5,290 matches
-
divorțăm! Prin ceața care-i învăluia mintea încerca parcă săși vadă viitorul sumbru. Ea era capabilă să treacă cu gândul într-o altă formă chiar dincolo de ziua de mâine. Valentin se lăsă să cadă pe canapeaua din sufragerie, iar când pernele se lăsară sub greutatea lui își dădu seama unde se așezase de fapt. Zâmbi cu mai mult curaj decât se credea în stare adăugând pe un ton ce-i trăda nervozitatea: - Nu te gândești la cât timp am stat împreună
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
hotărâse cu ce avea să se îmbrace a doua zi la întâlnirea cu viitorul ei soț. Apoi se așeză pe marginea unui pat, își rezemă mâinile de o parte și de alta a capului, se lăsă să cadă pe o pernă moale și zise un cunoscut proverb: Oricât ai vrea în dragoste și în război nu-i ca-n toate celelalte”. Sunt sigură că omul pe care-l iubesc acuma va fi soțul meu peste ani de zile și cu siguranță
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o flacără care se aprinsese brusc, iar acum se stingea. Valentin devenea distant și rece. O exasperantă umbră de gelozie îi înăbușea respirația. Boala lui era obsesivă și urmată de amenințări dure. Carlina îl aștepta pe pat, rezemată de câteva perne. Când îl auzea că vine tresărea și o cuprindea o teamă și cu toate acestea îl privea lung și cu dragoste. Sânul i se zbătea iar umerii îi tremurau de emoție. - Valentin, am atâtea să îți spun! începu Carlina a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mi-e sete? - Credeam că ai ceva de mâncare. - Nu te așteptam să vii acum. În cele din urmă se așeză în pat lângă copil dându-i piept și hrănindu-l cu laptele matern care clocotea vrând să iasă afară. Perna se încălzi repede sub capul ei. Avea nevoie de un somn bun mai mult decât orice. Pe măsură ce adormea, ploaia ce bătea în fereastră se auzea tot mai încet iar somnul se prelungi până a doua zi târziu. B. Argintul viu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
foarte tulburată, așa cum nu mai fusese niciodată, iar luna era învăluită și ea într-un mister. Ajunsă acasă, își turnă o ceașcă aburindă de ceai. Adăugă în ea puțin rom, după care se întinse pe o saltea, rezemată pe o pernă și învelită cu o pătură din care își scoase picioarele goale afară. Își bău încet ceaiul, gândindu-se la ziua proastă pe care o trăise, iar romul ce-l puse în ceai parcă îi ardea încet stomacul. „Cred cam să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la un drum mai lung se spune „Doamne ajută!” urmat de semnul crucii. Să ai grijă ca nu cumva să-i întorci spatele vreodată lui Dumnezeu. În liniștea aceea adâncă își ridică un pic și cu ultime puteri capul de pe pernă să-și mai vadă o dată fata și să-i dea sărutul de rămas bun. Îi purtase grija pe umăr de la naștere și până acum la neputință. Avea spiritul recunoștinței și al mulțumirii de sine. Nu adunase niciodată întuneric în jurul lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
i-a scris diagnosticul de pancreatită. I-a sugerat un regim alimentar adecvat și mai ales să stea cât mai departe de alcool. Depuneam eforturi în a-l susține iar el ignora totul. Păi, nuți vine să-i pui o pernă în gură? Tu îi vrei binele și el trage în jos. Iar când îl atenționam îmi spunea ca vrea să moară. Nu mai înțelegeam ce era în capul lui. - Și până la urmă? - La ce te puteai aștepta? A dat în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
curajoși se aruncă după ea, apoi să asculți cu pioșenie slujba Bobotezei. Când intra în casa pe care și-o cumpărase, îi părea atât de caldă, ca sânu unei mame și dulce ca un cub de zahăr scânteind în soare. Perna, proaspăt înfățătă și înfoiată în fulgi de lebădă o strângea la piept că o mamă pruncul său și îi dădea o senzație de nedescris. Așternutul patului neșifonat îi părea plin de nuferi calzi când soarele strălucește peste ei, înviorându-le
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un text despre Michael Haneke, dar îmi este imposibil să mă prefac că cinemaul italian recent mă stimulează în vreun fel... Nanni Moretti a devenit un fel de Wim Wenders, cu toate filmele bune așezate confortabil în spate, ca niște perne, Silvio Soldini a eșuat fără drept de apel după unul sau două filme care promiteau, pe Crialese nu-l cunosc suficient, iar ceilalți nu mă interesează ! Așa că l-am refuzat pe Jonny, fără regrete, iar el a înțeles : e de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
roman, incurabil vânător de fluturi un vânător prea mic pentru niște fluturi care, mai întotdeauna, învârt morile de vânt ale vremurilor... Valentin Ciucă PARTEA ÎNTÎI Vreau să mă trezesc, știu că trebuie să mă trezesc, dar capul îmi rămîne pe pernă la fiecare încercare a mea de a-l ridica. Deșteptătorul a sunat de mult, de vreo zece minute, iar Livia a coborît din pat și mai de mult, înainte de ora șase. Acum o aud prin bucătărie. Răzbate pînă la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-mi aducă Moș Crăciun, scoteam din cînd în cînd capul de sub plapumă și, la lumina palidă a candelei aprinsă sub icoane, mă uitam la oala de pe plită și la șiragul cu cîrnați. A doua zi dimineață, aveam să găsesc sub pernă cîțiva biscuiți și o pungă cu bomboane "aduse de Moș Crăciun". Mama pregătea mîncare multă, din carne fragedă de porc, iar tata, așezat la gura sobei, prăjea pe cărbunii încinși cîte o bucată de cîrnat și cîte o bucată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
patimă, plini de dorință. Știi, a surîs stînjenită Tamara, retrăgîndu-se puțin, poate că nu trebuia să vin azi... Cum să-ți spun... Crede-mă că vreau și eu, dar... Bine, Tamara, am înțeles, i-am spus, alintîndu-i obrazul lipit pe pernă. Am să mai vin, Mihai, mi-a spus ea, ghemuindu-se lîngă mine. Îți promit c-am să mai vin!... Dar n-a mai venit. Nici eu n-am insistat. În viața mea simplă, ea, Tamara, a rămas noaptea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai mult decît dacă aș fi fost numită eu... Întotdeauna am văzut în ea un model... Dumnezeule, exclamă iar doamna Cristina, cum de s-a putut transforma?!... Deși, se întristează ea, am avut mereu o reținere... Bănuiam că ea... Trage perna de la capătul patului, o ridică puțin și se sprijină cu cotul de ea. Privirea ei continuă să mă ocolească. Vezi, surîde Cristina, dacă nu ne-am fi întîlnit iar Brîndușa mi-ar fi cerut mîine cele cîteva rînduri, cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă sfîșia, mai repede și fără să se complice în mărunțișuri ca fosta ei prietenă. Spune-mi drept, te-ai speriat c-am să fac ce-mi cere, nu-i așa? mă întreabă, lăsîndu-și tîmpla pe brațul drept, întins pe pernă. Văd că nici acum nu ți-ai revenit... Zău, așa cum stai, mă faci să mă gîndesc la un biet iepuraș, istovit de goană, ghemuit într-un colț... Cred că ai inima cît un purice... Rîde încet, își rotește capul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Văd că nici acum nu ți-ai revenit... Zău, așa cum stai, mă faci să mă gîndesc la un biet iepuraș, istovit de goană, ghemuit într-un colț... Cred că ai inima cît un purice... Rîde încet, își rotește capul pe pernă, rămîne cu fața în sus și privește tavanul, continuîndu-și rîsul. "...un biet iepuraș...", mă lovește în tîmple rîsul ăsta surd. Simt cum privirea mi se înfierbîntă, plimbîndu-se lacomă peste trupul ei. Ce-ai zice, doamnă Cristina, dacă ai descoperi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce are cu tine Brîndușa? Nu știu, doamnă, îi răspund, apropiindu-mă, așezîndu-mă încet pe marginea patului. Cristina stă cu privirea în tavan și continuă să surîdă din cînd în cînd, cu gîndul aiurea, departe. Palma mea stîngă, rezemată de pernă, se mișcă încet, pînă ce vîrful degetelor îi atinge părul. Și totuși, ceva trebuie să fie, murmură Cristina. Ai supărat-o în vreun fel... Nu știu, doamnă, repet eu, strîngînd din umeri. Degetele mele cuprind între ele cîteva fire de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
simt inima Cristinei bătînd tot mai rar, împăcată. Pieptul i se mișcă puțin, strivit de greutatea pieptului meu. Brațele îi stau pe pat, fără vlagă, fără dorință de împotrivire. Doar gura, cuprinsă de gura mea, apăsată puternic, îngropîndu-i capul în pernă, ar vrea să scape de sub stăpînire. Mă dor mușchii gîtului de atîta încordare și încerc să mă mișc puțin. Cristina prinde momentul și-și întoarce brusc capul, spre umărul stîng, eliberîndu-și gura. Îmi trag imediat brațul drept de sub mijlocul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ofere spre a fi devorată, cum nu ți se poate întîmpla decît o singură dată în viață... De pe sală răzbat pînă la noi cîteva voci, urmate de zgomotul unor uși descuiate. Cristina tresare, se retrage speriată, îndesîndu-se mai mult în pernă, șoptind: Ușa! Te rog!... E descuiată... Mă ridic încet din pat, merg în vîrful picioarelor pînă la ușă, prind cheia cu grijă și o răsucesc fără zgomot. "Ca un hoț", mă înfioară un gînd și rămîn așa, cu degetele lipite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așa, cu degetele lipite de cheie, cu mîna stîngă rezemată de tocul ușii. Îmi vine să rîd: "am reușit deci!" Mă întorc spre cameră... Nemișcată, așa cum au lăsat-o brațele mele, Cristina stă întinsă pe pat, cu capul îngropat în pernă, buclele blonde răvășite, ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp, picioarele desfăcute, iar fusta ridicată mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
arată doamna Cristina cu mîna fotoliul pe care și-a aruncat haina de blană. Mă ridic de pe scaun, scot de sub blană poșeta și i-o duc, așezînd-o pe pat, lîngă mîna ei. Cristina se ridică în capul oaselor, își aranjează perna la spate, scoate din poșetă pachetul de țigări și bricheta, apoi îmi dă poșeta să o pun pe masă. Cînd întorc privirea spre ea, o văd cu o țigară între degete și cu pachetul întins spre mine, din care ies
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai auzit numele ăsta?" Salt din umeri, zicîndu-mi că-l știu, evident, de pe undeva de la combinat, mai bat de două ori, și pentru că nu mi se răspunde, apăs încet pe clanță și întredeschid ușa. Pe canapeaua nedesfăcută, rezemată de o pernă, Fulvia doarme îmbrăcată, așa cum era cînd am întîlnit-o; doar băscuța de mohair și-a scos-o și a pus-o pe cuierul de lîngă ușă, lăsîndu-și părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele ei, lăsate la marginea patului, sînt pline de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Eu voi da seamă de ale mele, cîte scriu." Cronicar implicat ăsta trebuie să-mi fie țelul Steaua mea Polară..." Vreau să-mi descalț ghetele, dar fiecare mișcare înseamnă o durere. Am să mă întind pe pat așa, încălțat... Trag perna de sub cuvertură, o așez mai bine, mă sprijin cu mîna de pat și mă rostogolesc încet, rămînînd întins, cu fața în sus, cu o mînă sub cap și cu cealaltă pe lîngă corp. "Cronicar implicat" să scriu cu sinceritate despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
două feluri costă între 40 și 50 de lei. Camera, foarte curată, mobilată ca o cameră de sanatoriu, crem; o masă pătrată, solidă, un pat fără saltea de lână, fără așternuturi (toate acestea le-am luat de la Piti Curti: cearșafuri, pernă etc.). N-am adus nimic care să o facă a mea; anonimă, dar odih nitoare. După prânz, mi-am băut cafeaua turcească la Muedin; Piticu și Lisette au venit să-mi țină de urât. Toată lumea e foarte drăguță, dar tu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care n o mai lăsau să se întoarcă. A țipat și a urcat la Mirona, gâfâind și speriată. Casa Mironei e clădită de curând. E cel mai fermecător interior mangaliot, plin de gust, de personalitate. Statuete provenind de la săpături, draperii, perne și un macat de cânepă cu firul gros, lespezi neregulate, divane de lemn alb și multe bibelouri alese cu gust. M-am dus astăzi acolo de două ori. În grup era și Marcu de la Studio 42, care e un băiat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
altminteri doi ani, care pot fi trei-patru. Dar nu-mi fac planuri. Abia dacă las să-mi tremure gândul unor astfel de nădejdi; decepția și renunțarea ar fi prea mari. Scrie-mi, ți-ajunge numai pledul albastru? Ai găsit vreo pernă mare? Pui așternutul tău? Ai găsit pe fundul valizetei roșii scrisoarea mea, pusă în momentul plecării? Noaptea nu ți-e frig? Nu uita, pentru cazul neîncălzitului casei, le moine. Caută o sticlă groasă, groasă, umple-o cu apă fierbinte tare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]