13,778 matches
-
dumitale? S-a dat o bătălie la Pavia și trebuie să-i suportăm consecințele. Răspunsul meu i-a plăcut în mod vizibil. Tonul lui s-a făcut amical și chiar admirativ. — Sunt fericit să aud aceste cuvinte, căci, la Roma, papa șovăie, iar prietenul dumitale Guicciardini îl împinge să se bată cu Carol și să se alieze cu Francisc, chiar dacă regele Franței este prizonierul împăratului. Din poziția mea, nu-mi pot exprima rezervele fără să dau impresia că mă tem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă tem de înfruntarea cu imperialii, dar îți vei da seama curând că nebunul ăsta de Giovanni nu e chiar lipsit de înțelepciune, iar înțeleptul ăla de Guicciardini e pe cale să făptuiască o sminteală și să-l facă și pe papă să făptuiască una la fel de mare. Socotind că vorbise mult prea serios, se puse pe istorisit, cu o sumedenie de anecdote, ultima sa vânătoare de mistreți. După care se întoarse brusc la aceeași chestiune: — Ar trebui să-i spui papei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe papă să făptuiască una la fel de mare. Socotind că vorbise mult prea serios, se puse pe istorisit, cu o sumedenie de anecdote, ultima sa vânătoare de mistreți. După care se întoarse brusc la aceeași chestiune: — Ar trebui să-i spui papei ce gândești. De ce n-ai veni cu mine la Roma? Aveam într-adevăr de gând să pun capăt mult prea îndelungatei mele șederi forțate la Bologna. M-am grăbit să accept propunerea, spunându-mi că o călătorie alături de Giovanni va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mi spunea: — Să nu cumva să crezi că toți membrii familiei mele ar fi aclamați în felul ăsta. Sunt singurul care încă se mai bucură de oarecare favoare în ochii florentinilor. Dacă, de pildă, vărului meu Giulio, vreau să zic papei Clement, i-ar da prin minte să vină astăzi aici, ar fi huiduit și îmbrâncit. De altfel, o știe foarte bine. Dar nu e asta patria voastră? — Ah! prietene, Florența e o iubită ciudată pentru Medici! Când suntem departe, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
strămoșii noștri au uitat acest lucru, au regretat amarnic mai apoi. Astăzi familia Medici este reprezentată în orașul ei natal de acest tânăr îngâmfat, Alessandro. Are abia cincisprezece ani și își închipuie că dacă e un Medici și odraslă de papă, Florența îi aparține cu tot, cu femei și bunuri. — Odraslă de papă? Surpriza mea nu era prefăcută. Giovanni izbucni în râs. — Nu-mi spune c-ai trăit șapte ani la Roma fără să știi că Alessandro e bastardul lui Clement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
familia Medici este reprezentată în orașul ei natal de acest tânăr îngâmfat, Alessandro. Are abia cincisprezece ani și își închipuie că dacă e un Medici și odraslă de papă, Florența îi aparține cu tot, cu femei și bunuri. — Odraslă de papă? Surpriza mea nu era prefăcută. Giovanni izbucni în râs. — Nu-mi spune c-ai trăit șapte ani la Roma fără să știi că Alessandro e bastardul lui Clement? Mi-am recunoscut ignoranța. Și-a făcut o adevărată plăcere din a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
râs. — Nu-mi spune c-ai trăit șapte ani la Roma fără să știi că Alessandro e bastardul lui Clement? Mi-am recunoscut ignoranța. Și-a făcut o adevărată plăcere din a mă lămuri: — Pe vremea când nu era nici papă, nici cardinal, vărul mau a cunoscut la Neapole o sclavă maură care i-a dăruit un fiu. Urcam acum spre palatul Pitti. Curând am trecut pe sub Porta Romana, în fața căreia Giovanni a fost iarăși aclamat. Dar, cu gândul la grijile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Giuseppe, că, de-a lungul întregului drum, m-a implorat să repet la nesfârșit aceleași gesturi, râzând în hohote de fiecare dată. * * * Chiar în ziua sosirii noastre la Roma, Giovanni al Cetelor Negre a stăruit să ne ducem împreună la papă. L-am găsit în consfătuire cu Guicciardini, care n-a părut deloc încântat de venirea noastră. Fără îndoială că tocmai îl convinsese pe Sfântul Părinte să ia o hotărâre dificilă și se temea că Giovanni îl va face să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-și schimbe părerea. Ca să-și ascundă neliniștea și totodată ca să ne cerceteze intențiile, alese, ca de obicei, modul glumeț de discuție: — Nu mai putem așadar să ne adunăm între noi, florentinii, fără să nu fie printre noi și un maur! Papa avu un zâmbet stânjenit. Giovanni nici măcar nu zâmbi. În ce mă privește, am răspuns pe același ton și cu un gest de agasare evidentă: — Nu ne mai putem aduna între noi, Medici, fără să nu ni se alăture și poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cea mai mare importanță. Regele Francisc va părăsi Spania înainte de Miercurea Cenușii 1. S-a pornit o discuție în cursul căreia Giovanni și cu mine am prezentat, destul de timid, argumente în favoarea unei înțelegeri cu Carol Quintul. A fost în zadar. Papa se afla total sub înrâurirea prietenului meu Guicciardini, care-l convinsese „să-i țină piept lui Cezar“ și să fie sufletul coaliției anti imperiale. Pe 22 mai 1526, o „Ligă Sfântă“ s-a născut în orașul francez Cognac: ea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prietenului meu Guicciardini, care-l convinsese „să-i țină piept lui Cezar“ și să fie sufletul coaliției anti imperiale. Pe 22 mai 1526, o „Ligă Sfântă“ s-a născut în orașul francez Cognac: ea îi reunea, în afară de Francisc și de papă, pe ducele de Milano și pe venețieni. Asta însemna război, unul dintre cele mai cumplite pe care le-a cunoscut vreodată Roma. Căci, dacă până atunci tărăgănase, împăratul era de data asta hotărât să meargă până la capăt, împotriva lui Francisc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dacă până atunci tărăgănase, împăratul era de data asta hotărât să meargă până la capăt, împotriva lui Francisc mai întâi, care fusese eliberat în schimbul unui angajament scris, pe care se grăbise însă să-l declare nul de îndată ce trecuse Pirineii; apoi împotriva papei, aliatul „sperjurului“. Oștile imperiale începuseră să se regrupeze în Italia, spre Milano, Trento și Neapole. Pentru a le ține piept, Clement nu se putea bizui decât pe vitejia Cetelor Negre și a comandantului lor. Socotind că principala primejdie venea dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
septembrie, profitând de plecarea Cetelor Negre, acest cardinal se năpustise în cartierele Borgo și Trastevere în fruntea unei bande de jefuitori care dădură foc la câteva case și proclamară în piețele publice că ele aveau „să elibereze Roma de tirania papei“. Clement al VII-lea a fugit să se refugieze la castelul Sant’Angelo, unde s-a baricadat, în vreme ce oamenii lui Colonna devalizau palatul Sfântului Petru. Am fost eu însumi cât pe ce să-i duc pe Maddalena și pe Giuseppe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cele din urmă am renunțat, socotind că era tare imprudent să străbat podul Sant’Angelo în asemenea împrejurări. M-am ascuns așadar acasă la mine, lăsând ca evenimentele să-și urmeze cursul de-a lungul acelor ceasuri grele. În realitate, papa a fost silit să accepte toate pretențiile lui Colonna. A semnat un angajament prin care făgăduia să se retragă din Liga împotriva împăratului și să renunțe la orice sancțiune împotriva cardinalului vinovat. Bineînțeles, de îndată ce atacatorii s-au îndepărtat, le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
după această agresiune, în vreme ce Clement al VII-lea nu ostenea să tune și să fulgere împotriva împăratului și aliaților lui, a ajuns la Roma vestea victoriei obținute de sultanul Soliman la Mohács și a morții regelui maghiarilor, cumnat al împăratului. Papa m-a chemat pentru a mă întreba dacă eram de părere că turcii aveau s-o pornească la asediul Vienei. Am fost nevoit să recunosc că habar n-aveam. Sfântul Părinte părea foarte îngrijorat. Guicciardini considera că răspunzător de această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de la hegira (8 octombrie 1526 26 septembrie 1527) Am intrat atunci în al patruzecilea an al vieții mele, cel al ultimei speranțe, cel al ultimului abandon. Giovanni al Cetelor Negre trimitea de pe front veștile cele mai liniștitoare, îmbărbătându-l pe papă, Curia și Roma întreagă cu impresia înșelătoare că războiul era foarte departe și că acolo va și rămâne. Imperialii se află la nord de Pad și nu-l vor trece niciodată, făgăduia condotierul. Iar din Trastevere până în cartierul Trevi, cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și de furie: Dă dovadă de o mare vitejie, dar își riscă viața în cea mai măruntă încăierare. Or, dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire, ne-ar fi cu neputință să stăvilim valul imperialilor. Consemnate într-o scrisoare adresată papei, aceste doleanțe n-au fost cunoscute la Roma decât atunci când rămăseseră fără obiect: atins de o ghiulea de la un tun ușor, șeful Cetelor Negre se pomenise cu gamba piciorului drept zdrobită. Se impunea să-i fie amputată. Era noapte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în regiunea Milano; cealaltă, de departe cea mai primejdioasă, alcătuită din pedestrași germani, aproape toți adepți ai lui Luther, adunați din Bavaria, Saxonia și Franconia. Aceștia trecuseră Alpii și invadaseră regiunea Trentino având convingerea că primiseră o misiune divină: pedepsirea papei, vinovat de a fi corupt creștinătatea. Zece mii de eretici dezlănțuiți, mergând împotriva papei sub flamura unui împărat catolic: așa arăta flagelul care a lovit Italia în anul acela. Moartea lui Giovanni, urmată de retragerea precipitată a Cetelor Negre, le dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aproape toți adepți ai lui Luther, adunați din Bavaria, Saxonia și Franconia. Aceștia trecuseră Alpii și invadaseră regiunea Trentino având convingerea că primiseră o misiune divină: pedepsirea papei, vinovat de a fi corupt creștinătatea. Zece mii de eretici dezlănțuiți, mergând împotriva papei sub flamura unui împărat catolic: așa arăta flagelul care a lovit Italia în anul acela. Moartea lui Giovanni, urmată de retragerea precipitată a Cetelor Negre, le dăduse tuturor imperialilor răgazul să se regrupeze și să treacă Padul, deciși să înainteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a fi cruțată; a venit apoi la rând Florența, unde izbucnise ciuma și care a plătit de asemenea un greu tribut pentru a scăpa de jaf. Guicciardini, care jucase un rol în aceste învoieli, l-a sfătuit cu promptitudine pe papă să negocieze o înțelegere asemănătoare. Din nou s-a manifestat euforia: se dădeau asigurări că pacea era la îndemână. Pe 25 martie 1527, viceregele de la Neapole, Charles de Lannoy, a sosit la Roma ca emisar extraordinar al împăratului, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
astea, n-am avut parte în ziua aceea nici de revărsarea Tibrului, nici de valuri nimicitoare, nici de vreo hecatombă. Ba chiar, spre sfârșitul după-amiezei, acordul de pace a fost semnat. Pentru ca orașul să fie cruțat, el specifica totodată că papa va scoate din vistierie o importantă sumă de bani. Banii au fost într-adevăr vărsați, șaizeci de mii de ducați cu totul, mi s-a spus, iar pentru a-și dovedi bunele intenții, Clement al VII-lea a decis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre Roma, unde speranțele de pace cedaseră locul panicii, pe zi ce trecea tot mai smintită. Cardinalii, îndeosebi, nu se gândeau decât la modul în care să se ascundă sau s-o ia la sănătoasa împreună cu avuțiile lor. Cât despre papă, el se îndărătnicea să creadă că înțelegerea sa cu viceregele va fi în cele din urmă respectată, fie și în ultima clipă. Abia la sfârșitul lui aprilie, când trupele imperiale ajunseră la Tibru, la câteva mile în amonte de oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de orășeni, mai cu seamă dintre cei săraci, în vreme ce bogații erau ținuți ostateci până la plata unei răscumpărări? Privind de pe zidul castelului coloanele de fum dens care se înălțau din oraș, tot mai numeroase, nu-mi puteam alunga din minte chipul papei Leon care, la prima noastră întâlnire, mi-a prezis acest dezastru: Roma tocmai a renăscut, dar deja moartea îi dă târcoale! Moartea era acolo, în fața mea, răspândindu-se în trupul Cetății Eterne! La răstimpuri, câțiva oameni din milițiile populare, câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
năvală în Piața Sfântul Petru, zbierând: — Luther papă! Luther papă! Clement al VII-lea ae afla în capela sa, nerealizând încă pericolul. Un episcop a venit să-l tragă de mânecă fără menajamente: — Sanctitate! Sanctitate! Sosesc! Au să vă ucidă! Papa era îngenuncheat. S-a ridicat și a început să alerge spre coridorul care duce la Sant’Angelo, episcopul ținându-i poala robei ca să nu se împiedice. În goana sa, a trecut prin dreptul unei ferestre, iar un soldat imperial a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să intervină, deși ar fi putut recuceri Roma fără nici o greutate și i-ar fi putut decima pe soldații germani, care se lăsaseră acum cu totul în voia jafurilor, orgiilor și beției. Demoralizat de nehotărârea și de lașitatea aliaților săi, papa s-a resemnat să ducă tratative. Încă din 21 mai, el a primit un sol al imperialilor. A urmat un alt emisar, două zile mai târziu, pentru o vizită scurtă. În timp ce urca rampa castelului, am auzit rostindu-i-se numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]