5,010 matches
-
bine și vedea la fel de bine. Pomeții erau împodobiți cu încrețituri ale pielii, iar urechile erau bine căptușite cu păr alb și lung. A lăsat treaba și s-a îndreptat spre locul din care se auzea zgomot. Mare i-a fost uimirea, când a văzut că o bătrână îi bate în poartă. Crăiasa a rămas încremenită când i-a apărut bătrânul în față. Marele și bunul crai, cum auzise că i se mai spune de către unele persoane, cărora el le-a făcut
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
iar asta îl mai îmbărbăta puțin. Tocmai de aceea, el continua să privească acel chip, fiindcă, dacă oglinda ar fi fost om, privirea din ochii lui nar fi fost deloc alta! Pe toate acestea le constata acum Anton cu o uimire amară și își dădea seama că, de bine, de rău, el era singurul vinovat, și dobitoc ar fi fost să se mai miște cumva din loc, pentru tot restul nopții. Astfel, făcându-și de bunăvoie penitența meritată, se ghemui strâns
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului. Însă, mai cu seamă, uimirea a încolțit în mine, fiindcă, în mijlocul acelei odăii, stătea un bărbat care, deși părea deja trecut de vârsta a doua la prima vedere, aveam a trage concluzia mai târziu că îmbătrânirea-i înainte de vreme o căpătase de la nenumăratele poveri sufletești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
căruia începu, chiar din acele clipe, să se cuibărească adânc un amestec închegat de simțăminte, ce, mai târziu, avea să le numească el singur de dragoste... Victor încă avea acea față crispată și fără reacție, specifică tuturor celor a căror uimire depășește cu mult puterea lor de înțelegere și, în consecință, el parcă îngheță locului, atunci când femeia îi vorbi din nou, zâmbindu-i plăcut: - Te rog să iei loc. Pe mine mă cheamă Maria, iar singurătatea și sminteala de care ești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Și Adriana tăcu. Toate aceste vorbe o istoviseră și, totodată, la amintirea lor, se umpluse de o mâhnire amară. De fapt, în ele era cuprins tot înțelesul vieții ei. Cât adevăr! Luiza, pe de altă parte, ascultase totul cu o uimire deosebită și era și ea adânc emoționată. Pentru dânsa, cuvintele Adrianei fuseseră ca un adevărat izvor de duioșie vie; se simțise că porniseră din inimă. Era profund mișcată, răscolită de-a dreptul în suflet. Totuși, cu eforturi, ea își păstră
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
era parcă prea dur în inimă, rece ca gheața și abrutizat din punct de vedere spiritual; în purtarea lui obișnuită, se putea citi foarte multe lucruri stranii... Părea întratât de călit sufletește, încât nu mai simțea aproape deloc frica sau uimirea; era omul care știa să-și mențină aceeași mină mereu și pe care nu-l putea surprinde nimeni cu nimic. De aceea, până și atitudinea pe care și-o impusese în familie îl făcea să fie destul de nesimțitor la bombănelile
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
vale îngustă? Plutarh povestește că, demult de tot, un păstor care s-a așezat din întîmplare pe marginea unei crăpături de unde ieșeau aburi, într-o cavernă, a început să aiureze. La început, lumea l-a socotit nebun. Pe urmă, spre uimirea celor care-l căinaseră, proorocirile lui s-au împlinit, ceea ce a atras atenția preoților lui Apolo. Legenda pretinde, însă, că Zeus însuși ar fi dat drumul la doi porumbei să zboare, unul de la apus, altul de la răsărit, pentru ca în punctul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
revocat, însă, ordinul. Ce a rămas din toate astea? Din templul zeiței Artemis, considerat una din cele șapte minuni ale lumii antice, au ajuns până Ia noi o coloană și câteva bucăți de piatră spartă. Nu avem cum să înțelegem uimirea lui Alexandru cel Mare. A dispărut și altarul, lucrat de Praxitele. Goții au jefuit templul de podoabe. Apoi, creștinii l-au transformat în carieră de marmură pentru construirea bazilicii "Sfîntul Ioan" și pentru catedrala "Sfînta Sofia". Restul au făcut ploile
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
la care mă uit intimidat. Pentru mine, zborul ține, încă, de miracol. Nu pricep cum reușește o asemenea namilă de metal să plutească desupra norilor. Probabil, e greu să faci, într-o singură generație, saltul de la păzirea vacilor și de la uimirea cu care m-am uitat la primul automobil apărut în Lisa la călătoria cu un Airbus, când ai analfabetismul meu tehnic. Pilotul mă invită să mă așez lângă el, pe scaunul copilotului, în stânga telegrafistului care comunică, din timp în timp
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dezamăgire violentă văzând ușa transparentă a cutiei distorsorului. Pentru a treia oară în trei săptămâni, vedea sala de control militar a palatului lui Enro. Îi trecu repede Era acolo, n-avea ce-i face. Ieși pe ușă și constată cu uimire că încăperea era goală. Nefiind în propriul corp, se gândea că i se va cere, de cum va sosi, explicația mesajului către căpitanul Free. Era pregătit pentru asta, de altfel. Pregătit pentru multe lucruri, conchise îndreptându-se spre ferestrele cele mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
relua lucrul, dar înfățișarea lui Gosseyn îl avertiză. Poate nu voia să riște. Mâna, cu un gest convulsiv, apăru înarmată cu un suflor. Gosseyn se similariză la șase metri de tabloul de control. Auzi șuierul suflorului și un strigăt de uimire în spatele lui. Răsucindu-se rapid, îl văzu pe celălalt cu spatele, contractat. În mâna omului lucea patul suflorului. Rapid, îl fotografie și, când omul se întoarse tresărind, similariză arma din mâna acestuia. Acum nu se mai grăbea. Obținu efectul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
amesteci înghețată cu măr copt) o umbră a străzii târzii, care umblă pe noi o ploaie cu bulbuci de cuvinte rostite în același timp o trăire de sex feminin, tristă și frumoasă ca o cariatidă care susține acest templu de uimire. nu e complicat, nu e postmodern, dar îmi seamănă ceea ce scriu ce scrijelesc pe acest bob de orez - viață a mea timp al meu, prin care înot la mare adâncime cât mă poate ține respirația antrenată la circ numai cu
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
să se amuze la nesfârșit, să aibă o mie de întîmplări galante, să presare suferințe fără nici un regret, și totodată să simtă nevoia imperioasă de a privi îndelung, singur, o dată cu răsăritul soarelui, neliniștele mării. Când i-am spus mai târziu uimirea mea Ioanei, ea s-a revoltat. - Îmi vezi și tu tragedia! Mie mi-a sugerat imediat povestea luiviața noastră, și tu te-ai gândit la preocupările tale, fără nici o legătură cu mine. Și, cu o infinită tristețe: Nu mă iubești
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Jianu s-a retras timid la el, dar doamna ne-a venit în întîmpinare, ne-a întrebat, a avut păreri. A vrut să apară Arabellei drept o persoană cu distincție. Pe Arabella o cunoșteam de multă vreme înaintea tuturor, și uimirea mi-a fost mare când am descoperit-o (îi uitasem numele), după ce mi se vorbise mult timp de ea. Fusesem cu câțiva ani mai înainte, ca student la cursurile de vară din Dijon, și acolo, printre alți români, se găsea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
regulat, și ora plecării îndărăt. Avem deci multe ocupații, dar, tot așteptîndu-le pe fiecare să le vie rândul, suntem nerăbdători. Odinioară, când n-aveam nimic de făcut, lăsam să treacă ziua, lîncezînd la soare. Acum împărțim fiecare clipă, și cu uimire am observat că de la îmbolnăvirea lui Viky abia dacă au trecut două săptămâni. Parcă am avea un drum greu de mers și, după o imensă oboseală, am constata că n-am ajuns încă la jumătate. Atmosfera portului nu mai este
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi, și el, castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri cu blazonul inconfundabil al clanului Akechi. — Ce?! Akechi? Cuvintele îi scăpară cu uimire. Surprinderea lui demonstra întru totul că nu se așteptase - nici nu visase măcar - că s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Dar șocul psihologic unic și surescitarea emoțională pe care le simțea i se opriră pe buze. Vorbind cu același calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin noapte până cam prin al patrulea schimb, Hideyoshi înaintă pe drum cinci leghe, fără prea mare grabă. Grupul ajunse la Templul Sanjuin la miezul nopții. Hideyoshi crezuse că aveau să-i ia complet prin surprindere pe călugări, dar, spre uimirea lui, când aceștia deschiseră poarta principală, văzu că interiorul templului era viu luminat cu lampioane, curtea fusese stropită cu apă și peste tot se măturase. — Trebuie să fi venit cineva înainte ca să anunțe că sosesc. — Eu am fost, anunță Sakichi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a primit ordin de la tatăl lui să vină până la Tarui pentru a vă ura bun venit. — Cu-cum? se bâlbâi Katsuie. O pietricică de sub un picior al taburetului de campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rar, dar fetele nu suportau să stea închise în apartamentele lor. Cea mai mare, Chacha, avea cincisprezece ani, sora ei mijlocie unsprezece, iar cea mai mică, abia nouă. Pentru aceste fete, până și frunzele care cădeau erau o pricină de uimire, iar râsetele lor răsunau prin coridoarele cetății. Katsuie era atras de vocile lor în apartamentele femeilor, unde spera să uite de grijile nenumărate printre râsetele lor vesele, dar, de fiecare dată când apărea, fetele se întunecau la față și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunseră că, în urmă cu numai câteva momente, Seniorul Kuwayama Shigeharu își condusese toate forțele afară din fortăreața de la Shizugatake, iar acum se grăbea pe drumul de munte, către Kinomoto. Această informație îl lăsă pe Niwa cu gura căscată de uimire. Venise cu întăriri, gata să se alăture aliaților săi, dar forțele lui Nakagawa fuseseră anihilate, iar cele ale lui Kuwayama își abandonaseră posturile și fugeau mâncând pământul. Ce purtare rușinoasă! Ce le trecea prin cap? Lui Niwa i se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pregătire deosebită pentru moarte, disperare sau ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire, își ațintiră și ei ochii asupra lui Shosuke. Printre numeroșii slujitori personali ai lui Katsuie, puțini fuseseră tratați cu mai multă răceală decât Shosuke. Katsuie, care nutrea asemenea prejudecăți împotriva lui Shosue, trebuia să știe mai bine ca oricine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Trupele, însă, nu se risipiră, rămânând grupate pe unități, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă. Un străjer de la poarta principală strigă: — Seniorul din Kitanosho a sosit la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea pregătit să-l primească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu pe gânduri, dar apoi spuse: — Să-i ieșim în întâmpinare. Inuchiyo își urmă fiul afară din fort. Coborând ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]