7,806 matches
-
realism, toate hățișurile colindate de acest om cinic, care făcea din incidentul dintr-un port francez, unde au fost incendiate nave sub pavilion străin, o dovadă de bravură, el fiind vinovatul.( Rouen). Acest personaj are tupeul să facă dintr-un viciu o calitate umană, iar dintr-o faptă de onoare, un vas în derivă. Deși a făcut multă paradă de anticomunismul său, chemându-l pe istoricul năimit, Vladimir Tismăneanu să conceapă un raport de incriminare a regimului politic abolit în 1989
AMERIC?INII, HUNIUNEA EUROPEAN? ?I POPEYE MARINARUL by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/84039_a_85364]
-
undele media (pentru a câștiga audiența sau a-și vinde publicațiile). Afirmarea culturii de masă este însoțită de confruntări ale societății umane contemporane, dezorientate, incapabile de a soluționa multitudinea problemelor stringente. Așa numita cultură „de consum” promovează cultul forței, alte vicii umane, ceea ce denotă lipsa unei perspective clare în procesul de fundamentare a umanității și a principiilor ei etico morale. Avangarda reprezintă o mișcare artistică, definită printr-un conglomerat de orientări culturale, manifestate în prima jumătate a secolului al XX-lea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
prezență paradoxală și misterioasă, cântăreț, poet, magician, arhetipul îndrăgostitului, erou civilizator, inițiator în misterele orfice. În semnificațiile originare ale mitului se disting două mari direcții, una religioasă, debutând cu orfismul și continuată în creștinism, în care cântărețul devine alegorie a viciilor și virtuților și una laică, poetică, sugerând încrederea în capacitatea creației de a înfrunta timpurile prin valoare, prin capacitatea de sublimare. Oamenii pot scăpa de resentimentele cu care plătesc pentru natura lor “titanica” conformându-se modului de viață orfic”, menite
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
21 martie, 1931, p. 6 apud. Alexandru Protopopescu, Romanul psihologic românesc, Teză de doctorat, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, 1976, p. 97 footnote> De Amiel, Holban se apropie „prin abulie, prin șovăială și nehotărâre, prin pasiunea introspecției pentru introspecție, veritabil viciu; de Rousseau și Gide, prin sinceritatea implacabilă - despuiere sufletească - cerebrală și mistică totdeodată, caracteristică printr-o candoare cinică și printr-o autopedepsire, flagelare.” <footnote Eugen Ionescu, O moarte care nu dovedește nimic, de Anton Holban în „Excelsior”, I, nr. 16
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
impresia că autorul nu le-a inclus din greșeală în romane. Și procesul invers e posibil, și anume extragerea unor fragmente de sine stătătoare din romane, ca o consecință a sărăciei epicului. Anton Holban mărturisește că preferă nuvelele dintr-un viciu temperamental și consideră că tot ce a scris mai valoros e reprezentat de nuvelele Icoane la mormântul Irinei, Halucinații, Preludiu sentimental, Scatiul și stăpânul său și, mai ales, Conversații cu o moartă. Autorul recunoaște că romanele sunt o acumulare de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
constă în a nu despărți pe om de operă, „ignoră ceea ce ne învață o analiză cât de cât adâncită în noi înșine: cartea este produsul unui alt eu decât cel pe care-l manifestăm în obiceiurile nostre, în societate, în viciile noastre.” <footnote Marcel Proust, Contra lui Sainte-Beuve, Editura Univers, București, 1976, p. 79 footnote> Concluzia lui Proust este că nu există decât un singur fel de a scrie pentru toți, și anume să scrii fără să te gândești la nimeni
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
poate că eu nu pot rămâne decât nenorocit, și imediat ce sunt mulțumit, mă cuprinde dor de ducă și gustul de noi dezastre....” Eroul din „fragmente” are „instinctul bolnav de a fugi de fericire, (...) spaima de a nu o destrăma (...)” și viciul de a-și prelungi chinurile. Într- o scrisoare de pe 31 iulie 1929, Anton Holban notează că singurul lucru care îl preocupă cu adevărat este moartea sub toate formele ei. În același an scrie: „Întotdeauna mi-a plăcut să imaginez scena
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
un fatalism acceptat. Pe lângă vocația nefericirii, eroul are și o dorință de automistificare pentru a poza într-o eternă victimă, găsind în orice întâmplare insignifiantă germenele unui dezastru. Alexandru Călinescu observă că lamentarea continuă nu înseamnă luciditate ci este „un viciu, o manie, un instinct bolnav”, după cum mărturisește peronajul. „Luciditatea - ea există totuși - constă în aceea că el este conștient de forța destructivă și de caracterul pernicios al acestei manii, că o analizează și o condamnă, fără însă a se putea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
interioare, cu adeziunea declarată pentru cel de-al doilea. Capitolul „Structuri narative” urmărește caracteristicile narațiunii holbaniene, începând cu preferința declarată a naratorului pentru nuvele, autoficțiunea din proză, și terminând cu stilul scriiturii. Anton Holban mărturisește că preferă nuvelele dintr-un viciu temperamental și consideră că tot ce a scris mai valoros e reprezentat de nuvelele Icoane la mormântul Irinei, Halucinații, Preludiu sentimental, Scatiul și stăpânul său și, mai ales, Conversații cu o moartă. Autorul recunoaște că romanele sunt o acumulare de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
și, odată cu ea, nevoia moralității în politică și „politici”. Este altă ușă, deocamdată întredeschisă mai mult pentru femei. Ce ar reprezenta feminitatea ca valoare pozitivă? Dar negativă? Voi lua „valoare” în sens de virtute și voi accepta zisa lui Aristotel: viciul este excesul și lipsa, virtutea este măsura, echilibrul. În mod tradițional, femininul se asociază simbolic cu materia, imanența, trupul, sensibilitatea, emoția, slăbiciunea, dependența, impuritata, haosul, schimbătorul, teama, iar masculinul cu spiritul, transcendența, mintea, raționalitatea, tăria, independența, puritatea, cosmosul, invarianța, curajul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
că lumea se compune din femei și bărbați individuali, influențați desigur de ceea ce le zice cultura că este feminin sau masculin și, deocamdată, de faptul că masculinul trece drept superior din punct de vedere axiologic. Mă întorc la prima afirmație: viciul este excesul și lipsa. Cred că cel mai mare viciu „feminin” este teama de autoafirmare pe termen lung și permanenta ei justificare prin grija față de alții și prin autosacrificiu excesiv (adică neasumarea ca subiect și scop a propriei vieți). Cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
desigur de ceea ce le zice cultura că este feminin sau masculin și, deocamdată, de faptul că masculinul trece drept superior din punct de vedere axiologic. Mă întorc la prima afirmație: viciul este excesul și lipsa. Cred că cel mai mare viciu „feminin” este teama de autoafirmare pe termen lung și permanenta ei justificare prin grija față de alții și prin autosacrificiu excesiv (adică neasumarea ca subiect și scop a propriei vieți). Cred că cea mai importantă virtute femeiască derivă din potențialul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
ei, împotriva organizării oficiale existente a vieții sociale. "Rousseau poate fi considerat ca mergînd alături, dar și în contra contimporanilor săi."8 Mult mai avansat în previziuni și exprimîndu-se într-o formă mult mai puțin voalată, Rousseau nu numai că denunța viciile regimului feudal, dar vestea inevitabila lui prăbușire. "Poate nici unul dintre marii gînditori care au precedat și pregătit, într-un fel sau altul, revoluția din Franța, n-a reușit ca Jean-Jacques Rousseau să stîrnească, prin lucrările sale, atîta entuziasm și ură
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
agitată, călătoriile întreprinse, numeroasele ocupații prin care și-a cîștigat cu greu cele necesare traiului (servitor, secretar particular, muzicant ambulant, maestru de balet, profesor de muzică, educator, copist de note muzicale), l-au făcut să devină un excelent cunoscător al viciilor societății epocii lui și să exprime în lucrările sale interesele maselor oprimate care aspirau spre egalitate și o viață mai bună. Rousseau se detașează net în familia iluminiștilor ca o figură aparte, care, fără o instruire teoretică deosebită, pornind de la
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
ansamblu, ea cuprinde însă alături de paradoxuri, himere și contraziceri flagrante și idei deschizătoare de drumuri în pedagogia modernă. Convins că cele dintîi manifestări ale naturii omenești sînt "drepte", că omul e bun "cînd iese din mîinile Creatorului" și că toate viciile pătrund în el din afară, Rousseau ne înfățișează, de pe poziții idealiste, formarea unui elev imaginar ales (Emil) al cărui educator (guvernor) se consideră. În Confesiuni, Rousseau povestește cum a ajuns să scrie această carte: "mă gîndeam de cîtva timp la
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
dar naturale; [...] Firea omenească nu era în fond mai bună, însă oamenii se simțeau mai în siguranță datorită ușurinței de a se cunoaște unii pe alții; și privilegiul acesta, a cărui valoare n-o mai simțim, îi cruța de multe vicii"34. În continuare, Rousseau încearcă să dea o explicație afirmațiilor paradoxale care ne-ar face să credem că "probitatea ar fi fiica ignoranței" și că "știința și virtutea ar fi incompatibile". Potrivit unei vechi legende luată de greci de la egipteni
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
să creadă: "Astronomia s-a născut din superstiție; elocința din ambiție, din ură, din lingușire, din minciună; geometria din avariție; fizica dintr-o curiozitate zadarnică; toate, împreună cu morala însăși, din orgoliul omenesc. Științele și artele s-au născut, așadar, din viciile noastre"35. Cultura bazată pe egoism, superstiție, ambiție, ură, lingușire, minciună, avariție, curiozitate vană, orgoliu, cultura datorată "viciilor" noastre este marea cauză a decadenței omenirii. Asta înseamnă că și științele și artele generează vicii: pierderea inutilă a timpului, luxul, corupția
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
artele s-au născut, așadar, din viciile noastre"35. Cultura bazată pe egoism, superstiție, ambiție, ură, lingușire, minciună, avariție, curiozitate vană, orgoliu, cultura datorată "viciilor" noastre este marea cauză a decadenței omenirii. Asta înseamnă că și științele și artele generează vicii: pierderea inutilă a timpului, luxul, corupția gustului, scăderea virtuților militare, educația frivolă și periculoasă a copiilor. Filosofii sînt șarlatani, iar invenția tiparului este regretabilă din cauza "dezordinilor îngrozitoare" pe care le-a provocat. În final, autorul face o distincție între adevărata
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
mijloc de educație. Cel mai indicat ar fi să se utilizeze ca răsplată stima și ca pedeapsă disprețul educatorului față de elev. 3.2. Bunătatea originară a omului Teza care susținea inocența omului în starea de natură, stare care era opusă viciilor din societate, era curentă în secolul XVIII: este întîlnită la Montesquieu, Marivaux, Montaigne, Fénelon. Rousseau, spre deosebire de aceștia, dă un conținut nou acestei teze, descoperind legătura care există între viciile civilizației și inegalitatea socială. Socrate susținea că binele este înnăscut spiritului
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
susținea inocența omului în starea de natură, stare care era opusă viciilor din societate, era curentă în secolul XVIII: este întîlnită la Montesquieu, Marivaux, Montaigne, Fénelon. Rousseau, spre deosebire de aceștia, dă un conținut nou acestei teze, descoperind legătura care există între viciile civilizației și inegalitatea socială. Socrate susținea că binele este înnăscut spiritului uman, cunoașterea lui însemnînd cunoașterea de sine. Se știe că maxima preferată a lui Socrate era maxima de pe frontispiciul templului din Delfi: Cunoaște-te pe tine însuți! Platon susținea
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
a îngriji dinainte ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii și ca semințele onestității împlîntate în ei să ajungă să încolțească fericit"44. Rousseau va afirma mai tîrziu ceva asemănător, anume că educația presupune "a păzi inima de viciu și spiritul de eroare"45. 3.3. Cunoașterea copilului Rousseau spunea despre Republica lui Platon că "este cel mai frumos tratat de educație care s-a elaborat vreodată"46. Platon subliniază importanța pe care o are în educație cunoașterea copilului
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
lui Platon, educația civică constă într-un cumul de îndatoriri civice: a. respectarea legii, cu dreaptă judecată și nepărtinire; b. respectul pentru semeni, prin relații amicale, cuviincioase și prețuirea serviciilor pe care le primim de la alții; c. îngăduință/toleranță pentru viciile remediabile de comportament, pentru cei care dau speranță de îndreptare; d. o corectă iubire și prețuire de sine, prin a ne lepăda de orgoliu"74. Virtutea se poate învăța prin imitație și exersare, prin cunoașterea binelui și studiul îndelungat al
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
în copil, de întărire a acesteia în așa fel încît să nu mai poată fi înăbușită la adult sub acțiunea vieții sociale: "cele dintîi porniri naturale sînt întotdeauna drepte; nu există perversitate originară în sufletul omenesc; nu există un singur viciu despre care să nu poți spune de unde și cum a pătruns în el"106. De aici apare ideea de a sustrage mai întîi copilul acțiunii societății. Dată fiind societatea reală, nu exista educație publică necorupătoare, deoarece societatea organizase colegiile saturîndu-le
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
-vă, pentru că depinde de voi vechea și prima nevinovăție, duceți-vă în păduri pentru a pierde imaginea și memoria crimelor contemporanilor voștri și nu vă temeți deloc că veți degrada speța voastră renunțînd la luminile sale pentru a renunța la viciile sale". Pentru a se evita influența dăunătoare a societății, Émile urma să fie educat în afara orașului, considerat ca un mediu viciant. Nu este vorba de o educație complet izolată de societate, ci de o întrerupere temporară, pînă la vîrsta de
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
de locuitorii lor și să trăiască, dacă nu ca ei, cel puțin cu ei"123. Omul natural, ca și Émile, nu au existat niciodată. Ei reprezintă doar niște structuri logice pe care Rousseau le folosește pentru a scoate în evidență viciile societății și necesitatea unei noi orînduiri sociale, prin formarea unui om nou. C Copilăria " Considerînd copilăria ca atare, există oare în lume o ființă mai slabă, mai nenorocită, mai lăsată în voia a tot ceea ce o înconjoară, care să aibă
Paradigma Rousseau și educația contemporană by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]