinișor, conașule”, râdea Paraschiva și rufele făceau „fleașc-fleașc”, în spuma galbenă a săpunului. Aveam aproape doisprezece ani, îmi surâse Rudolf, diabolic, și mă văd și acum cum suflu într-un pahar cu apă, neizbutind să sorb din el, din pricina emoției. Rufele fac „fleașc” și de fiece dată, Paraschiva își balansează crupa, până când mâna mi se întinde singură să-i ridice fusta udă. Văd josul pantalonilor ei de pichet roșu legat cu un șiret de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
polonezi erau alungați din gospodăriile lor cu femei și copii cu tot; eu rămâneam vasalul lui Frederic II, care instala sarazini loiali în Apulia și vorbea cu șoimii săi în arabă. Retrospectiv, se pare că gimnazistul care se strâmba întruna izbutise să-și mute simțul dreptății, alimentat de cărți, în teritoriile sigure ale Evului Mediu. Probabil din această cauză prima mea încercare scriitoricească mai amplă s-a putut consuma departe de deportarea evreilor rămași în Danzig din ghetoul Mausegasse în lagărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de sport care ne bătea și ne chinuia la bara fixă avusesem o atitudine - așa au citit părinții dezamăgiți pe biletul de la școală -, „ostilă și nerușinat de obraznică“. Dar ce anume înseamnă „mă văd în biblioteca orășenească“? În orice caz, izbutesc, cu ajutorul puținelor fotografii pe care, după sfârșitul războiului, mama le-a salvat luându-le cu ea în Vest, să schițez încă un autoportret al băiatului aflat în plină creștere. Încă nu se pot număra coșurile pe care mai târziu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
realism baroc, incredibil, dar adevărat, așa cum este totul la Grimmelshausen...“, după care am citit până când mi s-au încins creierii. Prin urmare, s-ar putea să-mi fi făcut curaj cu premeditare: dacă acest artist al supraviețuirii care era Simplicissimus izbutise, cu șiretenie și noroc, să se ferească din calea primejdiilor ce păndeau din spatele fiecărui tufiș al unui război durând treizeci de ani și dacă alături de el a fost, ca în timpul bătăliei de la Wittstock, Herzbruder, cel ce a reușit, înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cel pe care o neliniște fără leac îl făcea să țopăie întruna, stătea neclintit Horst Geldmacher, al cărui nume era de natură să inducă în eroare: deși îi reușeau o mulțime de lucruri - putea să deseneze cu amândouă mâinile și izbutea să-și convingă flautul să producă sunete nemaiauzite -, la făcut bani îi lipsea orice talent. Și cu toate astea am reușit s-o sperii pe sărmana mea mamă cu numele său promițător, atunci când, la întrebările ei îngrijorate Ădin ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și nu a putut fi atenuată nici cu aluzii la Walt și Vult, acea pereche de frați ce animase „vârsta ingrată“. Nici cu o trimitere la locul de naștere al lui Jean Paul, orășelul Wunsidele, aflat în apropiere, nu am izbutit să ironizez urmările fatalei mele împușcături. Niciodată nu am mai avut voie să țintesc trandafiri pentru Anna. În anul dinainte, însă, Bayreuth nu fusese decât o promisiune vagă. Curând după revolta muncitorilor din partea estică a orașului și puțin înainte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]