5,887 matches
-
găsesc și să recunosc acolo. Am ajuns la Iași destul de târziu. Totuși, peronul gării era înțesat de lume și piața de la ieșire, plină de trăsuri și echipaje elegante. Iar peste tot, iarăși, lumină, mișcare, zgomot. Când ne-am suit în trăsura ce trebuia să ne ducă la "Hotel Traian" (care de curând construit, era pe atunci, mi se pare, cel mai frumos și cel mai mare hotel din țară), tata, căruia nu-i scăpase emoțiunea ce-o resimțeam, se aplecă puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe bunăvoința, perspicacitatea și imaginația celor ce ați primit să mă însoțiți în fantastica mea expediție? Să plecăm, deci... * Iată-ne în piața gării, sosiți de undeva cu trenul, într-o clară dimineață de primăvară. Înainte de a ne sui în trăsura sprintenă și ele-gantă care ne așteaptă și al cărei conducător, în haină lungă lipovenească de catifea neagră, cu șapca de același stil, abia stăpânește surul (sau roibul sau negrul) plin de foc și de neastâmpăr, să ne aruncăm un moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de cuvânt al gălăgioșilor de la Iași". Tot restul însă este de o obiectivitate și moderațiune remarcabile. Dar Iașul inspiră mai ales pe ironici (și cine nu cultivă ironia, la noi?). Mutra ieșenilor, vorba lor domoală, ținuta lor, pretențiile lor, tramvaiele, trăsurile, cazurile de sinucidere, totul alimentează verva lor scăpărătoare. De cât, ironia poate fi de două feluri. Există una, care nu e decât un aspect al inteligenței, o însușire a ei, o formă deosebită și aleasă a spiritului critic. Ironia aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
grădina de legume și livada cu pomi fructiferi, care de fapt au fost plantați și din care se putea trăi bine, mai ales dacă erai gospodar. Majoritatea aveau cel puțin o vacă cu lapte și porci, alții aveau cai și trăsură. Pentru hrana animalelor fiecare avea o livadă cu fân. La început, căsătoriile se făceau între membrii aceleiași comunități, ulterior s-au format familii mixte. Astfel majoritatea erau cunoscători de limbă germană și maghiară recunoscute ca limbi oficiale în timpul dominației austroungare
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pentru porci”. La plecare ne-au invitat să-i vizităm și noi la rândul nostru la Lonea. Zis și făcut. În vara următoare: eu, Siegfried și sora mea, însoțiți de un coleg al cumnatului meu, ne-am îmbarcat într-o trăsura trasă de doi cai. Spre înserat am ajuns în gara Anina, unde la ieșirea noastră pe peronul gării, am văzut pentru prima dată cum arată o locomotivă mare. Gara din Anina (vedere de epocă ) M-am speriat, chiar m-am
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
circulau și la noi, cu locomotiva mai mică, în schimb vagoanele erau pentru persoane, ceea ce nu văzusem până atunci. La Lonea, în gară, ne aștepta familia cumnatului meu. Au urmat pupături, strângeri în brațe și plecarea spre casă tot cu trăsura. Casa de la Lonea era primitoare, grădina era plină cu alei, straturi cu flori și pomi fructiferi. Vișinii erau plini de roade. Bucuros am alergat să mănânc cireșe, pentru că așa credeam eu, dar la prima degustare m-am cutremurat, erau acre
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ne aștepta cu dulciuri făcute de ea care pentru noi erau minunății. La prima vedere vila părea nelocuită, scara din piatră, accesul direct în vilă era blocat cu niște bârne și scânduri, astfel se intra pe poarta de acces al trăsurilor care nu era încuiată, parcă aștepta să fie deschisă larg pentru trăsurile de odinioară care soseau cu cei ce veneau la o cură de ozon, de sănătate. Pomenind de această perioadă a copilăriei trebuie să amintesc că o dată cu retragerea armatei
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
La prima vedere vila părea nelocuită, scara din piatră, accesul direct în vilă era blocat cu niște bârne și scânduri, astfel se intra pe poarta de acces al trăsurilor care nu era încuiată, parcă aștepta să fie deschisă larg pentru trăsurile de odinioară care soseau cu cei ce veneau la o cură de ozon, de sănătate. Pomenind de această perioadă a copilăriei trebuie să amintesc că o dată cu retragerea armatei germane de pe teritoriul României, stațiunea climaterică a încetat să mai funcționeze ca
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la vedere și ferestre înalte, boierești. Crâșmele au obloane din lemn („Stradă în provincie”). Pavajul pietonal, copacii singuratici, felinarele obosite („Peisaj cu felinar”) întregesc compoziția în care monotonia este înviorata de siluete umane incerte aflate „în trecere”, de căruțele ori trăsurile trase de cai („Peisaj din Huși” - pp. 196, 219, „Mahala din Huși”), de serpentinele renumite ale căii ferate care ofera călătorului, si acum, mai ales noaptea, o suită de imagini spectaculoase („Peisaj”, p. 221). Deși pictorul are o tehnică aparte
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
soarele fierbinte de amiază... Lângă mine, cu mine mereu. La Constanța a trebuit să schimb trenul; am călătorit de-a lungul mării - cunoști peisajul și-ți place atât de mult, scumpa mea. La Mangalia, nimeni la gară. Am luat o trăsură și, după ce m-am chinuit să dau jos bagajul, l-am lăsat pe tot la Delureanu și am plecat să-mi caut cameră: la Piti Curti, camera noastră cu balcon era liberă (30 de lei), dar fără serviciu, pentru că nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iarna recentă, îmi amintește de o vacanță de Paște în luna martie, de pămân tul mustind de sevă și de brazdele negre și late. Ne întor ceam acasă în vacanță, sau mai bine să vorbesc în numele meu, mă întorceam în trăsura splendidă, abia cumpărată. Caii noștri ungurești, Nonius și Totka, cumpărați de tata de prin pusta maghiară, înghițeau depărtările, aprigi și nedomoliți. Tata, foarte important pentru mine și pentru satele pe care le străbăteam, își supraveghea caii pe care-i adora
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pusta maghiară, înghițeau depărtările, aprigi și nedomoliți. Tata, foarte important pentru mine și pentru satele pe care le străbăteam, își supraveghea caii pe care-i adora, dădea ordine-sfaturi: „Dă-i bice lui Totka, e leneș și șmecher, lasă toată greutatea trăsurii asupra lui Nonius. O să mi-l omoare!“ Tata a fost întotdeauna înalt și zvelt, fiind în același timp bine legat; stătea mereu pe partea stângă, din obiș nu ință. Eu, negricioasă ca un greier, sau ca o furnică, subțire, aproape
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
drumul se făcea mai greu, cotropit de verdeață. Arbori seculari îl mărgineau; mult timp am crezut că acei copaci erau ai noștri, că fuseseră plantați acolo pentru că acela era locul nostru de plimbare preferat. La Sălcii, știi: hangiul ieșea în fața trăsurii, frânt de la mijloc în unghi drept, iar tata îi spunea: „Dă o cinzeacă și un pachet de tutun lui Neti“. Apoi el cobora, cu alura lui de mare senior, și uneori examina caii, trăsura, făcând observații, pe urmă urca în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
La Sălcii, știi: hangiul ieșea în fața trăsurii, frânt de la mijloc în unghi drept, iar tata îi spunea: „Dă o cinzeacă și un pachet de tutun lui Neti“. Apoi el cobora, cu alura lui de mare senior, și uneori examina caii, trăsura, făcând observații, pe urmă urca în trăsură și dădea un ordin scurt: „Mână! Și bagă de seamă la Podu-Amărazii!“ Mi se strângea și mai tare inima; n-o uit pe fetița aceea slăbuță, cu o fețișoară mică și cu părul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
frânt de la mijloc în unghi drept, iar tata îi spunea: „Dă o cinzeacă și un pachet de tutun lui Neti“. Apoi el cobora, cu alura lui de mare senior, și uneori examina caii, trăsura, făcând observații, pe urmă urca în trăsură și dădea un ordin scurt: „Mână! Și bagă de seamă la Podu-Amărazii!“ Mi se strângea și mai tare inima; n-o uit pe fetița aceea slăbuță, cu o fețișoară mică și cu părul mătăsos care scăpa în șuvițe dezordonate, drepte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
oameni, și asupra amintirii, mult mai subiectivă și mai apropiată, a smulgerii măruntaielor mele: plecarea ta. Și dacă m-aș apuca să fac, școlărește, o paralelă între această oră - 2 și jumătate - și cea de atunci? Tocmai plecam de la Crușeț; trăsura în fața scării de onoare (!), tata foarte emoționat (tatăl meu), lăutarii acordându-și instrumentele pentru marșul nupțial, țăranii oprindu-se din joc, 268 pironiți de acea plecare. Îți mai amintești ocolul pe care-l făceam ca să putem ieși pe poarta cea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un tip foarte drăguț, pe care îl știe de o viață. (De fapt, e vărul ei. Dar e legal. Au verificat.) Nunta o să aibă loc la casa părinților ei din Hampshire și o să fie valuri de șampanie, un cal cu trăsură... și, cel mai important, eu am să fiu domnișoara de onoare! Gândul îmi dă fiori de nerăbdare. Abia aștept. Nu doar să fiu domnișoară de onoare, ci și s-o văd pe Suze, să-mi văd părinții și casa. Ieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
va șerpui dincolo de terenul de tenis și peste iarbă, exact până la poarta bisericii. Doar n-ai de gând să mergi pe jos până la biserică! spun, brusc cuprinsă de milă pentru pantofii Emma Hope ai lui Suze. — Nu, găgăuțo! Merg cu trăsura. Dar toți oaspeții se pot întoarce acasă pe jos, și tot drumul vor fi întâmpinați de oameni care le vor oferi whiskey fierbinte. — Doamne, o să fie de vis! zic, uitându-mă la un bărbat în blugi, care bate cu ciocanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vis! zic, uitându-mă la un bărbat în blugi, care bate cu ciocanul un țăruș în pământ. Și, în ciuda mea, nu-mi pot reprima o împunsătură de invidie. Întotdeauna am visat să am o nuntă uriașă și fastuoasă, cu cai, trăsuri și mega tam-tam. — Știu! O să fie ca lumea, așa-i? Suze radiază de fericire. Trebuie să mă spăl pe dinți... Dispare în baie și eu mă duc la măsuța ei de toaletă, la oglinda căreia e prins un anunț de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mi-am recuperat florile din dormitorul lui Suze, mi-am împrospătat rujul și am coborât, îl găsesc pe Luke singur. — Părinții tăi au plecat deja, spune. Suze zice să mergem și noi, iar ea va veni cu tatăl ei cu trăsura. Și ți-am găsit o haină, adaugă, punându-mi pe umeri un cojocel. Mama ta are dreptate, nu poți să mergi așa. — OK, sunt de acord fără prea mare tragere de inimă. Dar o dau jos la biserică. — Apropo, știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de cocos. Deci, ești în continuare la fel de hotărâtă să aștepți opt ani înainte de a te mărita. — Categoric, încuviințez din cap. Cel puțin opt ani. Ne continuăm drumul în tăcere. În depărtare, auzim copite de cai pe pietriș, ceea ce înseamnă că trăsura lui Suze se pregătește să pornească. — Bine, să zicem vreo șase ani, adaug în treacăt. Sau... cinci. Depinde. Se lasă iar tăcerea, întreruptă doar de sunetul ritmic și liniștitor al pașilor noștri. E o încordare foarte ciudată între noi, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă uit în urma lui, încă total confuză. Mi s-a părut mie, sau tocmai am vorbit despre... adică, a vrut de fapt să spună... Apoi se aude sunet de copite, și reveria mea ia sfârșit brusc. Mă întorc și văd trăsura lui Suze apropiindu-se pe drum, ca dintr-o poveste. Vălul îi flutură în vânt, și ea zâmbește radioasă spre câteva persoane care s-au oprit să privească, și n-am văzut-o niciodată atât de frumoasă. Sinceră să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmbujorată toată. Becky, tu ești unica noastră fată, și suntem gata să cheltuim oricâți bani pentru asta. Vrem ca tu să ai parte de nunta visurilor tale. Indiferent dacă e vorba de anunțuri în ziar, de flori sau de o trăsură cu cal, cum a avut Suze... vrem să ai parte de tot ce îți dorești. — Mami, am tot vrut să vorbesc cu tine despre asta, zic stângace. O să contribuim și Luke și cu mine la toată cheltuiala. — Nici nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
apartament de la etajul al doisprezecelea al Hotelului Plaza, și mă uit la Plaza Square de dedesubt. E o zi însorită și caldă. Lumea se vântură încoace și-ncolo în tricou și șort, făcând lucruri normale cum ar fi să închirieze trăsuri trase de cai și să arunce cu monede în fântână. Iar eu, înfășurată într-un prosop, cu părul de nerecunoscut, tapat à la „Frumoasa din pădurea adormită“ și cu fața tencuită cu un strat de machiaj gros de un deget
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
endnote id="cf. 501, p. 59"/>), Dimitrie Bolintineanu În 1857 („Ne duserăm la un birt [evreiesc] ținut de acești necurați oameni, dar Îndată ce intrarăm În casa lor, furăm nevoiți a ieși, atât era aerul de stricat ; hotărârăm să dormim În trăsură” ; <endnote id="cf. 276, p. 122"/>) și Calistrat Hogaș la Începutul secolului XX : „Când pășirăm pragul [crâșmei evreului Avrum], o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului Îmi străbătu până-n creieri : nu te pricepeai dacă miroase a pământ, a ouă clocite
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]