5,469 matches
-
În parte ieșită din nisipul În care fusese orînduită - trebuia În curînd, desigur, rearanjată de primăria ce din lipsă de fonduri Întîrzia să-și facă datoria. Avocatul, Întocmitor al actului, fu cel care ne conduse. Era o casă cu trei-patru odăi, ferestrele, În afară de cea dinspre stradă, dădeau În curtea lungă, dreptunghiulară, poarta era de lemn, vopsită cărămiziu, hîrșită de timp. Clădirea, puțin joasă, cu multele-i ferestre, părea un șir de case lipite una de alta, cum se puteau vedea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm În antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - În odaia din stîngă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - În parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
prin ușa din fața dormitorului În care fusesem dimineața, În sufrageria cu o masă ovală maro-Închis, o vitrină oarecare cu bibelouri ieftine, afară de două din ele părînd mai răsărite. Pe jos un covor bej cu desene confundabile În amurgul ce stăpînea odaia. Ea aprinse lumina, care depărtă pe loc distanțele dintre noi și aruncă În altă realitate mobila și covorul. - Doamnă, vreau să vă rog ceva... ceva care să rămînă Între noi pentru totdeauna. - Da, domnule judecător! Era vădit emoționată, se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
stabilesc unde să ne Întîlnim. Hotărîi să vin acolo, În chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decît ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpînă a casei odihnea În sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia Într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, cîteva clipe - În veșnicia În care intrase -, cu Keti. Geneza era atît de imprimată În asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; Întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă depărtai, prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sîngele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntîlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și În clipa următoare se prinse cu mîinile după gîtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, În lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea În odaie, stăturăm muți Încă mult, cu trupurile unite În dreptul umerilor, formînd o mare literă V cu vîrful spre perete. Apoi Își coborî mîinile pe spatele meu. Rochia, strînsă la mijloc Îi era ușor ridicată deasupra genunchilor În timp ce cămașa mea albă, strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
schimbată cu alta care ar fi trebuit să aparțină noii proprietărese, cum credeam că se Întîmplase Între timp. Dar ea nu voise să facă nici o schimbare În timpul acesta de patruzeci de zile. O deferență pioasă față de cei care trăiseră În odăile acestei case, dar cum mobila nu fusese Înlocuită, nici un amănunt al așezării, pînă și tișlaifurile de pe noptiere și de pe cele două bufete, cel mare și cel mic, precum și fața de masă plușată În varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
masă plușată În varii culori din sufragerie erau nemișcate. În afară de asta, prezența fizică de acum șapte ani a lui Keti se simțea În preajmă atît de firească Încît mă miram că n-o vedeam aievea deschizînd și Închizînd ușile acelor odăi În care eu Însumi Începusem să mă simt ca În propria mea locuință. „Keti!” o chemai În sinea mea; nu primii nici un răspuns, la care se adăugă și tăcerea, mi se păru complicitară, a proprietăresei. Vorbi: - Ce coincidență vizita dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În curte, se mai uită o dată, ultima dată, spre cîmp, În răsărit, unde cernoziomul Întinsei cîmpii aștepta, peste cîteva săptămîni, arăturile de primăvară. 12. Toate acestea s-au Întîmplat În primăvară. Ana lăsă descuiată ușa casei ei. În cele două odăi din partea dreaptă a clădirii cum priveai dinspre poartă, locuia Învățătorul cu soția și fiica lor cea mică, iar În celelalte trei din partea stîngă - separate printr-un antreu de cele din dreapta - locuia Ana cu soțul și Ana cea mică, fiica lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ar fi fost lumea În „alarmă” și care aveau să dureze la nesfîrșit, fără vreo motivație, anormalitatea unui regim de dictatură, zeci de ani... Nu mai are importanță, timpul acela a trecut definitiv, odată cu el și noi. Ana aștepta În odaia numită „salon”, cu covoare lînoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, În galben, o mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. TÎrziu, cînd să se culce, Își spuse că nu mai Înțelege nimic din mecanismele vieții, pe care le găsea complicate, iar mișcarea lor imprevizibilă. Mai gîndise așa și cînd se aflase În liceu, elevă, dar atunci era altceva, Își spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
neclintit și lucid În fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzîndu-i. Învățătorul Însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit În ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă odăile. Soția lui Lung de asemeni cum o știam deși timpul Îi bîntuise ușile casei și-i luase soțul. Era neschimbată, dar nu datorită unei filozofii anume, adică unui mod de a Întîmpina viața, ci tinereții. Pentru ea nădejdea era egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
se rezema amintirea timpului de tinerețe petrecut la Începutul profesiunii mele În acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung serveau, aveau grijă de toate cîte mărunte ale acelei seri. Lung se simțea stînjenit, timid În lumina odăilor, În vorbăria și rîsetele noastre, - și eu Împotriva etichetei de musafir, ignorînd cuviincios pe gazde, ciocnii cu el mai Întîi, anume pentru a-i stinge complexele, Însă el se intimidă și mai mult, nu știa că seara aceea era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
știu de unde și-au ținut-o aruncată pînă acum doi ani cînd au scos-o din rugină și au pus-o pe picioare. Vroiam să-l mai Întreb ceva, nu știu ce, dar Ana care stătuse pînă atunci În capătul opus al odăii, urmărindu-mi prezența, veni către mine și - ignorînd adiacența lui Lung - mă rugă, la fel ca altădată, să ieșim pe cerdac, În bătaia sticlindă a stelelor, dar un instinct, care regla perfect, Îmi porunci să refuz, - motivația se găsi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
zîmbind. Îi auzea glasul În prag: „Să nu vă plîngeți niciodată pentru că totdeauna poate fi și mai rău. Dumnezeu nu lasă pe nimeni!” Și tot În aceeași zi pe Înserate, vocea tinerei profesoare, acum absentă, Îmi traversă ca o imaginație odaia: „Și totuși te iubesc, dar asta e altceva!” Era tîrziu, foarte tîrziu. 12. Vocea ei se mai Întoarse de cîteva ori, zile și zile, ajunsesem să-i simt lipsa, dar nu Îndrăzneam a-mi mărturisi această slăbiciune de teama viitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe el, zîmbi; simții o mare libertatea spiritului. - Dar nu mi-ai spus dacă greșesc sau nu. - Nu, pentru că ești de bună credință, răspunse, apoi Își puse mîinile pe umerii mei și dispăru - timp În care Keti se ivi În odaie, așa cum o știam: palidă, tînără, slabă. Nu Înțelegeam. Vocea ei ușoară mă Învălui - Am venit. - Dar mi-ai spus ultima dată, Întrebai contrariat, cînd te-am văzut În vis că nu mi te mai poți ivi decît În somn, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Întoarcere, aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă parte a clădirii și-și dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ce face, că energiile lor se topesc În van. Amurgul intra În cenușiu. - Am venit să-ți vorbesc, reluă el, pentru că te aflai În cumpănă, iar eu, la toate răscrucile tale de viață... Nu-l mai auzii. Pieri În semiîntunericul odăii, dar nu Înainte de a-i simți ocrotitoarea mînă pe umărul drept: ultima dovadă a prezenței lui În seara aceea. 4. Într-o după-amiază dinspre mijlocul toamnei acelui an, venind acasă și văzînd toate luminile aprinse În apartamentul doamnei Pavel, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-mi pare rău că n-o puteți vedea. Am o fereastră mare, lată, spre Bulevardul Saint-Germain, mi-am cumpărat draperii de catifea maro ca ale tale: lungi, tremurătoare, asemeni destinului, cum spuneai În una din Înserările petrecute la tine În odaie. Îmi voi aduce aminte de acele seri. Adică de tine, de noi doi - dacă-ți mai amintești, căci știu că judecătorii au memorie scurtă - de vocea ta venind din insatisfacții și revolte, tu contra ta și amîndoi Împotriva destinului. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
transmis și mie neliniștile tale fundamentale, și mă uitam În ochii tăi dilatați și rotunzi pînă ce draperiile imaginare ale timpului Începeau să tremure În bătaia destinelor noastre. Atunci totul devenea posibil. Mă uitam la tine În Înserarea gravă a odăii pe care o visez mutată aici unde locuiesc acum, la etajul Întîi al clădirii acesteia de pe bulevardul Saint-Germain, mă uitam cu impresia - realizată de cîteva ori pentru mine - a unei mișcări de translație În destinul tău. GÎndind, Îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Înverziră, rondurile explodară În flori, un vînt ușor - era vară - mantia Îi flutura deschisă pe umeri; se opri și zise: „Iată valoarea timpului! Străbăturăm micul bulevard, eram În plin soare. Fața Îi strălucea de-o rară tinerețe. CÎnd intrai În odaie deschisei fereastra dinspre micul bulevard din fața porții. El nu mai era. Doamna Pavel trebăluia la bucătărie, se mișca cu greutate, Își ținea mîna dreaptă apăsată pe șoldul măcinat de reumatism, se văita, vorbea singură. Trecui În Încăperea alăturată să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
întorc. S-a întîmplat însă o mică lovitură de teatru. M-am decis să-l văd pe Nae ș...ț, și m-am oprit să rămîn la el. Toate s-au întîmplat în cinci minute. M-a instalat într-o odaie superbă, mi-a dat un costum alb de marinar în echipajul vasului lui și gata. Au fost patru zile excelente. Nu vă pot scrie acum. Sunt încă într-o excitație de spirit, care mă împiedică să scriu ca lumea o
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8608_a_9933]
-
noi să nu aibă voie a călca pe părțile Moldovei. Iară de s-ar afla cineva din nohai cu pricina dobitoacelor să vie pe locurile Moldovei ori păstorii noștri cu vreun chip de s-ar ispiti a face vreun supăr odăilor sau fânațelor răielii locuitorilor Moldovei sau de s-ar afla cineva din nohai sau dintr-alții și s-ar ispiti a face cât de puțin val sau cât de puțină stricăciune fânațelor, odăilor, dobitoacelor, pînilor sau semănăturilor, unul ca acela
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-ar ispiti a face vreun supăr odăilor sau fânațelor răielii locuitorilor Moldovei sau de s-ar afla cineva din nohai sau dintr-alții și s-ar ispiti a face cât de puțin val sau cât de puțină stricăciune fânațelor, odăilor, dobitoacelor, pînilor sau semănăturilor, unul ca acela să aibă a se prinde și legal să se trimiță la Iași și acolo să i se dea certare precum se cade. Și pe locurile unde s-ar pășuna vitele noastre, oricând ne-
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
și a căpitanului de codru să n-aibă voie nici să-și viziteze vitele; 8) că, îndată ce li s-ar porunci să părăsească pășunea, s-o și părăsească fără întîrziere și price; 9) că, făcând stricăciune sau val fânațelor, dobitoacelor, odăilor, pînilor sau semnăturilor, să fie prinși, legați, trimiși la Iași și pedepsiți; 10) că nu vor mai tăinui (vorbă subțire pentru fura) vitele raielii gau neguțitorilor; 11) că, oricând n-ar îndeplini obligațiunile lor, dobitoacele lor să fie alungate peste
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
înspăimîntată, se închina când geamurile casei noastre erau zgâlțâite de suflul trăsnetelor apropiate. În același timp știa că există o lume invizibilă de ființe care ne puteau îmbolnăvi. Se scula dimineața de tot, în plină iarnă, și deschidea toate geamurile odăii în care dormeam și la întrebarea furioasă a tatei: "ce te-a apucat?" răspundea decisă: "să iasă microbii". În același timp eu venisem pe lume ca "un dar al lui Dumnezeu". Casa din care fusese pețită era plină de fetele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]