8,467 matches
-
căzu în genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că era îngenuncheat în zăpadă, pe malul unui pârâu ce clipocea ușor în liniștea adâncă. Își ridică privirea. Nu văzu pe nimeni. Listarius dispăruse. — Ridică-te. Trebuie să treci apa. După ce vei trece apa, mă vei vedea. Vitellius se ridică și, cu pași nesiguri, vru să treacă pârâul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unui pârâu ce clipocea ușor în liniștea adâncă. Își ridică privirea. Nu văzu pe nimeni. Listarius dispăruse. — Ridică-te. Trebuie să treci apa. După ce vei trece apa, mă vei vedea. Vitellius se ridică și, cu pași nesiguri, vru să treacă pârâul, care dintr-odată deveni foarte lat. Încercă să facă un salt înapoi, însă malul păru să se îndepărteze. Ce vrajă îl obliga acum să meargă înainte, cu apa înghețată ajungându-i până la genunchi, spre celălalt mal, care se depărta tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
repede printre copaci. Gâfâind, fără să se uite la femeia însângerată ce zăcea la rădăcina frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o mână pumnalul, luă o prăjitură cu miere și susan, pe care o văzu pe malul pârâului, în zăpadă. Vârî prăjitura în gură, trecu apa dintr-un salt și o porni șchiopătând prin pădure, spre escorta sa. Se opri, căci i se păru că inima avea să-i spargă pieptul. Aproape că nu putea înainta din cauza vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în liniștea aceea ireală, în care se auzea doar susurul unui pârâu. Iat-o pe Velunda, la rădăcina frasinului ei. Era căzută la pământ, cu veșmântul alb plin de sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele pentru ca Valerius s-o audă. — Ia-o și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Omul acela a înjunghiat-o pe preoteasă? Îl obligă să se oprească. Vitellius se eliberă din strânsoarea mâinii lui, ce părea o gheară, și-l împinse: Nu v-am spus că am găsit-o moartă? Listarius îi întoarse spatele, trecu pârâul, se opri și privi la Velunda, apoi la Valerius, pe care soldații încercau să-l ia de acolo. Valerius nu reacționă, nu opuse rezistență. — El a ucis-o... Sacrilegul, asasinul! continua să strige Vitellius, vânăt la față. Puneți-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luxos, împodobit cu ghirlande, în fruntea unei armate de bucătari și soldați... Din câte știu, multe statui ecvestre ale lui, care fuseseră ridicate în orașe, s-au dărâmat, iar vântul i-a smuls cununa de laur, aruncând-o într-un pârâu. — Statuile au căzut ca să facă loc gloriei împăratului aflat în viață... Iar cununa, vântul a depus-o într-un izvor sacru - ambasadorul cel bătrân nu-și mai putu înfrâna mânia. Sunt prevestiri faste. Ai fost rău informat. — În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și intrară în pădure; totul era verde, înflorit. Deasupra capetelor lor, păsările ciripeau; în apropiere se auzea și cântecul privighetorii, ce anunța apusul soarelui. Se așezară pe malul unui pârâu. — Ești schimbat - Valerius privea cu luare-aminte chipul fratelui său. Ești altfel. Pari... mai puternic, mai sigur pe tine, dar, mai ales, pari mai uman. Înainte erai prea rigid. — Ritul pe care l-am împlinit îți schimbă mintea și inima. Renaști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Potrivit religiei lui Mithra, viața continuă după moarte, zise Antonius, ducându-și mâna la piept. Sufletul nu moare dacă ne îndeplinim datoriile, dacă luptăm împotriva Răului. Așa dobândim viața veșnică. — Viața veșnică... Valerius privi în jur. De partea cealaltă a pârâului pe malul căruia înfloriseră narcisele și margaretele văzu o siluetă albă alunecând printre stejari. Strălucirea luminii în părul blond... O mână ridicată ușor, un semn... Era Velunda. — Ce s-a întâmplat? Antonius se uită la Valerius, care contempla malurile înflorite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
malul căruia înfloriseră narcisele și margaretele văzu o siluetă albă alunecând printre stejari. Strălucirea luminii în părul blond... O mână ridicată ușor, un semn... Era Velunda. — Ce s-a întâmplat? Antonius se uită la Valerius, care contempla malurile înflorite ale pârâului. Fratele său clătină din cap, fără să răspundă. O urmărea cu privirea pe Velunda, care îi zâmbea, spunându-i că de-acum putea veni din nou la el. „Sunt aici, părea că-i șoptește, nu te voi părăsi.“ Valerius simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coasta dealului, dovedind cam tot atâta preocupare pentru menținerea drumului cât o albină. Kulfi începuse să se simtă puțin plictisită de ceea ce găsise până atunci în pădure. Căută sub o piatră, lângă un arbore cu lalele, de-a lungul unui pârâu. Avea nevoie de un ingredient nou, își zise, adulmecând aerul, ceva incitant și proaspăt, care să o inspire să facă o mâncare nedescoperită până atunci, o invenție nouă. Privi către cer. Gătise deja un porumbel și o vrabie, o ciocănitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o vrabie, o ciocănitoare, o pupăză, o coțofană, un sfrâncioc, un grangur, o privighetoare himalaiană, un papagal... Gătise o veveriță, un porc spinos, o mangustă, toate păsările sălbatice pe care le putuse găsi în zona aceea, peștii cei mici din pârâu, melcii cu cochilie rotundă care dungau cu argintiu frunzele, cosașii care săreau și țopăiau, aterizând cu bufnituri în frunziș, asemeni picăturilor de ploaie. Neobosită, căuta o nouă plantă, un nou fruct de pădure, o nouă ciupercă sau lichen, mucegai sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
trebuia Înlocuit iar nu explică nimic. Nu-și mai făceau ei iluzii că vor câștiga războiul dacă-l Înlocuiesc pe Hitler, era prea târziu. În mare situația arăta cam așa: fluviul dezlănțuit al armatelor aliate venea impetuos din toate părțile; pârâul german care mai devreme Își ieșise din matcă și făcuse ravagii era amenințat să-și piardă și valea lui. În astfel de situații, când te afli de partea apelor mai mici Îți vin idei. Ofițerii din conjurație au vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Îți vin idei. Ofițerii din conjurație au vrut să construiască o ecluză: Îl ucideau pe Hitler și formau un nou guvern care accepta să capituleze punând condiții. Apele mari ar fi pătruns În ordine și sub controlul ecluzei În valea pârâului mic, se mai putea salva câte ceva, iar cei care făcuseră ecluza aveau cel puțin dreptul s-o mânuiască o vreme. Din păcate șobolanul păzit de Rattenhuber avut noroc, ecluza n-a mai fost construită, iar constructorii ei au fost executați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
huța. Nu fac eu asemenea ispravă! Acum toți gospodarii au nevoie de unelte pentru a-și curăța și însămânța grădinile. Atunci, am să chem apa să te stingă, spuse vrăbiuța, îmbufnată că nimeni nu-i dădea dreptate. Zbură către un pârâu învolburat a cărui undă se îmbogățise cu apa din zăpezile topite și curgea năvalnic și zglobiu. Apă, hai să stingi focul! Apa nu mai stătu să întrebe de ce trebuie să stingă focul. În curgerea sa tumultuoasă și repezită, nu avea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
l-a ucis din câteva lovituri și a intrat în grădină, a cărei poartă s-a închis în urma lui, tăindu-i astfel retragerea. Privind în juru-i, el a văzut o fântână foarte frumoasă a cărei apă se vărsa într-un pârâu, iar în centrul acestei fântâni se ridica o statuie pe a cărei frunte stătea scris: 27 “ Pârăul cu ape violate și trandafirii Duce de aici la castelul cu vrăjitorii”. Pornind pe malul acestei ape curgătoare și fermecat de frumusețile grădinii
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cadă primii picuri de ploaie. Și uite-așa, cu fiecare pas, glodul devenea tot mai stăpân... La un moment dat, „răcanul” - știți voi cine era - ne-a atras atenția că nu departe avem de trecut un podeț aruncat peste un pârâu... „L-om trece noi” - ne-am gândit, continuându-ne drumul... O pantă destul de mare ne-a ieșit în întâmpinare. Nu-i vedeam întinderea. Așa că am mers înainte. Încet-încet, însă, caii nu mai puteau trage dihania de tun. Eram doar la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Așa că am mers înainte. Încet-încet, însă, caii nu mai puteau trage dihania de tun. Eram doar la artileria grea. Atunci, „trupeții”, am pus umărul la împins tunul. Cu mare greu, am ajuns la podețul cu pricina... Ne-am oprit. Apa pârâului se auzea curgând învolburată într-un hău adânc. „Atenție!” - a răcnit „răcanul”. „Ca să intrăm pe pod, trebuie să ne rotim cu nouăzeci de grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn udate de ploaie. La un moment dat, am simțit că mă apropii de marginea podului. „Dacă tunul continuă să lunece, ajung
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn udate de ploaie. La un moment dat, am simțit că mă apropii de marginea podului. „Dacă tunul continuă să lunece, ajung cu tot cu el în valurile pârâului” - mi-a trecut prin cap ca o săgetare... ― De ce n-ați oprit înaintarea, ca să căutați mijloace pentru a vă ajuta să treceți hopul? - s-a auzit glasul omului care avea mereu de pus o întrebare. ― Doar asta ne lipsea. Să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
De ce n-ați oprit înaintarea, ca să căutați mijloace pentru a vă ajuta să treceți hopul? - s-a auzit glasul omului care avea mereu de pus o întrebare. ― Doar asta ne lipsea. Să ne trezim oameni, tun și cai pe fundul pârâului. Am strigat la cei din amonte să-mi vină în ajutor. Cât ai clipi, am simțit umărul camarazilor mei. Cu mare greu, am reușit să punem tunul pe loc tare. Eu mă aflam încă pe ultima bârnă a podului, clipă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
bârnă a podului, clipă în care s-a auzit un pârâit puternic și am simțit că mă duc în gol... Podul se rupsese sub greutatea noastră și a tunului. Cred chiar că undeva mai sus a plouat mai tare și pârâul primise puhoiul... Mi s-a oprit respirația! În timp ce cădeam, am urlat ca o fiară după ajutor, dar era prea târziu... Apa mă ducea deja de-a valma cu bucăți din podeț! De văzut, nu vedeam nimic. De ce să mă prind
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
bucăți din podeț! De văzut, nu vedeam nimic. De ce să mă prind? Am întins mâinile în lături, doar doar oi întâlni vreo creangă sau o rădăcină ceva... Nici vorbă să mă agăț de vreun vreasc. Norocul meu a fost că pârâul, care curgea năuc, făcea un cot și m-a aruncat împreună cu niște bucăți de pod între niște tufari... M-am prins cu amândouă mâinile de ce s-a nimerit și cu mare greu am reușit să ies din apă... În bezna
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
amândouă mâinile de ce s-a nimerit și cu mare greu am reușit să ies din apă... În bezna aceea m-am căznit multă vreme până am ajuns pe mal. Curgea apa de pe mine ca din găleată. Am luat-o în susul pârâului, urmând zgomotul apei. La un moment dat, am auzit glasul „răcanului” strigându-mă. „Dacă el își permite să strige, atunci trebuie să răspund și eu” - mi-am zis... După un timp, am ajuns la ai mei... Și iată-mă-s
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]