6,309 matches
-
mult; muri; neant; neclintit; neexistent; nenoroc; neputință; nerecuperabil; nesalvat; nu; nuc; ocult; odihnă; ofilit; păcat; în păpușoi; persoană fără viață; planșete; pleca; plecare; plecat dintre noi; plecat; a plînge; plîngere; plîns; poet; pomană; priveghi; profund; pustietate; pustii; putrefacție; răstignit; răsuflare; regrete; reîncarnare; relaxant; renaștere; rudă; sărman; schelet; scump; spart; spiritual; sta; stare; stejar; strașnic; strămoș; stricat; strigoi; suferi; sufletește; știre; tata; tată; tăcere; terminat; tranziție; trup fără suflet; uitare; util; vai; vampir; veci; vecie; viermi; vinovat; violet; vreme (1); 796/232
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Pentru viitor, hai mai bine să verificăm împreună ce și cum înainte să presupunem ce-i mai rău. Heather: E o idee bună. Soluția împiedicării iritării lui Heather de a se transforma într-un atac verbal pe care îl va regreta constă în disponibilitatea lui John de a furniza informații care să clarifice lucrurile. Nu mușcă din momeala tonului ostil al lui Heather și nu răspunde focului cu foc; dimpotrivă, îi vorbește cu calm despre problema care o interesează. În momentul
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
reparați o greșeală, nu ucideți agentul greșelii. VIII. Să nu proferezi amenințări vagi. Comentariu: dacă greșeala unei persoane va atrage după sine anumite consecințe, spuneți acest lucru clar. Însă nu chinuiți imaginația persoanei prin amenințări deschise dar vagi precum „Vei regreta” sau „N-aș vrea să fiu în pielea ta”. IX. Să nu pleci în timp ce persoana încearcă să se explice. Comentariu: a-i întoarce spatele unei persoane care face efortul să vă explice o problemă sau o situație este echivalent cu
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
opun. Dar, există totuși o mare deosebire Între deciziile care Își au originea Într-o opinie falsă și cele ce nu se bazează decât pe cunoașterea adevărului; așa Încât, dacă le urmărim pe acestea din urmă, suntem siguri că nu vom regreta și că nici nu ne vom căi vreodată, În timp ce, dacă le urmăm pe primele suntem Întotdeauna sortiți regretului și căinței atunci când le descoperim caracterul eronat. ART. 50. Nu există suflet atât de slab Încât să nu poată dobândi o putere
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
un parizer vechi, ieftin și prost, după cum îi mărturisise chiar vânzătoarea, dar cred că se alinta și el, ca băieții. Mi se umezesc ochii când îmi amintesc... Parizerul acela a însemnat un pas epocal în meniul nostru (până mor voi regreta că n-a fost ideea mea), iar impactul în viața de cuplu a fost pe cât de neașteptat, pe atât de spectaculos. După cină ne-am simțit minunat, am făcut ședință și am hotărât să introducem suplimente în toate punctele importante
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Zice poate să însemne și impersonalul se zice, dar și expresia unei asumări totale: vocea lui Cioran însuși, înstrăinat la modul absolut. În plus, iată-l aici pe Cioran revenit pe Coasta Boacii, pe care Ă știm bine Ă o regretă adesea, încercând să-și regăsească umbra, să umple fizic golul lăsat în spațiu prin plecarea sa. În paranteză fie zis, de neuitat versurile din Blaga „Boca del Rio, / rană în spațiu”, cu trimitere la același topos sibian (Gura Râului e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pot lega de nimic fără să fac o concesiune ce anulează atașarea” (9 decembrie 1935 Ă 550). Ce-i rămâne de făcut decât să slăvească eșecul și ratarea?! Vorbind despre Aram M. Frenkian de parcă s-ar referi la sine, Cioran regretă posibila Ă deși cândva atât de dorita Ă ieșire din anonimat: „Dacă ar fi trăit într-o țară «civilizată», azi ar fi un nume cunoscut în toată lumea. Pe de altă parte, să mori necunoscut nu e o soartă de disprețuit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
muncește fizic cu brațele, privește marea Ă moduri de a-l întâlni, poate, pe Dumnezeu. Sigur, de a se întâlni pe sine. A început prin a-i disprețui pe români, ba chiar prin a se rupe de ei, pentru a regreta apoi Coasta Boacii și Șanta și pentru a-și recunoaște, finalmente, eșecul. Eșecul ca maximă împlinire a lui și chiar a spațiului de care a fugit. Drama ca seninătate. Înstrăinarea ca integrare. Admirația, reversul ascuns aldisprețuluitc "Admirația, reversul ascuns al
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aș fi putut învăța chineza sau sanscrita” (28 august 1972 Ă 439). Nu-i vorbă, lui Cioran îi place flecăreala, conversația, cazuistica. E un socratic, preocupat nu de adevăr, ci de plăcerile asigurate de vocația sa malițioasă. Ajuns în Scoția, regretă, ce-i drept, cu vreo douăzeci de ani mai devreme, locul în care putea flecări: „Scoția e o țară minunată. Însă stilul de viață anglo-saxon e insuportabil. Aici se trăiește fără mâncare și fără conversație. Tăcere și inaniție” (1953 Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înclinații, Parisul îl alienează în aceeași măsură și este extrem de elocventă comparația din final. Marea înstrăinare e acum față de Parisul în care viețuiește, și mai puțin față de ai săi, de neamul său, căruia îi poartă stigmatul, dar pe care îl regretă cu abia disimulată nostalgie. Totuși, nu există loc mai bun decât Parisul unde Cioran să se simtă acasă: „Nu încetez să repet că n-am iubit niciodată cu adevărat decât Parisul, Dresda și Sibiul. Parisul nu-l mai iubesc, dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i rămâne lui Cioran decât să dea dreptate vorbelor testamentare ale mamei, invocate ca pe un cod impersonal, care mută orice contextualizare în derizoriu: „Mama, înainte să moară, îmi scria chestia asta, atât de simplă: «Orice ar face omul, tot regretă până la urmă»” (1 aprilie 1971 Ă 494). În fine, la Paris, Cioran duce cu sine toate obsesiile lui balcanice. În scurtă vreme, Parisul i se arată nu așa cum i se configura în reveriile sale recuperatoare, ci asemenea locului care-l
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
el e învestit, răsfrângerea de sine care instituie lume. Din Elveția, îi scrie lui Aichelburg: „Și ce idee să plec din Balcani ca să ajung să trăiesc în mijlocul celui mai balcanic popor din Occident!” (31 august 1973 Ă 506). De fapt, regretă Ă de data aceasta Ă că nu poate fi elvețian. Oricum, identifică Parisul cu Occidentul, care suferă de grave păcate ontice. Inconsistent, începe să trăiască gustul catastrofei și nu trăiește din energiile unei credințe. Este ceea ce Cioran îi reproșa României
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu poate fi elvețian. Oricum, identifică Parisul cu Occidentul, care suferă de grave păcate ontice. Inconsistent, începe să trăiască gustul catastrofei și nu trăiește din energiile unei credințe. Este ceea ce Cioran îi reproșa României, la începuturi. Acum, de la Paris, regretă matricea din care a plecat; recunoaște în ea plinul: „Dar aici, în Occident, suntem cu toții niște dizgrațiați și, oricare ne-ar fi opiniile, politice sau de altă natură, în noi ceva s-a frânt. Excesul de bunăstare și de toleranță
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
extraordinar. E cu totul altceva decât rue de l’Odéon” (26 octombrie 1973 Ă 507). Să ne înțelegem: strada Odéon nu are nici o vină; o fată bătrână de 92 de ani îi mărturisește că nu se teme de moarte, dar regretă faptul că se desparte de ea, de această stradă, care lui Cioran i se pare „total neinteresantă” (9 mai 1979 Ă 365). Altădată, în fața unei cărți poștale, privește cu nostalgie zidurile cetății (regretând că n-a rămas toată viața la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu se teme de moarte, dar regretă faptul că se desparte de ea, de această stradă, care lui Cioran i se pare „total neinteresantă” (9 mai 1979 Ă 365). Altădată, în fața unei cărți poștale, privește cu nostalgie zidurile cetății (regretând că n-a rămas toată viața la umbra „falnicului Zid” care, scris așa, cu majusculă, capătă o puternică valoare simbolică în direcția unei posibile întemeieri), ori mărturisește, fără urmă de pudoare, că privește „cu nespus dor această străduță pustie, pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
suferindu-i injustițiile, i se devotează total. Îi scrie fratelui: „Înclin să cred că, dintre noi toți, doar el a făcut alegerea cea mai bună. Pentru că e o mare înțelepciune să rămâi printre ai tăi. Cu toate astea, eu nu regret nimic” (3 februarie 1970 Ă 134). Greu de spus dacă Cioran nu regretă nimic. Să ne amintim fie și numai cuvintele despre Coasta Boacii... Așa încât, goana după consacrare a rămas, în urmă, o iluzie dureroasă. Nici măcar cititul și scrisul nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că, dintre noi toți, doar el a făcut alegerea cea mai bună. Pentru că e o mare înțelepciune să rămâi printre ai tăi. Cu toate astea, eu nu regret nimic” (3 februarie 1970 Ă 134). Greu de spus dacă Cioran nu regretă nimic. Să ne amintim fie și numai cuvintele despre Coasta Boacii... Așa încât, goana după consacrare a rămas, în urmă, o iluzie dureroasă. Nici măcar cititul și scrisul nu mai înseamnă nimic. „Citesc mult și scriu tot mai puțin. La ce bun
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
amintirea locurilor de altădată, resimțite ca un ipotetic acasă, fie Berlinul, Londra sau Elveția. La un moment dat se apucă să învețe limba germană. Se întreabă, nedecis: „Voi schimba, oare, pentru a doua oară limba?” (15 februarie 1974 Ă 509). Regretă, oricum, că a ales Parisul: „Una din erorile vieții mele este că nu m-am dus la liceul german din Sibiu, așa cum voia mama. Alta a fost că n-am ales Londra atunci, înainte de război” (15 octombrie 1974 Ă 513
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
din jur, e semnul unei nefirești împliniri. Și toate acestea pentru că, deși îi luminează cele mai tainice secrete, Parisul îl ajută să fie el însuși. Or, Cioran se urășteă fie și cu umor implicit. Toate acestea, alături de locurile patriei. „Dacă regret ceva este faptul că n-am cutreierat în tinerețe Maramureșul, Munții Apuseni și Delta” (25 septembrie 1979 Ă 373). Fantoma lui Cioran se plimbă mai ales pe-acolo. Exactă, așadar, intuiția lui Matei Vișniec. Pe Cioran îl instituie tocmai ceea ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mea viitoare, a doua mea viață, aici” (probabil 1937Ă1938 Ă 426). Peste ani, imun în fața orgoliului, se miră cum de va fi putut în tinerețe să fie „atât de orgolios și de nebun” (27 martie 1971 Ă 432). Oricum, își regretă trecutul. Așadar, mărturii prea multe pentru a nu fi băgate în seamă. Faptul de a fi trăit departe de originile sale îi va fi oferit șansa ruperii de trecut, crede Cioran. Aceluiași Arșavir Acterian îi spune: „ca și tine, mi-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
paragrafe mai sus, Cioran preciza: „Câtă vreme n-am atins culmile umilinței și rușinii, n-avem dreptul să abordăm marile probleme” (idem). Dincolo de această dispută, dintre a ști și a vrea, Cioran e, în permanență, fie celălalt, pe care-l regretă sau pe care-l blamează, fie o sumă de contradicții. Ne vom opri asupra acestei sume imposibile, asupra acestei sinteze ratate Ă din care răbufnește suferința. Într-un loc, Cioran constată: „E în mine ceva dintr-un călugăr și dintr-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Are în el ceva de palavragiu și de călugăr trapist. E laș sau umil, se declară, însă, înțelept, pentru a răbufni apoi în accese de violență. Orice ar fi, orice ar face, Cioran regretă, căci e în permanență neputința de a fi. Disprețuind tribul, lui Cioran îi face plăcere să se confunde cu el, fie în locuri „căzute”, fie în spații elementare, primitive. Altundeva, vorbește despre „amestecul de îndoială și visare” pentru a se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vreți, nu e posibil fără un reflux al vitalității care e vinovat de îndoielile noastre” (I, 132). Explică Cioran în rândurile imediat următoare: „nu există scepticism fără o vitalitate ce bate în retragere”. Or, cu doar câteva pasaje înainte, Cioran regreta că în franceză cuvântul scepticism „are o nuanță de diletantism și de ușurătate” (I, 132). Lui i-ar fi plăcut ca scepticismul să poată fi asociat abisului și, pentru o traducere din James, ar fi preferat în franceză mai degrabă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o strâng în mine, simt că-l trădez pe cel care sunt cu adevărat. Nerealizat din prudență, lașitate, «ânțelepciune», deliberare, atavism. Ă Explozia, ba nu, nevoia de explozie, iată ce simt, dar cum știu că nu pot exploda, mă consum regretând, mă istovesc urându-mă, îmi reproșez că sunt sub posibilitățile mele Ă aș vrea să-mi stâlcesc mutra, într-atât mă exasperează compromisurile, concesiile, resemnările mele. Nu mai suport să mă stăpânesc. Va trebui să urlu în sfârșit Ă să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cei vanitoși, care doresc să strălucească, cu admirație. „«Spiritul» e cabotin și nu se întâlnește decât la rasele puternice. Vechii greci și francezii Ă popoare teatrale Ă dețin aici aproape un monopol. Francezul gândește pentru celălalt” (I, 296). El, care regretă că nu e măcar din când în când englez, constată, de data asta dezamăgit, că un englez, un neamț, un american nu doresc să impresioneze. Apoi continuă: „E plicticos orice om lipsit de vanitate, care nu ține să facă impresie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]