6,179 matches
-
criteriul mișcărei lui? Iar simțirile noastre... iar acest senzoriu vizionar, încît mișcarea lui nu-i de cugetat, fără să punem totodată ființa noastră. E ca și când unul ar păși pe un glob ce se-nvî [r]tește cu el cu o repejune nevăzută... Desigur cumcă el va sta pe loc... deși va păși caraghioz din picioare, și deși i se va părea că se mișcă. Dar timpul, acest blestemat de timp care e când lung, când scurt, fiind cu toate acestea același, cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
conținut empiric decît vîrtejurile lui Descartes. Și totuși, ea pare a corespunde cu un anume adevăr psihic din acțiunea maselor și din cea asupra lor și anume că forța vizibilă a celor în viață nu are nici un efect în lipsa puterii nevăzute a morților. Ca și cum, pentru a face istoria, orice realitate ar trebui să acționeze sub forma unei amintiri din ale cărei gheare nu scapă nimeni. În orice caz, se verifică în cazul lui Moise și a creării poporului evreu de către acesta
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Regele-Soare. Întreaga lor ființă trup, simțire, gîndire se răzvrătea contra poruncilor unei religii care se apleca atît de puțin asupra celor omenești. Împotriva unei zeități apărînd precum ne-o arată Schonberg în opera Moise și Aaron: "De negîndit pentru că-i nevăzut, veșnic același, nemărginit, atotputernic". Și de-ar fi fost doar atît. Dar cînd o învățătură se află în faza ei de revelație, adică vine din afară pentru o grupare de indivizi, ea atinge doar intelectul acestora. Li se impune într-
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de evrei la religia acestuia se încheie ciclul preistoriei lor, începe timpul istoriei. În avîntul lor, ei renunță la instincte și încetează de a mai face din om un idol pentru om, cauză a servituții. Divinitatea venerată domnește în spirite: nevăzută, fără chip, fără nume. Evreii capătă mîndria stăpînirii instinctelor. Se recunosc drept popor ales prin sacrificiile făcute, prin renunțarea la vițelul de aur, la icoane și alte cîrje ale credinței. Prin tradiție și supunîndu-se acelei divinități, se feresc începînd din
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care sînt sus în ceruri sau jos pe pămînt, sau în apele mai jos decît pămîntul" (Exodul, 20, 4). Oricine aplică și respectă această interdicție își întoarce privirea de la chipurile care vin și pleacă și se îndreaptă spre realitatea celor nevăzute. Urechile i se întorc pentru a prinde sensul și nu sunetul cuvintelor, căci important rămîne ceea ce este spus și nu cum este spus. În sfîrșit, omul trebuie să respecte și să admire ideile superioare și nu cei care le întrupează
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
închipui că noi pluteam efectiv, ridicați pe creasta valului revoluționar, menținându-ne într-un echilibru extrem de labil. Nimeni nu putea crede că noi nu aveam nici o ierarhie și că nu dispuneam de o temeinică structură organizată, care să reprezinte sprijinul nevăzut al acelui vârf vizibil. A fost o sublimă impostură involuntară, care ține de o anumită ironie a soartei, căci, până la urmă, există și o componentă supralumească în toată desfășurarea evenimentelor istorice, ce nu sunt la cheremul exclusiv al oamenilor. Fără
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
formă de opoziție politică, boicotul presei independente, războiul împotriva intelectualilor, reconvertirea Securității în Serviciul Român de Informații indică o tendință totalitară de inspirație stalinistă („cine nu este cu noi, este împotriva noastră”) a noului regim. Într-o altă carte (Fața nevăzută a lucrurilor..., 1999), Doina Cornea sintetizează cocteilul astfel: a fost „o revoltă populară autentică și o lovitură de stat paralelă pregătită dinainte (sub patronaj sovietic), ai cărei autori, profitând de manifestările stradale nonviolente, au pus mâna pe putere prin manipulare
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
română în revoluția din decembrie 1989. Studiu documentar preliminar, Institutul de istorie și teorie militară, București, 1994 Coman, Ion, Timișoara. Zece ani de la sângerosul decembrie 1989. Documentar, Editura Sylvi, București, 1999 Cornea, Doina, Liberté?, Criterion, Paris, 1990 Cornea, Doina, Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999 Coruț, Pavel, Floarea de argint, Editura Miracol, București, 1993 Coruț, Pavel, Fulgerul albastru, Editura Miracol, București, 1993 Coruț, Pavel, N-a fost triumful minciunii. Pavel Coruț în dialog cu
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
zonă, din acea perioadă, date și fapte care se deosebeau total de cele prezentate oficial prin mijloacele de informare în masă. Multe informații se refereau la acțiunile de relații ale R.P.D. Coreene cu România și mai ales la fața lor nevăzută (detalii în studiul "Dosare secrete-adevăr și ficțiune în relațiile româno-coreene")2, dar și la amploarea cultului personalității în Coreea de Nord, încălcarea drepturilor omului, decalajele tot mai mari, și numai în favoarea Sudului, între nivelurile de dezvoltare economică și de trai între Sud
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Lc. 18,16). Toate acestea revin la a spune că pentru creștini măsura tuturor lucrurilor nu este intelectul creat, ci Cuvântul întrupat, Cel întru care „au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute”. Revelația exprimată în Scripturi conține deja anumite presupoziții ontologice despre condiția umanității, posibilitățile cunoașterii și vocația ultimă a creației făcute „prin El și pentru El”. Această mărturisire nu poate fi acomodată cu orice tradiție filozofică ori sistem metafizic 2. De
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a ucenicilor Săi. Martiriul a avut o valoare seminală pentru întreaga comunitate a Bisericii apostolice. Nu întâmplător, unii Sfinți Părinți au descris martiriul folosindu-se de metafora prefacerii euharistice: trupul văzut al mucenicilor devine hrană pentru fiare, dar în chip nevăzut se unește tainic cu „Pâinea vieții” (In. 6,35). „Lăsați-mă - spune același Ignatie Teoforul - să fiu mâncare fiarelor prin care-L pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care Andrew Louth aderă, ilustrând astfel limitele metodei iluministe, în care cunoașterea tacită era privită ca un repugnabil depozit de ignoranță. Profesorul Louth preia câteva imagini folosite de M. Polanyi pentru a descrie legătura credincioșilor cu tradiția vie și parțial nevăzută a Bisericii, țesută dincolo de cuvinte, „în Duh și Adevăr” (In. 4,23). Ni se sugerează, pascalian, că marea șansă a omului constă în conștiința radicalei sale finitudini. Soluția este „saltul în paradox” și asumarea antinomiilor ca destin teologic al raționalității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
credințe care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna» (Iuda 1,3), și manifestarea acestui același și unic Duh care lucrează neclintit în Biserică”2. Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială își ascunde taina în ascultare, prin ea revărsându-se bogăția de daruri a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Iubirii divine descrise de Sfântul Dionisie Areopagitul în Ierarhia cerească. Revelația Vieții înfățișează universul ca un imens trup al cărui patos intim palpită într-un tempo cardiac, între sistola dăruirii și diastola abandonului. Transmutarea reciprocă a esenței omului în inima nevăzută a Vieții prin nașterea transcendentală este, de fapt, cuvântul de răscruce pronunțat de Fiul către Tatăl: „După cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una” (In. 17,20). Autoafectarea Vieții devine, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
refuz. Măsura participării la procesul propriei regenerări coincide strict cu depășirea definiției clasice a antropologiei grecești (zoon logon echon), captată cu entuziasm de spiritul modernității. Natura umană se descoperă pentru Michel Henry numai în Ipseitatea hristică pentru că doar ea - „Chip nevăzut al Tatălui” (Col. 1,15) și Arhetip al chipului - își împlinește vocația perpetuei regenerări în iubire. Gregaritatea eului empiric sau superbia autistă a eului transcendental pot fi izolate numai prin acceptarea actului resurecțional al Primului Viu, venit printre ai Săi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prin prostituție conferă corpurilor obiective o anumită invizibilitate. Este vorba despre o invizibilitate obținută prin camuflaj, iar nu prin transparență. Cinismul erotismului contemporan e direct proporțional cu refuzul noutății pe care o poate da numai experiența Vieții, tăinuită în hotarele nevăzute ale „trupului transcendental”. În cuvintele lui Michel Henry, „față de viață, este vorba de o profanare”. Epilogtc "Epilog" Parcursul lui Michel Henry se încheie printr-o reconsiderare a fenomenologiei Vieții ca manifest al purei gratuități. În bunătatea fundamentală a vieții - care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
provocare, teologia n-a mai rămas decât o piesă de anticar într-un decor cultural concesionat deja unor impresari de spectacole și divertisment. Pentru a redeveni public și terapeutic, manifestul teologic al Bisericii exprimă competențe verificate mai întâi în Duhul nevăzut al tradiției. O inteligență antrenată filozofic oferă garanția perspicacității analitice și, prin urmare, promite un bun diagnostic cultural. Teologii nu pot subestima nevoia delimitării straturilor istorice din argumentele folosite în războaiele culturale ale erei globale. Aceasta nu-i destul. Adevăratul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de for al unei proclamații evanghelice și al unei narațiuni liturgice excepționale 1. „Povestea” mântuirii neamului omenesc revelată în „epistolarul” biblic s-a dovedit în stare să ofere un sens sacrificial și sublim milioanelor de vieți omenești înscrise în calendarele nevăzute (pentru că au fost incendiate) ale Bisericii. Această putere de transfigurare și restaurare luminoasă a vieții omenești n-a fost niciodată rivalizată de campionii ideologiilor moderne 2. Capitalul lui Marx n-a mobilizat niciodată liber energiile trezite de Evanghelia lui Iisus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
atunci, decât finalizarea unei incursiuni cosmice prin care însuși principiul acțiunii malefice este neutralizat. Prin urmare, deja Vinerea Mare reprezintă un început al biruinței. Faptul este confirmat de imnologia și iconografia bizantină, care indică dimensiunea irenică a acestei treceri (Pessah). Pacea nevăzută a Tatălui se oglindește deja pe chipul sfințit al Fiului. Deloc întâmplător, Sfântul Atanasie cel Mare vede înălțarea Fiului pe Cruce ca pe-o restaurare ecologică fără precedent în toată economia divină: „Domnul a venit ca să surpe pe diavolul și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
noțiunilor iudaice clasice de „templu”, „slavă”, „tron” sau „regalitate”. Toate acestea sunt recapitulate în figura Crucii, respinsă la unison de centrele de putere politică și religioasă din Palestina primului veac. În locul eticii revoluționare, Iisus a propus mai întâi disciplina războiului nevăzut. Astfel, Crucea devenea o critică a fraudei populiste la care s-au dedat atât actorii cosmopoliți ai faimoasei pax romana, cât și regizorii cinici ai naționalismului religios. Smerenia este marca paradoxală a regalității mesianice. Refuzând paralogismele lașității, adevăratul conducător își
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
agresiunii, definind limita tragică a oricărei implacabile alegeri. Prin urmare, nici arta perorației înalte, nici oftatul resemnat al vulgului nu vor da răspunsul decisiv în confruntarea oamenilor cu formele istorice ale răului. Realismul adaptării la exigențele „războielor culturale” - văzute și nevăzute - a fost dintotdeauna un punct de întâlnire între imperium și sacerdotium. Părinții Bisericii - spre deosebire de quakeri sau menoniți, mai târziu - n-au contestat „pentru sublimul anarhic” (Gillian Rose) ideea suveranității statale 1. Tradiția a citit în celebrul îndemn al lui Iisus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pretutindeni vor atribui proletariatului (sau, după caz, minorităților) șansa de a pune capăt infinitului rău al existenței, actualizat în dialectica „stăpân” versus „sclav”. Orice grup de presiune are însă nevoie de consultarea oracolului cu ajutorul experților care cunosc legile imanenței. Arhangheli nevăzuți ai istoriei emancipării, ideologii legitimează acțiunea străzii. Pentru răzvrătitul de profesie lumea pare, în mod fundamental, prost rânduită. Umanitatea nu este înzestrată decât cu un echipament incomplet de salvare. Materialist impenitent, comunistul nu crede în posibilitatea dezvoltării lineare a societății
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu magic (justificând atracția sublimului) sau mecanic (legitimând imperativul ideologic). Bunătatea fundamentală a ființei e consfințită prin dogma creației ex nihilo: lumea se naște nu printr-o emanație necesară, ci este opera generozității pure, confirmată de toată economia văzută și nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă o partitură muzicală, traversată diafan și recitată polifonic. Nu întâmplător, o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
visului, pentru atingerea unui edelvais implacabil: Înclinarea sufletului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea totalului ei cu o unitate. Un meschin simț al confortabilului, al necesității pîinii cotidiene; un sentiment de certitudine facilă; o Închidere progresivă a ochiului dinaintea nevăzutelor, marilor taine. O paralizie crescîndă a mușchiului, o lăsare moleșită În fotoliul de șef de serviciu, cu Împărțirea lumii În grade ofițerești, cu Îmbrăcarea ca o mînușă a formulei cusute gata”. E perfect explicabilă, de aceea, elogierea unui scriitor nerecunoscut
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Într-o atmosferă solemnă, de acvariu amorțit: Acum În tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele Înalte noaptea Își scutură sacii cu făină albastră Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vînturat glasul veacului Noaptea a neclintit aceste batoze ale gîndului A legat În căpițe grîul pentru legănarea ochiului A oprit Împreunarea literelor fulgerînd ca solzii Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri marini... Noaptea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]