5,303 matches
-
un cârpaci să se atingă de acele stînci? Dar nu pentru o crimă venisem acolo? Vroiam să-mi ucid trecutul; să-l ucid amintire cu amintire, să-l transform într-un stârv și să-l înmormîntez într-un cimitir de marmură. Fiecare piatră funerară putea să fie un prilej ca să-mi obțin definitiv acea memorie ușoară pe care o simțisem câteva clipe, mai devreme, bătând din aripi înlăuntrul meu, gata să zboare după ce se scuturase de mâl. După care aș fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
minciună, nu mai deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata lor viață, câtă autenticitate exista în urma lor, Minciuna le intrase în pori ca praful de marmură în pielea sculptorilor. Erau momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de frică să nu se otrăvească cu el". Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. "Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. "Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se lasă păgubaș, nu mai cheamă pe nimeni. Și apoi, altfel îți cioplește piatra de pe mormânt cineva căruia i-ai fost simpatic. Pune omul puțină inimă în meseria lui". Mai ales acest ultim argument a avut un efect miraculos
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe urmă am aflat că placa a fost spartă cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l atac frontal pe Dinu: "Tu ce părere ai despre Bătrînul? Ești aici de mai multă vreme". "De ce mă întrebi?" îmi aruncă el o căutătură alarmată. Fiindcă vreau să știu părerea ta". Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. Florile astea nu pot fi culese", zise el, explicîndu-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. "Și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: "Nenorociților, vă omor", ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul ar fi vrut să se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în sala cu oglinzi. Poate de aceea întîrzia să-l anunțe pe Bătrânul de sosirea mea, zicea Dinu. Spera, poate, să nu-mi convină ceva și să plec; ar fi aruncat vina pe mine, că nu mi-a plăcut calitatea marmurei, că am făcut mofturi, că nu eram un om serios cum impunea un asemenea proiect măreț; și ce sculptor ar mai fi venit vreodată în pustietatea aceea? Dacă aș fi știut că lucrurile stăteau astfel, m-aș fi răzbunat; m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și surâdea în bătaie de joc. Îl blestemam și juram să plec din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri și dădeam cu ochii de Stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercînd să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să fumez, a ținut el să-mi explice într-o zi, din senin. Dar ce, parcă pot?" Nu l-am mai întrebat de ce-l deranja în acest caz fumul țigărilor mele și m-am dus să rătăcesc printre Stâncile de marmură, cu gândul la cimitirul cel nou. Era o zi frumoasă, cu soare mult, cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
asemenea fugă; mai mult decât de frig, de camera înghețată, mă săturasem de crucile pe care le ciopleam în atelierul meșterului și care nu-mi asigurau decât un anonimat plin de pureci, în care putrezeam de viu; un cimitir de marmură suna altfel, promițător... Dacă aș fi avut vreo vocație, în orice domeniu, nu neapărat în sculptură, aș fi ajuns, cred, cu ambiția mea, să fac ceva util, poate chiar ieșit din comun, dar așa, totul s-a transformat într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
desăvârșit prost gust, pe care o cumpărasem tocmai din această cauză; mi se păruse că așa trebuise să arate ursitoarea mea. Am încercat să fac una măcar la fel, dacă nu mai onorabilă, și am stricat vreo trei bucăți de marmură fără să obțin nimic. Doar ultima încercare a fost mai de Doamne-ajută, dar și aceasta era mai grosolană decât modelul din memoria mea, arătând destul de clar posibilitățile mele de sculptor. Nu puteam să i-o arăt Laurei și am vrut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apoi m-am gândit să i-o ofer Domnului Andrei. ― Ca să-ți aduci aminte de admiratoarele din tinerețe, i-am zis când l-am întîlnit câteva ore mai târziu. Domnul Andrei a aruncat o privire nemulțumită spre goliciunea urâtă de marmură. ― Ce, așa arătau fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. ― Sânt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grăbesc să-și risipească viața în fleacuri, în loc să aibă curajul să înfrunte eternitatea. Eram gata să mă las de sculptură, convins că nu mai există nimeni care să înțeleagă astfel arta, când am aflat cu emoție de proiectul cimitirului de marmură. Și sânt fericit că am venit aici. că pot să-mi pun talentul în serviciul dumneavoastră". Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o părăsi, or eu o simțeam în acele momente arzând în mine aproape scandalos pentru o înmormîntare. Păstram a aparență cuviincioasă, de reculegere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Eu mă mai puteam bucura de toate astea! Simțeam și în rândul bătrânilor un freamăt de satisfacție. Din moment ce se inaugura cimitirul de pe țărm, puteau fi siguri acum că aveau să-și doarmă somnul de veci cu o piatră funerară de marmură la căpătâi. Îi priveam cum stăteau înșirați în jurul mormântului, îmbrăcați în obișnuitele lor halate ponosite, și înțelegeam în acele clipe chiar faptul că o antipatizau pe Laura. La o anumită vârstă, oamenii devin răi cu cei tineri, mai ales dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să te strivească mîngîindu-te. Am renunțat să-l provoc. M-am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Acum puteam să-mi sporesc ambițiile și pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
stânci să-mi pozeze. Dinu îmi spusese că Aristide suferea de ciroză și n-am vrut să repet întîmplarea cu Tuberculosul. Îl persecuta ideea sfârșitului, probabil, și dorea să se asigure că va rămâne în urma lui măcar un bust de marmură. I-am promis ceva vag, ca să nu-l jignesc. N-aveam însă de gând să mă țin de cuvânt. 28 (Din caietul de vise) Jucam cărți cu Bătrânul. Nu era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între Stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am auzit un zgomot și m-am întors. Filip lovea cu o bară de fier în piatra funerară a Tuberculosului, icnind la fiecare izbitură. Se răzbuna pentru moartea Prințului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbîcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrînesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în Stâncile de marmură și cam atât ― cum, asta era tot? ― da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar atunci ne-am oprit. Am coborât din mașină. Au trecut pe lângă noi într-un sens și în celălalt câteva troleibuze goale. Iuliu Sofronie ne-a tras după el. Am intrat într-un bloc vechi, somptuos, cu scară largă de marmură, apoi într-un apartament mare în care locuia Ileana Roman. Am simțit, de cum am intrat, o atmosferă de gheață. Televizorul era deschis, dar nimeni nu urmărea concursul de muzică ușoară. Ileana Roman și o verișoară de-a ei care studia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mare, ochi înguști, spălăciți și fără expresie, fruntea cât două degete, buze senzuale și groase, disproporționat de mari față de ovalul feței. În schimb, cu picioare lungi, armonios pierdute în arcul vânjos al coapselor, cu sâni și umeri dăltuiți într-o marmură palidă, vag irizată de vinișoarele de dedesubt. Conștientă de farmecele trupului ei, de atracția pe care o emana, convinsă că e cuceritoare, prin urmare chiar și frumoasă, din moment ce toți bărbații întorc capul după ea ori îi fac avansuri. Povestindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]