14,383 matches
-
S. scrie dintru început o poezie care îmbină vibrația intelectuală cu cea emoțională și e solicitată de acute interogații, lăsându-se fascinată de universul esențelor, de ideal („locul ce nu-i nicăieri”, Aerul, frunza, pământul), de origini (Vulnerabilul zero). Poeta tinde spre abstragerea din timp, căruia îi resimte dureros curgerea, spre eliberarea de sub tirania gravitației, caută rostul propriei existențe, căutarea fără istov fiind impulsul fundamental, căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
într-o masă eteroclită de texte, oscilațiile mentalității occidentale între valori polare numite raționale și preraționale. Mentalitatea prerațională implică devenirea cosmică neîndiguită, generatoare de conflicte violente și mizând pe interacțiunea liberă a șansei și a hazardului. Cea de tip rațional tinde mai curând spre temperanță și abstractizare, dând prioritate necesității în fața șansei și punând accentul pe norme și pe o ordine reglementată cultural. Punctul din care demarează analizele este sfârșitul veacului al XVIII-lea, epocă de mare efervescență intelectuală. Odată cu romantismul
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
experienței formelor și ca barometru al stării de spirit, S. ilustrează stadiul târziu al curentului, conjugat, în versificație și maniera descriptivă, cu parnasianismul, dar și cu unele elemente „modern style” - Jugendstil. Apar însă și manifestări de saturare a formulei, care tinde spre ruperea grilei. Cea dintâi dintre ele este tematica dominantă a textelor - poezie, proză sau traduceri, critica nefiind prezentă -, anume conștiința târziului unui tip de trăire; familiară și „decadenților” simboliști ca mediu pentru melancolii sinestezice, scenografia de amurg sugerează acum
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
ar fi putut să fie imaginate. E un amestec de adevăr și de fabulație ingenuă, de istorie și legendă, într-o ambianță pitorească, degajând o puternică senzație de viață. Amintirile, în pofida numeroaselor digresiuni, nu vin la voia întâmplării, dimpotrivă, ele tind să se așeze într-o structură narativă. Așa se întâmplă în capitolul Emanciparea țiganilor, cu o romantică poveste de dragoste, sfârșită tragic, și mai ales în Frații Cuciuc, unde destinul a „șapte generațiuni de paricizi” stă sub semnul lugubru al
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
domnițe. Portretele Mariei și Ruxandrei au arătat, poate, la fel cu cele două chipuri brodate pe catifea - al Doamnei Tudosca și al fiului ei Ioan - prin folosirea unor cartoane realizate de pictori cărora efigiile poloneze de tip „sarmatic”, bogate, somputoase, tinzând către monumental le erau familiare. Broderiile care ne oferă portrete de femei - epitafuri, epitrahile, dvere -, piese bogate și dăruite lăcașurilor de cult, dovedesc existența unor meșteri abilitați în realizarea cartoanelor utilizate. Doamna Marina, soția lui Alexandru cel Bun, cu chipul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
i-au arătat cartea, și i-au zis în taină să o i-a și să o ducă la mâna împăratului. El, luând învățătură, s-au dus și au luat cartea, și o au dus în țarigrad, și o au tins la mâna împăratului”346. Cititor al lui Ureche, Anonimul Bălenilor preia știrea, întărind informațiile despre caracterul olograf al scrisorii: „Și doamnă-sa Elena, fiind sârbă, fată de despot sârbesc, cu mâna ei au scris carte la împăratul Suliiman, cu umilință
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
adevărat au sosit?”. Serdarul, prins, joacă - cu disperare - partitura „recunoștinței cu fidelitate”, morala țintind fixarea unui portret al „ingratului”. „Povestind” scena, Costin este el însuși: relatarea indirectă a „replicilor” se combină cu restituirea nemijlocită într-un joc în care partenerii tind spre excelență: „Tare s-au apucat sărdariul că nu știe nemică, cu mare giurământuri. Și cum să hie el amestecŭ la unile ca acélea, spre răul stăpânului său, dezicându cu glas: Cine au fostu, doamne, mai credzut la măriia-ta și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lumea de dincolo”) al „muncii veșnice”, cu o inventivitate ignică marcată, „cu instalații de ardere în flăcări sau fierbere în cazane cu smoală” - „pară de focu”, „smoală cu unde de foc”, „râu de foc” „infern de foc”, „nuor de focu tinsu, și pre mijlocu nuorului era pature în pară de focu” -, loc al pedepsei eterne 503, preluat de creștini de la vechii evrei, care fixaseră spațiul pedepsei pentru păcătoși în Gheena, o vale de lângă Ierusalim, unde erau sacrificați în foc copiii (II
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Săfticăi, să ne pomenească și ei...”. Mereu pomenire.... Mureau și ele, aceste văduve „Ajungând eu la vârsta bătrânéților” „Marea neputință”, evocată de Elina Cantacuzino în testamentul ei din 1681, nu este doar un termen, retoric obligatoriu, al discursului testamentar. „Neputința” tindea a exprima o realitate legată (și) de numărul anilor, cuvântul însemnând atunci 533, cu precădere, „lipsă de putere fizică, de forță, de energie, slăbiciune, nevolnicie, stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe”; prin extensie, neputința putea avea înțelesurile
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
textele atestă un scrupul legat de echilibru, cu filiație clasică, și o preocupare estetă. În ce privește ansamblul datelor concrete, pseudoreferențiale, ale lumii ficționale construite de autor, acesta e greu de rezumat: extrem de bogat, alcătuit din elemente de o mare diversitate, el tinde să coincidă cu o imagine panoramică a existenței umanității moderne. Câteva filoane tematice privilegiate sau corpuri de motive și situații recurente pot fi totuși remarcate: „aventurosul” romanesc (parodiat cu ironie și bună dispoziție), patrimoniul autobiografic (de la spațiul fabulos, transfigurat de
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
reală, S. își metamorfozează frustrările în ludic, susține multiple roluri, precum „sluta femeie cu măturoiul după ea”, care curăță tot ce poate, și scenă, și spectatori, dispărând în cele din urmă „în mâneca dramaturgului” (Figuranta). Într-o manieră ironică ce tinde spre grotesc și absurd, Picasso e imaginat a-și alege modelele asemenea unui zeu atotputernic și rău: „Văzu trei domnișoare / ce vreascuri-brațe aveau / ouă de papagali / năsucurile lor cloceau // Mulțumit de așa înzestrări ale naturii / le luă sub braț / pentru
SPATARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289810_a_291139]
-
de idei în centrul căreia se află Erasm din Rotterdam, confruntat cu ofensiva adepților reformei lui Luther, proiecție a aceleiași dispute între înțelepciunea suficientă sieși, între idei „care luminează, dar nu încălzesc” și febra implicării în schimbarea lumii. O piesă-eseu tinde să fie și Între etaje, autoparodie și demontare a convențiilor teatrului în manieră jucăuș-pirandelliană: protagonistul se deplasează, nu fără peripeții, între etajele unui edificiu misterios care e chiar teatrul - „esența vieții”. Aristotel și Jean-Jacques Rousseau evoluează ca personaje în Noțiunea
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
aceste intenții, se urmărește abordarea cadrului obiectual al physis-ului persoanei umane, drept mijlocul cu ajutorul căruia să pătrundem În interiorul ființei pentru a o obiectiva și a Încerca, În felul acesta, să explicăm subiectul său interior care este psyché-ul. Subiectul, deși interior, tinde În permanență să iasă În afara persoanei și să o reprezinte, pentru a o depăși. Obiectivarea este o tendință funciară de eliberare pentru a se putea afirma În mod independent. Obiectivarea este trecerea subiectivității de la starea sa de „a-fi-În-sine” la starea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
consolatoare către o lume pe care eu Încep s-o Înțeleg și s-o cunosc. Din acest moment, cunoscând, pot Începe să prevăd, deci să sper. Speranța este deschidere. Ea este așteptare, dar și credința În Împlinirea dorințelor ideale. Eul tinde permanent să devină conform aspirațiilor sale, Întrucât orice devenire este o Împlinire a propriei subiectivități. Idealul este imaginea Eului subiectiv ca realizare de sine. Un Eu care caută cu orice preț să se realizeze trebuie să-și Împlinească aspirațiile. Această
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pot realiza aspirațiile mele ideale: depășirea lumii și ieșirea din ea, pentru a putea intra Într-un alt registru, superior, al existenței. Speranța Îmi deschide perspectiva spațială a unui orizont pe care Îl aștept, Îl doresc, Îl simt, către care tind. Credința Îmi oferă certitudinile unei supraexistențe, dincolo de cea umană, pe care eu o simt aproape și cu ajutorul căreia pot suporta și depăși timpul lumii acesteia pentru a intra În eternitate. Iubirea este sentimentul moral care concentrează În ea forțele mele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
psihologică și o latură normativ-dinamică morală. Acestea nu se află Într-o relație contradictorie una cu alta, ci Între ele există un acord, reprezentat prin latura spirituală, care are rolul de a menține echilibrul dintre ele și către care aceasta tinde permanent. Așa cum vom arăta mai departe, latura morală este puntea prin care sfera psihologică tinde să se Întâlnească și să se unească cu sfera spirituală. Orice individ simte și acționează, anticipează și răspunde În relațiile sale cu ceilalți tocmai datorită
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cu alta, ci Între ele există un acord, reprezentat prin latura spirituală, care are rolul de a menține echilibrul dintre ele și către care aceasta tinde permanent. Așa cum vom arăta mai departe, latura morală este puntea prin care sfera psihologică tinde să se Întâlnească și să se unească cu sfera spirituală. Orice individ simte și acționează, anticipează și răspunde În relațiile sale cu ceilalți tocmai datorită naturii sale bipolare, psiho-morale. În orice acțiune, mobilurile sunt psihologice, pe când motivele sunt morale. Ele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mă regăsesc, dincolo de orice limite, ca libertate totală. Neliniștea metafizică este dată de efortul formulării interogației, care trebuie să fie Întemeiată și clar exprimată. Răspunsul pe care-l aștept la Întrebările mele despre mine Însumi reprezintă momentul eliberării către care tind și care mă proiectează Într-un registru superior, cel al spiritualității pure, deschizându-mi perspectiva transcendenței și anulând, În felul acesta, angoasa perisabilului ființei mele ca trup și suflet, care mă umple de neliniște și de care doresc să mă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
această situație de echilibru perfect, interior și exterior, comparând-o cu condiția Sfinxului: Je haïs les mouvements qui deplacent les lignes Et jamais je ne pleure, et jamais je ne rire. Echilibrul sufletesc interior este o stare ideală, către care tinde aparatul psihic, persoana umană. Evenimentele vieții exterioare, dar și dorințele noastre, asaltează permanent Eul, În asemenea măsură Încât este practic imposibil, cu excepția unor anumite personalități deosebit de puternice, de a-ți păstra o stare de echitimie, de liniște sau de echilibru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că se suprapun. În aceste situații nu este Însă vorba de diferențe, ci numai de nuanțe, și În nici un caz de suprapuneri. Vom prezenta În continuare principiile Psihologiei Morale. 1. Principiul idealului În virtutea acestui principiu, orice Eu al unei persoane tinde sau aspiră continuu către un ideal pe care dorește să-l realizeze, să-l atingă. În conformitate cu acest principiu, Eul personal caută să se desprindă de rigorile impuse de către realitatea obiectivă externă a lumii, dar, concomitent, și de condiția sa subiectivă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
umană, orice act de comportament nu este Întâmplător, ci el urmărește Întotdeauna un anumit scop final. Nimic nu se petrece, nimic nu se desfășoară la Întâmplare, fără nici un rost. În tot și În toate există un scop către care se tinde și care trebuie, În mod absolut, să fie realizat. Acest principiu teleologic corespunde cu aspirațiile Eului, cu apetențele sau cu normele Supra-Eului moral, care, În felul acesta, alimentează sau stimulează formarea și realizarea idealurilor umane ale persoanei. O persoană a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
epistemologie a umanului” și care, ca orice domeniu al științelor umane, vizând subiectivul, va suferi variații În raport cu sensibilitatea, gustul, inteligența și conținutul experienței istorice. Trebuie să acceptăm faptul că „omul real”, ca ființă naturală, este diferit de „omul conceptual”, care tinde permanent să i se suprapună, până la a-l Înlocui complet. Pentru a nu deveni o ficțiune, „omul conceptual” este definit prin câteva dimensiuni, și anume: ideea de om, imaginea omului, valoarea umanului, acțiunea umană. Le vom analiza În continuare. a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
subiectivă, fiecare dintre acestea conducând către anumite direcții ideologice. Ideea de om este concentrată În idealul uman, aspirație supremă, elaborată de Supra-Eu și care se impune Eului conștient, ca ultim scop acceptat, ca perspectivă care trebuie realizată sau către care tinde semnificația ființei umane. În fine, ideea de om și elaborarea unui „Weltanschauung” specific, configurează cadrele socioculturale În care se formează și este acceptată concepția despre om, ca parte a concepției despre lume, raportată la mentalitatea istorică a epocii respective. b
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de către o persoană a semnificației unui anumit model, considerat de aceasta ca fiind exemplar, ilustrativ. În acest caz nu mai avem de-a face cu o imitație formală, ci cu o interiorizare a modelului, ceea ce este cu totul altceva. Imaginea tinde să devină, sau chiar devine, În acest caz, expresia unei semnificații umane exemplare. c. Valoarea umanului Valoarea umanului reprezintă semnificația profundă, interioară, a ființei umane, raportată la sistemul de valori din care aceasta Își trage originea. Ea exprimă modul În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
bine conturat, nici În ceea ce privește configurația formală, nici În cea conceptuală, ca sens, și nici În ceea ce va fi sau va face. El nu este ceva sigur. El este mai mult raportat la intențiile cuprinse În modelul idealului uman către care tinde individul, cu care acesta aspiră să se identifice. Orice viitor este ipotetic, se află sub semnul probabilului. Programezi, planifici, dar nu poți avea niciodată certitudinea rezultatului. Personajul din trecut este cert, bine conturat, cu o imagine absolut clară, cu o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]