8,805 matches
-
prozelor dlui Andrei Oișteanu va admira oricum priveliștea de selvă amazoniană a amplelor sale diorame, în întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR", serie nouă, nr. 37-40, noiembrie 1995 Un obiect straniu Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu este o carte obiect, ușor de prezentat într-o expoziție de gen cum a fost cea din 1991
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
întreaga ei gratuitate menită, și asta e sigur, să trezească într-însul mai multe discordante memorii, legate de obiecte uitate în cuvinte, în sunete stranii, de asemenea, resuscitate. Barbu CIOCULESCU, "JURNALUL LITERAR", serie nouă, nr. 37-40, noiembrie 1995 Un obiect straniu Cutia cu bătrâni de Andrei Oișteanu este o carte obiect, ușor de prezentat într-o expoziție de gen cum a fost cea din 1991 de la Muzeul Colecțiilor de Artă. Cartea seamănă pe dinăuntru cu o cutie în care sunt aranjate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dimpotrivă, fața ascunsă a lucrurilor (...); vaga bănuială a existenței (...) apărea doar în lumea de contururi incerte a visului" (137). Impresia pe care ți-o lasă cartea lui Andrei Oișteanu este că a fost scrisă numai pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
incerte a visului" (137). Impresia pe care ți-o lasă cartea lui Andrei Oișteanu este că a fost scrisă numai pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea) și a forțat ficțiunea. în loc să-și lase
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai spectaculos erudiția autorului și "anevoioasele nimicuri" dacă s-ar fi menținut eseu. Cutia cu bătrâni este o carte ciudată. Dacă, asemenea Bătrânului arhivar, ați dat vreodată un anunț în ziar "Caut obiecte stranii" o să vă încânte. Dacă nu, nu. Ioana PÂRVULESCU, "ROMÂNIA LITERARĂ" nr. 24-25, 21 iunie-4 iulie 1995 Misterul adevăratei identități [...] Adesea, a comenta plauzibil o carte înseamnă a te plasa corect față de miza pe care o conține: estetică, etică, filozofică, religioasă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de acum 10 ani [la începutul anilor '80 n.ed.]. Cele două narațiuni, purtând titluri scurte, generice, ghiftuite de sensuri, prelungesc cu mijloacele ficțiunii artistice universul erudiției savantului. Mai cu seamă în Arhivarul, unde hobby-ul protagonistului este colecționar de obiecte stranii aglutinează o recuzită magic alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte arhaice, orori greu de mistuit și imaginat revărsate ca dintr-o cutie a Pandorei în existența ternă a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
matriță psihanalitică și plurisemie a misterului într-o arborescență stilistică de mare finețe" (Dan C. Mihăilescu). Exemplific cu un eșantion extras din panoplia de obiecte ciudate a bătrânului: "Un obuz neexplodat din cine știe ce război al neamului; hărțile unor ținuturi imaginare; stranii animale împăiate, ce zgâriau întunericul încăperii cu privirile lor de sticlă; un borcan cu formol cu copii siamezi (...); un vechi astrolab și diverse proteze mecanice; o fotografie reprezentând mai multe personaje dintre care unul, i se spusese, murise cu mult
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
fost din punct de vedere psihologic dacă memoria lui ar fi fost defectuoasă! Dar n-ar fi putut ști adevărul, și numai adevărul interesează în anumite ocazii.) Aruncând la întîmplare tot ce-mi aduc aminte despre dânsa, formez o ființă stranie din cauza prea multor apucături contradictorii și suprapuse. Nu imposibilă, căci în viață toate sunt posibile. Oamenii sunt făcuți din pământ netrecut prin sită, au fost lucrați în grabă. Nu mi se pare că rezultatul la care voi ajunge va fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oamenii, cât sunt de dezinteresați în judecata lor. Deci complicații cumplite și fără rezultat! Sunt în romane anumite ființe insesizabile din pricina unui mister voit, aruncat asupra lor de autor, a unor detalii neexplicate, a unor evenimente neașteptate, a unor vorbe stranii. În Hardy, de pildă. Eroina mea e insesizabilă dintr-un motiv contrar: truda mea de a explica în întregime și de a arunca asupra ei toată lumina de care sunt în stare. Și literatura e de vină că nu ne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atunci la Gara de Nord. Radu". Radu era un prieten comun, deseori în tovărășia noastră. El trebuia să știe de tot ce se întîmplă în țară. Aveam, în sfârșit, posibilitatea să aflu adevărul. Și acum au pornit în mine niște sentimente extrem de stranii. Nici o bucurie la veste, nici o grabă ca să fiu exact la întîlnire. Și apoi, brusc, o hotărâre, și hotărârea m-a ușurat parcă de buimăceală: "Nu mă duc!" Iar acum stau în fața mea, ca în fața misterului morții și al vieții și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o latură cu o casă pătrată, restaurantul "Mihali", și el, cu toată neînsemnătatea lui, deschis numai vara. Pământ galben, case albe, marea în culori deschise. La dreapta, un munte mic. Ciracmanul. Două pontoane de lemn, puțin nisip, o vilă roz - stranie apariție - pe o colină. Lângă un ponton, o clădire care ar putea fi numită casă: locuința și biroul vameșului. În total, aspect de singurătate grandioasă. Ne-am strecurat printre câteva magazii și am ajuns la o cabană de pescari cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
știu pe Hacik, cu pantaloni de baie cu sandale, cu restul corpului gol, corp negru, dogorit de soare și plin de păr. În cap poartă o pălărie specială de paie, mare cât o umbrelă, prinsă pe sub bărbie cu un elastic. Stranie apariție și Hacik, așa de străin și totuși atât de apropiat de peisagiul acesta, că nu l-aș putea închipui în alt loc. Un om ridicol: mic, subțire, păros, cu sprincenile împreunate, fără vârstă. Limbaj amuzant, dar și mai amuzant
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
când în sfârșit ți-e egal totul și accepți orice, cu alt aspect decât ceea ce simțeam zilnic, fără frământările cunoscute, semănând a calm, ca o rană ce devine în culmea durerii insensibilă, și atunci am putut să mă întreb, în fața straniei mele stări, biată epavă umană care totuși pe stradă salută uneori un cunoscut sau, traversând, așteaptă să treacă un automobil ca să nu fie călcat, dacă nu cumva nu știusem nimic. Și iarăși discuția continuă neînsemnată, vorbe ce nu pot fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
absurde, eventual libere în privința sensului. Nu le numim întotdeauna astfel, dar sesizăm, de pildă, că se sustrag ușor înțelegerii obișnuite. La limită, ajung de neconceput pentru mintea omenească, fiind în stare să scandalizeze gândirea însăși. Apar uneori de-a dreptul stranii, ca dintr-o altă lume. Aduc în față tocmai limitele comprehensiunii și ale exprimării noastre, generând atunci paradoxuri insolubile. Nu îmi propun o cartografie a celor străine sensului, lucru probabil cu neputință de realizat. Însă voi căuta să revăd modul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și cele lipsite de sens poate să ajungă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
întâmplări mai ciudate. Nici doar la acele propoziții, idei sau experiențe care ne apar deodată incomprehensibile. Multe situații pe care le socotim comune lasă uneori să se întrevadă ceva cu totul necomun. Și multe dintre întrebările noastre pot să apară stranii, precum cele cu privire la existența proprie și lumea în care trăim. Înainte de orice, probabil, întrebarea cu privire la rostul existenței noastre. Or, acestea sunt străine sensului în cu totul alt mod decât cel propriu unor dezastre și întâmplări nefericite. Nu apar astfel în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aparent mai nesigură sau mai estompată. Și devine sesizabil ceea ce în primă instanță nu se vede, de pildă caracterul lor echivoc, o anume dedublare pe care o suferă. În unele cazuri, sesizabilă devine latura lor simbolică, ireală. Sau acel element straniu sub care întâmpină bunul simț, paradoxul insolubil pe care îl aduc la vedere. Să fac aici o mențiune, în absența căreia s-ar putea înțelege altceva din ceea ce voi aduce în discuție. Vorbind despre cele absurde, nu am în vedere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
idei metafizice, indiferent cărui timp aparțin ele. Cu aproape orice viziune speculativă sensul comun al celor existente e lăsat în urmă. Sau e pus în discuție, denunțat în vechile sale pretenții. În locul unei lumi familiare ni se descoperă deodată ceva straniu, „o lume pe dos“ (Hegel). Iar cele cu sens până atunci apar deodată insignifiante, străine sensului comun. Cum neașteptat se exprimă Cicero, . Mai târziu, Wittgenstein pare să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
într-un enunț de felul: „timpul se extinde“). Alteori însă ea ne reține mai mult decât am crede și ne tulbură profund. Este ceea ce se petrece în fața unui poem ce amână la nesfârșit sensul univoc, deși te atrage în lumea stranie a cuvintelor sale. Acestea se îndepărtează enorm de uzul lor obișnuit, precum în versul eminescian: (Scrisoarea I ). Însă, de această dată, tocmai astfel e posibil un alt mod de a privi lucrurile. De aceea, mai potrivit ar fi să vezi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
urmă conturul aspru sau insuportabil al celor de primă instanță. Dar se poate vorbi totuși despre ceva elementar, de primă instanță? Să vedem în acest sens un alt caz, o narațiune ce merită atenția interpretului de astăzi. De exemplu, întâmplarea stranie a unui vechi grec, Erostrates. S păstrat bine în memoria colectivă o dată anume, noaptea de 21 iulie 356 î.Hr. În acea noapte, un om care se considera singur și neștiut a incendiat minunatul templu al Artemisei din Efes. Așa se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu ochii trupului. Ceea ce „se spune“ dobândește atunci o existență similară celei fizice: cunoaște o dată când s-a petrecut, un loc precis, efecte vizibile, o reacție sensibilă a celor de față. Exact ca în cazul lui Erostrates, al cărui chip straniu s-a adâncit deja în inconștientul celui care, astăzi, suferă de anonimat. Dar se poate spune despre cineva dintre noi că este străin acestui simțământ și, deopotrivă, orgoliului care-l însoțește? 4. Întâmplări stranii. Borges Atunci când e vorba de lumea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]