5,116 matches
-
picioarele și privea cu ochi hulpavi în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind, cotrobăind, colcăind tot mai adânc. Fata se zbătea, lovind-o, trăgând-o de plete pe maică-sa, devenită dintr-o dată o atât de aprigă, hapsână și criminală moașă. Urla înnebunită de durere. - Io ți-l scot, fă, acușica, pă moment, în ziua asta de s-a născut Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ți-l scot! Și să i-l duci ăluia de-a intrat unde nici nu gândeam. La pachet ți-l dau să i-l duci, să vezi numa’! Fărmăcata își vârâse tot pumnul în deschizătura fetei. Mantinela nu se mai zbătea. Leșinase. Mai apucă să vada cum pasărea aceea albă vine iar, se așează chiar pe burta ei și prinde a țipa din nou „Pardalian!“ Speriat de țipetele celor două femei, apăru și Girevengu, tatăl. Șevrolet, ăla micu, cu un ciolan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se zbate, dând parcă să atingă parbrizul. Mormăi amuzat, pe jumătate întors spre șoferul care îl urmărea nehotărât ce să-i facă: - Până trece coloana. Apoi pornim. Coloana se scurgea, într-adevăr, în capătul străzii. Femeia coborâtă din taxi. Încerca și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei, târzie sugrumare, așa cum dăduse să o facă de demult, de când îl prinsese cu securista aia de Aspasia chiar la el în garsoniera de la primărie, îl trimisesră primar aici, după ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să-i vadă vreodată, „marmoreeni precum nălucile în scăldușă.“ O privea nesătul, o vedea și n-o vedea, rupea hulpav din ea doar desenul coapselor pierdute în linii încă nenăscute, doar umbrele din moleciunea mitrei tresăltând, ca și cum o porumbă se zbătea în vintrele nepovestitei, țipătul paserii ascunse urcând până în răcoarea buzelor întredeschise, lucii de o rouă atunci venită din pajiștile necălcate de altă urmă decât trecerea razei de lună în dusul ei spre moartea din zori, urcau spre nările tremurânde, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un aer cald trecea pe lângă mine, se zvârcolea aerul ăla de parcă avea trup, sau vroia să prindă trup, se chinuia să iasă din aerul ăla cald un trup, vedeam cum un trup prinde să iasă, dar îl ținea ceva, se zbătea să iasă, se-nvârtea după fuiorul ăla de aer, mă uitam curioasă, aproape uitasem de tragedia care se întâmplase, nici nu mai era careva în jurul meu, doar fuiorul ăla ca un vârtej de aer cald, încolăcit pe un trup care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
iasă, se-nvârtea după fuiorul ăla de aer, mă uitam curioasă, aproape uitasem de tragedia care se întâmplase, nici nu mai era careva în jurul meu, doar fuiorul ăla ca un vârtej de aer cald, încolăcit pe un trup care se zbătea să se desprindă și atunci m-am ridicat și am dat să prind fuiorul ăla de aer, să-l desfac, să-l sfâșii, să despic aerul să văd cine se chinuie să iasă, dar n-am putut să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
opune teribilei forțe cu care aproape îmi smulge sufletul din carne, despuindu-mè de trup și absorbindu-mè în beznă intensè din privirea ei, mè apucè că într-un clește, fècând că aerul sè se strângè în jurul meu, vâscos și umed, mè zbat din rèsputeri sè scap din strânsoare, dar, copleșit de inutilitatea acțiunilor mele, cedez, înfundându-mè în noaptea adâncè că într-o mlaștinè caldè, adormitoare, un val de mângâiere umple încet aerul din plèmânii mei, copleșindu-mè de o plècere rarè, Ea, cuibèrindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
esti plin de dorul de sufletul tèu! Tu îl cauți, însè, acolo unde nu trebuie, greșești așa cum greșeau și mironosițele când îl cèutau pe Cel viu între cei morți, învațè sè cauți unde trebuie și vei gèsi! Inima mea se zbate, smulgându-se cu greu din presiunea tandrè și înfricoșètoare a mâinii lui, asemeni unei pèsèri speriate scăpând cu greu din mâinile bèiatului rèu care s-a suit pânè la cuibul ei, luând-o pe nepregètite, Eu plec, mè bâlbâi în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
le ajunge la genunchi). Degeaba vorbim în șoapte pe la colțuri surde. Cum, codrii nu mai sunt, ne facem pescari la drumul mare, să aruncăm plasa, să-i prindem pe toți, deodată, și fără pâine, apă, să-i ținem, să se zbată ca peștele pe uscat! Pe-un zâmbet de așteptare Pe-un zâmbet de așteptare De mă iubești, n-o spune în gura mare ca cel ce bate toba în van și în deșert. Vino la urechea mea ca semn de
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
un plesnet macabru se aude, probabil din camera de alături. Dintr-odată, mă simt inundată de un val de milă pentru victimele jalnice din filmele cu criminali în serie, pentru victimele care abia au timp să țipe și să se zbată, în timp ce ucigașul cu cagulă pe față se apropie de ele cu un satâr în mână. Aproape că e mai sigur să stau aici, tremurând, afundându-mi fața în umărul lui Daisy, decât să fac ceva care să-mi grăbească moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în lichidul amniotic, speriată de tunetele oceanice, de sunetele onomatopeice în do major, venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica și sângele o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oceanice, de sunetele onomatopeice în do major, venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica și sângele o ducea mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica și sângele o ducea mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în mijlocul copilăriei acum când se oferea un material mai interesant decât însăși existența mea. Pământul se opri din mișcare. Val după val, împietri. Dâmb lângă dâmb, câmpia devenise o mare cu valuri de pământ, cu crestele inegale pe sub care se zbătea dedesubtul. Probabil că va mai fi o furtună imaginară, iar Oceanul bărăganic va produce un val și mai mare. Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând lumii o priveliște care ne tăia respirația. Copii murdari abia mișcând, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de lemn, ascultam răspunsul trist, printre clănțăniturile foarfecelui, cu gândul la bicicleta așezată frumos în vitrina din drumul spre casă, de unde se aud și acum ușile trântite ale copilăriei, mama strigându-și băiatul înecat în Dunăre, rochia cenușie i se zbătea pe pulpele tinere, mergea cu ochii goi și mă striga pe nume Vino acasă, băiatul meu! o auzeam numai eu, înecatul; lumea privea la femeia desculță, pe fruntea ei strălucea o stea tulbure și albă paloarea feței mele de mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Brăilei, Căpcăunu își desfăcu poalele de vultur și dispăru în neant. Lumea nu avea timp să se uite la niște pârliți de repetenți, așa că ne-am luat tălpășița. Priviți strigă Tomaida moare Căpcăunu! Și într-adevăr, o reptilă uriașă se zbătea să ajungă la fântâna cu cumpănă din afara gardurilor ghimpate dinspre Siret. Luna lipsea de acasă. Reptila se târa și gemea. Poalele negre ale hainei lăsară dâra lor murdară de zborurile după zmeiele și parașutele noastre, mâinile zgâriau cu ghearele pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
alții snopi compacți, câțiva doar foșnet, majoritatea însă, lanuri imense întinse pe mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor de cărți din care și-au hrănit cunoașterea profesorii, ci foi de mătase foșnind viața grâului, informațiile cuprinzând evoluția acestei ființe de la germene până la maturitate, sensul existenței sale, viziunile întregului din parțialitate și individualitate, forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
orbi, bâjbâind în secțiile de votare, cetățenii n-ar putea să vadă pe ce nominal lipesc ștampila. Și Primarul, liniștit, cu haina pe umeri, ar vizita orașul, descoperind binefacerile mersului pe jos pe propria-i moșie, sub care sufletele se zbat în cămașa de forță, cu gura lipită cu scotch, încât nici Satan nu pricepe grafologia privirilor îndreptate spre Primărie. Așa că, în Brăila, impresia invaziei a fost fabulată de scriitorii anonimi ai orașului și de ziariștii locali. Doar prin sate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
imensitatea științelor matematice, de adâncimea științelor fizice, astronomiei, biologiei, istoriei și a toată cunoașterea pe care profesorii o posedau, atât despre materiile lor reci cât și despre neștiința caldă din capetele noastre pleșuve, bune pentru biliardul dracilor în Iad! Mă zbăteam noaptea în patul prea mic pentru trupul meu care crescuse dincolo de pereții camerei până aproape de gardul casei noastre de pe strada Cimbrului nr. 2 din cartierul Chercea, nu departe de linia ferată, cu lumini albastre și roșii, traversele unse cu motorină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
apucat-o strâns. Am simțit voința ei pe degetele mele, încheietura mea, devenind una, și am dat s-o scot. Am crezut c-o să fie o scânteie roșie ce se îndreaptă spre gâtul bătrânului, dar eram numai eu. Și mă zbăteam haios s-o scot din teacă inutil, căci ea rămânea încăpățânată în lăcașul ei, înfricoșată de ceva ce pe mine nu mă afecta. Moșneagul se sculă de pe tronul său negru și înaintă spre mine. Am băgat mâna în faldurile mantiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cum o făcuseră norii plumburii cu soarele de afară, iar eu stăteam neputincios în mijlocul lor. Singurul lucru pe care-l puteam face era să mă înfiorez și să-mi fac griji, ceea ce și făcui cu destul simț de răspundere. Mă zbăteam și mă învârteam fără speranță, vrând să mai prind o singură licărire de lumină. Am început să merg. Înainte. Înapoi. Am vrut chiar să mă arunc de pe cărarea de piatră, dar degeaba, pentru că nu mă mișcam deloc. Parcă eram suspendat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Ieri iubeai într-un fel Viața - un joc în care iubești să nu fii singur, te amesteci în săli de bal și faci tumbe neîntrerupte pierzându-ți harul unei apetențe fără margini. Cursorul nedoritelor promisiuni se zbate dramatic, controlează recompense într-o nouă zi în care iubești altfel.
Ieri iubeai ?ntr-un fel by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83910_a_85235]
-
de aici, Ellis. El continuă să se apropie. Sunt mama ta, Ellis. Ea îl călcă pe picior. Ellis urlă de durere, iar în clipa următoare o prinse de ceafă, îi apăsă tubul peste nas și apăsă. Ea începu să se zbată și să se zvârcolească. — Nu vreau! Nu vreau! Dar inspira gazul. Chiar în timp ce protesta. — Nu, nu, nu! Ellis îi ținu tubul la nas o vreme. Era ca și cum ar fi strangulat-o, același gen de prindere, aceeași senzație, în timp ce ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]