5,491 matches
-
c) Institutul European Iași pentru prezenta ediție în limba română ISBN 973-586-177-1 PRINTED IN ROMANIA NICHOLAS M. NAGY-TALAVERA N. IORGA O BIOGRAFIE Traducere de Mihai Eugen AVĂDANEI Cuvînt înainte de Kurt W. TREPTOW INSTITUTUL EUROPEAN 1999 Era în primăvara lui 1932. Nefericita perioadă în timpul căreia Nicolae Iorga fusese prim-ministru se apropia de sfîrșit. Stătea pe prispa casei lui din Vălenii de Munte, contemplînd tăcut amurgul, cu piscurile Alpilor Transilvani, Carpații, licărind în depărtare. Fiul credinciosului său locotenent politic, profesorul Dimitrie Munteanu-Rîmnic
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
la toate într-un sat din Moldova 5. Dar ceilalți membri ai familiei Arghiropol și-au menținut statutul. Gheorghe Arghiropol s-a însurat cu Elena Drăghici, căsătorie din care s-a născut Zulnia, mama lui Iorga. A fost o căsătorie nefericită. Elena Drăghici era o fată bine educată și vorbea cîteva limbi. Fiică de vornic 6 pe numele lui Iordache Drăghici, nu avea prea multe în comun cu soțul ei. Căsătoria a fost desfăcută prin divorț, dar nu înainte de nașterea a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și mai mult68. Dar Parisul sfîrșitului de veac a reușit să pătrundă în lumea izolată în care se retrăsese savantul Iorga: Parisul lui Ravachol și al bombelor anarhiștilor explodînd în jurul lui; cea a Președintelui Saadi Carnot; cortegiul bine intenționatului și nefericitului împărat al Braziliei, Don Pedro, străbătînd Place de la Concorde; al obtuzului antirepublican Boulanger și al lui Paul Déroulède, pe care Iorga îl califica drept "naționalist"69; și al demonstrațiilor periodice la statuia Strasbourg. Era perioada Antantei Cordiale franco-ruse, cu care
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și familia lui recunoștea că ego-ul său era imens și multă lume vorbea despre "complexul exagerat de moralitate" sau despre "complexele de persecuție" ale lui Iorga 115 . Simțul său accentuat al rectitudinii morale nu era produsul unei copilării împovărate și nefericite (la urma urmei, pot fi trase concluzii diferite din încercările provocate de sărăcie). Poate că este păcat că puțini din cei din viața publică păreau să aibă un astfel de simț, atunci cînd România avea nevoie de mai mulți. Putem
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
mirosul pestilențial" al acestora și "vulgaritatea locuitorilor mahalalelor" cu "accentele lor oribile" nu puteau constitui izvorul de inspirație al unui asemenea roman. El credea că literatura nu trebuie să se concentreze asupra "zbaterilor sau a plăcerilor ființelor umane patetice și nefericite" sau asupra "sufletelor mizere, slabe și mutilate". Din cauza "realismului naționalist", Iorga condamna întreaga literatură realistă. Vlahuță a descris țelurile "Sămănătorului": el susținea că scriitorii revistei simțeau că pierduseră prea multă vreme adînciți în amărăciunea lor și în durerile lor trecătoare
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
fost cel care, în 1967 (cînd România a ieșit iar de sub stăpînirea dușmanului ei național), i-a spus în bătaie de joc autorului cărții de față: "Noi, românii, sîntem mari patrioți; dar, din păcate, ne aflăm într-o foarte, foarte nefericită poziție geografică. Trebuie să acționăm în direcția interesului național, iar uneori trebuie chiar să ne vindem țara dușmanilor noștri: dar, a avertizat el, nu efectuăm nici o livrare după vînzare". E greu de digerat o asemenea afirmație, după cum greu de digerat
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de paisprezece milioane de români pentru cauza comună. În lucrarea Relation des Roumains avec les Alliés (Iași, 1917), el analiza relațiile românilor cu Antanta. Dar maniera expeditivă a lui Iorga avea limitele ei. În Histoire des Russo-Roumains (Iași, 1917), descrie nefericitele relații dintre România și Rusia. Din punct de vedere istoric, analiza lui Iorga este incontestabilă. Șeicaru și-a exprimat dorința ca această carte să devină manual în România. Problema rezida în sfera politicului. Iorga își amintea că atunci cînd ambasadorul
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
literară pentru școli, tineret și comitetele bibliotecilor școlare ca instrument de păstrare a standardelor morale ale oamenilor "amenințați de scriitorii monstruoși și de apelurile la poftele bestiale". În acești ani s-a produs un incident memorabil. Era la începutul unei nefericite controverse iscate între Iorga și alt mare reprezentant al spiritului românesc, Mircea Eliade. Eliade era pe atunci tînăr student al Facultății de Filosofie a Universității din București. A devenit ulterior filosof religios, poate cel mai bun interpret al misticismului creștin-ortodox
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
lupta pentru afirmarea ei națională. Toate națiunile erau sacre pentru Iorga. Avea cunoștințe istorice imense, dar a ști nu înseamnă neapărat a prezice lucruri care urmează să se întîmple. Iar atunci cînd Italia a înghițit Albania, Iorga a fost foarte nefericit. Atunci cînd a scris Scurtă istorie a slavilor răsăriteni: Rusia și Polonia (București, 1919), Iorga s-a temut, ca de obicei, că oamenii nu o vor citi. Ar fi păcat dacă n-au făcut-o. Lucrarea aceasta merge pînă la
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
erau singurele cărora trebuia să le țină piept. În cele din urmă, Iorga, politicianul istoric care considera orice aflat sub nivelul unei poziții politice drept o "dezertare, o trădare a cauzei", a devenit între 1931 și 1932, în împrejurări foarte nefericite, șeful unui guvern. Nu avea să fie cea mai bună șansă pentru el ca să dovedească că-și poate sluji țara. Situația nefavorabilă a contribuit în foarte mare măsură la eșecul său. Dorise dintotdeauna să-și slujească țara bizuindu-se pe
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sale, Iorga nu a renunțat la politică pînă în ultimul moment al vieții sale. Va continua să spere că țara sa va apela la el. În 1938, în timpul Dictaturii Regale, cînd va deveni unul dintre cei mai iluștri (și mai nefericit) susținători, Iorga a fost ministru de stat, Președinte al Senatului Corporativ și membru permanent al Consiliului de Coroană. Iorga nu era niciodată pasiv față de nimic, astfel că a răspuns acestor atacuri. Dar lupta fără să vrea în cadrul structurii și totodată
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de omniprezența și respingătoarea corupție orientală. Toți acești factori și-au intensificat acțiunea pe la sfîrșitul anilor '30, cînd s-a înregistrat și o intensificare a violenței aripei de dreapta. Toate acestea nu erau îndreptate numai împotriva ungurilor. Ele erau trăsături nefericite ale vieții românești și ale guvernului României, care și-a definit totuși clar poziția. Atîta timp cît ungurii pîndeau momentul propice, fiind ostili ideii de a trăi într-un stat guvernat de o majoritate românească, de ce naiba trebuiau românii să
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
se adăugau fisurilor apărute în cadrul Sistemului de la Versailles, accentuate de Depresiune. Aceste îndoieli tot mai mari erau încurajate de agresiunea energică a naziștilor și a fasciștilor italieni (ca și a celor japonezi) și de politica dezastruoasă a "concilierii". Vremurile acestea nefericite vor servi drept ultima picătură a ultimilor ani ai vieții lui Iorga, în timpul cărora nazismul va merge din triumf în triumf, călcînd lumea în picioare. Dar el își va păstra credința în victoria finală a Occidentului și în înfrîngerea nazismului
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sus și-n jos), îmbrățișînd oameni pe care nici măcar nu-i cunosc și bătînd pe loc din picioare în sunetele sălbatice ale muzicii negre. Copiii sînt crescuți în mijlocul unor astfel de ambianțe morbide și devin cu timpul chiar și mai nefericiți decît părinții lor9. Într-un moment de răscruce pe care nu-l agrea, Iorga încerca să rămînă el însuși, preocupat de România, de bunăstarea și interesele acesteia (așa cum le concepea el). Toate inconsecvențele lui Iorga nu par să fie chiar
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
prosperat (în vreme ce soția lui era în închisoare!), dar "ceea ce vine de haram, de haram se duce"; după unele calcule financiare greșite și investiții catastrofale, afacerile domnului Boeru au dat faliment. După ce a lîncezit mulți ani de zile în închisorile românești, nefericita doamnă Olga Boeru a fost eliberată, a obținut un pașaport și a venit la München, dîndu-și seama că soțul ei trăia în stare de bigamie. Așa cum își amintesc românii care trăiesc acolo, s-a declanșat un conflict înverșunat, în urma căruia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
1902 și Sate și preoți din Ardeal, București, 1902. În volumul din urmă, Iorga scotea în evidență felul în care țăranii, conduși de preoții lor, au luptat să-și păstreze naționalitatea română. Argumentul său era surprinzător de asemănător cu discursul nefericit al lui De Gaulle, "Vive Québec Libre!" ("Trăiască Québec-ul liber!"), ținut în Canada franceză. De Gaulle descria supraviețuirea francezilor canadieni, conduși de preoții din satele lor, care i-au ajutat să-și păstreze identitatea 136 Neamul românesc în Ardeal și
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
nu atât în restaurante cât la dineurile de gală. Am încercat multă vreme, și de obicei în zadar, să-mi conving prietenii să renunțe la bucătăria complicată, însăși pierderea de vreme e o absurditate; deși presupun că, într-adevăr, unele nefericite femei n-au nimic altceva de făcut decât să gătească. Mai stăruie și iluzia că gătitul unor mâncăruri foarte elaborate e mai „creator“ decât gătitul simplu. Firește (dați-mi voie să clarific acest lucru), nu sunt un primitiv. Mâncărurile franțuzești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-ai să poți rupe legătura care ne unește. Dacă gândești că-i o legătură trivială sau ciudată, înseamnă că n-ai înțeles nimic. Tot ce-ai reuși, fiind violent și crud, ar fi să ne faci pe amândoi extrem de nefericiți. O, da, ne e frică de tine, da, întotdeauna ne-a fost. Ne-ai putea face fericiți și ți-ai putea dobândi și tu fericirea, doar dac-ai vrea să fii bun și blând, și să ne iubești, lăsându-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de o întunecată dorință de a acționa, dorință neaureolată de aspirațiile mele către sanctitate. Dar ce puteam face? Să încep prin a-l căuta pe Titus? În orice caz, cel puțin întrebarea mea fundamentală își găsise un răspuns: Hartley era nefericită. Dar răspunsul stârnea o altă întrebare fundamentală: „De ce era nefericită?“. Numai pentru că îi dispăruse fiul sau mai existau și alte motive? De ce nu-mi dădea voie s-o ajut, de ce nu mă lăsa să pătrund în viața ei? Sau însemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în acele jalnice, meschine întâlniri! Să-i scriu o scrisoare lungă? Dacă i-aș scri-o, de bună seamă că nu i-aș trimite-o prin poștă. Gândul acesta m-a întors îndărăt către „le mari“. Să fi fost Hartley nefericită? Oare pentru că dânsul era un tip gelos, un tiran, un violent, care nu lăsa pe nimeni să se apropie de soția lui? Asta să fi fost? Și dacă așa stăteau lucrurile... Ce salt primejdios făcea mintea mea la acest gând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plină de jind clocoteau laolaltă în mintea mea. O, biata mea fată, biata mea fată scumpă! Mă frământa supliciul unei iubiri protectoare, posesive, și durerea usturătoare a gândului că nu am fost în stare să o apăr de o viață nefericită. Cum aș alinta-o, cum aș alina-o, cât de desăvârșit aș iubi-o acum, numai dacă... Dar aveam încă o suficientă doză de prudență pentru a continua să gândesc. Am recapitulat mărturiile și nu aveam aproape nici o îndoială asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu ochi sticloși. Purta un pardesiu și, evident, tocmai se întorsese acasă. Era încă frumoasă, cu o coamă de păr cărunt, ondulat, acum cam soios. Colțurile gurii mânjite de ruj i se lăsau în jos, într-un rânjet agresiv și nefericit. Se uită la mine, mijindu-și ochii și ignorându-l pe Perry. I-am spus: — Hello, Pam! Se întoarse cu greu, continuând să se țină de ușă, și dădu să iasă, apoi se răsuci iar spre noi, cu fața încrețită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din asta e cu totul altă poveste. O altă idee a mea este că planul tău cu salvarea e pură închipuire, pură ficțiune. Simt că nu poate fi ceva serios. Cunoști într-adevăr cum e căsnicia ei? Zici că-i nefericită, dar majoritatea oamenilor sunt nefericiți. O căsnicie lungă unește pe cei doi parteneri, chiar dacă nu-i ideală, și aceste vechi structuri trebuie respectate. Se poate ca ție soțul să nu ți se pară cine știe ce, dar poate că ei i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cel mai potrivit, cuvântul după care tânjisem. Dar acum, când trebuia să trec la acțiune, se ridica întrebarea: „Cum?“. Mai târziu, am avut senzația că însăși Hartley a venit în ajutorul meu. I-am văzut în imaginație fața blânda, palidă, nefericită, uitându-se la mine și m-am simțit cuprins de un calm straniu, de parcă ar fi răzbit spre mine o adiere a făpturii ei. Mi-am dat seama că, înainte de a face orice mișcare fățișă, trebuia să stau din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să se volatilizeze în asemenea chip încât să nu mai știi nimic de ei? Hartley, nu am încetat niciodată să te doresc - te doresc și acum. Am reușit să aflu - nu are importanță cum, dar știu că mariajul tău e nefericit. Știu că trăiești alături de un bărbat tiran - poate chiar violent -, mă întreb de câte ori în trecut ai fi vrut să evadezi, și ai dat îndărăt, înfrânt\ și doborâtă, pentru că nu aveai unde să evadezi? Hartley, acum îți ofer căminul meu, numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]