4,697 matches
-
și Dionysos nu epuizează lumea și viața. Melancolia sa nu aparține nici unuia dintre acești zei și singură ea Îl Însoțește acum stîrnindu-i amintirile ca dintr-o altă lume. Și e cu atît mai cotropitoare și mai umană și mai sălbatică melancolia lui, cu cît zeii nu mai pot provoca aici nici o confuzie. Homer nu ne spune nimic În această privință, dar e evident că biruitorul Himerei a Înțeles În cele din urmă semnul monstrului răpus. CÎt de departe sînt toate orgoliile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a le arunca apoi În cele patru vînturi, e un gest absurd. Artă gratuită? CÎnd prin arta sa artistul mizează totul pe soarele ce-i luminează privirea? În spatele unui strigăt tragic care invocă neantul se află aproape Întotdeauna o dureroasă melancolie a vieții. Dacă nu poate să fie etern, artistul răzvrătit Împotriva morții a vrut uneori să nu mai existe deloc. De aici o pornire nimicitoare, de a se distruge pe sine și luciditatea care i-a descoperit adevărul. De aici
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aceasta Înghețată, bîntuită de mituri nordice și aștepți ca aerul să sîngereze În urma păsării răstignite În zbor. Întorcîndu-ne la lucidul Poussin, să ne amintim că el știe, Într-adevăr, cum să construiască temple din arbori. Peisajul mediteranean are Însă o melancolie secretă pe care penelul rațional al pictorului francez n-a reținut-o. Și de ce am uita că lumea clasică e plină În aceeași măsură de zei și de monștri? De lucruri logice și ilogice? De eroi ca Tezeu și de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
minte pe cel condamnat, e și aceasta o ironie a soartei care șterge numele celor care condamnă și lasă numai numele victimelor, dîndu-le gloria pe care au rîvnit-o ceilalți... Cine altul decît Sisif, suind pe Acropole, ar putea să răspundă melancoliei lui Saturn? Sisif care știe că În spatele lui pe munte e doar amintirea drumurilor străbătute... (...Mi-aduc aminte de multe ori viața pe care am dus-o În Corint. Și pe urmă Îmi spun: n-are rost să mă gîndesc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
reuși, aceste aventuri interioare; dealtfel, singurele accesibile cuiva care a ales Între Ariadna și Tezeu. Cunosc acum bine Împrejurimile, m-am deprins să disting vîntul după felul cum suflă din direcția mării sau a deltei, să Încerc chiar o vagă melancolie la gîndul că În curînd voi pleca. Am o memorie ciudată care păstrează cu o mare fidelitate senzațiile și sînt sigur că-mi voi reaminti multă vreme detaliile acestui peisaj. Cei vechi ne invitau În temple gata construite. Marea și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se Întîmplă, a vrut să Închidă cutia, dar era prea tîrziu. Înlăuntru nu mai era decît speranța... (...Strălucea ca brazii uzi de ploaie În vreme ce ultimele raze ale soarelui Înroșesc crestele Olimpului. Dionysos Întoarce acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dar cu amintiri dureroase. Subconștientul nostru este activ și creează întotdeauna noi soluții pentru aceleași nevoi. Timpul trebuie folosit pentru a gândi pozitiv spre posibilități de a găsi noi soluții la problemele vieții. N. Tainice dorințe Privea printre gene, cu melancolie, dar și cu un oarecare interes străzile și orașul din vestul țării prin care era plimbată cu Porche-ul, alergând repede și oprindu-se în fața unor biserici ortodoxe aflate pe acel teritoriu pentru a putea aprinde o lumânare în semn de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
intenționez să o aduc și pe fiica mea Victoria să urmeze studiile în capitală. Sunt școli mai bune decât în provincie. Julia părea că are o rezervă și nu se exprimaă în acel moment. Căzuse ca într-un butoi cu melancolie. Buzele i se păru că se uscaseră iar o sorbitură de apă i-ar fi fost bună. Observându-i ezitarea, Nicky se grăbi să îi spună: - Am atâtea să-ți spun! În noaptea asta vreau să vorbim numai despre mine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
teatru ; a ales o pe ultima, opțiunea lui fiind determinată de faptul că teatrul era o artă ce părea să se stingă, în timp ce filmul era în plin avânt : Am ales teatrul dintr-un sentiment cehovian, dorind să fiu de partea melancoliei... cam astea au fost cuvintele lui. Paradoxal, astăzi este exact invers (Dana Enulescu scria, în corespondența ei venețiană, că Peter Greenaway ar fi vrut să țină la Mostra o conferință cu titlul O artă contemplându-și melancolic sfârșitul iată o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
într-o sală mai goală (deși nu știu de ce : e mult mai confortabil). Până seara (la decernarea premiilor) va fi full, se va sta din nou pe jos sau în picioare, așa că starea mea de spirit oscilează între euforie și melancolie : acești tineri cinefili sunt într-adevăr mulți, dar ăștia sunt toți ! Cel mai frumos film văzut în cele două programe este, indiscutabil, The Patterns Trilogy al unui tânăr (29 de ani) canadian, Jamie Travis. Este un tur de forță de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cetit ni mic. Aș vrea să mai cred în influența estetică a lui Baudelaire. Nu mai pot. Trec iar printr’o passă teribil de proastă, fără orizont, fără nicio posibilitate de evazie. Preocupările didactice mă mai îndepărtează din sumbrarea în melancolie, deși cum sună și ies din clasă mă duc pașii mecanic spre ascensor, spre cancelarie... De o săptămână, mâine, nu am mai primit nimic de la tine. În afară de Maria, cu care azi am cetit Jeanne d’Arc, și căreia ar fi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vorbit la telefon și pleca la țară. Nu ne-am văzut de 10 zile. Ne vom vedea poate înainte de plecarea la Slatina. Dintre prietenele tale, nu am mai văzut nici vorbit cu Ina, Alecu și Paca. Casa hibernează oarecum. Cunoaște melancolia și resemnarea. Își va fi amintind oare de râsul tău, de cântecele tale? Azi am găsit un teanc de fotografii cu diferite etape din viața ta... Ceasul din sufragerie a bătut zece. Ți-aduci aminte sunetul lui? Sunt obosită de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
căsătorit la capela românească din Jean de Beauvais cu ..... .“ Ce face Cinci? Sunt obosită iar... și mâine de dimineață am iar lecții... Astă seară vreau însă să știi că te iubesc nespus de mult, că sunt beată de singurătate, de melancolie și spleen; că viața aici mă încercuie, mă înlănțuie cu miile ei de griji mărunte, că tu ești acum pentru mine un ideal intangibil, că o știu dar nu vreau să o simt și că mă amăgesc ca un întemnițat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lângă pahar, acum! și încă o dată la 11: au fost aici Gaby, Pauline și Maria cu o primavera și un mic tort de ciocolată: am vorbit de tine, Gaby cu humour și afecție, Pauline cu sagacitate, cu maturitate și ușoară melancolie. [...] 1 ianuarie 1948 [...] N’am plâns, Monica, n’am plâns. Și nici nu am blestemat; am strâns pumnii de singurătatea și tristețea ce mă zguduie ca fiorii de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mă uit la ea cu disperare, ca și cum și-ar fi luat deja adio de la viață, de la pământul celor vii, ca și cum ar fi început deja să sugă seva florilor pe la rădăcină. Cred că există ceva din toate astea în tristețea, în melancolia exasperantă pe care-o târăște după ea ca pe un steag în bernă. Și-apoi Ly asta, imposibilă, care făcea o dramă când rămânea fără proteză dentară, seara, când o scotea înainte de culcare! Ca s-o scoată, se uita în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acolo fumul care ieșea din hornul bucătăriei noas tre; pe urmă era o răscruce: Crușețul Mare, pământul unchiului Iorgu, și apoi Crușeț, PĂMÂNTUL NOSTRU. [...] Noapte bună, floare din Oltenia. Mama te adoră mereu, chiar atunci când îmbini „țanțoșenia oltenească“ cu molateca melancolie moldavă. Mama 98/1949 I 8 februarie [1949], marți [...] Îmi spuneai în scrisoarea ta că, scriindu ți, scriu un roman. Draga mea, ce bună ești că spui asta. Dar eu îmi dau seama că sunt de un egocentrism nebun, clinic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
multe, care-mi veneau de la tine, alese de tine, atinse de frumoasele tale mâini fremătătoare și nobile. Aș fi vrut să-ți povestesc prima mea întâlnire cu scumpul tău chip adorat, cu privire severă, încărcată de tristețe, de nostalgie, de melancolie. Acum e duminică; sunt singură cu portretul tău. Mi se pare din ce în ce mai frumos. La început mi-a fost puțin teamă de chipul tău aproape tragic pe care nu puteam ghici nici măcar o umbră de zâmbet. Draga mea, dulcea mea, neuitata
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lungul a peste un sfert de veac au, din cînd în cînd, note profunde: dezvăluie un om calm, modest, migălos, atent (inclusiv la data onomastică a destinatarului), surîzător, dispus să compună urări în stil popular, să-și etaleze scepticismul și melancoliile, să se declare „vechi” ori să se amuze improvizînd belferește cronici rimate. în ciuda vetusteții sale, l-am respectat, iar în cîteva privințe l-am luat și de exemplu, căci - cum am mai spus undeva - efortul pentru aflarea amănuntelor e o
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Convorbiri Literare”. A publicat în toate revistele literare ieșene precum și în “Candela Moldovei”. „...Versurile lui Ion Boroda vădesc o experiență a scrisului și o sensibilitate aparte, de singuratic care își denunță singurătatea pentru a o depăși; stările din gama acesteia, melancolia în primul rând dar și reveria ori apatia sunt refuzate ca actualitate poetică”, sublinia regretatul scriitor Laurențiu Ulici în Revista “România literară” din 27 august 1981. “Paradoxal - scria distinsul poet și eseist Octavian Paler într-o frumoasă prefață la volumul
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
ale Iașului. Criticul de artă Valentin Ciucă i-a remarcat opera, caracterul și sentimentele întrezărite în lucrările sale. „Nu miră pe nimeni când se vorbește de Constantin Radinschi ca despre un virtuoz al tehnicii culorilor de apă. Reflexiv până în pragul melancoliei, spontan ca urmare a unei prealabile regii comportamentale, artistul nu respinge introspecțiile, dar nici nu le cultivă obsesiv”. Scriitorul Aurel Leon îl caracterizează ca „un înțelept al artei, o inteligență practică pentru care imaginea e o expresie condensată a relației
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
și liniștea pentru a crea, vor trebui să rupă ritmul ultimelor două zile care a fost destul de bun. S-a creat o atmosferă de familie însoțită de amintiri, pentru că majoritatea se cunosc de foarte multă vreme, punctată de veselie sau melancolie. Deși nu se întâmplă nici o dramă, accidentele sunt inevitabile. Într-o zi eu am bolit și toată lumea a făcut eforturi pentru a mă vindeca: de la ceaiuri la medicamente, de la vorbă bună, la pase energetice. După ce mi-am revenit eu, Vasile
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de fete legate de cozi, care au preferat să se arunce în mare decât sa fie pângărite de turci. Așa s-a încheiat călătoria, cu imaginea apusului de pe această înălțime. Ce-a urmat, a fost un drum străbătut în tăcere, melancolia fiind cea care a pus stăpânire pe noi, deși, poate, am încercat să ne ascundem această slăbiciune. Dansează Fetele M. Luni, 23 februarie 2004 - Club - Teatru Spectacolul ar trebui să fie o comedie, nimeni nu suferă. Femeile ar dori să
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
unde l-a cunoscut pe tata. Îmi Închipui că frumusețea ei l-a atras, dar și firea poetică, melancolică. Era În ea un amestec de caracter tipic grecesc cu o neașteptată blândețe și chiar cu o fragilitate excesivă În fața vieții. Melancolia care o cuprindea adesea, slăbind-o, o recunosc, din păcate, și În mine. Între ramura greacă și cea ardeleană, petrecându-mi vacanțele jumătate la Tulcea (ca să mă apropii de colonia și de mentalitatea tipic fanariote), jumătate la Cluj (unde erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care primește oaspeți. După ce i-am oferit necunoscutei platouri cu mostre din diversele mâncăruri naționale, am reluat cântecele, fiecare pe limba lui. Eu am Încercat să aduc cum puteam un omagiu Mariei Tănase, străduindu-mă să evoc o fărâmă din melancolia dorului cu Cine iubește și lasă. Efectul cel mai puternic l-a avut Joăo, cântând În portugheză o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
m-a orbit și m-a făcut să cred În acest miraj. Note din tunel Nu m-am eliberat de gustul amar nici după premieră. Dimpotrivă. Am plecat curând după aceea la Paris, dar nici acolo nu m-am liniștit. Melancolia pusese stăpânire pe mine odată cu Hamlet. Se Întâmplau În jurul meu evenimente favorabile, În care eram implicat, dar nu eram capabil să le recunosc și să mă bucur de ele. Lucram la Italiana in Algeri pe scena Operei de la Garnier, reluare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]